Disciplinarea care poate da un rod paşnic

„Pentru moment, este adevărat, nici o disciplinare nu pare a fi un motiv de bucurie, ci de întristare; după aceea însă ea le aduce acelora pe care i–a format un rod paşnic, adică dreptatea.“ — EVREI 12:11.

 1, 2. (a) Potrivit cu Evrei 12:9–11, ce ne furnizează Dumnezeu într–un mod plin de iubire? (b) Care este unul din modurile de disciplinare şi ce rezultat poate avea acesta?

GÎNDEŞTE–TE în urmă, la zilele copilăriei tale. Îţi aminteşti de momentele cînd părinţii tăi te disciplinau? Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc, desigur. Apostolul Pavel a folosit acest lucru ca ilustrare atunci cînd a vorbit despre disciplinarea care vine de la Dumnezeu, după cum citim în Evrei 12:9–11.

² Disciplinarea părintească pe care o primim de la Dumnezeu şi care ne poate influenţa viaţa spirituală, poate îmbrăca numeroase forme. Una dintre acestea este hotărîrea de a exclude din congregaţia creştină o persoană care nu mai vrea sau refuză să trăiască în conformitate cu normele lui Dumnezeu. Se poate ca persoana care este pedepsită sau disciplinată într–un mod atît de categoric să se căiască şi să revină. Pe parcursul acestei acţiuni congregaţia — compusă din membri loiali — este şi ea disciplinată în sensul că membrii ei învaţă cît de important este să se conformeze normelor înalte ale lui Dumnezeu. — 1 Timotei 1:20.

 3. Cum reacţionează unii la problema excluderii din congregaţie?

³ ‘Dar,’ ar putea să întrebe cineva, ‘nu este o dovadă de asprime să excluzi pe cineva şi apoi să refuzi să mai vorbeşti cu persoana respectivă?’ Problema aceasta a constituit obiectul unui proces intentat de o femeie ai cărei părinţi erau, cînd o crescuseră, Martori ai lui Iehova. Apoi părinţii ei au fost excluşi, iar ea s–a separat în mod voluntar de congregaţie printr–o scrisoare în care îşi anunţa retragerea din congregaţie. Astfel, congregaţia a fost pur şi simplu informată că ea nu mai era Martoră a lui Iehova. Ea s–a mutat din localitatea respectivă, dar după cîţiva ani s–a întors şi a constatat că Martorii localnici nu voiau să stea de vorbă cu ea. De aceea, ea i–a dat în judecată. Care a fost rezultatul procesului şi ce efect ar putea avea el asupra ta? Ca să înţelegem bine această problemă, să vedem ce spune Biblia despre excluderea din congregaţia creştină.

De ce această atitudine fermă?

 4. Ce se întîmplă din cînd în cînd cu unele persoane din congregaţie? (Galateni 6:1; Iuda 23)

⁴ Cei mai mulţi creştini adevăraţi îl susţin cu loialitate pe Dumnezeu şi legile sale drepte (1 Tesaloniceni 1:2–7; Evrei 6:10). Totuşi, din cînd în cînd, cîte o persoană se abate de la calea adevărului. De exemplu, s–ar putea ca, în pofida ajutorului primit din partea bătrînilor congregaţiei, un creştin să violeze legile lui Dumnezeu, fără să se căiască. Sau s–ar putea ca el să respingă credinţa prin faptul că îi învaţă pe alţii o doctrină falsă sau prin aceea că se retrage singur din congregaţie. Cum trebuie să se procedeze în asemenea cazuri? Întrucît astfel de lucruri s–au întîmplat chiar şi în timpul apostolilor, să vedem ce au scris ei cu privire la acestea.

 5, 6. (a) Ce sfaturi înţelepte avem în ce priveşte modul de a–i trata pe cei care comit păcate grave şi nu se căiesc (Matei 18:17)? (b) Cu ce întrebări sîntem confruntaţi?

