Să învăţăm secretul sacru al devoţiunii sfinte

„Şi Cristos a suferit pentru voi, lăsîndu–vă un model ca să păşiţi cu atenţie pe urmele sale.“ — 1 PETRU 2:21.

 1. Ce şi–a propus Iehova referitor la ’secretul sacru al devoţiunii sfinte‘?

„SECRETUL SACRU al acestei devoţiuni sfinte“ nu mai este un secret! (1 Timotei 3:16). Cîtă deosebire faţă de secretele religiei false, cum ar fi mistica Trinitate, care continuă să rămînă secrete! Nimeni nu le poate înţelege. Iehova, dimpotrivă, şi–a propus ca secretului sacru, dezvăluit în persoana lui Isus Cristos, să i se facă cea mai mare publicitate posibilă. Însuşi Isus a devenit un exemplu remarcabil prin zelul său în proclamarea Regatului lui Dumnezeu. După cum vom vedea, putem învăţa mult din mesajul său şi din modul său de a predica.

 2. De ce serviciul lui Isus este pus înaintea răscumpărării? (Matei 20:28).

² Să revenim la primul aspect: Isus „a fost scos în evidenţă în carne“ (1 Timotei 3:16). În Matei 20:28 citim că Isus „a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji şi pentru a–şi da sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora“. Aici serviciul său sacru este pus chiar înaintea răscumpărării. De ce? Deoarece, în Eden, Şarpele viclean a contestat suveranitatea legitimă a lui Iehova asupra omenirii, insinuînd că creaţia lui Dumnezeu ar fi defectuoasă şi că nici un om pus la încercare nu ar putea să–şi păstreze integritatea faţă de Cel Preaînalt. (Compară Iov 1:6–12; 2:1–10.) Serviciul ireproşabil al lui Isus ca om perfect — „ultimul Adam“ — a demonstrat că provocatorul Satan este un mincinos înrăit (1 Corinteni 15:45). În plus, Isus şi–a dovedit pe deplin competenţa de a sluji ca „Instrument principal şi Salvator“ folosit de Dumnezeu pentru a ’judeca în dreptate pămîntul locuit‘, spre justificarea suveranităţii lui Iehova. — Fapte 5:31; 17:31.

 3. Cum a dezminţit Isus în întregime acuzaţia lui Satan?

³ Isus a dezminţit total acuzaţia batjocoritoare a lui Satan! În toată istoria nu a existat nimeni altul care să–i slujească lui Dumnezeu cu atîta devotament, în pofida batjocurilor, bătăilor şi torturilor fizice şi psihice. Ca Fiu al lui Dumnezeu Cristos a trebuit să îndure denigrări blasfemiatoare. În toate acestea — chiar şi în faţa unei morţi ruşinoase şi crude — el a rămas neclintit, manifestînd loialitate neştirbită faţă de Tatăl său. În Filipeni 2:8, 9 Pavel scrie că întrucît Isus a ascultat ’pînă la moarte, şi încă moarte pe un stîlp de tortură, Dumnezeu l–a înălţat şi i–a dat numele care este mai presus de orice alt nume‘. Isus l–a demascat pe Satan arătînd că este în realitate un mincinos înveninat!

 4. De ce a putut Isus să–i spună lui Pilat că venise în lume ca să depună mărturie despre adevăr?

⁴ Astfel, la sfîrşitul a numai cîţiva ani de predicare intensă, Isus a putut să mărturisească, plin de curaj, în faţa lui Pontius Pilat: „Tu însuţi spui că eu sînt rege. Pentru aceasta m–am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie pentru adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu“ (Ioan 18:37). Isus a dat dovadă de o extraordinară devoţiune sfîntă în proclamarea adevărului despre Regatul lui Dumnezeu în toată Palestina. El şi–a instruit discipolii pentru a fi şi ei predicatori zeloşi. Cît de mult ne îndeamnă azi exemplul său să păşim pe urmele lui!

