Respectarea femeilor în viaţa cotidiană

DACĂ trebuie ca femeilor să li se acorde mai mult respect, unde şi cînd este necesar să înceapă schimbarea? Ei bine, unde şi cînd se formează, de obicei, prejudecăţile şi ideile eronate? În familie şi la şcoală pe parcursul primilor ani de formare. Starea de spirit a copiilor este modelată în mare măsură de influenţa părinţilor. Aşadar, în mod logic, cine poate influenţa în mod decisiv modul în care un tînăr va considera femeile? Evident, tatăl şi mama. O cheie în rezolvarea problemei este, aşadar, o educaţie corectă care să poată pătrunde în familie şi să-i influenţeze pe părinţi.

Cum sînt privite femeile

Faptul că prejudecata este implantată încă din familie este ilustrat de cazul lui Jenny, o secretară căsătorită, cea mai mare dintre patru surori, care a spus: „Ca tinere, eram permanent conştiente că în Statele Unite există mai multe femei decît bărbaţi. Astfel, dacă doreşti să te căsătoreşti, trebuie să te faci atractivă.

În plus, femeile sînt determinate să creadă că sînt creaturi inferioare. Uneori chiar propriii părinţi te fac să crezi că valorezi mai puţin decît băieţii. Cînd un anumit bărbat intră în viaţa ta, el îţi transmite acelaşi mesaj, şi anume că eşti inferioară bărbaţilor.

Şi de ce trebuie ca respectul nostru de sine să fie bazat în principal pe dimensiuni şi calităţi fizice, sau pe absenţa lor? Sînt bărbaţii judecaţi în felul acesta?“

Betty, căsătorită de 32 de ani, fostă şefă de magazin, a făcut o altă observaţie: „De ce sînt judecate femeile după sex şi nu după experienţa, capacitatea şi inteligenţa lor? Tot ce le cer bărbaţilor este să asculte ce gîndesc. Să nu mă desconsidere doar pentru că sînt femeie!

Foarte des bărbaţii ne consideră pe noi, femeile, de parcă am fi toate tîmpite sau stupide — prea tîmpite pentru a lua o decizie corectă. Înţelegeţi ce vreau să spun? Să ne trateze aşa cum le-ar plăcea lor să fie trataţi. Aceasta le-ar schimba curînd opinia!“ Tot ce le cere ea bărbaţilor este ca ei să aplice Regula de Aur: ‘Faceţi-le altora ceea ce aţi dori să vă facă ei’. — Matei 7:12.

Aceste femei ridică unele probleme juste. Adevărata valoare a unei femei nu trebuie să depindă de criterii superficiale, cum ar fi farmecul sau aspectul fizic exterior sau prejudecăţile culturale. Un proverb spaniol spune: „O femeie frumoasă încîntă ochii; o femeie bună încîntă inima. Dacă prima este o bijuterie, a doua este o comoară“.

Biblia spune acelaşi lucru prin alte cuvinte: „Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care stă în împletirea părului şi în purtarea de podoabe de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu“. Şi întocmai cum nu trebuie să judecăm o carte după copertă, tot la fel nu ar trebui să-i judecăm pe oameni după sex. — 1 Petru 3:3, 4.

Manifestarea respectului acasă

O plîngere legitimă a multor femei, în special a soţiilor şi mamelor care lucrează în cîmpul muncii, este aceea că soţii refuză să recunoască treburile casnice drept o muncă suplimentară şi, de obicei, nu-şi fac partea lor. Susan Faludi, menţionată anterior, spune: „Femeile nu se bucură de egalitate nici în casele lor, deoarece ele îndeplinesc încă 70% din treburile gospodăreşti“. Care este soluţia la această injustiţie?

Deşi poate să nu fie pe placul multor soţi aparţinînd anumitor culturi, trebuie să se lucreze la o repartizare echitabilă a responsabilităţilor casnice, îndeosebi dacă soţia are şi ea o muncă laică. Desigur, în repartizarea sarcinilor ar putea să se ţină cont de domeniile de activitate care, de obicei, constituie responsabilitatea bărbatului — întreţinerea maşinii, îngrijirea curţii şi grădinii, lucrări legate de instalaţii, de electricitate etc. — care, totuşi, rareori echivalează cu timpul pe care o femeie îl dedică treburilor casnice. În unele ţări, soţii aşteaptă ca soţia să spele chiar şi maşina, ca şi cum aceasta ar fi o extindere a casei!

