Să veghem asupra intereselor celor vîrstnici

„Veghind cu participare personală nu numai asupra propriilor voastre probleme, ci, tot cu participare personală, şi asupra problemelor altora.“ — FILIPENI 2:4.

 1, 2. (a) Cum a manifestat interes colegiul central din secolul întîi faţă de nevoile celor vîrstnici? (b) Ce dovadă există că lucrarea de predicare nu a fost neglijată?

LA SCURT timp după sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n., „s-a ridicat [în congregaţia creştină] un murmur din partea evreilor de limbă greacă, împotriva evreilor de limbă ebraică, deoarece văduvele lor erau neglijate la distribuirea zilnică [a hranei la cei nevoiaşi]“. Fără îndoială că o serie dintre aceste văduve erau în vîrstă şi nu puteau să se întreţină singure. Apostolii înşişi au intervenit şi de data aceasta, spunînd: „Căutaţi printre voi şapte bărbaţi care să aibă o bună mărturie, plini de spirit şi de înţelepciune, ca să-i numim în această sarcină necesară.“ — Fapte 6:1–3.

² Deci, creştinii din vechime considerau grija faţă de cei nevoiaşi drept o „sarcină necesară“. Mulţi ani mai tîrziu, discipolul Iacob a scris: „Forma de închinare care este curată şi nepătată din punctul de vedere al Dumnezeului şi Tatălui nostru este aceasta: a te îngriji de orfani şi de văduve în necazul lor“ (Iacob 1:27). A însemnat însă aceasta că lucrarea de predicare, ce era atît de importantă, a fost neglijată? Nu, fiindcă relatarea din Fapte ne spune că, după ce munca de ajutorare a văduvelor a fost organizată în mod corespunzător, „cuvîntul lui Dumnezeu continua (. . .) să crească şi numărul discipolilor se înmulţea considerabil în Ierusalim“. — Fapte 6:7.

 3. Ce încurajare este formulată în Filipeni 2:4, şi de ce este ea deosebit de utilă astăzi?

³ Astăzi sîntem confruntaţi cu ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’ (2 Timotei 3:1). S-ar putea ca satisfacerea necesităţilor vieţii de familie şi a serviciului laic să ne solicite atît de mult încît să nu ne rămînă decît foarte puţină energie — sau dorinţă — de a ne îngriji de nevoile persoanelor în vîrstă. Iată de ce, pe bună dreptate, textul din Filipeni 2:4 ne îndeamnă ‘să veghem cu participare personală nu numai asupra propriilor noastre probleme, ci, tot cu participare personală, şi asupra problemelor altora’. Cum se poate face acest lucru într-un mod util şi echilibrat?

Să le acordăm onoare văduvelor

 4. (a) De ce şi cum acorda „onoare“ văduvelor congregaţia din secolul I? (b) Erau aceste ajutoare totdeauna necesare?

⁴ În 1 Timotei capitolul 5, Pavel arată cum se îngrijeau creştinii din secolul întîi de văduvele bătrîne din congregaţie. Iată ce l-a îndemnat el pe Timotei: „Onorează-le pe văduvele care sînt într-adevăr văduve“ (Versetul 3). Se menţiona că văduvele bătrîne erau în mod special demne de a primi onoare sub forma unui sprijin financiar acordat cu regularitate. Aceste văduve erau lipsite de orice mijloc real de sprijin şi nu puteau face altceva decît ‘să-şi pună speranţa în Dumnezeu şi să persevereze noapte şi zi în implorări şi rugăciuni’ (Versetul 5). Cum au primit ele răspuns la rugăciunile adresate în vederea asigurării mijloacelor de subzistenţă? Prin intermediul congregaţiei. Într-un mod organizat, văduvelor care aveau dreptul la ajutor, li s-a asigurat un trai modest. Desigur că, dacă o văduvă avea mijloace financiare sau rude capabile să o întreţină, asemenea ajutoare nu erau necesare. — Versetele 4, 16.

 5. (a) În ce sens s-ar fi putut ca unele văduve să ‘caute plăcerile senzuale’? (b) Era congregaţia obligată să întreţină asemenea persoane?