Să învăţăm de la cel care este exemplul nostru

 5. Ce putem învăţa despre devoţiunea sfîntă cînd privim cu atenţie la Isus?

⁵ Manifestînd devoţiune sfîntă în îndeplinirea voinţei lui Iehova, şi noi putem dovedi că Diavolul este mincinos. Oricare ar fi încercările la care am fi supuşi, nici una nu va echivala vreodată cu chinurile şi batjocurile pe care le–a îndurat Isus. Să învăţăm deci de la cel care este Exemplul nostru. După cum ne îndeamnă Evrei 12:1, 2 să alergăm cu perseverenţă alergarea „în timp ce privim cu atenţie la Isus, Instrumentul principal al credinţei noastre şi cel care ne–o aduce la perfecţiune“. Spre deosebire de Adam, a cărui devoţiune sfîntă a eşuat cînd a fost pusă la încercare, Isus a fost singurul om de pe pămînt care a făcut faţă tuturor încercărilor în mod desăvîrşit. Pînă la moarte el s–a dovedit a fi „loial, fără răutate, nepătat, despărţit de păcătoşi“ (Evrei 7:26). Manifestînd integritate neştirbită, el le–a putut spune duşmanilor săi: „Cine dintre voi mă dovedeşte vinovat de păcat?“ Isus a respins cu hotărîre sfidarea lansată de Satan, declarînd: „Stăpînitorul lumii (. . .) nu are influenţă asupra mea.“ Iar la sfîrşitul ultimului discurs pe care l–a ţinut în faţa discipolilor săi înainte de trădarea şi arestarea sa, el a spus: „Curaj! Eu am învins lumea.“ — Ioan 8:46; 14:30; 16:33.

 6. (a) De ce ştie Isus care este înviorarea de care are nevoie omenirea? (b) În ce măsură a manifestat Isus o teamă sfîntă?

⁶ Cînd a fost în carne, pe pămînt, Isus a simţit ce înseamnă a fi om, „puţin mai prejos decît îngerii“ (Evrei 2:7). El a învăţat să cunoască slăbiciunile omeneşti şi de aceea este cu totul corespunzător pentru a servi ca Rege şi Judecător al omenirii timp de o mie de ani. Acest Fiu al lui Dumnezeu, care a spus: „Veniţi la mine, voi toţi cei care trudiţi şi sînteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora“, ştie, de ce fel de înviorare are nevoie omenirea (Matei 11:28). În Evrei 5:7–9 ni se spune: „În zilele cărnii sale, Cristos a înălţat implorări, precum şi cereri, împreună cu strigăte puternice şi lacrimi, către Acela care putea să–l salveze de la moarte, şi a fost ascultat în mod favorabil, pentru teama lui sfîntă. Deşi era Fiu, el a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le–a suferit; şi după ce a fost făcut perfect [în ascultare], el a devenit răspunzător de salvarea veşnică a tuturor celor care îl ascultă.“ Isus nu a şovăit, cu toate că a trebuit să îndure chiar şi boldul morţii umane, cînd a fost ’rănit la călcîi‘ de Şarpele pizmuitor (Geneza 3:15). Asemenea lui Isus, să manifestăm întotdeauna o teamă sfîntă, chiar pînă la moarte, dacă va fi nevoie, convinşi că Iehova Dumnezeu va auzi implorările noastre şi ne va acorda salvare.

’A trăi după dreptate‘

 7. În conformitate cu 1 Petru 2:21–24, ce model ne–a lăsat Isus, şi în ce sens ar trebui să ne influenţeze conduita sa?

⁷ În timp ce era prezentat în carne, Isus a dezvăluit cu loialitate secretul sacru al devoţiunii sfinte. Iată ce citim despre aceasta în 1 Petru 2:21–24: „Şi Cristos a suferit pentru voi, lăsîndu–vă un model, ca să păşiţi cu atenţie pe urmele sale. El nu a comis păcat, nici înşelăciune nu s–a găsit în gura lui. Cînd a fost insultat, nu a răspuns cu insultă. Cînd suferea, nu ameninţa, ci continua să se supună celui care judecă cu dreptate. El însuşi a purtat păcatele noastre în propriul său corp, pe stîlp, ca s–o sfîrşim cu păcatul şi să trăim după dreptate.“ Meditînd la conduita lui Isus, ne simţim deosebit de încurajaţi să manifestăm devoţiune sfîntă, să ne păstrăm integri şi să trăim conform dreptăţii, aşa cum a făcut el.

