¹³ Să observăm ce ne sfătuieşte în această privinţă discipolul Iacov: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe bătrînii adunării şi ei să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, în Numele Domnului“ (Iacov 5:14). La ce fel de boală se referă aici Iacov? Unii biblişti presupun că aceasta este o boală fizică, argumentînd că ungerea cu ulei era o practică medicală obişnuită în timpul acela (Luca 10:34). Ei cred şi că Iacov avea în vedere o vindecare miraculoasă prin darul vindecării. Ce arată totuşi contextul?

¹⁴ ‘Bucuria’ este pusă în contrast cu ‘suferirea răului’. Aceasta lasă să se înţeleagă că Iacov vorbea despre boala spirituală (Iacov 5:13, NW). Trebuiau chemaţi nu medicii, nici cei care aveau darul miraculos al vindecării, ci „bătrînii adunării“. Şi ce trebuiau să facă ei? Iată ce spune Iacov: „Să se roage pentru el . . . Rugăciunea credinţei va vindeca pe cel bolnav“ (Iacov 5:14, 15; compară cu Psalmul 119:9–16). Dovada concludentă că Iacov se referă la boala spirituală este faptul că el încurajează mărturisirea păcatelor în legătură cu speranţa de vindecare. El scrie: „Mărturisiţi-vă deci unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi“. Dacă motivul bolii spirituale este un păcat grav, ne putem aştepta ca bolnavul să se vindece numai dacă reacţionează favorabil la îndemnurile bazate pe Cuvîntul lui Dumnezeu, dacă se căieşte şi abandonează conduita păcătoasă. — Iacov 5:16; Faptele 3:19.

15. Ce fel de acţiune este recomandată în Iacov 5:13, 14?

¹⁵ Mai este un lucru de care trebuie să ţinem seama în sfatul dat de Iacov. Cînd suferă răul, un creştin trebuie „să se roage“. Dacă este bucuros, „să cînte psalmi“ (vezi nota de subsol). Fiecare situaţie — fie că este vorba de suferirea răului, fie că este vorba de bucurie — pretinde acţiune. Pe de o parte, este nevoie de rugăciune, pe de alta, de exprimări de bucurie. Deci la ce ar trebui să ne aşteptăm cînd Iacov întreabă dacă „este vreunul printre voi bolnav“? El recomandă şi aici o acţiune pozitivă, da, luarea iniţiativei: „Să cheme pe bătrînii adunării“. — Psalmul 50:15; Efeseni 5:19; Coloseni 3:16.

Cum ajută „bătrînii“

16, 17. Cum ne ajută bătrînii să aplicăm principiile biblice?

¹⁶ Uneori este greu să ştim cum să aplicăm principiile biblice în cazul nostru. În această privinţă, bătrînii creştini se pot dovedi a fi o preţioasă sursă de ajutor. De exemplu, ei se roagă pentru cel bolnav spiritualiceşte şi îl ‘ung cu untdelemn în numele Domnului’ prin faptul că aplică în mod iscusit instrucţiuni pline de mîngîiere din Cuvîntul lui Dumnezeu. Astfel, bătrînii pot contribui mult la vindecarea noastră spirituală (Psalmul 141:5). Deseori, avem nevoie numai să ni se confirme faptul că gîndim corect. Discutarea lucrurilor cu un bătrîn creştin cu experienţă ne va întări hotărîrea de a face ce este drept. — Proverbele 27:17.

¹⁷ Cînd sînt chemaţi să facă vizite, bătrînii creştini trebuie să-i ‘mîngîie pe cei deznădăjduiţi’. De asemenea, ei ‘îi vor sprijini pe cei slabi [şi] vor fi răbdători faţă de toţi’ (1 Tesaloniceni 5:14). Astfel de relaţii apropiate şi pline de înţelegere între ‘bătrîni’ şi „cei slabi“ măresc şansele de vindecare completă în ce priveşte sănătatea spirituală.

Responsabilitatea personală şi rugăciunea

18, 19. Ce rol au bătrînii creştini în conformitate cu Galateni 6:2, 5?

¹⁸ Bătrînii creştini trebuie să-şi poarte responsabilitatea pe care o au faţă de turma lui Dumnezeu. Ei trebuie să acorde sprijin. De exemplu, Pavel a spus: „Fraţilor, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greşeală, voi care sînteţi duhovniceşti să-l îndreptaţi cu duhul blîndeţii; şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile [poverile, NW] unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Hristos“. Apostolul a mai scris: „Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi“. — Galateni 6:1, 2, 5.