⁵ Cînd un creştin din Corint a practicat imoralitate fără să se căiască, Pavel a spus congregaţiei: „Să încetaţi a vă amesteca în compania cuiva numit frate, care este un fornicator sau un lacom, sau un idolatru, sau un defăimător, sau un beţiv, sau un extorcator; cu un astfel de om nici măcar să nu mîncaţi“ (1 Corinteni 5:11–13). La fel trebuia să se procedeze şi cu apostaţii, aşa cum era Imeneu: „Cît despre omul care promovează o sectă, respinge–l după prima şi a doua avertizare; ştiind că un asemenea om s–a abătut din cale şi păcătuieşte“ (Tit 3:10, 11; 1 Timotei 1:19, 20). O evitare de acest fel se poate aplica şi oricărei persoane care respinge congregaţia: „Ei au ieşit dintre noi, dar nu erau de–ai noştri; căci dacă ar fi fost de–ai noştri, ei ar fi rămas cu noi. Dar ei au ieşit ca să se arate că nu toţi sînt de–ai noştri.“ — 1 Ioan 2:18, 19.

⁶ Să sperăm că o asemenea persoană se va căi, astfel încît să poată fi reprimită în congregaţie (Fapte 3:19). Dar pînă atunci, pot oare creştinii să întreţină legături limitate cu ea, sau este necesară o evitare categorică a ei? Şi dacă este valabilă a doua alternativă, care este motivul?

Să rupem orice relaţie?

 7. Prin ce anume se deosebeşte atitudinea noastră faţă de cele două grupuri de păcătoşi?

⁷ Creştinii nu sînt distanţi faţă de oameni. Noi întreţinem relaţii normale cu vecinii noştri, colegii de serviciu, colegii de şcoală şi cu ceilalţi oameni şi le depunem mărturie, chiar dacă unii dintre ei sînt ‘fornicatori, lacomi, extorcatori sau idolatri’. Pavel a scris că noi nu îi putem evita în totalitate, ‘altfel, ar trebui să ieşim din lume’. Totuşi, apostolul ne–a dat îndrumări, arătîndu–ne că lucrurile stau cu totul altfel cu „un frate“ care s–ar comporta astfel: „Să încetaţi a vă amesteca în compania cuiva numit frate care [a revenit la astfel de moduri de comportare]; cu un astfel de om nici măcar să nu mîncaţi.“ — 1 Corinteni 5:9–11; Marcu 2:13–17.

 8. Ce sfat a dat apostolul Ioan cu privire la evitarea celor excluşi?

⁸ În scrierile apostolului Ioan găsim un sfat asemănător care scoate în evidenţă faptul că creştinii trebuie să evite în totalitate astfel de persoane: „Oricine o ia înainte şi nu rămîne în învăţătura lui Cristos, nu îl are pe Dumnezeu (...) Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce această învăţătură, să nu–l primiţi niciodată în casele voastre şi să nu–i adresaţi nici un salut. Fiindcă cel care îi adresează un salut [khaiʹro în greacă] participă la lucrările sale rele.“a — 2 Ioan 9–11.

 9, 10. (a) Ce se întîmpla cu infractorii israeliţi care nu se căiau, şi de ce se întîmpla astfel? (b) Ce atitudine trebuie să manifestăm astăzi faţă de dispoziţia referitoare la persoanele excluse pentru un păcat de care nu se căiesc (2 Petru 2:20–22)?

⁹ De ce este potrivită o astfel de atitudine fermă chiar şi astăzi? Deoarece ea reflectă acea categorică încetare a oricăror relaţii, aşa cum era menţionată în Legea pe care Dumnezeu o dăduse naţiunii Israel. În anumite probleme grave, cei care se manifestau ca încălcători cu bună ştiinţă ai Legii erau executaţi (Levitic 20:10; Numere 15:30, 31). Cînd se ajungea la situaţii de genul acesta, ceilalţi oameni, şi chiar rudele infractorului decedat nu mai puteau vorbi cu acesta (Levitic 19:1–4; Deuteronom 13:1–5; 17:1–7). Cu toate că israeliţii loiali din timpul acela erau oameni normali, care aveau sentimente ca şi noi, ei ştiau că Dumnezeu este drept şi iubitor şi că Legea sa le apăra curăţenia morală şi spirituală. De aceea ei recunoşteau că dispoziţia sa de a–i nimici pe răufăcători din mijlocul lor era în mod categoric un lucru bun şi drept. — Iov 34:10–12.

