„Arătaţi–vă recunoscători“

„Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre (...) Şi arătaţi–vă recunoscători.“ — COLOSENI 3:15.

 1. La ce trebuie să fie atenţi creştinii în această lume lipsită de recunoştinţă?

ACEST frămîntat secol al XX–lea a ajuns la stadiul în care mulţi oameni au uitat cum se manifestă recunoştinţa. Cuvinte de apreciere ca „te rog“ şi „mulţumesc“ sînt tot mai rar auzite cu trecerea fiecărui an. Nerecunoştinţa a devenit o parte a „aerului“, spiritul egoist de care sînt dominaţi oamenii acestei lumi (Efeseni 2:1, 2). Deşi creştinii „nu fac parte din lume“, ei sînt nevoiţi să trăiască în ea atîta timp cît prezentul sistem mai există (Ioan 17:11, 16). Aşadar, ei trebuie să fie atenţi ca acest spirit al nerecunoştinţei să nu pună stăpînire pe ei şi astfel să devină mai puţin recunoscători.

 2. (a) Arătaţi unele dintre căile prin care slujitorii lui Iehova îşi pot exprima recunoştinţa faţă de el? (b) Ce anume se cere mai presus de exprimările de recunoştinţă?

² Apreciere faţă de bunătatea lui Dumnezeu poate fi exprimată adesea în conversaţiile cu fraţii de credinţă. Majoritatea creştinilor dedicaţi probabil că îi aduc mulţumiri de mai multe ori pe zi Tatălui lor ceresc, Iehova, pentru bunătatea sa, făcînd lucrul acesta în mod individual prin rugăciune. Mulţumirile mai primesc expresie prin rugăciunile congregaţiei şi în timpul intonării cîntărilor Regatului la întrunirile creştine. Desigur că a–ţi exprima recunoştinţa prin cuvinte nu este un lucru greu. Apostolul Pavel însă şi–a îndemnat fraţii din Colose ca nu numai să spună că erau recunoscători, ci să şi ‘arate’ sau să demonstreze lucrul acesta în viaţa lor de fiecare zi. El a scris: „Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre, căci la ea aţi fost chemaţi într–un singur corp. Şi arătaţi–vă recunoscători.“ — Coloseni 3:15.

Abundente motive de recunoştinţă

 3. De ce trebuie cu toţii să îi fim recunoscători lui Dumnezeu?

³ Toţi cei în viaţă avem abundente motive de a fi recunoscători. Motivul principal este chiar faptul că ne bucurăm de viaţă. Căci orice lucruri am deţine sau orice planuri mari am avea, acestea ar deveni dintr–o dată lipsite de valoare dacă ne–am pierde viaţa. Psalmistul David i–a îndemnat pe toţi oamenii să îşi aducă aminte de faptul că „la tine [Iehova] este sursa vieţii“ (Psalm 36:9). Şi apostolul Pavel le–a amintit atenienilor acelaşi veşnic adevăr cînd le–a vorbit acestora la Areopag (Fapte 17:28). Da, simplul fapt că ne aflăm în viaţă ne dă o abundenţă de motive pentru a fi recunoscători. Şi aprecierea noastră devine mai profundă dacă ne gîndim la facultăţile cu care ne–a înzestrat Dumnezeu — simţul gustului, al pipăitului, al mirosului şi al auzului — astfel încît ne putem bucura de viaţă şi de frumuseţea creaţiei ce ne înconjoară.

 4. Ce anume ne va feri de faptul de a privi binecuvîntările vieţii ca pe un lucru de la sine înţeles?

⁴ Mulţi oameni însă privesc toate aceste binecuvîntări ca pe un lucru de la sine înţeles şi numai cînd îşi pierd vreunul dintre simţuri, cum ar fi văzul sau auzul, îşi dau seama de bunul pe care au omis să îl aprecieze cînd erau sănătoşi. Creştinii dedicaţi trebuie să aibă o grijă permanentă pentru a nu aluneca pe această pantă a lipsei de apreciere. Ei trebuie să depună eforturi pentru a păstra o atitudine identică aceleia exprimată de psalmist care a spus: „Tu însuţi ai făcut multe lucruri, o, Iehova, Dumnezeul meu, chiar lucrările tale minunate şi gîndurile tale faţă de noi; nu există nimeni care să poată fi comparat cu tine. Dacă aş vrea să le descriu şi să vorbesc despre ele, ele au devenit prea numeroase ca să le pot relata. — Psalm 40:5.

