Fiarele din Apocalips — ce reprezintă ele?
ÎNTR-O sîmbătă după amiază, la data de 15 iunie 1985, un soare strălucitor îşi trimitea cu dărnicie razele peste edificiul Naţiunilor Unite din New York. Ca de obicei, acest ansamblu impresionant de clădiri era inundat de un val uriaş de vizitatori dintre care mulţi nu-şi puteau ascunde admiraţia în faţa tuturor lucrurilor ce li se oferea privirii.
Şi totuşi, pînă în prezent, O.N.U. pare a fi încă departe de a fi unit naţiunile. Aşa cum sublinia în acea după-amiază un ghid oficial, „începînd cu cel de-al doilea război mondial, au avut loc 150 de conflicte care au făcut peste 20 milioane de victime. Încă nu există un guvern mondial. O.N.U. se apropie probabil cel mai mult de această noţiune“. Să fie oare guvernul mondial doar o utopie? Fie că vă surprinde, fie că nu, puteţi găsi răspuns la această întrebare examinînd îndeaproape fiarele din Apocalips.
Unii comentatori ai Bibliei nu atribuie nici o valoare profetică fiarelor din Apocalips. Dimpotrivă, ei le asociază evenimentelor ce au avut loc în timpul vieţii apostolului Ioan. De exemplu, într-un comentariu despre fiarele din Apocalips, The Catholic Encyclopedia spune: „Scriitorii apocaliptici aveau obiceiul (...) de a da o alură profetică relatărilor din viziunile lor şi de a le prezenta în aşa fel încît să dea aparenţa că au fost scrise cu mult timp înainte.“
Cu toate acestea, apostolul Ioan a declarat: „Prin inspiraţie eu m-am aflat în ziua Domnului“ (Apocalips 1:10). Într-adevăr, cartea Apocalips nu se axează pe trecutul istoric, ci pe „ziua“ care urma să vină, zi în timpul căreia Domnul Isus Cristos avea să înceapă să domnească în cer. În conformitate cu capitolul 6 din Apocalips, „ziua Domnului“ este marcată de războaie mondiale, de extinse lipsuri alimentare şi de boli mortale. Evenimentele ce pot fi observate pe parcursul secolului XX dovedesc fără echivoc faptul că din 1914 noi trăim în „ziua Domnului“. — Apocalips 6:1–8.
În acest an istoric, Isus a început să domnească (Apocalips 11:15, 16). Prin urmare, după această dată fiarele din Apocalips trebuia să joace un rol important. Într-adevăr, aceste fiare îi reprezintă pe unii duşmani ai lui Dumnezeu care îi împiedică pe oameni să recunoască Regatul lui Dumnezeu drept singurul instrument capabil să satisfacă dorinţa de pace a omenirii. Printre aceşti duşmani se numără un balaur şi trei fiare sălbatice. Să le examinăm în ordinea apariţiei lor.
Balaurul cel mare
„Iată“, a exclamat Ioan, „un mare balaur de culoarea focului, cu şapte capete şi zece coarne“. Ce reprezintă acest mare balaur? Acest balaur, după cum Ioan însuşi explică, nu este altul decît Satan Diavolul. Potrivit viziunii lui Ioan, acest balaur s-a opus cu îndîrjire naşterii Regatului ceresc al lui Dumnezeu în 1914. Care a fost rezultatul? „Şi balaurul cel mare a fost azvîrlit, şarpele originar, cel numit Diavolul şi Satan, care induce în eroare întregul pămînt locuit; el a fost azvîrlit jos pe pămînt, şi îngerii lui au fost azvîrliţi împreună cu el.“ — Apocalips 12:3, 7–9.
Ioan arată că acest eveniment a avut consecinţe dezastruoase pentru omenire. „Vai de pămînt şi de mare, pentru că Diavolul a coborît spre voi, cu mare mînie, ştiind că are o scurtă perioadă de timp“ (Apocalips 12:12). Deşi a fost surghiunit în vecinătatea pămîntului, Satan este animat şi acum de intenţia de a pune piedici Regatului stabilit de Dumnezeu. El face acest lucru înşelînd omenirea, folosindu-se în acest scop de trei fiare sălbatice. Să urmărim descrierea pe care o face Ioan primei fiare.
Fiara care iese din mare
„Şi am văzut ieşind din mare o fiară ce avea zece corne şi şapte capete (...) şi fiara sălbatică pe care am văzut-o era asemănătoare unui leopard, dar picioarele ei erau ca acelea ale unui urs, şi gura sa era ca gura unui leu. Iar balaurul i-a dat fiarei puterea şi tronul său şi o mare autoritate.“ — Apocalips 13:1, 2.
