Este dezvăluit un secret sacru

„Secretul sacru al acestei devoţiuni sfinte este mare.“ — 1 TIMOTEI 3:16.

1. Ce secret este prezentat în 1 Timotei 3:16?

VĂ CAPTIVEAZĂ misterele? Vă place să descifraţi secretele? Celor mai mulţi le plac aceste lucruri. Atunci, alăturaţi–vă nouă în timp ce investigăm unul dintre cele mai mari secrete — un secret care a fost sigilat în Cuvîntul lui Dumnezeu timp de milenii. Acest secret are o influenţă decisivă asupra vieţii noastre prezente şi viitoare. Este vorba de ’secretul sacru al devoţiunii sfinte‘ prezentat în 1 Timotei 3:16. Cît de recunoscători trebuie să–i fim lui Iehova, „Dezvăluitorul secretelor“, pentru că în îndurarea sa, ne–a adus la cunoştinţă acest secret sublim şi interpretarea lui! — Daniel 2:28, 29.

2. (a) Cînd a vorbit pentru prima dată Iehova despre un secret sacru, şi ce a promis el atunci? (b) Ce întrebări necesită răspuns?

² Iehova a vorbit pentru prima dată despre un secret sacru după ce Şarpele o înşelase pe Eva iar Adam o urmase în acea răzvrătire. Apoi Dumnezeu a promis că „sămînţa“, sau descendenţa, va zdrobi capul Şarpelui (Geneza 3:15). Cine este această Sămînţă? Cum avea să–l învingă ea pe Şarpe? Avea să dovedească faptul că Dumnezeu este veridic şi avea ea să justifice scopul său referitor la pămînt?

3. Ce indicii au furnizat profeţiile divine cu privire la identitatea şi activitatea Seminţei?

³ De–a lungul timpului, profeţiile divine au furnizat indicii despre identitatea şi activitatea ulterioară a Seminţei. Aceasta urma să fie un descendent al lui Avraam, să moştenească regatul lui David şi să fie numită Prinţ al Păcii. ’Abundenţa domniei princiare şi a păcii lui nu va avea sfîrşit‘ (Isaia 9:6, 7; Geneza 22:15–18; Psalm 89:35–37). Dar, aşa cum se afirmă în Romani 16:25, acest secret sacru a fost „învăluit în tăcere în timpuri de lungă durată“.

Rezolvarea misterului

4. Cum a început să fie dezvăluit secretul sacru în 29 e.n.?

⁴ În sfîrşit, după patru milenii s–a revărsat lumina! În ce fel? În 29 e.n. Ioan  l–a botezat pe Isus din Nazaret în rîul Iordan, iar din cer vocea lui Dumnezeu a declarat: „Acesta este Fiul meu cel iubit, pe care l–am aprobat“ (Matei 3:17). Aceasta era, în sfîrşit, Sămînţa promisă! Secretul sacru începuse să fie dezvăluit în toată splendoarea diverselor sale aspecte inclusiv cel al devoţiunii sfinte.

5. Ce este „devoţiunea sfîntă“, şi ce efect are ea asupra celor care o practică?

⁵ Dar ce se înţelege prin „devoţiune sfîntă“? În Scripturile greceşti creştine, această expresie apare de 20 de ori, mai mult de jumătate din ele fiind menţionate în cele două scrisori ale lui Pavel către Timotei. Insight on the Scriptures (Perspicacitate din Scripturi) defineşte „devoţiunea sfîntă“ astfel: „Veneraţie, închinare şi serviciu aduse lui Dumnezeu, cu loialitate faţă de suveranitatea sa universală“. Veneraţia izvorăşte dintr–o inimă care se apropie de Dumnezeu cu teamă şi respect faţă de maiestatea sa, eternitatea sa şi multitudinea creaţiilor sale grandioase, şi cu recunoştinţă pentru darurile spirituale şi materiale pe care le revarsă peste oamenii care apreciază aceste lucruri. Pe drept cuvînt, fiecare dintre noi care practică devoţiunea sfîntă poate spune la fel ca psalmistul: „Binecuvîntează–l pe Iehova, o, sufletul meu! O, Iehova, Dumnezeul meu, tu te–ai dovedit foarte mare. Cu demnitate şi splendoare te–ai înveşmîntat.“ — Psalm 104:1.

6. (a) În ce fel se deosebesc închinătorii lui Iehova de cei care frecventează bisericile creştinătăţii? (b) Ce a spus Pavel în Romani 11:33, 34, şi ce întrebări ridică aceste cuvinte?