¹⁰ Şi noi putem fi tot atît de siguri că dispoziţia lui Dumnezeu ca, creştinii să refuze tovărăşia unuia care a fost exclus pentru un păcat de care nu s–a căit constituie un mod înţelept prin care sîntem apăraţi. „Înlăturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o nouă frămîntătură, în măsura în care sînteţi liberi de ferment“ (1 Corinteni 5:7). Evitîndu–i, de asemenea, pe cei care în mod deliberat s–au retras din organizaţie, creştinii sînt protejaţi de eventualele concepţii critice, lipsite de apreciere sau chiar de cele de natură apostată. — Evrei 12:15, 16.

Care trebuie să fie atitudinea rudelor?

11, 12. (a) Care era efectul pe care îl avea asupra rudelor unui răufăcător israelit omorîrea acestuia? (b) Exemplificaţi care sînt foloasele ascultării?

¹¹ Cu siguranţă că Dumnezeu îşi dă seama că respectarea legilor sale drepte cu privire la înlăturarea răufăcătorilor le afectează deseori pe rudele acestora. După cum s–a menţionat mai sus, cînd un infractor israelit era executat, relaţiile sale cu familia erau rupte. De fapt, dacă un fiu era beţiv sau lacom, părinţii lui trebuiau să–l aducă în faţa judecătorilor, iar dacă el nu se căia, părinţii trebuiau să participe la aplicarea hotărîrii judecătoreşti drepte de executare a lui, ‘ca să cureţe ce este rău din mijlocul lui Israel’ (Deuteronom 21:18–21). Vă puteţi imagina că lucrul acesta nu era uşor pentru ei. Imaginaţi–vă, de asemenea, cum s–au simţit fraţii, surorile sau bunicii răufăcătorului. Şi totuşi, dacă ei puneau loialitatea faţă de Dumnezeul lor cel drept înaintea sentimentelor proprii familiei, aceasta putea să le salveze viaţa.

¹² Amintiţi–vă de cazul lui Core, unul dintre capii răzvrătirii împotriva conducerii pe care Dumnezeu o exercita prin Moise. Conform justiţiei sale perfecte, Iehova a considerat că acest Core trebuia să moară. Însă celor loiali li s–a dat următorul sfat: „Depărtaţi–vă, vă rog, dinaintea corturilor acestor oameni răi şi nu atingeţi nimic ce le aparţine ca să nu fiţi suprimaţi în tot păcatul lor.“ Rudele care nu au vrut să asculte de avertismentul dat de Dumnezeu au murit împreună cu răzvrătiţii. Dar unele dintre rudele lui Core au preferat, în mod înţelept, să–i fie loiale lui Iehova, fapt care le–a salvat viaţa, şi le–a adus binecuvîntări ulterioare. — Numere 16:16–33; 26:9–11; 2 Cronici 20:19.

13. Cum vor reacţiona creştinii loiali dacă un membru al familiei lor este exclus din congregaţie sau se retrage singur?

¹³ Înlăturarea cuiva din congregaţia creştină nu înseamnă moarte imediată, deci legăturile de familie continuă. Astfel, un bărbat care a fost exclus sau care s–a retras din congregaţie poate încă să locuiască în căminul său împreună cu soţia sa creştină şi copiii săi credincioşi. Respectul faţă de judecăţile lui Dumnezeu şi hotărîrea luată de congregaţie îi va îndemna pe soţie şi copii să recunoască faptul că, prin conduita sa, el a modificat relaţia spirituală care exista între ei. Totuşi, dat fiind că excluderea sa nu pune capăt legăturilor de sînge sau celor matrimoniale, relaţiile şi sentimentele proprii cercului familial pot continua.