¹⁹ Cum putem să ne purtăm poverile unii altora şi totuşi să ne purtăm propria noastră sarcină? Răspunsul ni-l dă deosebirea de sens dintre cuvintele greceşti traduse prin „poverile“ şi „sarcina“. Dacă un creştin întîmpină o greutate spirituală care este foarte împovărătoare pentru el, bătrînii şi alţi colaboratori în credinţă îl vor ajuta, sprijinindu-l, astfel, să-şi poarte „poverile“. Însă persoana respectivă trebuie să-şi poarte propria ‘sarcină’ de responsabilitate faţă de Dumnezeu.a Bătrînii poartă cu bucurie „poverile“ fraţilor lor prin faptul că îi încurajează, le dau sfaturi scripturale şi se roagă pentru ei. Totuşi, bătrînii nu ne iau propria ‘sarcină’ de responsabilitate spirituală. — Romani 15:1.

20. De ce nu trebuie neglijată rugăciunea?

²⁰ Rugăciunea este un factor esenţial şi nu ar trebui neglijată. Dar multor creştini bolnavi spiritualiceşte le vine greu să se roage. Care este scopul rugăciunilor de credinţă pe care le oferă bătrînii în folosul unui om bolnav din punct de vedere spiritual? „Domnul [Iehova, NW] îl va ridica“, adică îl va scoate din starea de disperare, şi îl va întări ca să urmeze calea adevărului şi a dreptăţii. S-ar putea ca un creştin bolnav spiritualiceşte să aibă o atitudine greşită, dar poate că el nu a comis neapărat un păcat grav, întrucît Iacov spune: „Şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate“. Sfaturile scripturale ale bătrînilor împreună cu rugăciunile fierbinţi îl determină, uneori, pe cel slab spiritualiceşte să-şi mărturisească păcatele grave pe care poate că le-a comis şi să manifeste un spirit de căinţă. La rîndul lui, lucrul acesta aduce iertare de la Dumnezeu. — Iacov 5:15, 16.

21. a) De ce se reţin unii creştini să-i cheme pe bătrîni? b) Ce se va analiza în articolul următor?

²¹ Confruntaţi cu marea dificultate de a purta de grijă mulţimilor de persoane noi care vin în congregaţia creştină, bătrînii conştiincioşi au multe de făcut ca să asigure o supraveghere adecvată. Într-adevăr, aceste daruri sub formă de oameni sînt o măsură excelentă luată de Iehova pentru a ne ajuta să rezistăm în aceste timpuri critice. Totuşi, unii creştini se reţin să-i cheme în ajutor, gîndindu-se că aceşti fraţi sînt prea ocupaţi sau că sînt suprasolicitaţi de probleme. Articolul următor ne va ajuta să înţelegem că aceşti oameni sînt bucuroşi să poată da ajutor deoarece slujesc de bunăvoie ca subpăstori în congregaţia creştină.

Păstoriţi turma lui Dumnezeu de bunăvoie!

„Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi . . . nu fiind constrînşi, ci de bunăvoie.“ — 1 PETRU 5:2.

1. De ce trebuie să ne aşteptăm ca bătrînii creştini să ‘păstorească turma lui Dumnezeu de bunăvoie’?

IEHOVA îşi păstoreşte poporul de bunăvoie (Psalmul 23:1–4). „Păstorul excelent“, Isus Cristos, şi-a dat de bunăvoie viaţa sa umană perfectă pentru oamenii asemănători oilor (Ioan 10:11–15, NW). De aceea apostolul Petru i-a îndemnat pe bătrînii creştini să ‘păstorească turma lui Dumnezeu de bunăvoie’. — 1 Petru 5:2.

2. Ce întrebări este potrivit să fie analizate în legătură cu activităţile de păstorire ale bătrînilor creştini?

² Spiritul de voluntar este o caracteristică a slujitorilor lui Dumnezeu (Psalmul 110:3). Dar pentru a fi numit supraveghetor, sau subpăstor, unui creştin i se cere mai mult decît un spirit de voluntar. Cine sînt cei calificaţi pentru a fi astfel de păstori? Ce implică lucrarea lor de păstorire? Cum se realizează ea cel mai bine?

Cum să conducă o casă

3. De ce se poate spune că modul în care un creştin se îngrijeşte de familie influenţează calificarea sa ca păstor în congregaţie?

³ Înainte ca unui bărbat să-i poată fi încredinţată „sarcina de supraveghetor“, el trebuie să satisfacă cerinţele scripturale (1 Timotei 3:1–7, NW; Tit 1:5–9). În primul rînd, apostolul Pavel a spus că supraveghetorul trebuie să fie un om care „să-şi conducă bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere, cu toată seriozitatea“. Există motive temeinice pentru acest lucru deoarece Pavel a spus: „Căci dacă cineva nu ştie să-şi conducă bine casa lui, cum se va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?“ (1 Timotei 3:4, 5). Cînd a numit bătrîni în congregaţiile din insula Creta, lui Tit i s-a spus să caute pe oricine este „fără vină, soţ al unei singure soţii, avînd copii credincioşi