O lume fără păcat — Cum?

STRIGĂTE puternice de ajutor au sfîşiat liniştea primelor ore ale unei dimineţi de iarnă într-un cartier liniştit din Tokyo. Timp de cinci pînă la zece minute, o mulţime de oameni au auzit strigătele desperate ale unei distribuitoare de ziare care a fost fugărită, fiind înjunghiată de repetate ori în acest interval. Nici o persoană nu a manifestat suficientă îngrijorare pentru a se interesa ce anume se petrecea. Femeia a murit din cauza unei pierderi masive de sînge. „Dacă unul dintre aceşti oameni ar fi semnalat poliţiei incidentul imediat ce a auzit strigătele femeii, spunea un anchetator, viaţa ei ar fi putut fi salvată.“

Cu toate că cei ce au auzit-o pe femeia muribundă nu au făcut altceva mai grav decît că, pur şi simplu, au ignorat-o, ar putea ei pretinde în mod legitim că sînt liberi de vinovăţie? „Conştiinţa m-a torturat toată ziua de vineri, după ce am auzit de crimă“, spunea un bărbat care auzise strigătele femeii. Aceasta ne face să ne întrebăm: Ce este în realitate păcatul?

Ce este păcatul?

Îndreptînd atenţia spre conştientizarea stării de păcat, Hideo Odagiri, critic literar şi profesor emerit la Universitatea Hosei din Tokyo, Japonia, afirma, după cum citează ziarul Asahi Shimbun: „Nu pot şterge amintirile vii pe care le am despre conştientizarea unor păcate, cum ar fi egoismul dezgustător care există într-un copil, gelozia ruşinoasă, trădarea în mod secret. Această conştientizare mi s-a întipărit în minte cînd eram la şcoala elementară şi încă mai sînt torturat din cauza ei“. Aţi avut vreodată asemenea sentimente? Există şi în dumneavoastră un glas lăuntric ce vă condamnă dacă faceţi ceva despre care ştiţi că este rău? Probabil că nu s-a comis nici o crimă, dar un sentiment de nelinişte persistă şi apasă greu asupra minţii dumneavoastră. Aceasta este acţiunea conştiinţei, iar Biblia se referă la ea în următorul pasaj: „Cînd neamurile, care n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sînt singuri lege; şi ele arată că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisesc conştiinţa lor şi gîndurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele“ (Romani 2:14, 15). Da, majoritatea oamenilor se simt, din fire, tulburaţi de unele acte cum ar fi adulterul, furtul şi minciuna. Conştiinţa lor atestă păcatul.

Însă, cînd glasul conştiinţei este ignorat în mod repetat, ea nu mai serveşte drept ghid sigur. Ea poate deveni insensibilă şi pătată (Tit 1:15). Sensibilitatea la ce este rău se pierde. În realitate, conştiinţa majorităţii oamenilor de astăzi în ce priveşte păcatul este moartă.

Este oare conştiinţa singurul mijloc de control al păcatului, sau există ceva care poate sluji drept normă absolută cu privire la ce anume constituie un păcat şi ce nu? Cu mai bine de 3 000 de ani în urmă, Dumnezeu i-a dat poporului său ales un cod al legii, iar, prin intermediul acestei Legi, păcatul a ajuns „să iasă la iveală ca păcat“ (Romani 7:13, BC). Chiar o conduită care altădată fusese, într-o oarecare măsură, acceptabilă era acum dezvăluită drept ceea ce era — păcat. Israeliţii, poporul ales al lui Dumnezeu, erau demascaţi ca fiind păcătoşi şi ca atare erau sub condamnare.

Care sînt aceste păcate pe care ni le dezvăluie conştiinţa noastră şi pe care Legea mozaică le preciza şi le enumera? În sensul în care este utilizat în Biblie, cuvîntul păcat înseamnă a nu atinge standardul prevăzut de Creator. Orice nu este în armonie cu personalitatea sa, cu normele, căile şi voinţa sa este păcat. El nu poate acorda o existenţă continuă nici unei creaţii care eşuează în atingerea standardului pe care l-a stabilit el. Astfel, un specialist în problemele legii din primul secol i-a avertizat pe creştinii evrei: „Fiţi atenţi, fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin faptul că se îndepărtează de Dumnezeul cel viu“ (Evrei 3:12, NW). Da, lipsa de credinţă în Creator constituie un păcat grav. Astfel, sfera păcatului, aşa cum este explicată în Biblie, este mult mai largă decît ceea ce este considerat în mod normal a fi păcat. Biblia ajunge chiar să afirme: „Toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu“. — Romani 3:23.

