Înflorirea şi declinul comerţului mondial
Partea a 5-a: Marile afaceri îşi încordează încleştarea
PRIMUL război mondial abia se încheiase cînd situaţia precară a economiei europene lăsa să se întrevadă o catastrofă viitoare. Spre sfîrşitul lui octombrie 1929 dezastrul s-a declanşat. Bursa de valori din New York s-a prăbuşit brusc. Oamenii au intrat în panică. În perioada imediat următoare, sute de bănci au dat faliment. Mii de oameni au pierdut milioane de dolari, iar unii dintre ei s-au sinucis aruncîndu-se de pe clădiri înalte.
Marea depresiune a propulsat lumea întreagă în ruină economică şi apoi în haos politic favorizînd situaţia care a condus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Profesorul de istorie René Albrecht-Carrié a descris anii ’30 ca fiind „punctaţi de crize pe fundalul unei catastrofe economice“.
Astfel, după mai puţin de 20 de ani de la 1914 era foarte clar că sistemul economic mondial nu era la înălţimea cerinţelor noului secol. Acest lucru este semnificativ întrucît, potrivit cronologiei biblice şi profeţiei divine, timpul pe care Dumnezeu l-a permis cu privire la guvernarea nestînjenită a omului a expirat în 1914. În acel an crucial, Dumnezeu a instaurat Regatul ceresc care avea să-şi facă simţită prezenţa sa invizibilă prin evenimente vizibile. Unele dintre aceste dovezi sînt menţionate în Matei capitolul 24, în capitolul 21 din Luca şi în Apocalipsa capitolul 6, capitole pe care vă îndemnăm să le citiţi.
O altă dovadă remarcabilă a faptului că Regatul fusese instaurat este aceea că pămîntul este distrus în mod treptat de către locuitorii săi (Apocalipsa 11:18). Avînd în vedere poluarea la scară mondială, daunele cauzate stratului protector de ozon din jurul pămîntului şi probabilitatea unui dezastru ecologic cauzat de aşa-numitul efect de seră, avem motive mai mult decît suficiente să conchidem că această profeţie se împlineşte în prezent.
Marile afaceri — principala cauză de poluare?
Revoluţia industrială a pus bazele unui straniu tip de progres: progres care permite satisfacerea dorinţelor şi necesităţilor oamenilor mai uşor, mai rapid şi mai ieftin, dar care în acelaşi timp cauzează ploi acide, creează deşeuri chimice şi distruge pădurile pluviale ale pămîntului; progres care le permite turiştilor să zboare pînă la celălalt capăt al pămîntului, astfel încît ei pot murdări litoralele altădată curate şi pot distruge mediul natural; progres care prin poluarea aerului, hranei şi apei ne ameninţă cu o moarte prematură.
În afară de tehnologie care a provocat ruinarea pămîntului, marile afaceri au furnizat şi mobilul. Aşa cum a notat revista Time, „urmărirea frenetică a profiturilor prin intermediul afacerilor a constituit mult timp o sursă majoră de poluare“. Un economist al O.N.U. în probleme de silvicultură spunea că „la originea distrugerii [pădurilor pluviale în scopuri comerciale] se află lăcomia“.
Sistemele necapitaliste sînt la fel de vinovate. Ziaristul Richard Hornik a scris în 1987 că „timp de aproape trei decenii de domnie comunistă, Pekingul a susţinut că era imposibil ca programele socialiste de ameliorare să aibă drept rezultat degradarea mediului înconjurător“. Dar acum a sosit timpul socotelilor, şi chiar China a ajuns să cunoască „preţul progresului economic asupra mediului înconjurător“.
Un alt ziarist a numit ravagiile poluării pe parcursul a 40 de ani de devastare în Europa de Est „cel mai murdar secret al comunismului“. Abia acum devine evidentă seriozitatea daunelor, cînd Bitterfeld-ul, situat la 50 de kilometri spre nord de Leipzig, a ajuns să aibă dubioasa faimă de a fi probabil cel mai poluat oraş aşezat în zona probabil cea mai poluată din lume.
Roadele nemiloasei competiţii
Aşa cum multe din acţiunile şi reacţiile noastre sînt în mare măsură determinate de religie şi politică, tot la fel sîntem influenţaţi foarte mult de marile afaceri. De fapt, strînsa încleştare pe care o exercită ele asupra omenirii poate fi recunoscută probabil cel mai bine din felul în care modelează personalităţile.
