Capitolul 22

Nu rîvni pentru ceea ce a fost lăsat în urmă!

 1. (a) Ce binecuvîntări curînde aşteaptă servitorii fideli ai lui Dumnezeu? (b) Totuşi, ce au făcut unii?

ÎMPLINIREA profeţiilor biblice arată cît se poate de clar că ne aflăm chiar în pragul noului şi gloriosului sistem de lucruri al lui Dumnezeu. În curînd lumea rea din prezent va fi dispărut, şi împreună cu ea durerile, decepţiile şi suferinţele pe care le-a cauzat. Pămîntul va fi transformat într-un paradis în care închinătorii adevăratului Dumnezeu se vor putea bucura pentru totdeauna de viaţă umană perfectă. Arătînd că promisiunile sale sînt sigure, Iehova i-a declarat apostolului Ioan: „Scrie, căci aceste cuvinte sînt sigure şi adevărate“ (Apocalips 21:1–5). Cu toate acestea, oricît de straniu ar părea, unele persoane care cunosc bine aceste adevăruri se întorc la modul de viaţă propriu acestei lumi, pe care Dumnezeu o va distruge în curînd. Ce păcat! Dar de ce procedează unii în felul acesta?

 2. (a) Pentru a evita lucrul acesta, ce trebuie să facă cineva după ce a cunoscut adevărul? (b) Neprocedînd astfel, care anume ar putea deveni preocuparea principală a cuiva şi cu ce consecinţe?

² Cînd au auzit pentru prima oară vorbindu-se despre Regat şi despre lucrurile care se vor realiza sub acest Regat, ei au primit vestea bună cu multă bucurie. Dar un lucru important este şi străduinţa de a progresa spre maturitate creştină, de-a aprofunda înţelegerea Cuvîntului lui Dumnezeu şi de a căuta modalităţi de a-l aplica pe deplin în propria viaţă (Evrei 6:1, 11, 12). Creştinul care nu apreciază importanţa acestor lucruri şi, prin urmare, le neglijează, nu va pune un mai mare preţ nici pe privilegiul de a-l servi pe Dumnezeu. O astfel de persoană ar putea deveni nerăbdătoare să primească binecuvîntările materiale promise de Dumnezeu, neglijînd în acelaşi timp propria-i necesitate de a face progrese spirituale precum şi importanţa faptului de a participa cît mai activ posibil la lucrarea de predicare şi formare de discipoli încredinţată de Dumnezeu. Ar putea începe să consacre din ce în ce mai mult timp satisfacerii dorinţei procurării bunurilor materiale şi „distracţiilor“, punînd astfel lucrurile spirituale pe un plan secundar. Chiar dacă lucrul acesta nu se petrece brusc, încetul cu încetul persoana respectivă va fi atrasă din nou de lume. — 1 Timotei 6:9, 10.

 3. (a) De ce este periculos să ne alegem prieteni dintre oamenii care nu i se închină lui Iehova? (b) Cînd putem ajunge cu uşurinţă în compania unor asemenea persoane?

³ Cineva ar putea afirma că doreşte să supravieţuiască şi să beneficieze de viaţă pe „noul pămînt“ într-o lume în care va locui dreptatea. Dar reiese oare lucrul acesta din modul în care îşi alege societatea? Este adevărat că, prin forţa împrejurărilor, sîntem obligaţi în fiecare zi, la muncă, la şcoală, pe drum şi chiar acasă, să avem tangenţă cu oameni care nu-l servesc pe Iehova. Dar ce societate ne alegem în pauza de masă, în recreaţii, cînd telefonăm sau ne vizităm prietenii, sau chiar în timpul destinderii? Are aceasta vreo importanţă? Biblia ne dă următorul avertisment: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare. Asocierile rele strică obiceiurile folositoare“ (1 Corinteni 15:33). Ce se înţelege de fapt prin „asocierile rele“? Este oare chiar aşa de grav faptul că oamenii din anturajul cărora facem parte nu i se închină lui Iehova şi că procedează aşa cum consideră ei că este bine? În urma celor învăţate deja, noi ştim că astfel de oameni nu vor supravieţui şi nu vor moşteni „noul pămînt“. Creştinul care subapreciază normele stabilite de Iehova în alegerea prietenilor va ajunge foarte repede înapoi, în lume. Prin urmare, exemplele relatate în Scripturi ca avertisment ne pot împiedica să procedăm în felul acesta, cu condiţia să le punem la inimă. — 1 Corinteni 10:11.

