Biblia — cartea pentru toţi oamenii

„IATĂ, o mare mulţime pe care nici un om nu o putea număra, din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile, stînd în picioare înaintea tronului.“

Dar ce fel de mulţime este aceasta? Şi ce face ea?

„În mîinile lor erau ramuri de palmier“, spune relatarea în continuare. „Şi ei continuau să strige cu voce tare, spunînd: «Salvarea o datorăm Dumnezeului nostru, care şade pe tron, şi Mielului.»“ Nu este vorba aici de o mulţime dezlănţuită care îşi revendică anumite drepturi sau care manifestă pentru o cauză oarecare. Dimpotrivă, este vorba de o mulţime veselă şi fericită, care tocmai a trecut printr-o experienţă extrem de palpitantă. „Aceştia sînt cei care vin din necazul cel mare (. . .) Nu le va mai fi foame şi nu le va mai fi sete (. . .) Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.“

Un mesaj pentru toţi oamenii

Descrierea acestei „mari mulţimi“ internaţionale se găseşte în ultima carte a Bibliei, Apocalips (sau Revelaţia), capitolul 7, versetele 9–17. Folosind un limbaj vizual, această carte prezintă cu anticipaţie o epocă în care oamenii nu vor mai fi divizaţi prin ura de rasă, prin limbă sau naţionalitate, ci vor fi uniţi în pace şi armonie şi vor fi într-adevăr eliberaţi de teamă şi îşi vor vedea satisfăcute nevoile. Acesta este un mesaj unic în ce priveşte conţinutul său, mesaj pe care Biblia îl prezintă tuturor oamenilor.

‘Dar’ poate că întrebaţi, ‘în ce sens este unic acest mesaj? Oare nu vorbesc oamenii de pace şi unitate pe tot globul pămîntesc?’ Într-adevăr! În această eră de tensiune internaţională, agravată de luptele politice, rasiale, economice şi religioase, care persoană înţeleaptă nu este preocupată de pacea mondială? Totuşi, cu mult timp înainte de izbucnirea acestor lupte internaţionale şi cu mult timp înainte de neliniştea cu privire la supravieţuirea rasei umane, Biblia aminteşte o epocă în care întreaga omenire se va bucura de pace şi unitate sub un singur guvern — Regatul lui Dumnezeu.

Înfăţişarea de la început a lumii

Chiar de la începutul ei, Biblia prezintă viitorul omenirii la scară mondială. „Fiţi fecunzi şi deveniţi numeroşi şi umpleţi pămîntul şi supuneţi-l“, aceasta a fost prima poruncă pe care Iehova Dumnezeu, Creatorul lui Adam şi al Evei, le-a dat-o acestora (Geneza 1:28). Adam şi Eva nu urmau să fie strămoşii unei rase sau ai unei naţiuni anumite. Ei urmau să devină părinţii rasei umane. Apostolul Pavel a depus mărturie despre acest lucru cînd a adus grecilor din Atena mesajul Bibliei. El le-a spus că „dintr-un singur om [Dumnezeu] a făcut fiecare naţiune a oamenilor ca să locuiască pe întreaga suprafaţă a pămîntului.“ — Fapte 17:26.

Trebuie să recunoaştem că acest concept, conform căruia toţi oamenii sînt fraţi şi surori, a existat cu mult timp înainte de gîndirea oamenilor în general. Chiar şi astăzi, în pofida discursurilor de pace şi de fraternitate mondială, nu ar trebui să recunoaştem că prejudecăţile rasiale şi naţionalismul continuă să fie printre cele mai puternice forţe de divizare care afectează omenirea? Totuşi, Biblia depăşeşte aceste bariere şi multe altele. Ea se adresează oamenilor din toate naţiunile ca unei mari familii şi vorbeşte despre pămînt ca despre o imensă locuinţă pentru întreaga rasă umană. În sensul acesta, ea este într-adevăr o carte pentru toţi oamenii.

Perspectiva de a vedea întreaga rasă umană trăind ca o familie fericită pe tot globul pămîntesc s-ar fi realizat dacă Adam şi Eva ar fi rămas ascultători faţă de Iehova Dumnezeu. Dar nu a fost aşa. Biblia ne învaţă că „printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi au păcătuit.“ — Romani 5:12.

Din acest verset reiese că nici o rasă şi nici o naţiune nu este superioară sau inferioară unei alte rase sau unei alte naţiuni. Pe lîngă aceasta, Biblia se adresează întregii omeniri, fără prejudecăţi şi fără favoritisme. Ea arată pur şi simplu că „toţi (. . .) au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Dacă este adevărat că locuitorii anumitor regiuni sînt mai favorizaţi din punct de vedere material, mai cultivaţi şi se bucură de alte avantaje, se poate oare nega faptul că oricare ar fi locul în care trăiesc, oamenii întîmpină aceleaşi probleme fundamentale, şi anume: boala, bătrîneţea, imperfecţiunea şi moartea?

O promisiune pentru binele omenirii

Deşi condiţia umană a devenit critică, omul nu a fost lăsat fără speranţă. La momentul oportun Iehova a intervenit şi a făcut o promisiune: „Prin intermediul descendenţei tale, toate naţiunile pămîntului se vor binecuvînta, în mod sigur“ (Geneza 22:18). Să notăm în trecere că această promisiune face parte din credinţa a trei dintre religiile principale ale lumii: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Numai Biblia dezvăluie cum se va împlini această promisiune, descriind legăturile pe care Iehova le-a întreţinut cu Avraam şi descendenţii săi, în special cu naţiunea Israel din antichitate. Dar mulţi oameni nu acceptă aşa ceva. Ei cred că este vorba de un caz tipic de favoritism sau prejudecată naţionalistă. Această concepţie îi face să respingă Biblia sau cel puţin o mare parte din Scripturile ebraice, pe care le consideră drept o simplă tradiţie tribală. Dar este acesta un raţionament întemeiat? De ce a manifestat Iehova o încredere atît de mare în Avraam şi i-a făcut această promisiune?