 5. În ciuda binecuvîntărilor suplimentare atribuite israeliţilor de către Iehova, ce cale ruşinoasă au urmat aceştia?

⁵ Psalmul 106 ne oferă un rezumat poetic al faptelor de putere efectuate de Iehova în legătură cu poporul său, Israel. Atitudinea lui Dumnezeu faţă de acest popor era ceva în plus faţă de generozitatea şi binecuvîntările normale ale vieţii acordate de El omenirii în general. Psalmistul scoate însă în evidenţă faptul că, în ciuda acestui avantaj, israeliţii nu au continuat să dea dovadă de apreciere faţă de binecuvîntările speciale acordate numai lor. Versetul 13 spune: „Ei au uitat repede lucrările sale; ei nu au aşteptat sfatul său.“ Nu, nu trecerea timpului a fost factorul care le–a diminuat treptat recunoştinţa, astfel încît, după decenii, să nu–şi mai amintească de lucrurile pe care le–a făcut Dumnezeu pentru ei. Dimpotrivă, ei au uitat repede — numai la cîteva săptămîni de la excepţionalele miracole petrecute cu ei la Marea Roşie (Exod 16:1–3). Din păcate, evenimentele ulterioare aveau să demonstreze că lipsa recunoştinţei a devenit o practică în viaţa lor.

Cum putem da dovadă de recunoştinţă

 6. De ce porunca referitoare la zeciuială nu constituia o povară pentru israeliţi?

⁶ Iehova a prezentat în mod amănunţit modalităţi specifice în care israeliţii şi–ar fi putut dovedi sincera lor apreciere faţă de bunătatea Sa. Ei trebuia să respecte porunca referitoare la zeciuială, dîndu–i lui Iehova a zecea parte din toate produsele pămîntului precum şi din vite (Levitic 27:30–32). Aceasta nu ar fi constituit o povară pentru ei deoarece soarele, solul fertil, ploaia şi miracolul creşterii erau sub autoritatea lui Dumnezeu. Astfel, aducerea zeciuielii la preoţii de la Sanctuarul lui Iehova era o demonstrare practică a recunoştinţei faţă de Iehova însuşi.

 7. (a) Ce deosebire importantă era între zeciuială şi contribuţia adusă lui Iehova? (b) Ce le permitea israeliţilor să dezvăluie despre sine lucrul acesta?

⁷ O altă cerinţă era oferirea unei contribuţii adusă lui Dumnezeu, a cărei cantitate era stabilită de către starea inimii fiecărui israelit în parte. Deşi nu s–a făcut nici o precizare a cantităţii, contribuţia trebuia să fie din primele roade — pîrga din grîne, vin şi lîna turmelor (Numere 15:17–21; Deuteronom 18:4). În plus, Iehova a cerut ca poporul său ‘să nu dea cu ezitare’ şi să dea „cele mai bune dintre primele roade coapte“ (Exod 22:29; 23:19). Aceasta le dădea israeliţilor posibilitatea de a–şi dovedi recunoştinţa faţă de Iehova într–un mod palpabil. Ei îşi puteau demonstra profunzimea recunoştinţei prin cantitatea contribuţiei. Aveau să aducă drept contribuţie doar un singur ciorchine de strugeri? Sau aveau să fie îndemnaţi de o inimă generoasă spre a oferi un coş plin? Astfel, fiecare persoană sau familie îşi putea manifesta recunoştinţa fără constrîngere.

 8. (a) Care sînt cele două foloase rezultate din aranjamentul culesului roadelor în urma recoltării? (b) Cum puteau da dovadă de generozitate şi recunoştinţă toţi cei implicaţi în dispoziţia referitoare la culesul roadelor după recoltare?

⁸ O a treia modalitate concretă de a da dovadă de recunoştinţă era în legătură cu prevederea lui Dumnezeu referitoare la culegerea spicelor rămase după seceriş. La seceriş, o parte din recoltă era lăsată nesecerată pentru cei nevoiaşi. Faptul acesta nu numai că instruia în spiritul compasiunii şi consideraţiei faţă de cei săraci, ci îi asigura totodată pe aceştia că subzistenţa lor nu depindea de nişte pomeni demoralizatoare care nu cereau nici un efort din partea lor (Levitic 19:9, 10). Cît anume trebuia lăsat pentru cei nevoiaşi nu a fost specificat. Însă dacă agricultorul israelit dădea dovadă de un spirit generos prin faptul că lăsa mult lan nesecerat de–a lungul marginilor holdelor sale, arătînd astfel favoare celor săraci, el voia ca Dumnezeu să fie glorificat (Proverbe 14:31). Stabilirea mărimii părţii rămase nesecerate era lăsată în seama proprietarului. Dumnezeu însă a dat directive stricte referitoare la generozitate, instruind că orice snop uitat pe cîmp şi orice fruct lăsat în pom sau în vie trebuie să fie al celor săraci (Deuteronom 24:19–22). În schimb, aceştia din urmă îşi puteau demonstra propria recunoştinţă faţă de Iehova pentru această îngrijire aducînd la locul lor de închinare zeciuiala din roadele culese.

