De ce avem nevoie de credinţă şi de înţelepciune

Puncte principale din scrisoarea lui Iacob

SLUJITORII lui Iehova au nevoie de răbdare atunci cînd se află în încercări. Ei trebuie, de asemenea, să evite conduita care le-ar putea aduce dezaprobarea divină. Asemenea subiecte sînt reliefate în scrisoarea lui Iacob, iar faptul de a acţiona în mod pozitiv cu privire la ele reclamă o credinţă activă şi o înţelepciune divină.

Autorul acestei scrisori nu se identifică pe sine cu vreunul din cei doi apostoli ai lui Isus numiţi Iacob  ci cu «un rob al lui Dumnezeu şi al lui Cristos». În mod similar, fratele de jumătate al lui Isus, Iuda, spune că este un „rob al lui Isus Cristos şi frate al lui Iacob“ (Iacob 1:1; Iuda 1; Matei 10:2, 3). Prin urmare, fratele de jumătate al lui Isus, Iacob, a redactat în mod evident scrisoarea care îi poartă numele. — Marcu 6:3.

Această scrisoare nu menţionează distrugerea Ierusalimului în 70 e.n., iar istoricul Josephus arată că Iacob  a fost martirizat imediat după moartea guvernatorului roman Festus, în jurul anului 62 e.n. În acest caz, după cîte s-ar părea, scrisoarea a fost redactată înainte de 62 e.n. Ea era trimisă celor „douăsprezece seminţii“ ale Israelului spiritual, deoarece le era adresată acelora care păstrează „credinţa Domnului nostru Isus Hristos“. — Iacob 1:1; 2:1; Galateni 6:16.

Iacob  utilizează ilustrări care ne pot ajuta să ne amintim de sfaturile lui. De exemplu, el arată că un om care se roagă lui Dumnezeu pentru înţelepciune nu trebuie să se îndoiască, „pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi aruncat de vînt încoace şi încolo“ (1:5-8). Limba noastră trebuie să fie ţinută în frîu deoarece poate să ne dirijeze atitudinea în acelaşi fel în care cîrma dirijează o corabie (3:1, 4). Iar pentru a ţine piept încercărilor, trebuie să manifestăm îndelungă răbdare asemenea unui fermier atunci cînd aşteaptă secerişul. — 5:7, 8.

Credinţă, încercări şi fapte

Iacob  arată la început că în calitate de creştini, noi putem fi fericiţi în pofida încercărilor pe care le suportăm (1:1-18). Unele dintre aceste încercări, cum ar fi boala, sînt comune tuturor oamenilor, însă creştinii mai suferă şi pentru că sînt sclavi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos. Iehova ne va acorda înţelepciunea necesară pentru a suporta încercările dacă vom continua să o cerem cu credinţă. El nu ne încearcă cu lucruri rele, astfel încît putem avea încredere că el ne furnizează ceea ce este bun.

Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, noi trebuie să îi aducem închinare prin fapte care demonstrează credinţa noastră (1:19–2:26). Aceasta pretinde să fim „împlinitori ai Cuvîntului“, nu numai ascultători ai acestuia. Noi trebuie să ne ţinem în frîu limba, să avem grijă de orfani şi de văduve, şi să ne păstrăm nepătaţi de lume. Dacă i-am favoriza pe cei bogaţi şi i-am ignora pe cei săraci, noi am viola „legea regală“ [NWT] a iubirii. De asemenea nu trebuie să uităm că credinţa este dovedită prin fapte, aşa cum ilustrează acest lucru cu prisosinţă exemplele date de Avraam şi Rahav. Într-adevăr, „credinţa fără fapte este moartă“.

Înţelepciune divină şi rugăciuni

Învăţătorii au nevoie atît de credinţă cît şi de înţelepciune pentru a-şi îndeplini îndatoririle (3:1-18). Ca instructori, ei au o responsabilitate foarte mare. Asemenea lor şi noi trebuie să ne ţinem în frîu limba — lucru pe care putem să îl facem cu ajutorul înţelepciunii divine.

Înţelepciunea ne ajută de asemenea să înţelegem că faptul de a ceda tendinţelor lumeşti ne va afecta relaţia cu Dumnezeu (4:1–5:12). Dacă am luptat pentru atingerea unor scopuri egoiste sau dacă i-am condamnat pe fraţii noştri, trebuie să ne căim. Şi cît de important este să evităm prietenia cu această lume, deoarece aceasta înseamnă adulter spiritual! Să nu ignorăm niciodată voinţa lui Dumnezeu din cauza planurilor materialiste şi să ne ferim de spiritul de nerăbdare şi de a suspina unul împotriva altuia.

Oricine este bolnav spiritualiceşte trebuie să ceară ajutorul bătrînilor congregaţiei (5:13-20). Dacă s-au comis păcate, rugăciunile şi sfaturile înţelepte ale bătrînilor vor ajuta la restabilirea sănătăţii spirituale a păcătosului care s-a căit. De fapt, „cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mîntui un suflet [al răufăcătorului] de la moarte [spirituală şi eternă]“.

[Chenarul de la pagina 23]

Împlinitori ai Cuvîntului: Noi trebuie să fim „împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători“ (Iacob 1:22-25). O persoană care ascultă numai «este ca un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă». După o scurtă examinare, el pleacă „şi uită îndată cum era“. Însă un «împlinitor al Cuvîntului» priveşte cu atenţie la legea perfectă, sau completă, a lui Dumnezeu, adoptînd tot ceea ce se pretinde din partea unui creştin. El «stăruie în ea», continuînd să o cerceteze cu scopul de a face îndreptări pentru a i se conforma întocmai (Psalm 119:16). Prin ce se deosebeşte un „împlinitor cu fapta“ de un om care aruncă o privire într-o oglindă şi uită ce a descoperit în ea? Ei bine, un împlinitor înfăptuieşte cuvîntul lui Iehova şi se bucură de favoare din partea sa! — Psalm 19:7-11.