Ce reprezintă acest animal fioros? Inspirat fiind de Dumnezeu, Ioan adaugă următoarea explicaţie importantă: „I s-a dat autoritate asupra oricărui trib şi popor şi limbă şi naţiune“ (Apocalips 13:7). Cine exercită autoritate asupra oricărui locuitor al pămîntului, dacă nu sistemul mondial al dominaţiei politice? A primit acest sistem cu adevărat autoritate din partea „balaurului“ Satan? Biblia răspunde afirmativ. De exemplu, apostolul Ioan spune: „Întreaga lume zace în puterea celui rău.“ Nu este de mirare, aşadar, că în timp ce-l ispitea pe Isus în deşert, Satan i-a oferit această autoritate peste „toate regatele pămîntului locuit“, afirmînd că ‘[această autoritate] lui i-a fost dată’. — 1 Ioan 5:19; Luca 4:5, 6.
Dar ce reprezintă cele şapte capete ale acestei fiare sălbatice? Ioan a observat o altă fiară monstruoasă care seamănă aproape perfect cu prima: Ea avea tot şapte capete. Ioan a primit următoarea explicaţie: „Capetele imaginii reprezintă şapte regi sau şapte puteri mondiale, dintre care „cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă (Apocalips 17:9, 10). Anterior perioadei în care a trăit Ioan, în istoria Bibliei s-au succedat cinci puteri mondiale: Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia şi Grecia. În timpul vieţii lui Ioan îşi exercita autoritatea cea de a şasea putere, Roma.
Pe cine simboliza cel de-al şaptelea cap? Din moment ce viziunea se referea la „ziua Domnului“ cel de-al şaptelea cap trebuie să se refere la puterea mondială care a înlocuit puterea romană în timpul acestor zile din urmă care au început în 1914. Istoria dovedeşte că este vorba despre dubla putere mondială formată din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Înainte de 1914, Marea Britanie a întemeiat cel mai mare imperiu mondial care a fost cunoscut vreodată. În cursul secolului al XIX-lea ea a legat, de asemenea, puternice relaţii diplomatice şi comerciale cu Statele Unite. Aceste două naţiuni au luptat cot la cot în primul şi cel de al doilea război mondial, păstrînd pînă astăzi între ele o legătură strînsă. În 1982, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, a ţinut o cuvîntare în faţa parlamentului britanic vorbind despre „prietenia remarcabilă ce uneşte cele două ţări ale lor“. Mult mai recent, în februarie 1985, adresîndu-se celor două camere ale congresului Statelor Unite, primul ministru al Britaniei a spus: „Fie ca ţările noastre, care sînt ca două surori, să continue să meargă împreună (...) avînd acelaşi obiectiv, împărtăşind aceeaşi credinţă (...) pe măsură ce ne apropiem de cel de-al treilea mileniu al erei creştine.“
În virtutea influenţei puternice pe care o exercită în cadrul afacerilor mondiale, dubla putere mondială anglo-americană constituie obiectul a încă unei descrieri consemnate în cartea Apocalips. Cum ne este ea prezentată? Sub forma celei de a doua fiare din Apocalips.
Fiara care iese din pămînt
În continuare, Ioan scrie: „Şi am văzut o altă fiară sălbatică ieşind din pămînt; ea avea două coarne ca de miel, dar vorbea ca un balaur.“ Pretinzînd că este creştină şi inofensivă, puterea mondială anglo-americană este, în aparenţă, asemenea unui miel. În realitate, ea a acţionat ca un balaur. Cum anume? Colonizînd numeroase naţiuni şi exploatîndu-le cu lăcomie bogăţiile pămîntului. În plus, „ea face ca pămîntul şi cei care locuiesc pe el să se închine primei fiare sălbatice, a cărei lovitură de moarte vindecat. Şi ea (...) le spune celor care locuiesc pe pămînt să facă o imagine fiarei sălbatice“ (Apocalips 13:3, 11–15). Cum s-a împlinit această profeţie?
În timpul primului război mondial sistemul politic al lui Satan a primit o „lovitură mortală“. Pentru a preveni ca aceste lucruri să se mai întîmple, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au promovat închinarea la sistemul politic, determinînd naţiunile „să facă o imagine fiarei sălbatice“. Cum s-au petrecut lucrurile?
