-
Condamnaţi voi oare lumea prin credinţa voastră?Turnul de veghe – 1990 | 15 august
-
-
aleagă între două linii de conduită: „Toate popoarele, în ce le priveşte, vor umbla fiecare în numele dumnezeului său; dar, în ceea ce ne priveşte, noi vom umbla în numele lui Iehova, Dumnezeul nostru, pe timp indefinit, da, pentru totdeauna.“ — Mica 4:3–5; Isaia 2:4.
21. Cum poţi să ai parte de minunata binecuvîntare a vieţii eterne pe pămînt?
21 Scripturile arată clar de ce anume avem nevoie pentru a supravieţui marelui necaz: o credinţă puternică. Noe avea o asemenea credinţă. Tu o ai? Dacă da, atunci vei deveni şi tu asemenea lui — ’moştenitor al dreptăţii care este în conformitate cu credinţa‘ (Evrei 11:7). Noe a supravieţuit distrugerii pe care a decretat–o Dumnezeu şi care a venit asupra generaţiei sale. El nu numai că a mai trăit 350 de ani după Potop, dar va fi înviat şi va avea perspectiva de a trăi veşnic pe pămînt. Ce minunată binecuvîntare! (Evrei 11:13–16). Şi tu poţi să te bucuri de o asemenea binecuvîntare, alături de Noe, de familia sa şi de alte milioane de iubitori ai dreptăţii. Cum? Perseverînd pînă la sfîrşit şi condamnînd lumea prin credinţa ta.
-
-
Păstraţi-vă credinţa şi sănătatea spiritualăTurnul de veghe – 1990 | 15 august
-
-
Păstraţi-vă credinţa şi sănătatea spirituală
„Continuă să păstrezi modelul cuvintelor sănătoase pe care le–ai auzit de la mine, cu credinţa şi iubirea care sînt în legătură cu Cristos Isus.“ — 2 TIMOTEI 1:13.
1. De ce sănătatea fizică este un bun preţios care trebuie păstrat?
SĂNĂTATEA fizică este un bun preţios. Dacă sîntem sănătoşi, putem să facem multe lucruri şi să ne bucurăm mai mult de viaţă, dar dacă suferim de o boală cronică sau sîntem infirmi, totul devine mult mai greu. Evident, sănătatea trebuie păstrată. Mulţi o neglijează sau o periclitează prin acţiunile lor. Însă cine are grijă de sine se bucură de obicei şi într–o anumită măsură de sănătate şi putere aproape toată viaţa.
2. (a) De ce sănătatea spirituală este mai importantă decît cea fizică? (b) Ce este necesar ca să rămînem sănătoşi în credinţă?
2 Sănătatea spirituală este mult mai importantă decît sănătatea fizică. Nici chiar o sănătate fizică perfectă nu poate garanta viaţa eternă, care este un dar al lui Dumnezeu. Sănătatea spirituală este rezultatul închinării curate şi al credinţei care se bazează pe o cunoştinţă exactă (Ioan 17:3; Evrei 11:6; Iacob 1:27). Apostolul Pavel a spus: „Bărbaţii vîrstnici să fie moderaţi în obiceiuri, serioşi, cu judecată sănătoasă, sănătoşi în credinţă, în iubire, în perseverenţă“ (Tit 2:2). Oricine doreşte să fie sănătos în credinţă trebuie să depună eforturi sîrguincioase şi să fie mereu vigilent. Sănătatea noastră spirituală poate fi ameninţată atît de factori interni cît şi de factori externi. Trebuie să cunoaştem aceste pericole dacă vrem să ne păstrăm credinţa şi sănătatea spirituală în această lume bolnavă.
Cît de bolnavă este această lume?
3, 4. Ce simptome clare de boală spirituală se observă în lume şi în comportamentul oamenilor?
3 Nu există nici o îndoială că, moraliceşte, această lume este foarte bolnavă. Toate „organismele“
-