⁶ Devoţiunea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să–şi găsească o modalitate de expresie, şi aceasta se face prin fapte. În această privinţă închinătorii adevăratului Dumnezeu, Iehova, se deosebesc considerabil de cei care frecventează bisericile creştinătăţii al căror număr scade continuu. Pentru mulţi oameni religia — dacă mai au cumva o religie — este o formalitate, o mască pe care şi–o pun ca să pară sfinţi, în timp ce duc o viaţă identică celei pe care o duce lumea coruptă din jurul lor. Ei nici măcar nu ştiu cine este Dumnezeu. Ar trebui desigur, ca aceste persoane să ia în considerare cuvintele lui Pavel consemnate în Fapte 17:23, cuvinte pe care acesta le–a adresat atenienilor care venerau ’un Dumnezeu necunoscut‘: „Ceea ce voi veneraţi fără să cunoaşteţi, tocmai aceasta vă vestesc eu.“ Referitor la acest Dumnezeu glorios, iată ce exclamă Pavel în Romani 11:33, 34: „O adîncimea bogăţiilor şi înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile sale şi cu neputinţă de investigat sînt căile sale! Fiindcă «cine a ajuns să cunoască mintea lui Iehova sau cine a devenit sfătuitorul său»?“ Cum putem ajunge deci să cunoaştem căile lui Dumnezeu? Învăţînd ’secretul sacru al devoţiunii sfinte‘. Dar cum putem să–l învăţăm?

7. De ce se poate spune că „secretul sacru al acestei devoţiuni sfinte este mare“?

⁷ În capitolul 3 din prima scrisoare către Timotei, apostolul Pavel menţionează la început ce se pretinde de la slujitorii cu răspundere din casa lui Dumnezeu, care este descrisă în versetul 15 ca fiind „congregaţia viului Dumnezeu, stîlp şi sprijin al adevărului“. Apoi Pavel adaugă în versetul 16: „Secretul sacru al acestei devoţiuni sfinte este mare.“ Este într–adevăr mare deoarece Iehova l–a trimis pe pămînt pe unicul său Fiul născut ca să dezvăluie acest secret, ca să demonstreze ce înseamnă în realitate devoţiunea sfîntă şi cît este ea de esenţială şi fundamentală în adevărata închinare. Secretul sacru al acestei devoţiuni sfinte a fost scos la lumină prin viaţa pe care Isus a dus–o pe pămînt. Toţi cei care îl iubesc pe Iehova trebuie să–şi clădească credinţa şi viaţa pe Cristos, care a fost un exemplu perfect de devoţiune sfîntă. Cum a clarificat deci Isus secretul sacru al devoţiunii sfinte?

Şase faţete

8. (a) Care sînt cele şase faţete ale secretului sacru, prezentate de Pavel în 1 Timotei 3:16? (b) Cine este „el“, cel care a fost scos în evidenţă?

⁸ Prin inspiraţie divină Pavel răspunde la această întrebare. În 1 Timotei 3:16 el prezintă şase faţete ale acestui secret sacru, spunînd: „El [1] a fost scos în evidenţă în carne, [2] a fost declarat drept în spirit, [3] li s–a arătat îngerilor, [4] a fost predicat printre naţiuni, [5] a fost crezut în lume, [6] a fost primit sus, în glorie.“ Cine este „el“, cel care a fost scos în evidenţă? Este clar că „el“ este Sămînţa promisă, Isus, care a venit să îndeplinească voinţa lui Dumnezeu. El este figura centrală a secretului sacru, ceea ce face ca acest secret să fie cu adevărat mare.

9. Ce dovadă există că textul din 1 Timotei 3:16 nu trebuie redat prin cuvintele „Dumnezeu a fost scos în evidenţă în carne“?

⁹ Susţinătorii Trinităţii încearcă să estompeze înţelegerea secretului sacru spunînd că „el“ din 1 Timotei 3:16 este însuşi Dumnezeu. Ei iau ca bază în acest sens Biblia King James, unde se spune că „Dumnezeu a fost scos în evidenţă în carne“. Ce ne spun însă majoritatea manuscriselor greceşti demne de încredere? Ele folosesc cu consecvenţă pronumele „el“ în locul cuvîntului „Dumnezeu“. Specialiştii în critica textului au căzut de acord că inserarea cuvîntului „Dumnezeu“ în acest verset este o greşeală a copiştilor. Astfel, traduceri mai recente, cum ar fi American Standard Version, The New English Bible şi New World Translation redau corect acest text: „El [ori: El care] a fost scos în evidenţă în carne.“ Nu, cel care a apărut „în carne“ nu era Dumnezeu însuşi, ci era Fiul său iubit şi prima creaţie a sa despre care apostolul Ioan  a scris următoarele: „Astfel, Cuvîntul a devenit carne şi a locuit printre noi; iar noi am privit gloria sa, o glorie ca aceea ce aparţine unui fiu unic–născut din partea unui tată; el a fost plin de favoare nemeritată şi de adevăr.“ — Ioan 1:14.

„Scos în evidenţă în carne“

10. (a) Cum a devenit clar primul aspect al secretului sacru la botezul lui Isus? (b) De ce a devenit Isus „ultimul Adam“?

¹⁰ La botezul lui Isus a reieşit clar primul aspect al secretului sacru: Isus „a fost scos în evidenţă în carne“ ca Fiu uns al lui Dumnezeu. Iehova Dumnezeu transferase viaţa Fiului său din cer în pîntecele Mariei, pentru ca Isus să se poată naşte în carne ca om perfect. Astfel, după cum se arată în 1 Corinteni 15:45–47, Isus a devenit al doilea, sau „ultimul“ Adam, adică un suflet omenesc perfect care corespundea întocmai primului Adam. Cu ce scop? Textul din 1 Timotei 2:5, 6 se referă la „ultimul Adam“, ca fiind „omul Cristos Isus, care s–a dat pe sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi“. Pe baza legală a acestei jertfe umane perfecte, Isus acţionează ca Mediator al noului legămînt în favoarea celor 144 000 de oameni care devin comoştenitori cu el în Regatul său. — Apocalips 14:1–3.