⁵ „Dar“, ne previne Pavel, „[văduva] aceea care caută plăcerile senzuale este moartă [spiritualiceşte], deşi trăieşte“ (Versetul 6). Pavel nu ne explică cum erau unele dintre aceste văduve care „se comportau cu voluptate“, după cum găsim redată literal această idee în versiunea biblică Kingdom Interlinear Translation. Poate că unele dintre ele duceau o luptă împotriva propriilor lor „impulsuri sexuale“ (Versetul 11). Totuşi, potrivit lucrării Liddell & Scott’s Greek-English Lexicon, expresia „care se comportau cu voluptate“ putea să însemne şi ‘care duceau o viaţă uşoară sau în comoditate, ori în plăceri duse pînă la exces’. Prin urmare, probabil că unele văduve doreau să se îmbogăţească pe cheltuiala congregaţiei, adică aceasta să le finanţeze pentru a duce o viaţă extravagantă, plină de plăceri şi de excese. Dar, indiferent de situaţie, Pavel arată că asemenea persoane nu meritau să primească sprijin din partea congregaţiei.

 6, 7. (a) Ce era „lista“? (b) De ce văduvele sub vîrsta de 60 de ani nu aveau dreptul să primească sprijin material? (c) În ce fel le-a ajutat Pavel pe văduvele tinere ca să nu îşi atragă o „judecată“ nefavorabilă?

⁶ Apoi, Pavel a spus: „Să fie înscrisă pe listă [a acelora care primeau sprijin financiar] văduva care nu are mai puţin de şaizeci de ani.“ Pe vremea lui Pavel, o femeie peste vîrsta de 60 de ani era, evident, considerată ca fiind incapabilă să-şi cîştige existenţa şi era puţin probabil ca ea să se recăsătorească.a „Pe de altă parte“, spune Pavel, „respingeţi-le pe văduvele tinere [de la înscriere] fiindcă atunci cînd impulsurile lor sexuale se înterpun între ele şi Cristosul, ele vor să se căsătorească, atrăgîndu-şi judecata, deoarece au desconsiderat prima lor declaraţie de credinţă“. — Versetele 9, 11, 12.

⁷ Dacă „lista“ ar fi fost deschisă şi pentru văduvele tinere, s-ar fi putut ca unele să-şi declare în mod pripit intenţia de a rămîne nemăritate. Totuşi, odată cu trecerea timpului, s-ar fi putut ca ele să întîmpine greutăţi în ceea ce priveşte stăpînirea „impulsurilor lor sexuale“ şi să vrea să se recăsătorească, „atrăgîndu-şi judecata pentru că au desconsiderat prima lor declaraţie de credinţă“ de a rămîne necăsătorite. (Compară Ecleziast 5:2–6.) Pavel a prevenit aceste probleme, declarînd mai departe: „Aş dori ca văduvele tinere să se căsătorească, să aibă copii.“ — Versetul 14.

 8. (a) În ce sens a fost ocrotită congregaţia în urma indicaţiilor date de Pavel? (b) Erau îngrijite şi văduvele tinere, nevoiaşii sau bătrînii nevoiaşi?

⁸ Apostolul a mai stabilit că cele înscrise pe listă trebuiau să aibă o consistentă mărturie a unor excelente lucrări creştine (Versetul 10). Aşadar, congregaţia nu era o societate de binefacere pentru leneşi şi pentru lacomi (2 Tesaloniceni 3:10, 11). Dar care era situaţia cu bărbaţii bătrîni şi văduvele tinere? Dacă unii dintre aceştia ajungeau să fie nevoiaşi, congregaţia s-ar fi îngrijit, fără îndoială, de ei în mod individual. — Vezi 1 Ioan 3:17, 18.

 9. (a) De ce măsurile luate pentru îngrijirea bătrînilor de astăzi se deosebesc de cele întreprinse pentru bătrînii din secolul întîi? (b) Ce anume ne ajută să înţelegem sfaturile pe care le-a dat Pavel cu privire la văduve, sfaturi consemnate în 1 Timotei, capitolul 5?

⁹ Aceste prevederi erau, după cîte se pare, foarte potrivite cu necesităţile manifestate de congregaţiile din secolul întîi. Dar, după cum remarcă lucrarea The Expositor’s Bible Commentary, „astăzi, avînd în vedere asigurările pe venit, asigurările sociale şi posibilităţile de angajare într-un serviciu, situaţia este cu totul alta.“ Ca urmare a schimbărilor ce s-au produs pe plan social şi economic, astăzi sînt foarte rare cazurile în care este necesară intervenţia congregaţiilor în sensul întocmirii unor liste pentru acordarea de sprijin material bătrînilor. Cu toate acestea, cuvintele lui Pavel către Timotei ne ajută să înţelegem că: (1) problemele persoanelor în vîrstă constituia preocuparea întregii congregaţii, în special a bătrînilor; (2) îngrijirea persoanelor în vîrstă trebuie să fie organizată în mod corespunzător; (3) această grijă se limitează numai la aceia care au efectiv nevoie de ea.