„AU FOST SCRISE CA AVERTIZARE PENTRU NOI“

 4. (a) Ce viaţă au cunoscut israeliţii în Egipt după moartea lui Iosif? (b) De ce li s-a ataşat „un vast amestec de însoţitori“ atunci cînd au fost eliberaţi din Egipt? (c) Ce corespondent are această dramă profetică astăzi?

⁴ Ce uşurare trebuie să fi simţit israeliţii cînd Iehova i-a eliberat din sclavia Egiptului. Cruda presiune la care au fost supuşi după moartea lui Iosif făcea ca Egiptul să pară un cuptor aprins în care ei fuseseră aruncaţi (Exod 1:13, 14; Deuteronom 4:20). Atunci Iehova a lovit ţara, aducînd asupra ei zece plăgi. Deosebirea dintre adevăratul Dumnezeu şi dumnezeii Egiptului a devenit evidentă. Iată de ce, cînd israeliţii au părăsit Egiptul, „un vast amestec de însoţitori“ neisraeliţi li s-au ataşat, tot aşa cum astăzi „marea mulţime“ se separă de lume pentru a se ataşa de restul Israelului spiritual (Exod 12:38). Dar ce s-a întîmplat în tabăra israeliţilor, la puţin timp după exod?

 5. (a) În ce sens ’s-au întors în Egipt‘ israeliţii, la puţin timp după eliberarea lor? (b) De ce s-a întîmplat astfel?

⁵ Ştefan, un discipol creştin, a explicat în felul următor: „În inima lor, ei s-au întors în Egipt“. Lucrul acesta s-a întîmplat la numai cîteva luni după eliberarea lor (Fapte 7:39, 40). Dar cum s-au manifestat ei? Ei au făcut un viţel de aur — lucru foarte obişnuit în Egipt — afirmînd că aceasta era „o sărbătoare pentru Iehova“. În realitate, ei îi imitau pe egipteni (Exod 32:1–6). Iehova a fost foarte nemulţumit, deoarece ei au procedat într-o totală contradicţie cu Legea care le-a fost dată pe Muntele Sinai, astfel că unii dintre ei şi-au pierdut viaţa. De ce s-a întîmplat lucrul acesta? Ei cunoşteau foarte bine poruncile lui Iehova, dar este evident că ei nu au cultivat în inima lor nici o apreciere faţă de ele şi nici faţă de faptul că Cel care îi conducea era adevăratul Dumnezeu.

 6. (a) Ce le-a procurat Iehova israeliţilor cînd erau în deşert? (1 Corinteni 10:3, 4). (b) De ce au început unii să regrete lucrurile pe care le aveau în Egipt?

⁶ Cînd au părăsit Egiptul, atît israeliţii cît şi ’vastul amestec de însoţitori‘ care i-a urmat, ştiau că acesta era lucrul cel mai bun pe care îl aveau de făcut. Dar trecuse un an şi ei nu ajunseseră încă în Ţara Promisă şi nici să aibă o casă în „ţara şiroind de lapte şi miere“. Dar cu toate acestea, ei aveau cu toţii mîncare din belşug şi, mai presus de toate, nu le lipsea nimic pe plan spiritual. Prezenţa norului şi a stîlpului de foc era o dovadă permanentă că Dumnezeu îi conducea. Atît la Muntele Sinai cît şi la Marea Roşie, ei au fost martorii unei extraordinare manifestări a puterii lui Iehova. Iar cît despre Lege, ea le-a procurat hrană şi reconfortare spirituală. Ba mai mult, le-a adus multe şi pe plan personal. Ea le-a arătat în ce domeniu trebuie să-şi modifice conduita, concepţiile şi obiectivele, pentru a-i fi plăcuţi lui Iehova. Din nenorocire, în loc să aprecieze tot ceea ce a făcut Iehova pentru ei, au început să regrete lucrurile materiale pe care le-au avut în Egipt. Acest regret egoist a cauzat nimicirea unui mare număr dintre ei. — Numere 11:4–6, 31–34.