11. Cine mai beneficiază de jertfa de răscumpărare a lui Isus?

¹¹ Aveau să beneficieze şi alţii de moartea de jertfă a lui Isus? Cu certitudine, da! În 1 Ioan 2:2 se afirmă că Isus Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre [adică păcatele creştinilor unşi, asemenea lui Ioan], şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi“. Foloasele jertfei de răscumpărare depuse de Isus depăşesc cu mult cadrul celor 144 000 de creştini unşi, cuprinzînd întreaga omenire. „O mare mulţime“ de oameni care trăiesc în prezent şi miliarde de oameni care vor fi înviaţi în Paradisul pămîntesc urmează să primească viaţă veşnică pe baza credinţei lor în jertfa de răscumpărare a lui Isus. După cum s–a profeţit în Apocalips 7:9, 10, membrii marii mulţimi şi–au spălat deja robele şi le–au albit prin faptul că exercită credinţă în sîngele vărsat al Mielului, Isus Cristos. Ei sînt consideraţi drepţi în calitate de prieteni ai lui Dumnezeu. Plini de bucurie, ei învaţă diferitele faţete ale secretului sacru şi manifestă devoţiune sfîntă conform exemplului dat de Isus.

Alte faţete

12. Cum a fost Isus „declarat drept în spirit“?

¹² Ce putem spune acum despre al doilea aspect menţionat în 1 Timotei 3:16? Isus „a fost declarat drept în spirit“. Dar cum? Prin faptul că Iehova l–a sculat din morţi la viaţă spirituală pe Fiul său care şi–a păstrat integritatea. Aceasta echivalează cu declaraţia lui Dumnezeu, potrivit căreia Isus a fost totalmente drept şi demn de a primi alte însărcinări înalte. Aşa cum se afirmă în Romani 1:4, Isus „a fost declarat cu putere Fiu al lui Dumnezeu conform spiritului sfinţeniei prin intermediul învierii din morţi“. Confirmînd aceasta, Petru ne spune în prima sa scrisoare, capitolul 3, versetul 18: „Cristos a murit o dată pentru totdeauna în ce priveşte păcatele, un om drept pentru cei nedrepţi, ca să ne conducă la Dumnezeu, fiind dat la moarte în carne, dar fiind făcut viu în spirit.“ Vă conduce şi pe voi la Dumnezeu exemplul de devoţiune sfîntă dat de Isus?

13. Căror îngeri li s–a arătat Isus după înviere, şi ce fel de mesaj le–a predicat el?

¹³ În continuarea textului din 1 Timotei 3:16 Pavel se referă la cel de–al treilea aspect al secretului sacru spunînd că Isus s–a „arătat îngerilor“. Cine ar putea fi aceşti îngeri? Referitor la Isus, „făcut viu în spirit“, Petru scrie următoarele în 1 Petru 3:19, 20: „În această stare chiar, s–a dus şi le–a predicat spiritelor din închisoare care fuseseră neascultătoare odinioară, cînd răbdarea lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe.“ Conform cu Iuda 6, acele spirite sînt „îngerii care nu şi–au păstrat poziţia lor iniţială, ci şi–au părăsit propria locuinţă“ din ceruri. Ei şi–au îmbrăcat corpuri de carne pentru a întreţine relaţii sexuale ilicite cu femei. Cînd Potopul i–a obligat pe acei îngeri să se întoarcă în domeniul spiritual, ei au fost aruncaţi în Tartar, o stare de înjosire totală (2 Petru 2:4). Isus cel înviat le–a predicat acestora. Dar le–a adus el un mesaj de salvare? Categoric, nu! Dimpotrivă, Isus a condamnat răutatea lor care era însăşi opusul devoţiunii sfinte. Oricine din poporul lui Dumnezeu care se joacă astăzi cu imoralitatea ar trebui să ia ca avertisment judecata pronunţată împotriva acelor îngeri!

14. În ce fel a început să fie Isus „predicat printre naţiuni“?

¹⁴ Al patrulea aspect din 1 Timotei 3:16 este faptul că Isus „a fost predicat printre naţiuni“. Cum s–a înfăptuit acest aspect? Exact înainte de a fi arestat, Isus le–a spus apostolilor aceste cuvinte: „Întru totul adevărat vă spun: Cel ce exercită credinţă în mine, acela va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face lucrări mai mari decît acestea, deoarece eu mă duc la Tatăl“ (Ioan 14:12). La scurt timp după aceea, respectiv la Sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n., Isus a turnat spiritul sfînt peste discipolii săi, iar vestea uluitoare că „pe acest Isus, Dumnezeu l–a înviat“ a început să fie predicată evreilor. Mai tîrziu Cuvîntul lui Dumnezeu a fost acceptat şi de samariteni, şi aceştia au început să primească spiritul sfînt (Fapte 2:32; 8:14–17). Apoi, în anul 36 e.n., Petru i–a predicat lui Corneliu şi altor păgîni adunaţi în casa acestuia. Astfel, vestea bună despre Isus a început să fie „predicată printre naţiuni“, adică printre neiudei, care au fost şi ei unşi cu spirit sfînt.