 8. Cum putem trăi conform dreptăţii, aşa cum a făcut Isus?

⁸ Isus a trăit cu adevărat conform dreptăţii. Iată ce s–a profeţit despre el în Psalmul 45:7: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urît ticăloşia.“ Aplicînd aceste cuvinte la Isus, apostolul Pavel a spus următoarele în Evrei 1:9: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urît nelegiuirea.“ În conformitate cu înţelegerea pe care o avem despre secretul sacru al devoţiunii sfinte, să iubim întotdeauna, la fel ca Isus, ce este drept şi să urîm ce este rău. Atît în domeniul moralei creştine, atacate cu sălbăticie de lumea lui Satan, cît şi în toate relaţiile noastre cu cei dinăuntrul şi din afara organizaţiei lui Dumnezeu, să fim hotărîţi să trăim conform dreptăţii, susţinînd principiile drepte ale lui Iehova. Şi să continuăm să ne hrănim din Cuvîntul lui Dumnezeu pentru a dobîndi perspicacitatea divină, de care avem absolută nevoie pentru a rezista Diavolului şi tertipurilor sale.

 9. Ce alt lucru l–a îndemnat pe Isus să fie zelos în serviciul sacru, şi ce a implicat acest lucru cu privire la falşii păstori religioşi?

⁹ Dar mai este un lucru care l–a îndemnat pe Isus să fie zelos în serviciul sacru. Care anume? Iată ce citim în Matei 9:36: „Văzînd mulţimile, i s–a făcut milă de ele, deoarece erau jefuite şi risipite asemenea unor oi fără păstor.“ Atunci Isus „a început să–i înveţe multe lucruri“ (Marcu 6:34). Acest lucru a implicat în mod necesar demascarea răutăţii şi nelegiuirii falşilor păstori religioşi. Conform cu Matei 15:7–9, Isus le–a zis unora dintre ei: „Ipocriţilor, pe bună dreptate a profeţit Isaia despre voi cînd a spus: «Poporul acesta mă onorează cu buzele, dar inima sa este foarte îndepărtată de mine. Zadarnic continuă ei să mi se închine, deoarece ei predau drept doctrine nişte porunci omeneşti.»“

Un mister deplorabil

10. Astăzi, la cine se referă în principal „misterul acestei nelegiuiri“, şi de ce anume se face vinovată această clasă?

¹⁰ Aşa cum Isus a vorbit deschis împotriva conducătorilor religioşi falşi, tot aşa azi noi deplîngem existenţa unui mister aflat în contrast flagrant cu secretul sacru al devoţiunii sfinte. În 2 Tesaloniceni 2:7 Pavel îl numeşte „misterul acestei nelegiuiri“. Acesta era un mister în secolul I, deoarece el nu avea să fie dezvăluit decît la mult timp după moartea apostolilor. Astăzi el se referă în principal la clericii creştinătăţii care sînt mai interesaţi de politică decît de declararea veştii bune despre Regatul drept al lui Dumnezeu. În rîndurile lor abundă ipocrizia. Evanghelizatorii TV ai sectelor protestante ale creştinătăţii sînt un exemplu grăitor: ei sînt şarlatani care îşi jefuiesc turmele, îşi construiesc întreprinderi multimilionare, trăiesc cu prostituate, varsă lacrimi de crocodil cînd sînt demascaţi, cer tot timpul bani, din ce în ce mai mulţi bani. În ce priveşte catolicismul, Vaticanul oferă o imagine la fel de dezgustătoare, cu relaţiile sale politice lipsite de scrupule, cu fastul său exterior şi practicile sale bancare mînjite de corupţie.

11. Ce se va întîmpla cu clerul creştinătăţii şi cu întreg Babilonul cel Mare?

¹¹ Nu–i de mirare că această clasă a clericilor creştinătăţii poate fi identificată cu „omul nelegiuirii“! (2 Tesaloniceni 2:3). Această parte dominantă a Babilonului celui Mare care este asemenea unei desfrînate va fi totalmente demascată şi devastată, împreună cu toate celelalte componente ale religiei false. După cum citim în Apocalips 18:9–17, politicienii şi comercianţii (şi bancherii lor) se vor boci atunci astfel: „Ce păcat, ce păcat, o, mare cetate!“ Babilonul cel Mare şi misterele lui vor fi fost dezvăluite, în contrast flagrant cu tot ceea ce iluminează secretul sacru al devoţiunii sfinte.