 7. (a) De ce a vorbit poporul despre întoarcerea în Egipt atunci cînd spionii s-au înapoiat pentru a raporta? (b) Care a fost rezultatul? (Evrei 3:17, 19).

⁷ Nu peste mult timp, Moise a trimis cercetaşi în Ţara Promisă. La înapoiere, ei au recunoscut în unanimitate că aceasta era într-adevăr o ţară care „şiroieşte de lapte şi miere“. Dar zece dintre ei se temeau de locuitorii acestei ţări, înspăimîntaţi fiind de oraşele lor fortificate. Ei nu s-au încrezut în Iehova din toată inima lor, semănînd astfel frica şi printre alţi israeliţi. Din nou gîndurile lor s-au îndreptat spre Egipt şi au început să vorbească despre plecarea înapoi. Din cauza lipsei de credinţă, întreaga generaţie de la douăzeci de ani în sus nu a mai intrat niciodată în Ţara Promisă, ci a murit în deşert. — Numere 13:27–33; 14:1–4, 29.

 8. (a) Ce a trebuit să facă Lot şi familia sa pentru a scăpa din distrugerea Sodomei? (b) De ce s-a transformat soţia lui Lot într-un stîlp de sare? (c) Ce mesaj avertizator desprindem din această dramă?

⁸ Înainte de aceasta cu mai bine de 400 de ani, aceeaşi învăţătură a fost scoasă în evidenţă într-o împrejurare diferită. Lot, nepotul lui Avraam, s-a decis să trăiască în Sodoma, un oraş prosper, dar foarte corupt. Corupţia acestui oraş şi a ţinutului său era atît de mare încît Iehova a hotărît nimicirea lui, pentru a nu mai fi reconstruit niciodată. Prin urmare, el a trimis nişte îngeri pentru a-l salva pe Lot şi familia sa. Cînd Lot i-a avertizat pe viitorii săi gineri, în ochii lor el „părea ca un om care glumeşte“. Dar nu era o glumă. În zori, îngerii i-au determinat pe Lot şi pe familia lui să iasă, scoţîndu-i afară din oraş şi spunîndu-le să fugă fără să privească îndărăt. În schimb soţia lui Lot, care, fără îndoială că ezita să abandoneze unele bunuri materiale, a privit îndărăt şi a murit, transformîndu-se într-un stîlp de sare. Punem noi la inimă învăţătura ce se desprinde din acest eveniment? Pentru ca nu cumva să ne scape sensul ei, Isus a amintit-o atunci cînd a subliniat necesitatea de a fugi fără întîrziere din prezentul sistem de lucruri. Îndemnîndu-şi auditorii să nu se îngrijoreze peste măsură de lucrurile materiale, el le-a spus în termeni foarte concişi: „Aduceţi-vă aminte de soţia lui Lot“ (Geneza 19:12–26; Luca 17:31, 32). Dar cum ne putem noi feri de capcana în care au căzut israeliţii şi soţia lui Lot?

„SĂ ASPIRĂM LA UN LOC MAI BUN“

 9. Ce este credinţa şi cum o putem cultiva?

⁹ Pentru a nu fi tentaţi să privim îndărăt, trebuie să cultivăm o credinţă tot mai puternică în lucrurile pe care le aşteptăm. Evrei 11:1 defineşte credinţa ca fiind „aşteptarea garantată a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor, cu toate că nu se văd“. Aceasta este o asigurare sau o garanţie, asemenea unui act de proprietate, că noi avem motive puternice să credem în realităţile viitoare, deşi acestea nu se pot vedea cu ochii literali. Aceasta nu înseamnă că noi sîntem creduli, gata să credem un lucru pentru simplul motiv că nouă ni se pare bun. Pentru a poseda o credinţă adevărată, noi trebuie să ne străduim să cunoaştem bine, personal, dovezile pe care se bazează ea. Trebuie, de asemenea, să medităm cu toată seriozitatea la influenţa pe care lucrurile învăţate o au asupra vieţii noastre şi să le şi preţuim cu toată sinceritatea.