15. De unde reiese că primii creştini învăţaseră bine secretul sacru al devoţiunii sfinte?

¹⁵ După cum ne relatează Fapte 12:24, „cuvîntul lui Iehova continua să crească şi să se răspîndească“. Iar în Fapte 17:6 se arată că, în nordul Greciei, împotrivitorii au strigat, aşa cum fac şi astăzi în această ţară: „Aceşti oameni care au răscolit pămîntul locuit sînt prezenţi şi aici.“ După mai puţin de 30 de ani, Pavel a putut scrie din Roma că vestea bună fusese „predicată în toată creaţia care este sub cer“ (Coloseni 1:23). Creştinii din timpul acela învăţaseră bine secretul sacru al devoţiunii sfinte. Şi cu cît zel îl aplicau ei! Fie ca şi noi să–l învăţăm şi să–l aplicăm în aceste momente culminante ale predicării Regatului!

16. Care a fost cel de–al cincilea aspect al secretului sacru, şi ce activitate l–a scos în evidenţă?

¹⁶ Ca reacţie la predicarea din secolul I, s–a evidenţiat în mod remarcabil cel de–al cincilea aspect al secretului sacru menţionat în 1 Timotei 3:16: Isus „a fost crezut în lume“. Acest lucru a fost rezultatul devoţiunii sfinte a unor misionari zeloşi, cum ar fi Pavel şi Timotei care îl imitau pe Cristos. Ei au dus vestea bună în Asia Mică şi în Europa, poate chiar pînă în Spania. Mesajul a fost dus în Africa orientală prin gura etiopianului care fusese botezat, şi în Babilon, unde şi–a desfăşurat activitatea Petru.

17. De ce este Isus crezut în toată lumea de azi?

¹⁷ Dar în zilele noastre? Începînd din 1919 membrii unşi ai rămăşiţei au manifestat o devoţiune sfîntă exemplară. Aceşti creştini unşi au clădit temeinic pe fundamentul credinţei pus de Isus. Îndeosebi din 1935 încoace ei au început să adune o mare mulţime ai cărei membri se bucură de perspectiva de a supravieţui ’marelui necaz‘ şi de a se bucura de viaţă veşnică într–un paradis pămîntesc (Apocalips 7:9, 14). Astfel, vestea bună în centrul căreia se află Isus este crezută în toată lumea de azi. Plini de devoţiune sfîntă peste 3 700 000 de Martori ai lui Iehova predică actualmente în toată lumea, iar numărul lor creşte neîncetat!

18. În ce fel a fost Isus „primit sus, în glorie“?

¹⁸ Urmează să examinăm ultima faţetă a secretului sacru, cea de–a şasea: Isus „a fost primit sus, în glorie“. În timpul celor 40 de zile după ce a fost înviat în spirit, Isus şi–a materializat corpuri carnale, apărînd în faţa discipolilor săi şi spunîndu–le „lucrurile privitoare la Regatul lui Dumnezeu“. Apoi s–a urcat la cer (Fapte 1:3, 6–9). Astfel a primit răspuns rugăciunea sa consemnată în Ioan 17:1–5: „Tată, (. . .) glorifică–l pe fiul tău, pentru ca fiul tău să te glorifice (. . .) Eu te–am glorificat pe pămînt (. . .) Şi acum, Tată, glorifică–mă alături de tine cu gloria pe care am avut–o alături de tine înainte de a fi lumea.“

19. Ce trebuie să fi produs întoarcerea lui Isus în cer?

¹⁹ Ce mare bucurie trebuie să fi produs întoarcerea lui Isus la cer! Cu mult timp înainte, cînd Iehova a fundat pămîntul, „toţi fiii lui Dumnezeu strigau aplaudînd“ (Iov 38:7). Cu cît mai mult trebuie să se fi bucurat acele oştiri îngereşti să–l primească din nou în mijlocul lor pe loialul Susţinător al suveranităţii lui Iehova.

20. De ce a moştenit Isus un nume atît de sublim, şi ce a făcut el cît timp a fost pe pămînt?

²⁰ În Evrei 1:3, 4 Pavel spune despre victoriosul Isus următoarele: „După ce a făcut o purificare pentru păcatele noastre, s–a aşezat la dreapta Maiestăţii în înălţimi. De aceea, el a devenit mai bun decît îngerii, în măsura în care a moştenit un nume mai excelent decît al lor.“ Cristos a primit acel nume datorită triumfului său asupra nedreptăţii. Acest Fiu al lui Dumnezeu a croit drumul devoţiunii sfinte aici, pe pămînt. De asemenea, el a dat un exemplu pentru toţi aceia care vor să dobîndească viaţă veşnică. O dată cu înălţarea lui Isus la dreapta lui Dumnezeu în cer, secretul sacru al devoţiunii sfinte a fost dezvăluit sub toate aspectele sale.

Să învăţăm secretul sacru al devoţiunii sfinte

„Şi Cristos a suferit pentru voi, lăsîndu–vă un model ca să păşiţi cu atenţie pe urmele sale.“ — 1 PETRU 2:21.