Iată ce explicaţie ne dă Biblia: „Avraam a avut credinţă în Iehova şi faptul acesta i-a fost considerat ca dreptate şi el a fost numit «prieten al lui Iehova»“ (Iacob 2:23). Este interesant faptul că şi cartea sfîntă a islamului — Coranul — precizează că tocmai pentru credinţa sa a fost acceptat Avraam drept prieten de către Iehova. „Şi cine are o religie mai bună decît cel care se supune în totalitate lui Allah, care face bine şi care urmează credinţa lui Ibrahim [Avraam], cel drept. Fiindcă Allah l-a considerat drept prieten pe Ibrahim.“ — Transpus în română după sura IV, versetul 125, Coranul tradus în engleză de M.H. Shakir.

Dar israeliţii? La mai bine de 400 de ani de cînd Dumnezeu i-a făcut acea promisiune lui Avraam, Moise le-a spus următoarele: „Nu pentru că eraţi cel mai numeros dintre toate popoarele v-a arătat Iehova afecţiune şi v-a ales, căci voi eraţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru că Iehova v-a iubit şi pentru că şi-a respectat declaraţia sub jurămînt pe care o jurase strămoşilor voştri.“ — Deuteronom 7:7, 8.

Aşadar, nu pentru că Avraam sau israeliţii făceau parte dintr-o rasă sau naţiune superioară, nici pentru că ei erau în vreun fel mai buni decît celelalte popoare i-a ales Dumnezeu. Aceasta se datora mai curînd iubirii lui Dumnezeu şi bunătăţii nemeritate pe care el a manifestat-o pe baza credinţei şi a lucrărilor drepte. Apostolul Petru a remarcat acest lucru cînd a spus: „Dumnezeu nu este părtinitor, ci (. . .) în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea îi este plăcut.“ — Fapte 10:34, 35.

Astfel, deşi Iehova a tratat în exclusivitate cu naţiunea Israel pentru un timp, el a avut realmente în vedere fericirea tuturor oamenilor. Biblia nu relatează despre legăturile lui de alianţă cu Israel ca să promoveze naţionalismul sau ca să ridice o naţiune deasupra alteia. Dimpotrivă, „tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverenţa noastră şi prin mîngîierea din Scripturi să avem speranţă“ (Romani 15:4). Da, aceste evenimente subliniază iubirea şi răbdarea de care a dat dovadă Dumnezeu ca să se realizeze speranţa de a vedea întreaga omenire unită din nou în pace şi armonie. Dar cum se va realiza această speranţă?

O administraţie în vederea păcii

Pavel a dat următoarea explicaţie: „Aceasta [secretul sacru al voinţei lui Dumnezeu] este conform bunei sale plăceri pe care şi-a propus-o în sine însuşi, în vederea unei administraţii la limita deplină a timpurilor fixate, adică: pentru a uni din nou toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pămînt“ (Efeseni 1:9, 10). Ce este această administraţie?

Cuvîntul respectiv constituie traducerea termenului grecesc oikonomía, care înseamnă literalmente „gestiunea unei gospodării particulare“. Astfel, chiar dacă unii oameni sînt divizaţi din punct de vedere politic, rasial, economic şi religios, Dumnezeu şi-a propus să elimine toţi aceşti factori de divizare şi să-i adune din nou pe toţi oamenii ascultători într-o familie mondială fericită. Dar cum va face el acest lucru? El îşi va realiza scopul folosindu-se de Regatul mesianic pe care l-a încredinţat în mîna Fiului său, Isus Cristos. — Vezi Daniel 2:44; Isaia 9:6, 7.

Astăzi, în această lume plină de tensiune şi conflicte, milioane de persoane de pe întregul glob au reacţionat în mod favorabil la mesajul de pace şi unitate pe care îl conţine Biblia. Ele au înaintat ca o „mare mulţime“ nenumărată care este descrisă în cartea Apocalipsul. În mod simbolic, ele flutură deja ramurile de palmier înaintea tronului lui Dumnezeu, aducînd laude şi supunîndu-se celui „care şade pe tron“ — Iehova Dumnezeu — şi Mielului — Isus Cristos. — Apocalips 7:9, 10.

Vă atrage acest mesaj? Indiferent de rasa şi naţionalitatea de care aparţineţi, sau de limba pe care o vorbiţi, dacă examinaţi şi acceptaţi acum mesajul Bibliei, puteţi să vă alăturaţi acestei „mari mulţimi“ internaţionale. Împreună cu ea puteţi să afirmaţi încrezător: „Potrivit promisiunii sale [aceea a lui Dumnezeu], noi aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în care va locui dreptatea.“ — 2 Petru 3:13.

Cu siguranţă Biblia poate fi o carte pentru dumneavoastră!

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 5]

Adam şi Eva au fost părinţii rasei umane

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Avraam şi-a părăsit ţara şi a cîştigat favoarea lui Dumnezeu datorită credinţei sale şi lucrărilor sale drepte