Generozitate din inimă

 9. De ce persoanele egoiste acţionau împotriva propriilor lor interese?

⁹ Dacă israeliţii contribuiau din plin, binecuvîntarea lui Iehova rămînea asupra caselor lor. (Compară Ezechiel 44:30; Maleahi 3:10.) Cu toate că recoltele erau foarte bogate, totuşi, adesea, ei nu aduceau nici o contribuţie. Atunci Iehova se folosea de regi sau de profeţi pentru a redeştepta în ei recunoştinţă. În realitate, păgubaşii erau chiar israeliţii egoişti deoarece Iehova nu îi putea binecuvînta pe cei care reţineau contribuţiile ce erau în legătură cu închinarea adusă lui sau cu cei săraci.

10. (a) Care a fost îmbucurătorul efect al chemării lansate de regele Ezechia cu privire la recunoştinţă? (b) A fost de durată această stare?

¹⁰ În una dintre ocazii, în urma chemării lansate de regele Ezechia, la Ierusalim s–a ţinut cu mare bucurie o sărbătoare care a durat 14 zile. Spiritual vorbind, poporul a revenit la viaţă. Înainte de toate au distrus tot ceea ce era consacrat închinării la idoli şi apoi „au adus astfel grămezi peste grămezi (...) Cînd Ezechia şi prinţii au venit şi au văzut grămezile l–au binecuvîntat pe Iehova şi pe poporul său Israel“ (2 Cronici 30:1, 21–23; 31:1, 6–8). Din păcate însă, după aceste redeşteptări periodice poporul cădea din nou în lipsa de recunoştinţă. La un moment dat răbdarea lui Dumnezeu a luat sfîrşit şi el a permis ca poporul său să fie dus în captivitate în Babilon. Oraşul şi splendidul lor templu a fost distrus (2 Cronici 36:17–21). Apoi, după ce iudeii au fost restabiliţi în ţara lor, situaţia a devenit iarăşi aşa de gravă încît Iehova a comparat zgîrcenia lor cu un furt din proprietatea sa, cu un jaf! — Maleahi 3:8.

11. Ce învăţătură trasă din istoria Israelului poate fi utilă creştinilor de azi?

¹¹ Ce putem învăţa din nestatornicia israeliţilor? Că atîta vreme cît inimile lor erau pline de recunoştinţă ei se exteriorizau, oferindu–i cu bucurie lui Iehova „grămezi peste grămezi“, iar cînd recunoştinţa era dată uitării sau era în declin, darurile materiale făcute cu bucurie practic încetau. S–ar putea oare ca şi în zilele noastre să existe creştini dedicaţi care să adopte o atitudine atît de negativă? Da, deoarece sîntem încă expuşi imperfecţiunii umane. Ne bucurăm că Iehova a transmis istoria relaţiilor sale cu israeliţii, astfel că noi, care trăim la încheierea acestei sistem de lucruri, putem învăţa şi trage foloase din aceasta! — Romani 15:4; 1 Corinteni 10:11.

12. (a) În ce sens este poporul lui Iehova astăzi într–o situaţie asemănătoare celei a israeliţilor? (b) Ce întrebări ar trebui să ne punem?

¹² La fel ca israeliţii, poporul de astăzi al lui Iehova are multe motive pentru a fi recunoscător. Şi noi primim mai multe binecuvîntări decît primeşte omenirea în general. Într–adevăr, cunoaştem mult mai multe lucruri despre scopurile lui Iehova decît cunoşteau israeliţii. Am învăţat cum Dumnezeu a fost dispus să îşi jertfească propriul său Fiu şi sîntem conştienţi de binecuvîntările pe care acest act le aduce asupra celor care se bucură de aprobarea divină. Astăzi avem privilegiul de a trăi într–un paradis spiritual, deoarece din 1919 Iehova a creat pentru poporul său o minunată stare spirituală. Da, Martorii lui Iehova au multe motive suplimentare de a fi recunoscători. Ne–am putea însă pune întrebarea: Cît de profundă este recunoştinţa mea? Şi cum îmi pot manifesta recunoştinţa astăzi?