Originea păcatului

Înseamnă oare că omul a fost creat păcătos? Nu, Iehova Dumnezeu, Autorul vieţii umane, l-a făcut pe primul om o creatură perfectă (Geneza 1:26, 27; Deuteronomul 32:4). Dar primul cuplu uman nu a atins standardul atunci cînd cei doi au sfidat unica prohibiţie stabilită de Dumnezeu şi au mîncat din pomul interzis, „pomul cunoştinţei binelui şi răului“ (Geneza 2:17). Cu toate că erau creaţi perfecţi, ei acum nu au atins standardul unei ascultări complete faţă de Tatăl lor, au devenit păcătoşi şi, în consecinţă, au fost condamnaţi să moară.

Ce legătură are această istorisire veche cu păcatul din prezent? Biblia explică: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Toţi, fără excepţie, sîntem păcătoşi prin moştenire; aşadar, am ajuns sub condamnarea la moarte. — Eclesiastul 7:20.

Eforturi umane de a şterge păcatul

Adam a transmis descendenţei sale păcatul, dar el i-a transmis totodată şi facultatea conştiinţei, care-i fusese acordată de Dumnezeu. Păcatul poate cauza un sentiment de nelinişte. Aşa cum s-a menţionat anterior, oamenii au conceput diverse teorii pentru a atenua astfel de sentimente. Dar sînt ele cu adevărat eficiente?

Atît în Orient, cît şi în Occident, unii oameni au încercat să ia măsuri împotriva efectului păcatului schimbîndu-şi normele sau negînd însăşi existenţa păcatului (1 Timotei 4:1, 2). Starea păcătoasă a omenirii poate fi asemănată cu cea a unui pacient care are febră. Păcatul poate fi comparat cu virusul care cauzează simptomele, în timp ce conştiinţa tulburată este comparabilă cu neplăcuta febră. A sparge termometrul nu schimbă realitatea că pacientul are febră mare. A înlătura unele norme morale, aşa cum au făcut mulţi membri ai creştinătăţii, şi a ignora mărturia propriei conştiinţe nu constituie un ajutor pentru a şterge păcatul în sine.

O persoană îşi poate aplica o pungă cu gheaţă pentru a reduce febra. Aceasta este ca şi încercarea de a reduce mustrările de conştiinţă prin îndeplinirea în mod formal a ritualurilor purificatoare şintoiste. O pungă cu gheaţă ar putea atenua temporar febra victimei, dar nu ar înlătura cauza acesteia. Preoţii şi profeţii din zilele lui Ieremia au încercat o vindecare similară pentru israeliţii din acel timp. Ei au tratat „ca pe o rană uşoară“ rănile spirituale şi morale ale poporului, spunînd: „Minunat! Minunat!“ (Ieremia 6:14; 8:11, Biblia Regele Carol II). Simpla îndeplinire a unor ritualuri religioase formale şi psalmodierea unui refren de genul „minunat, minunat“ nu a vindecat decăderea morală a poporului lui Dumnezeu, iar ritualurile purificatoare nu schimbă morala oamenilor de astăzi.

Luînd antipiretice, o persoană care are febră poate provoca scăderea acesteia, dar virusul este încă în organismul său. Acelaşi lucru este valabil în cazul metodei confucianiste de tratare a răului prin educaţie. La suprafaţă, ea i-ar putea ajuta pe oameni să se abată de la rău, dar practicarea principiului li doar suprimă o conduită păcătoasă fără să elibereze pe cineva de înclinaţia păcătoasă înnăscută, care este cauza fundamentală a unei conduite rele. — Geneza 8:21.

Cum stau lucrurile cu învăţătura budistă despre intrarea unei persoane în Nirvana pentru a se elibera de înclinaţiile păcătoase? Starea de Nirvana, care se zice că înseamnă „stingere“, se presupune a fi o stare indescriptibilă — stingerea oricărei pasiuni şi dorinţe. Unii pretind că aceasta este încetarea existenţei ca individ. Nu sună aceasta ca şi cum unui bolnav care are febră i s-ar spune să moară pentru a găsi alinare? În plus, atingerea stării de Nirvana este considerată a fi foarte dificilă, chiar imposibilă. Vi se pare utilă această învăţătură pentru o persoană care are o conştiinţă tulburată?