Însuşi fundamentul pe care este zidită lumea comerţului capitalist, spiritul nemiloasei competiţii, este prezent pretutindeni — la şcoală, la locul de muncă, în lumea spectacolelor şi a sportului şi uneori chiar în familie. Tinerii sînt învăţaţi din copilărie să fie competitivi, să fie cei mai buni, să se gîndească în primul rînd la ei. Progresul pe plan economic este considerat un lucru esenţial şi puţin contează cum îl realizezi. În numele succesului, bărbaţi şi femei sînt încurajaţi să fie ambiţioşi, chiar agresivi dacă este cazul.
Oamenii de afaceri sînt instruiţi să fie amabili şi politicoşi. Dar reflectă aceste caracteristici întotdeauna adevărata lor personalitate, sau uneori ele sînt doar o mască pe care o îmbracă pentru a juca un rol? În 1911, Edgar Watson Howe, ziarist american, a dat acest sfat: „Să nu vă imaginaţi că un om este întotdeauna politicos numai pentru că este aşa atunci cînd încearcă să vă vîndă ceva“.
Competiţia generează sentimente de invidie, gelozie şi lăcomie. Oamenii care excelează pot începe să se considere superiori, devenind aroganţi şi autoritari. Pe de altă parte, cei care pierd continuu pot suferi de lipsă de respect de sine, ceea ce conduce la descurajare. În faţa presiunilor exercitate de competiţie pe care nu reuşesc să le înfrunte, ei pot adopta o atitudine de renunţare, atitudine care ne ajută să înţelegem creşterea rapidă a numărului de sinucideri printre tinerii din unele ţări.
Nereuşind să le furnizeze tuturor în mod echitabil lucrurile necesare vieţii, sistemele economice ineficiente pot avea o influenţă negativă asupra personalităţii indivizilor, făcîndu-i să devină nerecunoscători, egoişti şi insensibili pe de o parte sau indignaţi, autocompătimitori şi vicleni, pe de altă parte. Şi ridicînd banii şi bunurile materiale la rang de dumnezeu, comerţul poate cu uşurinţă să-i priveze pe oameni de spiritualitatea lor.
Puterea înşelătoare a banilor
Odată inventaţi, banii au început să se infiltreze în toată societatea umană, afectînd astfel relaţiile dintre oameni. Un sistem pe bază de preţuri impunea valori monetare asupra bunurilor şi serviciilor. Curînd totul avea să fie exprimat în termeni monetari, banii fiind standardul pentru evaluarea importanţei fiecărui lucru. Aceasta umbrea însă adevărul atît de frumos exprimat într-un cîntec, şi anume că „lucrurile cele mai bune din viaţă nu costă nimic“.
Chiar oamenii ajung să fie evaluaţi în termeni monetari, fiind judecaţi în primul rînd pe baza salariului sau bunurilor lor. Ziaristul Max Lerner a recunoscut aceasta cînd, în 1949, a scris: „În cultura noastră îi declarăm eroi pe oamenii care stau pe un morman de bani, şi acordăm atenţie nu numai la ceea ce spun ei în sfera lor de competenţă, ci şi înţelepciunii lor privitoare la toate celelalte probleme“. Recent, un reporter şi-a exprimat îndoielile cu privire la ferma convingere a unui preşedinte american potrivit căreia bogăţia ar fi măsura omului. Reporterul considera că această „importanţă exagerată acordată obiectivelor materialiste a transformat anii ’80 în ‘Deceniul posesiei’, un timp în care eşti apreciat şi judecat după lucrurile pe care le posezi“.
Supraaccentuarea valorii banilor şi a lucrurilor ce pot fi cumpărate cu ei tinde să degradeze valoarea relaţiilor umane. Un tînăr din Bangladesh, după ce s-a mutat în Europa capitalistă, a spus lucrurilor pe nume cînd a afirmat: „Oamenii de aici se interesează de lucruri; în ţara mea ne interesăm mai mult de oameni“.
Faptul de a face din bani centrul preocupărilor degradează totodată munca, făcînd din ea pur şi simplu un mijloc de a atinge un scop, o povară şi nicidecum o plăcere. Se lucrează nu pentru bucuria realizării sau pentru bucuria de a dărui altora lucrurile de care au nevoie, ci doar pentru a obţine bani. Această atitudine îi răpeşte realmente individului bucuria deoarece „este mai ferice să dai decît să primeşti“. — Faptele 20:35.
Doriţi să vă lăsaţi modelat de marile afaceri?
Progresul ştiinţific şi tehnologic realizat prin descoperirea şi aplicarea legilor naturii care sînt de origine divină a fost adesea de mare utilitate omenirii. De exemplu, Martorii lui Iehova sînt deosebit de recunoscători pentru dezvoltarea metodelor moderne de tipărire şi pentru mijloacele îmbunătăţite de transport şi comunicaţii care le permit să-şi îndeplinească misiunea lor de predicare într-un mod care altfel ar fi fost imposibil. — Matei 24:14.