Ca bătrîni de congregaţie, să veghem asupra intereselor lor

10. Cum pot bătrînii de azi să ia iniţiativa în ceea ce priveşte manifestarea interesului faţă de persoanele în vîrstă?

¹⁰ Cum pot supraveghetorii de azi să fie în frunte în ceea ce priveşte manifestarea interesului faţă de persoanele în vîrstă? Din cînd în cînd ei îşi pot nota trebuinţele persoanelor în vîrstă pe agenda de lucru a întrunirilor lor. Cînd este nevoie de un anume ajutor, ei pot lua măsuri pentru ca acesta să fie acordat. S-ar putea ca acest ajutor să nu fie dat de ei personal, întrucît în congregaţie există în majoritatea cazurilor multe persoane — inclusiv tineri — dornice să ajute. Totuşi, ei pot să supravegheze îndeaproape modul în care se acordă această îngrijire care se poate concretiza prin numirea unui frate care să coordoneze îngrijirea acordată unei anumite persoane.

11. Cum pot supraveghetorii să se familiarizeze cu nevoile celor în vîrstă?

¹¹ Solomon a dat următorul sfat: „Trebuie să cunoşti categoric înfăţişarea turmei tale“ (Proverbe 27:23). Supraveghetorii pot, aşadar, să-i viziteze personal pe cei vîrstnici, pentru a hotărî care este cel mai bun mod de ‘a împărţi (. . .) potrivit nevoilor lor’ (Romani 12:13). Un supraveghetor călător s-a exprimat astfel: „Unii vîrstnici sînt foarte independenţi şi nu rezolvi nimic dacă te mulţumeşti să îi întrebi de ce anume ar avea nevoie. Cel mai bun lucru este să discerni singur ce trebuie făcut şi să treci la fapte.“ În Japonia unii supraveghetori au observat că o soră în vîrstă de 80 de ani necesita multă atenţie. Iată ce ne relatează ei: „Acum, ne îngrijim ca cineva să ia legătura cu ea de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, vizitînd-o sau vorbind cu ea la telefon.“ — Compară Matei 25:36.

12. (a) Cum se pot îngriji bătrînii pentru ca cei în vîrstă să beneficieze de întrunirile congregaţiei? (b) Ce întrebuinţare utilă se poate da casetelor produse de Societate?

¹² Supraveghetorii se interesează, de asemenea, ca vîrstnicii să profite de întrunirile congregaţiei (Evrei 10:24, 25). Au unii dintre ei nevoie să fie transportaţi la întruniri? Sînt unii pur şi simplu incapabil ‘să audă şi să priceapă sensul’ celor discutate la întruniri din cauza unui auz defectuos? (Matei 15:10). Poate că ar fi utilă instalarea unor căşti radiofonice. De asemenea, o serie de congregaţii au aranjat ca întrunirile lor să fie transmise prin cablu telefonic pentru ca cei infirmi să le poată asculta la locuinţele lor. Alte congregaţii înregistrează întrunirile pe bandă magnetică pentru cei care nu pot fi prezenţi din cauză că sînt bolnavi, în unele cazuri cumpărîndu-se pentru ei chiar casetofoane. Cu privire la aceasta, un supraveghetor din Germania a spus: „Am vizitat cîţiva vîrstnici care şedeau pur şi simplu în faţa televizorului şi urmăreau nişte programe care nici pe departe nu s-ar putea spune că erau edificatoare din punct de vedere spiritual.“ De ce nu-i îndemnaţi să asculte mai curînd casetele produse de Societate, cum ar fi cele care conţin melodiile Regatului sau lectura Bibliei?

13. Cum pot fi ajutaţi cei vîrstnici să se menţină activi ca proclamatori ai Regatului?

¹³ Unii membrii în vîrstă ai congregaţiei nu mai participă cu regularitate la predicare sau au devenit inactivi. Vîrsta înaintată nu împiedică însă neapărat pe cineva să proclame ‘vestea bună despre Regat’ (Matei 24:14). S-ar putea ca unii să răspundă chiar şi la o simplă invitaţie de a lucra cu tine în serviciul de teren. Poate vei reuşi să trezeşti din nou în ei dragostea faţă de predicare, relatîndu-le unele momente trăite în serviciul de teren. Dacă nu pot urca pe scări, organizează în aşa fel, lucrarea pe care o efectuezi cu ei ca să mergeţi la apartamentele la care se poate ajunge cu liftul sau în zonele unde nu trebuie urcate scări pentru a se ajunge la oameni. De asemenea, unii vestitori îi pot invita pe cei vîrstnici să îi însoţească la studii biblice, sau să ţină studii biblice la domiciliul bătrînilor respectivi.