Eliberare din păcat

Este limpede că filozofiile umane referitoare la viaţă şi tendinţe păcătoase, în cel mai bun caz, pot doar să liniştească conştiinţa cuiva. Ele nu îndepărtează starea de păcat (1 Timotei 6:20). Există vreo modalitate de a realiza acest lucru? Cheia eliberării din păcat o găsim în Biblie, o carte veche, scrisă în Orientul Mijlociu. „De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada . . . Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării“ (Isaia 1:18, 19). Aici Iehova le vorbea israeliţilor, care, deşi erau poporul său ales, nu atinseseră standardul în ce priveşte integritatea faţă de el. Acelaşi principiu se aplică însă omenirii ca întreg. Manifestarea dispoziţiei de a asculta de cuvintele Creatorului constituie cheia prin care o persoană poate fi curăţată, sau spălată, de păcate, ca să zicem aşa.

Ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu despre spălarea de păcate a omenirii? Întocmai cum prin păcatul unui singur om toţi membrii omenirii au devenit păcătoşi, prin ascultarea perfectă de Dumnezeu a unui alt om, omenirea ascultătoare va fi eliberată din suferinţa ei, spune Biblia (Romani 5:18, 19). Cum anume? „Dumnezeu Îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 5:8). Născut ca om perfect şi fără păcat, echivalentul primului Adam înainte ca acesta să păcătuiască, Isus Cristos a fost în măsură să poarte păcatele omenirii (Isaia 53:12; Ioan 1:14; 1 Petru 2:24). Fiind omorît pe un stîlp de tortură ca şi cum ar fi fost un criminal, Isus a eliberat omenirea din robia păcatului şi a morţii. „Căci, le explica Pavel creştinilor din Roma, pe cînd noi eram încă slabi, Cristos, la timpul fixat, a murit pentru oamenii lipsiţi de devoţiune sfîntă . . . Pentru ca, aşa cum păcatul a domnit ca rege împreună cu moartea, tot la fel şi bunătatea nemeritată să domnească în calitate de rege, prin intermediul dreptăţii, în vederea vieţii eterne prin Isus Cristos, Domnul nostru.“ — Romani 5:6, 21, NW.

Moartea lui Cristos pentru întreaga omenire şi aducerea în echilibru a balanţei dezechilibrate de Adam se numeşte aranjamentul ‘răscumpărării’ (Matei 20:28). El poate fi comparat cu un medicament care combate virusul ce cauzează febra. Aplicîndu-i-se omenirii valoarea răscumpărării date de Isus, starea bolnăvicioasă a omenirii cauzată de păcat — inclusiv moartea însăşi — pot fi vindecate. Acest proces de vindecare este descris în mod figurativ în ultima carte a Bibliei: „De o parte şi de alta a rîului erau pomi ai vieţii, producînd douăsprezece recolte de roade şi dîndu-şi în fiecare lună roadele. Şi frunzele pomilor erau pentru vindecarea naţiunilor“ (Apocalipsa 22:2, NW). Imaginaţi-vă! Un rîu figurativ cu apa vieţii curge printre pomi ai vieţii plini de frunze, totul pentru vindecarea omenirii. Aceste simboluri descrise prin inspiraţie divină reprezintă îngrijirile lui Dumnezeu în vederea restabilirii omenirii la perfecţiune pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus.

Viziunile profetice ale cărţii Apocalipsa vor deveni curînd realitate (Apocalipsa 22:6, 7). Apoi, prin intermediul aplicării complete a valorii jertfei de răscumpărare a lui Isus asupra omenirii, toţi oamenii sinceri vor deveni perfecţi şi vor ‘fi eliberaţi din robia [descompunerii, NW] ca să se bucure de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu’ (Romani 8:21). Împlinirea profeţiilor biblice indică faptul că această eliberare glorioasă este aproape (Apocalipsa 6:1–8). În curînd Dumnezeu va elibera pămîntul de răutate şi oamenii se vor bucura de viaţă eternă pe un pămînt paradiziac (Ioan 3:16). Aceasta va fi într-adevăr o lume fără păcat!

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Jertfa de răscumpărare a lui Isus va permite ca familii de felul acesteia să se bucure de fericire eternă