1. Ce şi–a propus Iehova referitor la ’secretul sacru al devoţiunii sfinte‘?

„SECRETUL SACRU al acestei devoţiuni sfinte“ nu mai este un secret! (1 Timotei 3:16). Cîtă deosebire faţă de secretele religiei false, cum ar fi mistica Trinitate, care continuă să rămînă secrete! Nimeni nu le poate înţelege. Iehova, dimpotrivă, şi–a propus ca secretului sacru, dezvăluit în persoana lui Isus Cristos, să i se facă cea mai mare publicitate posibilă. Însuşi Isus a devenit un exemplu remarcabil prin zelul său în proclamarea Regatului lui Dumnezeu. După cum vom vedea, putem învăţa mult din mesajul său şi din modul său de a predica.

2. De ce serviciul lui Isus este pus înaintea răscumpărării? (Matei 20:28).

² Să revenim la primul aspect: Isus „a fost scos în evidenţă în carne“ (1 Timotei 3:16). În Matei 20:28 citim că Isus „a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji şi pentru a–şi da sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora“. Aici serviciul său sacru este pus chiar înaintea răscumpărării. De ce? Deoarece, în Eden, Şarpele viclean a contestat suveranitatea legitimă a lui Iehova asupra omenirii, insinuînd că creaţia lui Dumnezeu ar fi defectuoasă şi că nici un om pus la încercare nu ar putea să–şi păstreze integritatea faţă de Cel Preaînalt. (Compară Iov 1:6–12; 2:1–10.) Serviciul ireproşabil al lui Isus ca om perfect — „ultimul Adam“ — a demonstrat că provocatorul Satan este un mincinos înrăit (1 Corinteni 15:45). În plus, Isus şi–a dovedit pe deplin competenţa de a sluji ca „Instrument principal şi Salvator“ folosit de Dumnezeu pentru a ’judeca în dreptate pămîntul locuit‘, spre justificarea suveranităţii lui Iehova. — Fapte 5:31; 17:31.

3. Cum a dezminţit Isus în întregime acuzaţia lui Satan?

³ Isus a dezminţit total acuzaţia batjocoritoare a lui Satan! În toată istoria nu a existat nimeni altul care să–i slujească lui Dumnezeu cu atîta devotament, în pofida batjocurilor, bătăilor şi torturilor fizice şi psihice. Ca Fiu al lui Dumnezeu Cristos a trebuit să îndure denigrări blasfemiatoare. În toate acestea — chiar şi în faţa unei morţi ruşinoase şi crude — el a rămas neclintit, manifestînd loialitate neştirbită faţă de Tatăl său. În Filipeni 2:8, 9 Pavel scrie că întrucît Isus a ascultat ’pînă la moarte, şi încă moarte pe un stîlp de tortură, Dumnezeu l–a înălţat şi i–a dat numele care este mai presus de orice alt nume‘. Isus l–a demascat pe Satan arătînd că este în realitate un mincinos înveninat!

4. De ce a putut Isus să–i spună lui Pilat că venise în lume ca să depună mărturie despre adevăr?

⁴ Astfel, la sfîrşitul a numai cîţiva ani de predicare intensă, Isus a putut să mărturisească, plin de curaj, în faţa lui Pontius Pilat: „Tu însuţi spui că eu sînt rege. Pentru aceasta m–am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie pentru adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu“ (Ioan 18:37). Isus a dat dovadă de o extraordinară devoţiune sfîntă în proclamarea adevărului despre Regatul lui Dumnezeu în toată Palestina. El şi–a instruit discipolii pentru a fi şi ei predicatori zeloşi. Cît de mult ne îndeamnă azi exemplul său să păşim pe urmele lui!

Să învăţăm de la cel care este exemplul nostru

5. Ce putem învăţa despre devoţiunea sfîntă cînd privim cu atenţie la Isus?

⁵ Manifestînd devoţiune sfîntă în îndeplinirea voinţei lui Iehova, şi noi putem dovedi că Diavolul este mincinos. Oricare ar fi încercările la care am fi supuşi, nici una nu va echivala vreodată cu chinurile şi batjocurile pe care le–a îndurat Isus. Să învăţăm deci de la cel care este Exemplul nostru. După cum ne îndeamnă Evrei 12:1, 2 să alergăm cu perseverenţă alergarea „în timp ce privim cu atenţie la Isus, Instrumentul principal al credinţei noastre şi cel care ne–o aduce la perfecţiune“. Spre deosebire de Adam, a cărui devoţiune sfîntă a eşuat cînd a fost pusă la încercare, Isus a fost singurul om de pe pămînt care a făcut faţă tuturor încercărilor în mod desăvîrşit. Pînă la moarte el s–a dovedit a fi „loial, fără răutate, nepătat, despărţit de păcătoşi“ (Evrei 7:26). Manifestînd integritate neştirbită, el le–a putut spune duşmanilor săi: „Cine dintre voi mă dovedeşte vinovat de păcat?“ Isus a respins cu hotărîre sfidarea lansată de Satan, declarînd: „Stăpînitorul lumii (. . .) nu are influenţă asupra mea.“ Iar la sfîrşitul ultimului discurs pe care l–a ţinut în faţa discipolilor săi înainte de trădarea şi arestarea sa, el a spus: „Curaj! Eu am învins lumea.“ — Ioan 8:46; 14:30; 16:33.