Paralele moderne

13, 14. Deşi creştinii nu se află sub Legea mozaică, se poate oare stabili pentru ei vreo paralelă cu legea referitoare la zeciuială?

¹³ Creştinii nu se află sub Legea mozaică, lege ce indica modul în care să fie manifestată recunoştinţa faţă de Dumnezeu (Galateni 3:24, 25). „Jertfa“ de laudă pe care i–o oferim lui Iehova este „rodul buzelor care fac o declaraţie publică pentru numele său“ (Evrei 13:15). Prin urmare, aceasta este principala modalitate prin care creştinii dedicaţi îşi pot dovedi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. Se pot stabili însă paralele interesante cu zeciuiala, contribuţia şi strîngerea produselor rămase după secerat.

¹⁴ A da zeciuiala însemna exact a da o parte din zece — lucru ce era obligatoriu. Tot la fel, astăzi, există porunci precise adresate tuturor slujitorilor lui Iehova, îndeplinirea lor fiind obligatorie. Trebuie să ne întrunim cu regularitate aşa cum trebuie să predicăm în public vestea bună despre Regatul lui Iehova precum şi să–i ajutăm pe alţii să devină discipoli ai lui Cristos. — Evrei 10:24, 25; Matei 24:14; 28:19, 20.

15. Cum anume se poate constata în zilele noastre profunzimea generozităţii, corespunzător cu ceea ce reiese din dispoziţiile referitoare la contribuţii şi la lăsarea roadelor în urma strîngerii recoltei în Israelul din antichitate?

¹⁵ Să ne amintim de dispoziţiile referitoare la contribuţii şi la strîngerea roadelor în urma secerişului. Nu erau menţionate cote fixe. Tot la fel, Scripturile nu stabilesc o cantitate fixă de timp pe care orice Martor al lui Iehova să o dedice serviciului sacru. Stabilirea cantităţii timpului dedicat studiului Cuvîntului lui Dumnezeu şi predicării rămîne la latitudinea unei inimi generoase şi altruiste. Tot la fel, stabilirea măsurii în care contribuie materialiceşte la promovarea intereselor Regatului este lăsată tot la latitudinea inimii. Slujitorul de astăzi al lui Iehova va decide dacă va aduce „grămezi peste grămezi“ sau, dimpotrivă, numai minimumul necesar, în funcţie de profunzimea recunoştinţei sale (2 Cronici 31:6). Ca şi în cazul Israelului, cu cît este mai mare recunoştinţa, cu atît mai mare va fi binecuvîntarea din partea lui Dumnezeu.

Cum se poate demonstra recunoştinţa

16–18. Care sînt unele dintre modalităţile speciale prin care creştinii dedicaţi îşi pot manifesta recunoştinţa?

¹⁶ Una dintre modalităţile cele mai directe de a demonstra recunoştinţă faţă de Iehova este aceea de a îndeplini serviciul cu timp integral. Ai suficientă recunoştinţă pentru a cultiva această dorinţă în inimă? S–a observat pe bună dreptate că un pionier trebuie să aibă în primul rînd dorinţa de a sluji, iar în al doilea rînd condiţiile corespunzătoare. Cînd cineva este într–adevăr recunoscător, inima sa plină de apreciere freamătă de arzătoarea dorinţă de a–i sluji lui Dumnezeu într–o măsură cît mai mare. Aşa simţi şi tu? Chiar dacă actualele tale posibilităţi nu îţi permit să îndeplineşti serviciul cu timp integral, aceasta nu trebuie să–ţi înăbuşe spiritul de pionierat. Îl poţi susţine şi încuraja din toată inima pe pionieri.

¹⁷ Dacă momentan nu ai posibilitatea să slujeşti ca pionier, nu ai putea oare sluji din cînd în cînd ca pionier auxiliar? În fiecare an există perioade speciale în care congregaţia creştină îndeamnă la eforturi deosebite în lucrarea de predicare. Lunile de vară, de exemplu, sînt ideale pentru mulţi, iar în octombrie urmează activitatea legată de abonamentele la reviste. În ceea ce priveşte timpul pe care îl consacrăm serviciului sacru, s–a verificat faptul că recunoştinţa îndeamnă la a da cu generozitate.