10. (a) Cum şi-a demonstrat Avraam credinţa şi cît timp? (b) De unde ştim că el a procedat corect?

¹⁰ Avraam avea o asemenea credinţă. Tocmai de aceea, ascultînd de directivele date de Iehova, el şi-a părăsit propriul oraş din Caldeea şi a pornit la drum spre Canaan, o ţară îndepărtată, pe care el pînă atunci nu o văzuse. Acolo el a trăit ca un străin şi nu s-a ataşat nici unui oraş-regat, cu scopul de a fi în siguranţă. „Pentru că el aştepta oraşul care are temelii adevărate [adică Regatul mesianic al lui Iehova] al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu.“ Dacă lui i-ar fi părut rău după viaţa din Caldeea, desigur că s-ar fi reîntors în acea ţară. Dar, dimpotrivă, „el aspira la un loc mai bun, adică unul care aparţine cerului“ (Evrei 11:8–16). Avraam n-a ’aspirat‘ la „un loc mai bun“ o perioadă de numai zece sau douăzeci de ani, ci pînă la moarte, adică 100 de ani sau chiar mai bine după plecarea sa din Ur. El nu s-a mulţumit doar să spună că are credinţă. El şi-a dovedit-o prin fapte. Răsplata lui este, aşadar, asigurată. Învierea lui Avraam în viitor este atît de sigură încît Isus a declarat că ’pentru Dumnezeu Avraam este viu‘. — Luca 20:37, 38; Iacob 2:18.

11. În ce fel au mai dat dovadă Isaac şi Iacob de credinţă?

¹¹ Dar ce vom spune despre Isaac, fiul lui Avraam, şi despre Iacob, fiul lui Isaac? Natural că ei nu au cunoscut niciodată modul de viaţă al caldeenilor, dar nici nu au considerat că ar fi fost raţional să guste acel mod de viaţă. Ei au pus la inimă promisiunea divină pe care le-au comunicat-o părinţii lor. Ei au cultivat credinţa pe care a avut-o şi Avraam. Şi ei ’aspirau la un loc mai bun‘. Dumnezeu nu se ruşinează cu ei. — Evrei 11:9, 16, 20, 21; Geneza 26:24, 25; 28:20–22.

12. Din ce cauză şi-au cauzat Esau şi Dina probleme grave?

¹² Dar Esau, fratele lui Iacob, nu a pus nici un preţ pe lucrurile spirituale. El s-a căsătorit cu femei care nu se închinau la Iehova. În loc să preţuiască lucrurile sacre, el şi-a vîndut dreptul de întîi născut în schimbul unei mîncări (Geneza 25:29–34; 26:34, 35; Evrei 12:14–17). El era genul omului care dorea ca poftele trupeşti să fie satisfăcute pe loc. La rîndul ei Dina, fiica lui Iacob, şi-a cauzat probleme serioase. De ce? Deoarece îi plăcea societatea „fiicelor ţării“, a fetelor păgîne. — Geneza 34:1, 2.

13. (a) Ce viaţă le oferă astăzi lumea celor ce fac parte din ea? (b) Ce anume ne poate ocroti de tentaţia de a ne lăsa tîrîţi din nou în lume?

¹³ Dacă, întocmai ca Avraam, Isaac şi Iacob, „aspiraţi, într-adevăr, la un loc mai bun“, adică doriţi să trăiţi sub domnia Regatului mesianic a lui Iehova, atunci nu vă lăsaţi atraşi din nou în lume. Amintiţi-vă că aceasta nu are cum să ne ofere un viitor durabil. Pe cînd „cel care înfăptuieşte voinţa lui Dumnezeu rămîne pentru totdeauna“. Şi ce viaţă plăcută va fi aceea! — 1 Ioan 2:17.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 172]

Amintiţi-vă de soţia lui Lot!