6. (a) De ce ştie Isus care este înviorarea de care are nevoie omenirea? (b) În ce măsură a manifestat Isus o teamă sfîntă?

⁶ Cînd a fost în carne, pe pămînt, Isus a simţit ce înseamnă a fi om, „puţin mai prejos decît îngerii“ (Evrei 2:7). El a învăţat să cunoască slăbiciunile omeneşti şi de aceea este cu totul corespunzător pentru a servi ca Rege şi Judecător al omenirii timp de o mie de ani. Acest Fiu al lui Dumnezeu, care a spus: „Veniţi la mine, voi toţi cei care trudiţi şi sînteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora“, ştie, de ce fel de înviorare are nevoie omenirea (Matei 11:28). În Evrei 5:7–9 ni se spune: „În zilele cărnii sale, Cristos a înălţat implorări, precum şi cereri, împreună cu strigăte puternice şi lacrimi, către Acela care putea să–l salveze de la moarte, şi a fost ascultat în mod favorabil, pentru teama lui sfîntă. Deşi era Fiu, el a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le–a suferit; şi după ce a fost făcut perfect [în ascultare], el a devenit răspunzător de salvarea veşnică a tuturor celor care îl ascultă.“ Isus nu a şovăit, cu toate că a trebuit să îndure chiar şi boldul morţii umane, cînd a fost ’rănit la călcîi‘ de Şarpele pizmuitor (Geneza 3:15). Asemenea lui Isus, să manifestăm întotdeauna o teamă sfîntă, chiar pînă la moarte, dacă va fi nevoie, convinşi că Iehova Dumnezeu va auzi implorările noastre şi ne va acorda salvare.

’A trăi după dreptate‘

7. În conformitate cu 1 Petru 2:21–24, ce model ne–a lăsat Isus, şi în ce sens ar trebui să ne influenţeze conduita sa?

⁷ În timp ce era prezentat în carne, Isus a dezvăluit cu loialitate secretul sacru al devoţiunii sfinte. Iată ce citim despre aceasta în 1 Petru 2:21–24: „Şi Cristos a suferit pentru voi, lăsîndu–vă un model, ca să păşiţi cu atenţie pe urmele sale. El nu a comis păcat, nici înşelăciune nu s–a găsit în gura lui. Cînd a fost insultat, nu a răspuns cu insultă. Cînd suferea, nu ameninţa, ci continua să se supună celui care judecă cu dreptate. El însuşi a purtat păcatele noastre în propriul său corp, pe stîlp, ca s–o sfîrşim cu păcatul şi să trăim după dreptate.“ Meditînd la conduita lui Isus, ne simţim deosebit de încurajaţi să manifestăm devoţiune sfîntă, să ne păstrăm integri şi să trăim conform dreptăţii, aşa cum a făcut el.

8. Cum putem trăi conform dreptăţii, aşa cum a făcut Isus?

⁸ Isus a trăit cu adevărat conform dreptăţii. Iată ce s–a profeţit despre el în Psalmul 45:7: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urît ticăloşia.“ Aplicînd aceste cuvinte la Isus, apostolul Pavel a spus următoarele în Evrei 1:9: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urît nelegiuirea.“ În conformitate cu înţelegerea pe care o avem despre secretul sacru al devoţiunii sfinte, să iubim întotdeauna, la fel ca Isus, ce este drept şi să urîm ce este rău. Atît în domeniul moralei creştine, atacate cu sălbăticie de lumea lui Satan, cît şi în toate relaţiile noastre cu cei dinăuntrul şi din afara organizaţiei lui Dumnezeu, să fim hotărîţi să trăim conform dreptăţii, susţinînd principiile drepte ale lui Iehova. Şi să continuăm să ne hrănim din Cuvîntul lui Dumnezeu pentru a dobîndi perspicacitatea divină, de care avem absolută nevoie pentru a rezista Diavolului şi tertipurilor sale.

9. Ce alt lucru l–a îndemnat pe Isus să fie zelos în serviciul sacru, şi ce a implicat acest lucru cu privire la falşii păstori religioşi?

⁹ Dar mai este un lucru care l–a îndemnat pe Isus să fie zelos în serviciul sacru. Care anume? Iată ce citim în Matei 9:36: „Văzînd mulţimile, i s–a făcut milă de ele, deoarece erau jefuite şi risipite asemenea unor oi fără păstor.“ Atunci Isus „a început să–i înveţe multe lucruri“ (Marcu 6:34). Acest lucru a implicat în mod necesar demascarea răutăţii şi nelegiuirii falşilor păstori religioşi. Conform cu Matei 15:7–9, Isus le–a zis unora dintre ei: „Ipocriţilor, pe bună dreptate a profeţit Isaia despre voi cînd a spus: «Poporul acesta mă onorează cu buzele, dar inima sa este foarte îndepărtată de mine. Zadarnic continuă ei să mi se închine, deoarece ei predau drept doctrine nişte porunci omeneşti.»“