¹⁸ O altă modalitate de a ne dovedi recunoştinţa este aceea de a sprijini programul de construcţii pe care slujitorii lui Iehova l–au început pe întreg pămîntul. În multe ţări se construiesc Săli ale Regatului, iar sălile deja existente trebuie mărite din cauza supraaglomerării. Se construiesc noi Săli de congrese şi se extind clădirile caselor Betel şi ale tipografiilor. Faptul de a contribui cu propria–ţi forţă de muncă sau financiar la aceste proiecte de construcţie este un mod practic de a da dovadă de recunoştinţă.

Excelentul exemplu al văduvei sărace

19. Ce te impresionează mai mult din relatarea despre văduva săracă?

¹⁹ Un cunoscut exemplu biblic prezentat de Isus cu privire la o persoană care a dat dovadă de recunoştinţă dăruind cu generozitate în sens material este acela al văduvei sărace (Luca 21:1–4). Cu siguranţă că ea îşi va fi dat seama că cele două monede ale sale de mică valoare aveau să influenţeze prea puţin bunăstarea materială a templului şi a celor ce slujeau în el. Dar ea nu îşi spunea în sinea ei, gîndindu–se la templu şi la preoţii ce slujeau în el, că ‘ei trăiesc mult mai bine ca mine şi au o locuinţă mai bună ca modesta mea casă’. Într–adevăr, templul era splendid şi extrem de luxos. Era „împodobit cu piatre frumoase şi lucruri dedicate“ (Luca 21:5). Dar acest lucru nu a determinat–o pe văduvă să nu ofere o contribuţie. Ea dorea să–şi manifeste recunoştinţa faţă de Iehova şi nu faţă de oamenii care slujeau la templu.

20. Cum am putea manifesta aceeaşi atitudine exemplară de care a dat dovadă văduva săracă?

²⁰ Slujitorii de astăzi ai lui Iehova învaţă din acest exemplu. Asemenea văduvei sărace, ei ştiu că ceea ce aduc ei drept contribuţie, mult sau puţin, aduc lui Dumnezeu. Ei mai au siguranţa că organizaţia pămîntească a lui Iehova este astfel concepută încît nimeni nu poate trage de pe urma ei vreun profit financiar. Clădirile Societăţii cu tot echipamentul lor sînt construite şi concepute în aşa fel încît dau posibilitate muncitorilor zeloşi să obţină cele mai bune rezultate sub aspect calitativ în producţia de Biblii şi auxiliare pentru înţelegerea Bibliei precum şi în promovarea intereselor Regatului. Toate acestea se află într–un puternic contrast cu recenta raportare a unei scandaloase deturnări de fonduri din donaţii, efectuată de unii teleevanghelişti.

Readucerea aminte care îndeamnă la recunoştinţă este folositoare

21, 22. Ce efect ar trebui să aibă asupra inimilor pline de apreciere faptul că li se reaminteşte cu căldură să se dovedească recunoscătoare?

²¹ Israeliţii aveau mereu nevoie să li se reamintească îndatoririle ce le aveau faţă de Iehova, în special necesitatea de a da dovadă de spiritul recunoştinţei. De obicei, cînd li se atrăgea atenţia asupra acestui lucru, în inimile lor se redeştepta recunoştinţa, exprimînd–o nu numai prin vorbe. Ei aveau atunci dorinţa să dea lui Iehova „grămezi peste grămezi“ din produse, pentru a fi folosite în casa lui de închinare.

²² Fie ca actualii membri ai ‘Israelului lui Dumnezeu’ şi ‘marea mulţime’ de însoţitori ai lor să dea dovadă de acelaşi spirit (Galateni 6:16; Apocalips 7:9). Fie ca inimile lor pline de recunoştinţă să–i îndemne să aducă „grămezi peste grămezi“ de laude lui Iehova. În felul acesta vor putea într–adevăr spune: „Ne–am dovedit recunoscători faţă de generosul şi iubitorul nostru Dumnezeu, Iehova.“

Îţi aminteşti?

◼ De ce este bine ca un creştin să îşi cerceteze mereu profunzimea recunoştinţei?

◼ De ce poporul lui Iehova a avut întotdeauna motive suplimentare de a fi recunoscător?

◼ Prin ce modalităţi precise îşi puteau manifesta israeliţii recunoştinţa?

◼ Ca şi israeliţii, ce anume putem face pentru a ne exprima recunoştinţa?

◼ Ce putem învăţa de la văduva săracă din templu?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]

Psalmistul i–a mulţumit lui Iehova pentru minunatele sale lucrări şi îngrijire acordată poporului său