Totuşi, nu se poate nega că posibilitatea de a face binele, pe care o oferă acest progres, a fost mult umbrită de persoane care s-au lăsat modelate de religia falsă, de politica coruptă şi de sistemele economice imperfecte.
Doriţi ca posibilitatea dumneavoastră de a face binele să fie anulată de o personalitate deformată — a dumneavoastră înşivă? Veţi permite ca avidul comerţ să vă stabilească o scară de valori bazată în exclusivitate pe bani? Să determine ca iubirea de bani şi de bunuri să triumfe asupra relaţiilor cu oamenii? Să vă răpească spiritualitatea?
Avînd în vedere că începînd din 1914 comerţul îşi încordează încleştarea, există vreo modalitate de a-l împiedica să ne modeleze personalitatea? Da, există! Pe lîngă faptul că ne-o va arăta, articolul final din această serie ne va explica modul în care putem trăi pentru a vedea ziua în care omenirea va putea răsufla uşurată: „În sfîrşit, nu mai există îngrijorări financiare!“
[Chenarul de la pagina 29]
Marile afaceri ne ajută la identificarea „ultimelor zile“
Prin faptul că modelează personalităţi, marile afaceri contribuie la furnizarea dovezii „ultimelor zile“, aşa cum este arătat la 2 Timotei 3:1–4, NW: Dar să ştii că în ultimele zile vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă (incluzînd dificultăţile înfruntării îngrijorărilor economice). Căci oamenii vor fi . . .
Iubitori de sine: Materialiştii sînt egocentrici, atitudine încurajată de reclamele comerciale, care argumentează: ‘Meriţi lucrul cel mai bun. Fii bun cu tine însuţi. Gîndeşte-te întîi la tine’
Iubitori de bani: Umoristul american Mark Twain a spus cîndva: „Unii oameni venerează clasa socială elevată, alţii venerează eroii, alţii venerează puterea, alţii îl venerează pe Dumnezeu, . . . dar cu toţii venerează banul“
Prezumţioşi, trufaşi: Un politician german spunea despre unele firme ale industriei chimice care fuseseră invitate să pună capăt poluării şi întîrziau s-o facă: „Constat că atitudinea predominantă este foarte rea. Ea este aroganţa puterii“
Nerecunoscători, neloiali: Scriitorul englez Thomas Fuller a spus: „Bogăţiile măresc apetitul în loc să-l satisfacă“ şi „Comerţul înşală pretutindeni cu consimţămîntul tuturor“
Fără afecţiune naturală: Firme care vînd pentru profit ţărilor în curs de dezvoltare produse interzise în alte părţi sau care construiesc fabrici periculoase în ţări ale căror norme de securitate sînt mai puţin rigide manifestă puţin interes faţă de viaţa altora
Refractari la orice acord, calomniatori: Economistul Adam Smith a spus că „comerţul, care prin natura sa ar trebui să fie, atît printre naţiuni, cît şi printre indivizi, o legătură de unitate şi prietenie, a devenit cea mai prolifică sursă de discordie şi animozitate“
Fără stăpînire de sine, cruzi: Excesiva cumpărare pe bază de rate, utilizarea frenetică a cărţilor de credit şi mentalitatea „cumperi acum, plăteşti mai tîrziu“, încurajată de comerţ pentru propriul cîştig, dezvăluie lipsă de stăpînire de sine; unele activităţi comerciale exploatează slăbiciunile umane şi permit cîştigarea unor sume enorme din droguri, imoralitate sexuală şi jocuri de noroc
Neiubitori de bine, trădători: Ziarul The German Tribune afirmă: „Acolo unde este implicat un cost colosal în vederea evitării poluării mediului înconjurător, normele morale lasă mult de dorit“. Oamenilor fără principii morale le vine uşor să-şi trădeze semenii în favoarea propriilor interese
Încăpăţînaţi: Puternice grupe de presiune, cum ar fi cele care promovează vînzarea de arme şi tutun, cheltuiesc cu încăpăţînare averi încercînd să-i influenţeze pe oamenii politici să le garanteze vînzări mari în pofida faptului că produsele lor pun în pericol sănătatea şi securitatea publică
Umflaţi de mîndrie: Orice ar spune materialiştii, bunurile materiale nu sînt un motiv de mîndrie. Fabulistul grec Esop a spus că „aroganţa este un surogat slab al valorii intrinseci“
Iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu: Industria divertismentelor pune accentul pe plăceri pînă la limita excluderii spiritualităţii şi a creat o generaţie de hedonişti pentru care plăcerile sînt asemenea unui drog
[Legenda fotografiei de la pagina 28]
Marile afaceri au contribuit la faptul de a face din Europa continentul probabil cel mai poluat din lume