Un mister deplorabil

10. Astăzi, la cine se referă în principal „misterul acestei nelegiuiri“, şi de ce anume se face vinovată această clasă?

¹⁰ Aşa cum Isus a vorbit deschis împotriva conducătorilor religioşi falşi, tot aşa azi noi deplîngem existenţa unui mister aflat în contrast flagrant cu secretul sacru al devoţiunii sfinte. În 2 Tesaloniceni 2:7 Pavel îl numeşte „misterul acestei nelegiuiri“. Acesta era un mister în secolul I, deoarece el nu avea să fie dezvăluit decît la mult timp după moartea apostolilor. Astăzi el se referă în principal la clericii creştinătăţii care sînt mai interesaţi de politică decît de declararea veştii bune despre Regatul drept al lui Dumnezeu. În rîndurile lor abundă ipocrizia. Evanghelizatorii TV ai sectelor protestante ale creştinătăţii sînt un exemplu grăitor: ei sînt şarlatani care îşi jefuiesc turmele, îşi construiesc întreprinderi multimilionare, trăiesc cu prostituate, varsă lacrimi de crocodil cînd sînt demascaţi, cer tot timpul bani, din ce în ce mai mulţi bani. În ce priveşte catolicismul, Vaticanul oferă o imagine la fel de dezgustătoare, cu relaţiile sale politice lipsite de scrupule, cu fastul său exterior şi practicile sale bancare mînjite de corupţie.

11. Ce se va întîmpla cu clerul creştinătăţii şi cu întreg Babilonul cel Mare?

¹¹ Nu–i de mirare că această clasă a clericilor creştinătăţii poate fi identificată cu „omul nelegiuirii“! (2 Tesaloniceni 2:3). Această parte dominantă a Babilonului celui Mare care este asemenea unei desfrînate va fi totalmente demascată şi devastată, împreună cu toate celelalte componente ale religiei false. După cum citim în Apocalips 18:9–17, politicienii şi comercianţii (şi bancherii lor) se vor boci atunci astfel: „Ce păcat, ce păcat, o, mare cetate!“ Babilonul cel Mare şi misterele lui vor fi fost dezvăluite, în contrast flagrant cu tot ceea ce iluminează secretul sacru al devoţiunii sfinte.

12. Ce s–a simţit Isus îndemnat să facă din iubire faţă de dreptate?

¹² Faptul că Isus a iubit dreptatea şi a urît nelegiuirea l–a determinat să se dăruiască fără rezerve în folosul închinării curate. Cu ocazia primei sale vizite la Ierusalim în calitate de Fiu uns al lui Dumnezeu, Cristos i–a alungat din templu pe comercianţi şi pe zarafi, spunînd: „Luaţi de aici lucrurile acestea! Încetaţi să faceţi din casa Tatălui meu o casă de comerţ“! (Ioan 2:13–17). Mai tîrziu, cu ocazia unei alte vizite la templu, el le–a spus iudeilor care i se împotriveau: „Voi veniţi de la tatăl vostru Diavolul şi doriţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost un ucigaş cînd a început şi nu a persistat în adevăr, pentru că nu există adevăr în el. Cînd spune o minciună, el vorbeşte potrivit propriilor sale înclinaţii, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Ce curaj a manifestat Isus cînd le–a spus în faţă acelor reprezentanţi religioşi că erau mincinoşi şi fii ai Diavolului!

13. (a) Unde a fost exprimată în mod deosebit ura lui Isus faţă de nelegiuire? (b) De ce merită clericii nelegiuiţi o judecată asemănătoare celei pronunţate de Isus împotriva scribilor şi fariseilor?

¹³ Ura pe care Isus o avea faţă de nelegiuire nu este nicăieri mai bine exprimată decît în această condamnare usturătoare la adresa scribilor şi fariseilor asemănaţi cu nişte vipere, consemnată în Matei, capitolul 23. Aici Isus pronunţă de şapte ori „vai“ împotriva lor, asemănîndu–i cu ’mormintele văruite — pline de orice fel de necurăţenie, ipocrizie şi nelegiuire‘. Cît de mult dorea Isus să elibereze poporul oprimat de această nelegiuire! El a strigat: „Ierusalime, Ierusalime, (. . .) de cîte ori am vrut să îţi adun copiii cum îşi adună găina puii sub aripi! Dar n–aţi vrut. Iată, casa vă este abandonată“ (Versetele 37, 38). Clericii nelegiuiţi din timpul nostru merită o judecată asemănătoare, deoarece, potrivit cuvintelor din 2 Tesaloniceni 2:12, ’ei nu cred adevărul, ci îşi găsesc plăcerea în nedreptate‘. Nelegiuirea lor este însuşi opusul devoţiunii sfinte pe care Isus a manifestat–o cu atîta loialitate cînd era pe pămînt.