14. Ce sfat divin trebuie să influenţeze legătura noastră cu o rudă exclusă sau care s–a retras singură şi nu face parte din cercul familial propriu–zis?

¹⁴ Situaţia este cu totul alta dacă cel exclus sau care s–a retras singur este o rudă care nu trăieşte în cercul familial propriu–zis şi în locuinţa respectivă. Ar putea fi posibil să nu avem absolut nici o legătură cu ruda respectivă. Chiar dacă ar exista unele probleme care necesită luarea legăturii cu persoana respectivă, această legătură va fi la cel mai redus nivel, conform cu principiul divin: „Să încetaţi a vă amesteca în compania cuiva numit frate, care este fornicator sau lacom, [sau vinovat de un alt păcat grav], (...) cu un astfel de om nici măcar să nu mîncaţi.“ — 1 Corinteni 5:11.

15. Cum pot rudele să stăpînească influenţa sentimentelor în astfel de împrejurări? (Psalm 15:1–5; Marcu 10:29, 30).

¹⁵ Se înţelege că o astfel de atitudine poate fi greu de adoptat datorită sentimentelor şi legăturilor de familie, ca de exemplu, dragostea bunicilor faţă de nepoţii lor. Totuşi, acesta este un test de loialitate faţa de Dumnezeu, aşa cum a declarat sora ale cărei cuvinte au fost citate la pagina (35). Oricine simte tristeţea şi durerea pe care i le–a cauzat în acest fel o rudă exclusă poate găsi mîngîiere şi poate fi încurajat de exemplul dat de unele dintre rudele lui Core. — Psalm 84:10–12.b

Hotărîrea tribunalului

16–18. Ce hotărîre s–a luat în procesul menţionat mai sus, şi ce a mai declarat tribunalul?

¹⁶ Poate că vrei să ştii hotărîrea tribunalului în procesul intentat de femeia care s–a supărat deoarece fostele ei cunoştinţe nu au vrut să stea de vorbă cu ea după ce ea a preferat să renunţe la credinţă, retrăgîndu–se din congregaţie.

¹⁷ Înainte ca procesul să fie înaintat unui tribunal superior pentru recurs, un tribunal federal de district a pronunţat cu promptitudine o hotărîre judecătorească în defavoarea persoanei respective. Această hotărîre se baza pe regula că tribunalele nu se amestecă în chestiuni de disciplinare religioasă. Atunci femeia în cauză a făcut recurs. Hotărîrea unanimă curţii federale de recursc se baza în linii mari pe drepturile cuprinse în Primul amendament (al Constituţiei Statelor Unite): „Întrucît practica evitării [unei persoane] face parte din credinţa Martorilor lui Iehova, noi considerăm că prevederea «liberei exercitări» [a drepturilor] din Constituţia Statelor Unite (...) o împiedică [pe reclamantă] să i se dea cîştig de cauză. Acuzaţii au dreptul prevăzut în Constituţie de a folosi practica evitării. Prin urmare, noi întărim“ hotărîrea anterioară a tribunalului de district.

¹⁸ În hotărîrea tribunalului se spunea în continuare: „Evitarea este o practică folosită de Martorii lui Iehova ca urmare a interpretării pe care o dau ei textului canonic, iar noi nu sîntem liberi să reinterpretăm acel text (...) Acuzaţii au dreptul la libera exercitare a convingerilor lor religioase (...) Tribunalele, în general, nu cercetează în amănunţime relaţiile dintre membrii [sau foştii membri] unei biserici. Bisericilor li se permite o mare libertate de acţiune în ce priveşte impunerea disciplinei membrilor lor sau foştilor membri. Noi subscriem la concepţia [fostului] judecător Jackson [de la Curtea Supremă a S.U.A.] potrivit căreia «activităţile ‘[r]eligioase care îi privesc numai pe membrii credinţei respective sînt şi trebuie să fie libere — absolut libere». (...) Membrii Bisericii [pe care ea] s–a hotărît să–i abandoneze au tras concluzia că ei nu mai vor să se întovărăşească cu ea. Noi considerăm că ei sînt liberi să facă această alegere.“

19, 20. De ce o persoană care este înlăturată din congregaţie nu poate să pretindă la tribunal plată pentru daune?