14. şi chenarul. (a) Ce pot face supraveghetorii dacă un frate vîrstnic sau o soră vîrstnică ajunge într-o situaţie financiară precară? (b) Cum au rezolvat unele congregaţii nevoile proclamatorilor vîrstnici?

¹⁴ ‘Banii sînt o ocrotire’ (Ecleziast 7:12). Însă mulţi fraţi vîrstnici şi surori în etate se luptă cu mari dificultăţi materiale şi nu au nici o rudă care să fie dispusă să le ajute. Dar membrii congregaţiei sînt de obicei bucuroşi să-i ajute pe nevoiaşi, cînd li se aduce la cunoştinţă lucrul acesta (Iacob 2:15–17). De asemenea, supraveghetorii congregaţiei se pot informa cu privire la diverse servicii sociale, asigurări, pensii şi alte ajutoare disponibile. Totuşi, în unele ţări, aceste ajutoare se obţin cu mare greutate şi s-ar putea să nu existe nici o altă posibilitate decît aceea de a urma modelul enunţat în 1 Timotei capitolul 5 şi a face demersuri pentru ca întreaga congregaţie să furnizeze ajutorul necesar. (Vezi Organizaţi pentru a ne efectua serviciul divin, pagina 122, 123.)

15. (a) Există şi limite în ceea ce priveşte ajutorul pe care-l poate furniza congregaţia? (b) Cum s-ar putea aplica sfatul din Luca 11:34 anumitor persoane care au pretenţii exagerate?

¹⁵ Ca şi în secolul întîi, aceste ajutoare sînt pentru cei merituoşi care au efectiv nevoie de ele. Supraveghetorii nu sînt obligaţi să satisfacă dorinţele extravagante sau să se îngrijească de solicitările neraţionale în ceea ce priveşte acordarea unui sprijin. Şi cei vîrstnici trebuie să-şi păstreze ‘ochiul simplu’. — Luca 11:34.

Să veghem în mod individual asupra intereselor lor

16, 17. (a) De ce este important ca şi alţii, în afară de supraveghetori, să manifeste interes faţă de vîrstnici? (b) Cum pot vestitorii ‘să răscumpere timpul’ în favoarea celor vîrstnici?

¹⁶ Cu cîtva timp în urmă, o soră în vîrstă a fost internată în spital. Diagnosticul era malnutriţie. „Dacă mai mulţi din congregaţie s-ar fi interesat persoanl de ea“, ne-a scris un bătrîn, „poate că lucrul acesta nu s-ar fi întîmplat“. Da, bătrînii nu sînt singurii care trebuie să manifeste interes faţă de persoanele în vîrstă. Pavel a spus: „Sîntem membre care ne aparţinem unii altora.“ — Efeseni 4:25.

¹⁷ Fără îndoială că unii dintre noi sînt deja copleşiţi de propriile lor probleme. Dar, ‘veghează cu participare personală nu numai asupra propriilor tale probleme’ (Filipeni 2:4). Organizîndu-ţi personal şi în mod corespunzător timpul, poţi deseori ‘să îl răscumperi’ (Efeseni 5:16). De exemplu, nu ai putea oare vizita o persoană în vîrstă după ce ţi-ai încheiat serviciul de teren? Pentru unii dintre aceştia, zilele săptămînii constituie momente de singurătate acută. Alături de cei care îi vizitează pe vîrstnici şi efectuează pentru ei diferite treburi gospodăreşti, pot fi antrenaţi şi adolescenţii. Iată ce a spus în rugăciunea ei o soră care a fost ajutată de un tînăr: „Îţi mulţumesc, Iehova, pentru tînărul frate John. Ce om minunat este el!“

18. (a) De ce uneori conversaţia cu o persoană vîrstnică ar putea fi dificilă? (b) Cum ar putea cineva să facă dintr-o vizită sau conversaţie cu o persoană în vîrstă un lucru ziditor pentru amîndoi?