Declararea judecăţilor lui Dumnezeu

14. La ce trebuie să ne îndemne faptul că apreciem secretul sacru al devoţiunii sfinte?

¹⁴ Faptul că apreciem secretul sacru al devoţiunii sfinte trebuie să ne determine să păşim cu atenţie pe urmele lui Isus. Asemenea lui trebuie să fim zeloşi în a proclama ceea ce Isaia 61:2 numeşte a fi „anul bunăvoinţei din partea lui Iehova şi ziua de răzbunare din partea Dumnezeului nostru“. Să ne facem, plini de zel, partea ce ne revine, şi anume „să–i consolăm pe toţi cei ce sînt în doliu“! Ca şi atunci cînd Isus a fost pe pămînt, şi astăzi avem nevoie de curaj ca să declarăm judecăţile lui Iehova, inclusiv mesajele viguroase din explicitele articole ale Turnului de veghere şi ale cărţii Apocalipsul — Grandiosul său apogeu este aproape! Trebuie să predicăm cu îndrăzneală şi tact, iar exprimările noastre să fie ’drese cu sare‘ ca să le producă plăcere celor care se simt înclinaţi spre dreptate (Coloseni 4:6). Învăţînd din exemplul de devoţiune sfîntă al lui Isus, dorim şi noi să putem spune la timpul potrivit că am terminat lucrarea pe care ne–a dat–o Iehova s–o îndeplinim. — Matei 24:14; Ioan 17:4.

15. Ce s–a întîmplat de la 1914 încoace cu privire la secretul sacru al lui Dumnezeu?

¹⁵ Ce exemplu minunat a fost Isus cînd era prezent în carne! Cît este de clar că secretul sacru al devoţiunii sfinte şi–a găsit împlinirea în el! Cu cît curaj a preamărit el numele lui Iehova! Şi ce minunat l–a răsplătit Tatăl său pentru că şi–a păstrat integritatea! Dar secretul sacru al lui Dumnezeu include şi alte lucruri. Din 1914 încoace trăim în „ziua Domnului“ (Apocalips 1:10). După cum se spune în Apocalips 10:7, este timpul ca ’secretul sacru al lui Dumnezeu, potrivit veştii bune, să ia sfîrşit‘. Glasuri cereşti au proclamat acum: „Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova] şi al Cristosului său, şi el va stăpîni ca rege pentru totdeauna şi veşnic“ (Apocalips 11:15). Iehova l–a întronat pe Regele mesianic, Isus Cristos, pe tronul său glorios pentru a domni împreună cu el.

16. Cum a arătat Regele de curînd întronat, Isus Cristos, cu promptitudine, consideraţie faţă de respectarea legii divine în cer?

¹⁶ În calitate de coguvernator cu Dumnezeu în Regatul nou–născut, Isus are şi numele Mihael (care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu? “). Nici un rebel nu va reuşi vreodată să fie asemenea lui Dumnezeu, iar Regele de curînd întronat a demonstrat cu promptitudine lucrul acesta, azvîrlindu–l jos, pe pămînt pe Şarpele originar, Satan, şi pe demonii săi (Apocalips 12:7–9). Da, Isus manifestă consideraţie faţă de respectarea legii divine în cer la fel cum a manifestat devoţiune sfîntă în timp ce era pe pămînt. Glorificatul Isus Cristos nu se va odihni pînă nu va fi nimicit religia falsă şi nu va fi şters din existenţă toată organizaţia, vizibilă şi invizibilă, a lui Satan.

17. Ce s–a întîmplat de la 1914 încoace ca împlinire a profeţiei din Matei 25:31–33?

¹⁷ Din 1914 încoace împlinirea profeţiei lui Isus, consemnată în Matei 25:31–33 a iradiat o lumină puternică asupra secretului sacru al lui Dumnezeu. Aici Isus declară: „Cînd Fiul omului va sosi în gloria sa şi toţi îngerii împreună cu el, atunci el se va aşeza pe tronul său glorios. Şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea lui, şi el îi va despărţi pe oameni unii de alţii, aşa cum păstorul desparte oile de capre. Şi el va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stînga sa.“ Din poziţia sa strategică din cer acest Rege glorios, Judecător şi Susţinător al devoţiunii sfinte va executa răzbunarea, în primul rînd asupra omului nelegiuirii şi asupra celorlalte componente ale Babilonului celui Mare, şi apoi asupra tuturor celorlalte elemente şi asupra sprijinitorilor organizaţiei pămînteşti rele a lui Satan asemănaţi cu nişte capre. După aceea Satan va fi aruncat în abis (Apocalips 20:1–3). Dar „cei drepţi“, asemănători oilor vor merge la viaţă veşnică (Matei 25:46). Fie ca devoţiunea sfîntă constantă pe care o manifestaţi să vă permită să faceţi parte din grupul celor drepţi!

18. Ce privilegiu îmbucurător avem în legătură cu secretul sacru al devoţiunii sfinte?

¹⁸ Apocalips 19:10 ne încurajează să ne „închinăm lui Dumnezeu“. Dar de ce? Iată ce spune versetul în continuare: „Căci depunerea mărturiei pentru Isus este cea care inspiră declaraţiile profetice.“ Deci multe dintre profeţiile antice inspirate au depus mărturie pentru Isus. Şi pe măsură ce aceste profeţii s–au împlinit, secretul sacru al lui Dumnezeu a devenit limpede ca cristalul. De aceea ne bucurăm să ştim că secretul sacru al acestei devoţiuni sfinte a avut o împlinire vie în persoana lui Isus. Noi avem un minunat privilegiu, şi anume acela de a păşi pe urmele sale ca umili slujitori ai Regatului lui Dumnezeu. Da, noi avem onoarea de a fi părtaşi la înţelegerea şi proclamarea întregului secret sacru al lui Dumnezeu conform veştii bune.