¹⁹ Tribunalul de recurs a recunoscut că chiar dacă femeia s–a simţit mîhnită deoarece fostele cunoştinţe au hotărît să nu stea de vorbă cu ea, „faptul de a–i acorda ei cîştig de cauză pentru daunele imateriale şi afective ar limita în mod neconstituţional dreptul Martorilor lui Iehova de a–şi exercita liber religia (...) Garantarea constituţională a exercitării libere a religiei pretinde ca societatea să tolereze felul de daune suferite de [ea] ca preţ care merită să fie plătit pentru salvgardarea dreptului de deosebire religioasă de care se bucură toţi cetăţenii.“ Această hotărîre a căpătat, într–un anumit sens, şi mai multă pondere, întrucît verdictul a fost anunţat. Cum oare? Ulterior femeia respectivă a făcut recurs la tribunalul suprem al ţării ca să judece acţiunea ei şi, eventual, să schimbe hotărîrea judecătorească defavorabilă ei. Dar în noiembrie 1987, Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat acest lucru.

²⁰ Aşadar, în acest proces important tribunalul a hotărît că o persoană exclusă sau care s–a retras singură nu poate pretinde de la Martorii lui Iehova plata unei amenzi — prin acţiune judecătorească — pentru faptul că a fost evitată.d Întrucît congregaţia a reacţionat pozitiv la toate dispoziţiile pe care cu toţii le putem citi în Cuvîntul lui Dumnezeu şi le–a aplicat, persoana în cauză simte o pierdere cauzată de propriile sale acţiuni.

Disciplina aduce foloase multora

21. De ce este necesar echilibrul în aprecierea unui caz de exludere?

²¹ Cînd aud despre o excludere, unele persoane din afară tind să se alăture răufăcătorului care nu mai poate sta de vorbă cu membrii congregaţiei creştine. Dar nu este oare această simpatie nepotrivită? Gîndeşte–te la eventualul folos pe care îl poate obţine atît răufăcătorul, cît şi alţii.

22, 23. Arătaţi importanţa şi valoarea ascultării de Dumnezeu în ce priveşte atitudinea pe care o adoptăm faţă de o persoană exclusă.

²² De exemplu, la pagina 35 am citit despre hotărîrea lui Lynette de ‘a rupe complet orice relaţie’ cu sora ei exclusă Margareta. Lynette şi rudele ei creştine ‘au fost convinse că procedura lui Iehova este cea mai bună’. Şi chiar este!

²³ Mai tîrziu, sora Lynettei i–a spus acesteia: „Dacă ai fi tratat în mod uşuratic excluderea mea, ştiu că nu aş fi întreprins nimic pentru reprimirea mea atît de curînd. Fiind separată totalmente de cei dragi şi neavînd o legătură strînsă cu congregaţia, lucrul acesta a generat în mine dorinţa fierbinte de a mă căi. Mi–am dat seama cît de greşită era calea mea şi cît de grav era faptul că i–am întors spatele lui Iehova.“

24. Ce influenţă a avut atît asupra ei cît şi asupra altora reacţia unei surori la o hotărîre de excludere?

²⁴ Într–un alt caz, doi creştini, părinţii lui Laurie, au fost excluşi. Totuşi, iată ce spune Laurie: ‘Legăturile mele cu ei nu au încetat deloc, ba chiar au sporit. Timpul trecea iar eu deveneam din ce în ce mai puţin activă. Am ajuns pînă acolo încît nu am mai mers la întruniri.’ Apoi ea a citit materialul din Turnul de veghere din 1 octombrie 1982 în care se subliniau sfaturile din 1 Corinteni 5:11–13 şi 2 Ioan 9–11. „A fost ca şi cum s–ar fi aprins o lumină în mine,“ ne scrie ea. ‘Am ştiut că va trebui să fac anumite schimbări. Înţeleg mai bine acum sensul textului din Matei 10:34–36. Hotărîrea mea nu a fost prea uşor acceptată de familia mea, fiindcă fiul meu, care are cinci ani, este singurul băiat din familie, iar ei îl iubesc foarte mult.’ Este de sperat că pierderea acestei asocieri va mişca inima părinţilor tot aşa cum a mişcat–o pe a Margaretei. Însă disciplinarea respectivă a ajutat–o pe Laurie: ‘Am reînceput serviciul de teren. Căsnicia şi familia mea sînt mai puternice datorită schimbării mele, şi la fel sînt şi eu.’