12. Ce s–a simţit Isus îndemnat să facă din iubire faţă de dreptate?

¹² Faptul că Isus a iubit dreptatea şi a urît nelegiuirea l–a determinat să se dăruiască fără rezerve în folosul închinării curate. Cu ocazia primei sale vizite la Ierusalim în calitate de Fiu uns al lui Dumnezeu, Cristos i–a alungat din templu pe comercianţi şi pe zarafi, spunînd: „Luaţi de aici lucrurile acestea! Încetaţi să faceţi din casa Tatălui meu o casă de comerţ“! (Ioan 2:13–17). Mai tîrziu, cu ocazia unei alte vizite la templu, el le–a spus iudeilor care i se împotriveau: „Voi veniţi de la tatăl vostru Diavolul şi doriţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost un ucigaş cînd a început şi nu a persistat în adevăr, pentru că nu există adevăr în el. Cînd spune o minciună, el vorbeşte potrivit propriilor sale înclinaţii, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Ce curaj a manifestat Isus cînd le–a spus în faţă acelor reprezentanţi religioşi că erau mincinoşi şi fii ai Diavolului!

13. (a) Unde a fost exprimată în mod deosebit ura lui Isus faţă de nelegiuire? (b) De ce merită clericii nelegiuiţi o judecată asemănătoare celei pronunţate de Isus împotriva scribilor şi fariseilor?

¹³ Ura pe care Isus o avea faţă de nelegiuire nu este nicăieri mai bine exprimată decît în această condamnare usturătoare la adresa scribilor şi fariseilor asemănaţi cu nişte vipere, consemnată în Matei, capitolul 23. Aici Isus pronunţă de şapte ori „vai“ împotriva lor, asemănîndu–i cu ’mormintele văruite — pline de orice fel de necurăţenie, ipocrizie şi nelegiuire‘. Cît de mult dorea Isus să elibereze poporul oprimat de această nelegiuire! El a strigat: „Ierusalime, Ierusalime, (. . .) de cîte ori am vrut să îţi adun copiii cum îşi adună găina puii sub aripi! Dar n–aţi vrut. Iată, casa vă este abandonată“ (Versetele 37, 38). Clericii nelegiuiţi din timpul nostru merită o judecată asemănătoare, deoarece, potrivit cuvintelor din 2 Tesaloniceni 2:12, ’ei nu cred adevărul, ci îşi găsesc plăcerea în nedreptate‘. Nelegiuirea lor este însuşi opusul devoţiunii sfinte pe care Isus a manifestat–o cu atîta loialitate cînd era pe pămînt.

Declararea judecăţilor lui Dumnezeu

14. La ce trebuie să ne îndemne faptul că apreciem secretul sacru al devoţiunii sfinte?

¹⁴ Faptul că apreciem secretul sacru al devoţiunii sfinte trebuie să ne determine să păşim cu atenţie pe urmele lui Isus. Asemenea lui trebuie să fim zeloşi în a proclama ceea ce Isaia 61:2 numeşte a fi „anul bunăvoinţei din partea lui Iehova şi ziua de răzbunare din partea Dumnezeului nostru“. Să ne facem, plini de zel, partea ce ne revine, şi anume „să–i consolăm pe toţi cei ce sînt în doliu“! Ca şi atunci cînd Isus a fost pe pămînt, şi astăzi avem nevoie de curaj ca să declarăm judecăţile lui Iehova, inclusiv mesajele viguroase din explicitele articole ale Turnului de veghere şi ale cărţii Apocalipsul — Grandiosul său apogeu este aproape! Trebuie să predicăm cu îndrăzneală şi tact, iar exprimările noastre să fie ’drese cu sare‘ ca să le producă plăcere celor care se simt înclinaţi spre dreptate (Coloseni 4:6). Învăţînd din exemplul de devoţiune sfîntă al lui Isus, dorim şi noi să putem spune la timpul potrivit că am terminat lucrarea pe care ne–a dat–o Iehova s–o îndeplinim. — Matei 24:14; Ioan 17:4.

15. Ce s–a întîmplat de la 1914 încoace cu privire la secretul sacru al lui Dumnezeu?

¹⁵ Ce exemplu minunat a fost Isus cînd era prezent în carne! Cît este de clar că secretul sacru al devoţiunii sfinte şi–a găsit împlinirea în el! Cu cît curaj a preamărit el numele lui Iehova! Şi ce minunat l–a răsplătit Tatăl său pentru că şi–a păstrat integritatea! Dar secretul sacru al lui Dumnezeu include şi alte lucruri. Din 1914 încoace trăim în „ziua Domnului“ (Apocalips 1:10). După cum se spune în Apocalips 10:7, este timpul ca ’secretul sacru al lui Dumnezeu, potrivit veştii bune, să ia sfîrşit‘. Glasuri cereşti au proclamat acum: „Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova] şi al Cristosului său, şi el va stăpîni ca rege pentru totdeauna şi veşnic“ (Apocalips 11:15). Iehova l–a întronat pe Regele mesianic, Isus Cristos, pe tronul său glorios pentru a domni împreună cu el.