¹⁸ La întruniri, le adresezi persoanelor în vîrstă doar un salut superficial? Într-adevăr, nu este uşor să întreţii o conversaţie cu cineva care aude greu sau întîmpină dificultăţi în pronunţarea cuvintelor. De asemenea, avînd în vedere că o sănătate precară lasă urme adînci, nu toţi cei vîrstnici sînt bine dispuşi. Totuşi, „este mai bun cineva care este răbdător“ (Ecleziast 7:8). Cu puţin efort poţi efectua un adevărat „schimb de încurajări“ (Romani 1:12). Încearcă să relatezi o experienţă din serviciul de teren. Vorbeşte despre vreun lucru pe care l-ai citit în Turnul de veghere sau Treziţi-vă! Sau, şi mai bine, acordă-i atenţie ascultînd. (Compară Iov 32:7.) Persoanele în vîrstă au de povestit multe lucruri dacă le permiţi lucrul acesta. Iată ce a mărturisit un supraveghetor: „Faptul că l-am vizitat pe fratele acela în vîrstă mi-a făcut mult bine.“

19. (a) Pe cine mai include preocuparea noastră faţă de persoanele în vîrstă? (b) Care sînt cîteva modalităţi prin care putem fi utili familiilor care îşi îngrijesc părinţii vîrstnici?

¹⁹ N-ar trebui oare ca preocuparea voastră faţă de cei bătrîni să includă şi familiile care îi îngrijesc pe aceştia? Iată ce ne-a relatat o pereche căsătorită care îşi îngrijea părinţii în vîrstă: „În loc să ne încurajeze, unele persoane din congregaţie ne-au criticat foarte mult. O soră ne-a spus: «Dacă o să continuaţi să lipsiţi de la întruniri, o să deveniţi bolnavi spiritual!» Dar ea nu a fost dispusă să facă nimic pentru a ne ajuta să mergem mai des la întruniri.“ La fel de descurajatoare sînt şi promisiunile vagi de genul: ‘Dacă ai vreodată nevoie de ajutor spune-mi şi mie.’ Acestea sînt aproape tot una cu a zice: ‘Încălziţi-vă şi săturaţi-vă’ (Iacob 2:16). Ar fi mult mai bine dacă grija ta s-ar transpune în fapte. Iată ce ne-a relatat o pereche căsătorită: „Prietenii sînt minunaţi şi săritori. Unii au grijă de mama două zile la rînd, astfel că putem şi noi din cînd în cînd să ne bucurăm de un repaus. Alţii o iau la studii biblice. Şi este efectiv încurajator pentru noi cînd alţii se interesează de starea noastră.“

20, 21. Ce pot face vîrstnicii pentru a-i ajuta pe aceia care îi îngrijesc?

²⁰ În general, vîrstnicii noştri sînt bine îngrijiţi. Dar ce pot face înşişi Martorii vîrstnici pentru ca această îngrijire să se efectueze cu bucurie şi nu cu suspine? (Compară Evrei 13:17.) Ei trebuie să sprijine măsurile pe care le iau bătrînii în vederea îngrijirii lor. Să adreseze mulţumiri şi să manifeste recunoştinţă pentru toate acţiunile de amabilitate întreprinse faţă de ei şi să evite să fie exagerat de pretenţioşi sau exagerat de critici. Şi, cu toate că durerile şi suferinţele specifice bătrîneţii sînt un fapt real, este bine ca ei să încerce să adopte o atitudine pozitivă de bună dispoziţie. — Proverbe 15:13.

²¹ Pe mulţi oameni în vîrstă îi auzi spunînd: „Fraţii sînt minunaţi. Nu ştiu ce m-aş face fără ei.“ Totuşi, responsabilitatea primordială a grijii faţă de bătrîni le revine copiilor lor. Ce implică aceasta şi cum poate fi rezolvată cel mai bine această problemă dificilă?

[Notă de subsol]

Îţi aminteşti?

◼ Ce măsuri s-au luat în secolul întîi pentru ajutarea văduvelor bătrîne?

◼ Cum pot supraveghetorii să organizeze îngrijirea persoanelor vîrstnice din congregaţie?

◼ Cum poate fiecare membru al congregaţiei să manifeste interes faţă de fraţii şi surorile bătrîne?

◼ Ce pot face vîrstnicii pentru a-i ajuta pe aceia care îi îngrijesc?

[Chenarul de la pagina 13]

Ajutarea vîrstnicilor — Cum procedează unii

O congregaţie din Brazilia a găsit un mod convenabil de a se îngriji de necesităţile fizice ale unui frate care locuieşte lîngă Sala Regatului: grupul pentru studiu de carte care a fost însărcinat să întreţină curăţenie la Sala Regatului face curăţenie şi la locuinţa acestui frate.