25. Ce părere are o persoană reprimită cu privire la disciplinarea care vine de la Dumnezeu?

²⁵ Sau gîndeşte–te la sentimentele lui Sandi, care a fost exclus iar mai tîrziu a fost reprimit. Iată ce ne–a scris el: ‘Aş vrea să vă mulţumesc pentru articolele foarte utile şi instructive [menţionate mai sus] cu privire la mustrare şi excludere. Sînt bucuros că Iehova îşi iubeşte atît de mult poporul încît se îngrijeşte ca organizaţia sa să fie păstrată curată. Ceea ce poate părea o procedură aspră pentru cei din afară este un lucru atît necesar cît şi plin de iubire. Îi sînt recunoscător Tatălui nostru ceresc pentru că este un Dumnezeu plin de iubire şi iertător.’

26. Ce rod drept poate rezulta din acceptarea disciplinării? (Psalm 94:10, 12).

²⁶ Aşadar, Dumnezeul nostru care cere ca un răufăcător ce nu se căieşte să fie exclus din congregaţie manifestă, de asemenea, iubire, arătînd că un păcătos poate fi reintegrat în congregaţie, dacă se căieşte şi vine înapoi. (O persoană care s–a retras poate, de asemenea, să ceară să fie reprimită în congregaţie.) După aceea cel reprimit poate fi mîngîiat de creştini, care vor să–şi dovedească dragostea faţă de el (2 Corinteni 2:5–11; 7:8–13). Într–adevăr, este aşa cum a scris apostolul Pavel: „Pentru moment, este adevărat, nici o disciplinare nu pare a fi un motiv de bucurie, ci de întristare; după aceea însă ea le aduce acelora pe care i–a format un rod paşnic, adică dreptatea.“ — Evrei 12:11.

[Note de subsol]

Să ne amintim următoarele

◼ În ce moduri poate excluderea să fie o formă de disciplinare?

◼ Prin ce se deosebeşte conduita unui creştin faţă de persoanele excluse, de conduita sa faţă de păcătoşii din lume?

◼ De ce dispoziţie scripturală trebuie să se ţină seama chiar şi atunci cînd este exclusă o rudă?

◼ Ce hotărîre a luat un tribunal de recurs într–un proces intentat de o persoană care s–a retras din congregaţie?

◼ Ce putem învăţa din exprimările unor persoane cu privire la excludere?

[Chenarul de la pagina 26]

„Ruperea completă a oricărei relaţii cu [sora mea exclusă] Margareta ne–a pus la încercare loialitatea faţă de aranjamentul lui Iehova. Faptul acesta a dat familiei noastre prilejul de a arăta că noi credem efectiv că procedura lui Iehova este cea mai bună.“ — Lynette.

[Chenarul de la pagina 30]

Ce efect are excomunicarea?

Istoricul englez Edward Gibbon a scris următoarele despre justeţea şi efectul excluderii în perioada apropiată de epoca în care au trăit apostolii:

„Este fără îndoială drept ca fiecare societate să excludă din comunitatea ei şi să–i oprească de la foloasele ei pe aceia dintre membrii ei care resping sau încalcă acele reguli care au fost stabilite prin consens general (...) Consecinţele excomunicării erau de natură atît temporală [pămîntească] cît şi spirituală. Creştinul împotriva căruia era pronunţată excomunicarea era privat de orice cotă–parte din darurile date credincioşilor. Legăturile de prietenie, atît religioasă cît şi particulară, erau desfiinţate.“