16. Cum a arătat Regele de curînd întronat, Isus Cristos, cu promptitudine, consideraţie faţă de respectarea legii divine în cer?

¹⁶ În calitate de coguvernator cu Dumnezeu în Regatul nou–născut, Isus are şi numele Mihael (care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu? “). Nici un rebel nu va reuşi vreodată să fie asemenea lui Dumnezeu, iar Regele de curînd întronat a demonstrat cu promptitudine lucrul acesta, azvîrlindu–l jos, pe pămînt pe Şarpele originar, Satan, şi pe demonii săi (Apocalips 12:7–9). Da, Isus manifestă consideraţie faţă de respectarea legii divine în cer la fel cum a manifestat devoţiune sfîntă în timp ce era pe pămînt. Glorificatul Isus Cristos nu se va odihni pînă nu va fi nimicit religia falsă şi nu va fi şters din existenţă toată organizaţia, vizibilă şi invizibilă, a lui Satan.

17. Ce s–a întîmplat de la 1914 încoace ca împlinire a profeţiei din Matei 25:31–33?

¹⁷ Din 1914 încoace împlinirea profeţiei lui Isus, consemnată în Matei 25:31–33 a iradiat o lumină puternică asupra secretului sacru al lui Dumnezeu. Aici Isus declară: „Cînd Fiul omului va sosi în gloria sa şi toţi îngerii împreună cu el, atunci el se va aşeza pe tronul său glorios. Şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea lui, şi el îi va despărţi pe oameni unii de alţii, aşa cum păstorul desparte oile de capre. Şi el va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stînga sa.“ Din poziţia sa strategică din cer acest Rege glorios, Judecător şi Susţinător al devoţiunii sfinte va executa răzbunarea, în primul rînd asupra omului nelegiuirii şi asupra celorlalte componente ale Babilonului celui Mare, şi apoi asupra tuturor celorlalte elemente şi asupra sprijinitorilor organizaţiei pămînteşti rele a lui Satan asemănaţi cu nişte capre. După aceea Satan va fi aruncat în abis (Apocalips 20:1–3). Dar „cei drepţi“, asemănători oilor vor merge la viaţă veşnică (Matei 25:46). Fie ca devoţiunea sfîntă constantă pe care o manifestaţi să vă permită să faceţi parte din grupul celor drepţi!

18. Ce privilegiu îmbucurător avem în legătură cu secretul sacru al devoţiunii sfinte?

¹⁸ Apocalips 19:10 ne încurajează să ne „închinăm lui Dumnezeu“. Dar de ce? Iată ce spune versetul în continuare: „Căci depunerea mărturiei pentru Isus este cea care inspiră declaraţiile profetice.“ Deci multe dintre profeţiile antice inspirate au depus mărturie pentru Isus. Şi pe măsură ce aceste profeţii s–au împlinit, secretul sacru al lui Dumnezeu a devenit limpede ca cristalul. De aceea ne bucurăm să ştim că secretul sacru al acestei devoţiuni sfinte a avut o împlinire vie în persoana lui Isus. Noi avem un minunat privilegiu, şi anume acela de a păşi pe urmele sale ca umili slujitori ai Regatului lui Dumnezeu. Da, noi avem onoarea de a fi părtaşi la înţelegerea şi proclamarea întregului secret sacru al lui Dumnezeu conform veştii bune.

Ce aţi răspunde?

◻ Ce putem învăţa din exemplul de devoţiune sfîntă al lui Isus?

◻ Cum putem trăi conform dreptăţii aşa cum a făcut Cristos?

◻ Ce mister deplorabil iese în evidenţă în contrast flagrant cu secretul sacru al devoţiunii sfinte?

◻ La ce ar trebui să ne îndemne aprecierea pe care o avem faţă de secretul sacru al devoţiunii sfinte?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Ca susţinător al devoţiunii sfinte şi ca proclamator zelos al Regatului, Isus a putut să–i spună lui Pilat: „Pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie pentru adevăr“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]

Isus şi–a exprimat devoţiunea sfîntă atunci cînd i–a demascat pe scribi şi pe farisei