O altă congregaţie din această ţară a găsit un mod simplu de a-l menţine activ la şcoala pentru serviciul teocratic pe un frate infirm. Cînd îi vine rîndul să ţină o alocuţiune, este desemnat un frate care, împreună cu doi sau trei vestitori, se duce să-l viziteze pe fratele infirm. Scurta întrunire care are loc acolo se deschide cu o rugăciune şi fratele respectiv îşi prezintă subiectul. Apoi, se dau sfaturile de rigoare. Ce stimulent extraordinar constituie această vizită!

Supraveghetorii itineranţi au dat un minunat exemplu în privinţa iniţiativei. Într-o congregaţie, un frate în etate care era imobilizat într-un cărucior de invalizi a devenit foarte irascibil şi, drept urmare, era rareori vizitat. Totuşi, un supraveghetor itinerant a organizat prezentarea unui discurs cu diapozitive la locuinţa fratelui infirm. Acesta de pe urmă a fost mişcat pînă la lacrimi de ceea ce a văzut, iar supraveghetorul a spus: „Am avut o mare satisfacţie văzînd ce rezultate se obţin cu puţină atenţie şi iubire.“

Cîţiva bătrîni din Nigeria au făcut o vizită de păstorire la un frate în vîrstă şi au constatat că acesta era grav bolnav. Ei l-au dus imediat la spital. A reieşit că fratele în vîrstă avea nevoie de îngrijire medicală pe o perioadă îndelungată, dar că nu avea cu ce să plătească tratamentul. Cînd această problemă a fost adusă la cunoştinţa congregaţiei, membrii ei au furnizat suficienţi bani pentru acoperirea cheltuielilor necesare îngrijirii lui. S-a aranjat ca doi bătrîni să-l ducă şi să-l aducă de la spital cu maşina, deşi lucrul acesta însemna reducerea timpului folosit de ei în lucrarea de predicare. Ei au avut însă bucuria de a-l vedea pe fratele respectiv însănătoşindu-se şi lucrînd ca pionier auxiliar pînă la moartea sa, care a survenit patru ani mai tîrziu.

În Filipine, o soră bătrînă nu avea familie. Congregaţia a aranjat ca ea să fie îngrijită pe parcursul a trei ani de boală. Membrii congregaţiei i-au oferit o mică locuinţă, îi aduceau de mîncare în fiecare zi şi se îngrijeau de igiena ei.

Vestitorii din Nigeria i-au ajutat cu regularitate din punct de vedere material pe un pionier permanent în vîrstă de 82 de ani şi pe soţia lui. După ce guvernul a programat demolarea clădirii în care locuiau ei, congregaţia i-a invitat să se mute într-o cameră aparţinînd Sălii Regatului, pînă cînd avea să li se găsească o altă locuinţă.

În Brazilia, o congregaţie a angajat o infirmieră care să aibă grijă de o pereche în vîrstă. Concomitent, a fost numită o soră care să asigure curăţenia locuinţei, să gătească şi să se îngrijească de alte necesităţi fizice. În fiecare lună, congregaţia furnizează banii necesari.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Cu toţii putem participa la respectarea bătrînilor din congregaţiile noastre

Să practicăm devoţiune sfîntă faţă de părinţii în vîrstă

„[Copiii sau nepoţii] să înveţe mai întîi să practice devoţiunea sfîntă în propria lor casă şi să dea tot timpul părinţilor şi bunicilor cuvenita compensaţie, fiindcă lucrul acesta este plăcut în ochii lui Dumnezeu.“ — 1 TIMOTEI 5:4.

 1, 2. (a) Pe umerii cui aşază Biblia răspunderea îngrijirii părinţilor în vîrstă? (b) De ce ar fi un lucru grav ca un creştin să-şi neglijeze această datorie?

CÎND ai fost copil ai fost hrănit şi ocrotit de ei. Ca adult, le-ai cerut sfat şi sprijin. Dar acum ei au îmbătrînit şi au nevoie de cineva care să-i sprijine. Iată ce spune apostolul Pavel în această privinţă: „Dar dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe mai întîi să practice devoţiunea sfîntă în propria lor casă şi să dea tot timpul părinţilor şi bunicilor cuvenita compensaţie, fiindcă lucrul acesta este plăcut în ochii lui Dumnezeu. În mod sigur, dacă cineva nu are grijă de cei care sînt ai săi şi în deosebi de cei care sînt membri ai casei sale, el şi-a renegat credinţa