Într-un anumit sens, această sugestie de a împărţi treburile casnice este în armonie cu sfatul apostolului Petru potrivit căruia soţii trebuie să trăiască cu soţiile lor „potrivit cunoştinţei“ (1 Petru 3:7). Printre altele, aceasta înseamnă că soţul nu trebuie să fie pur şi simplu un partener de cameră sau de casă impersonal sau insensibil. El trebuie să respecte inteligenţa şi experienţa soţiei sale. El trebuie, de asemenea, să-i înţeleagă nevoile de femeie, soţie şi mamă. Aceasta implică mai mult decît faptul de a fi un susţinător al familiei care să aducă în casă bani; multe soţii care lucrează fac şi ele acest lucru. El trebuie să-i înţeleagă nevoile fizice, afective, psihice, sexuale şi, mai presus de toate, cele spirituale.

Soţul care pretinde că urmează principii creştine are o responsabilitate suplimentară: aceea de a-l imita pe Cristos. El a oferit o minunată invitaţie tuturor celor care erau „trudiţi şi împovăraţi“, zicîndu-le: „Eu vă voi da odihnă . . . Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre“ (Matei 11:28, 29). Ce provocare pentru soţii şi taţii creştini! Fiecare ar trebui să se întrebe: ‘O reconfortez eu pe soţia mea, sau o asupresc? Sînt eu gentil şi abordabil, sau înclin să fiu un tiran, un despot sau un dictator? Sînt eu plin de „dragoste frăţească“ la întrunirile creştine, şi insuportabil odată ajuns acasă?’ În congregaţia creştină nu trebuie să existe soţi cu două feţe. —1 Petru 3:8, 9.

În consecinţă, nimic nu-l justifică pe un soţ să fie asemenea celui descris de o creştină maltratată: „Capul creştin viril care la Sala Regatului este atît de gentil şi oferă daruri altora, dar acasă îşi tratează soţia ca pe o zdreanţă“. Un respect cuvenit faţă de soţie nu admite opresiune şi umilire. Desigur, acest lucru este valabil în ambele sensuri; şi soţia trebuie să arate respect cuvenit faţă de soţul ei. — Efeseni 5:33; 1 Petru 3:1, 2.

Confirmînd cele de mai sus, dr. Susan Forward scrie: „O relaţie bună este bazată pe respectul reciproc“. Altfel spus, succesul depinde de efortul ambilor parteneri. Ea adaugă: „Aceasta pretinde preocupare şi sensibilitate faţă de sentimentele şi necesităţile celuilalt, precum şi o apreciere a lucrurilor care fac din partener o fiinţă aparte . . . Partenerii care se iubesc găsesc modalităţi eficiente de a aplana divergenţele; ei nu consideră fiecare discuţie ca fiind o bătălie nemiloasă din care unul va ieşi necesarmente învingător, iar celălalt învins. — Men Who Hate Women & the Women Who Love Them.

În Efeseni 5:28, Biblia le mai dă acest excelent sfat soţilor: „Tot aşa sînt datori şi bărbaţii să-şi iubească soţiile, ca pe trupurile lor. Cine-şi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine însuşi“. De ce este adevărată această afirmaţie? Deoarece căsătoria este asemenea unui cont comun depus la bancă de doi titulari, fiecare dintre ei depunînd 50% din sumă. Dacă soţul utilizează în mod greşit banii respectivi, el prejudiciază situaţia financiară a amîndurora. Tot la fel, dacă un soţ îi cauzează într-un anumit mod prejudicii soţiei sale atunci, mai devreme sau mai tîrziu, el îşi cauzează prejudicii lui însuşi. De ce? Deoarece căsătoria sa este, figurativ vorbind, o investiţie comună. Dacă aduci prejudicii acelei investiţii, aduci prejudicii ambelor părţi care participă la ea.

Trebuie reţinut un element esenţial cu privire la respect — el nu trebuie impus. Desigur, fiecare partener îi datorează respect celuilalt, dar acest respect trebuie totodată să fie meritat. Cristos niciodată nu a obţinut respectul celorlalţi încercînd să-şi impună puterea sau poziţia sa superioară.a În mod asemănător, într-o căsnicie soţul şi soţia îşi cîştigă respectul manifestînd consideraţie reciprocă, nu lovind cu versete biblice pentru a-l obţine.

Manifestarea respectului la locul de muncă

Trebuie ca bărbaţii să le considere pe femei drept o ameninţare la adresa orgoliului lor masculin? În cartea ei Feminism Without Illusions, Elizabeth Fox-Genovese a scris: „În realitate, astăzi multe femei au aceleaşi aspiraţii ca bărbaţii: să trăiască decent, să aibă satisfacţii personale şi să-şi croiască drum în viaţă fără să le creeze prea multe probleme altora“. Ar trebui interpretată această dorinţă sau ambiţie drept o ameninţare la adresa bărbaţilor? Aceeaşi scriitoare a mai declarat: „De ce nu am recunoaşte că în pofida tuturor schimbărilor pe care le-a cunoscut şi le va cunoaşte lumea, diferenţele persistă şi pot fi plăcute?“

În special bărbaţii creştini care au funcţii de conducere este nevoie să respecte demnitatea colaboratoarelor lor şi să reţină că o femeie căsătorită are drept „cap“ al ei, în sens biblic, doar un singur bărbat, şi anume soţul ei. Alţi bărbaţi pot să aibă poziţii de supraveghere şi sînt respectaţi ca atare; dar şi de această dată în sens strict biblic, nici un bărbat, cu excepţia soţului ei, nu este „capul“ acelei femei. — Efeseni 5:22–24.

Conversaţiile la locul de muncă trebuie să fie întotdeauna ziditoare. Cînd încep să discute cu subînţelesuri sau fac aluzii obscene, bărbaţii nu manifestă respect faţă de femei şi îşi lezează propria reputaţie. Pavel le-a scris creştinilor: „Desfrînarea sau orice alt fel de necurăţie sau lăcomia de avere nici să nu fie numite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte murdare, nici vorbe nechibzuite, nici glume care nu sînt cuviincioase, ci mai degrabă mulţumiri“. — Efeseni 5:3, 4.

Faptul că unei femei i se schimbă locul de muncă fără să se ţină cont de părerea ei este o altă modalitate de a nu arăta respect. Jean, o infirmieră, a spus: „Ar fi atît de frumos dacă ni s-ar cere părerea înainte de a ni se schimba locul de muncă. Lucrul acesta ar avea, desigur, un efect pozitiv. Femeile au nevoie de înţelegere şi au nevoie să simtă că sînt apreciate şi stimate“.

O altă chestiune legată de respectul la locul de muncă este bariera pe care unele femei o numesc „tavan de sticlă“, prin aceasta înţelegîndu-se „prejudecăţile instituţionale care le împiedică pe femei să obţină posturi importante de conducere în sectorul privat“ (The New York Times, 3 ianuarie 1992). De fapt, un studiu recent efectuat în Statele Unite a arătat că procentul funcţiilor înalte ocupate de femei este mic, acesta urcînd de la 14% în Hawaii şi 18% în Utah la 39% în Louisiana. Dacă se manifestă respect, promovarea la locul de muncă nu va depinde de sexul persoanelor, ci de capacitatea şi experienţa lor. Directoarea programului de cercetare, Sharon Harlan a spus: „Situaţia se ameliorează, însă . . . femeile au încă o mulţime de obstacole de depăşit“.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 14]

RESPECT — Ce pot face femeile?

● Cultivaţi RESPECT DE SINE şi menţineţi-l

● Faceţi să se înţeleagă cu claritate ce permiteţi să se spună şi să se facă în prezenţa dvs.

● Fixaţi limite în materie de conduită şi vorbire

● Nu încercaţi să concuraţi cu bărbaţii în domeniul obscenităţii şi al glumelor dubioase; aceasta le dezonorează pe femei, iar pe bărbaţi nu-i onorează

● Nu vă îmbrăcaţi în manieră provocatoare, chiar dacă acest lucru este la modă; felul în care vă îmbrăcaţi arată cît respect de sine aveţi

● Cîştigaţi respect prin comportamentul dvs.; trataţi-i pe bărbaţi cu respectul pe care îl aşteptaţi din partea lor

● Nu flirtaţi

RESPECT — Ce pot face bărbaţii?

● Trataţi toate femeile cu respect şi demnitate; nu vă simţiţi ameninţaţi de o femeie sigură de sine

● Nu fiţi excesiv de familiar cu o persoană care nu este soţia dvs., utilizînd cuvinte afectuoase deplasate

● Evitaţi glumele de prost gust şi privirile sugestive

● Nu fiţi excesiv de laudativ, şi evitaţi contactele fizice nepotrivite

● Nu desconsideraţi sau subminaţi lucrarea sau persoana ei

● Consultaţi, ascultaţi şi comunicaţi în mod obiectiv

● Exprimaţi-vă aprecierea faţă de munca îndeplinită

● Ajutaţi-o la treburile casei. Dacă sînteţi de părere că lucrul acesta este sub demnitatea dvs., ce se poate spune atunci despre demnitatea ei?

● Dacă locuiţi împreună cu părinţii, fiţi sensibil la presiunile pe care le suportă soţia dvs. Sînteţi acum răspunzător în primul rînd de ea, iar ea are nevoie de sprijinul dvs. (Matei 19:5).