Spre sfîrşitul primului război mondial, Woodrow Wilson, preşedintele Statelor Unite, a dus o campanie în favoarea Ligii Naţiunilor, a cărei creare era în proiect. De altfel, la conferinţa pentru pace care s-a ţinut la Paris în 1919, el a declarat: „Reprezentanţii Statelor Unite susţin acest măreţ proiect de creare a unei Ligi a Naţiunilor. Pentru noi aceasta este piatra de căpătîi a întregului program ce reprezintă scopul nostru (...) în acest război (...) Pe scurt, prezenţa noastră aici are drept scop de a încerca să înlăturăm chiar şi cauzele acestui război.“
După discursul preşedintelui Wilson, primul ministru Britanic, Davis Lloyd George, a spus: „Propun să insistăm asupra acestei rezoluţii. După discursul magistral ţinut de preşedintele Statelor Unite, consider că orice alt comentariu făcut cu scopul de a supune această rezoluţie conferinţei ar fi inutil şi (...) afirm că populaţia imperiului britanic sprijină cu hotărîre această propunere.“
În acelaşi an, dar mai tîrziu, cu ocazia unei întruniri ţinute la Londra pentru susţinerea ratificării Ligii Naţiunilor, a fost citită o scrisoare trimisă de Regele Marii Britanii. Iată un fragment din această scrisoare: „Am cîştigat războiul. Este o reuşită totală. Dar nu este suficient. Am luptat pentru obţinerea unei păci durabile, iar datoria noastră supremă este de a lua toate măsurile posibile pentru asigurarea ei. În acest scop, nimic nu ne este mai necesar ca o Ligă a Naţiunilor puternică şi rezistentă (...) Supun această cauză tuturor cetăţenilor imperiului, pentru ca, ajutaţi de toţi oamenii cu bunăvoinţă, să putem a sigura (...) un sprijin şi o apărare sigură a păcii, spre gloria lui Dumnezeu.“
La 16 ianuarie 1920, cînd a fost înfiinţată, Liga Naţiunilor reunea 42 de ţări membre. În 1934 număra 58 de ţări. Fiara cu două coarne ce ieşea din pămînt, reuşise să-i determine pe oameni să „facă o imagine a fiarei sălbatice“. Această imagine, sau reprezentare a sistemului politic al lui Satan la scară mondială, este simbolizată prin cea de a treia fiară din Apocalips.
Fiara de culoare roşie-aprinsă
Iată cum este descrisă de Ioan ultima fiară: „O fiară de culoare roşie aprinsă şi care era plină de nume blasfemiatoare şi care avea şapte capete şi zece coarne.“ Iată ce i s-a spus lui Ioan despre această fiară: „Fiara sălbatică pe care ai văzut-o era, dar nu este şi totuşi este pe punctul de a se ridica din abis şi trebuie să meargă la distrugere (...) (Ea) însăşi este al optulea rege“ (Apocalips 17:3, 8, 11). În conformitate cu această descriere, Liga Naţiunilor a încercat să acţioneze pe scena lumii ca şi cum ar fi fost o putere mondială. Totuşi, ea nu a putut să împiedice în 1939 izbucnirea celui de al doilea război mondial. Acesta a fost momentul în care fiara a dispărut, ca şi cum s-ar fi pierdut în abis.
În timpul celui de al doilea război mondial, puterea anglo-americană s-a străduit să reînvie această organizaţie internaţională. În 1941, primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, şi preşedintele Statelor Unite, Franklin Roosevelt, au avut întrevederi secrete la bordul unui vas, pe oceanul Atlantic. Ei au semnat o declaraţie comună cu privire la „speranţele lor într-un viitor mai bun pentru omenire“ şi „stabilirea unui sistem general de securitate mai extins şi permanent“. Un an mai tîrziu, la Washington, D.C., 26 de ţări au subscris la propunerea pe care anglo-americanii o făcuseră cu privire la aşa-zisa „Declaraţie a Naţiunilor Unite“. Aceasta a dus la crearea, în 24 octombrie 1945 a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fiara de culoare roşie aprinsă se ridicase din abis sub un nume nou. Astăzi, au aderat la această organizaţie 159 de naţiuni care speră ca O.N.U. să perpetueze actualul sistem de dominaţie politică umană.
Ei ignoră însă cu desăvîrşire Regatul mesianic pe care Dumnezeu l-a instaurat în cer în 1914. Fiecare om trebuie să aleagă între conducerea lui Dumnezeu şi cea a omului. În curînd, fiara de culoare stacojie, împreună cu toate guvernele omeneşti, se vor afla în război cu Regele instalat de Dumnezeu, Isus Cristos. Care va fi deznodămîntul? ‘Mielul [Isus Cristos] îi va învinge, deoarece este Domnul domnilor şi Regele regilor.’ Iar fiara stacojie, împreună cu întregul sistem de guvernare omenesc, ‘vor merge la distrugere’. — Apocalips 17:11, 14; vezi şi Daniel 2:44.
Ce binecuvîntare va fi atunci pentru aceia care nu au fost induşi în eroare de balaur şi de cele trei fiare! Cei care vor dovedi că sînt supuşi fideli ai Regatului lui Dumnezeu vor supravieţui pentru a face parte din ‘noul pămînt’. Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici doliu, nici ţipăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut“ (2 Petru 3:13; Apocalips 21:3, 4). Supuneţi-vă, aşadar, fără şovăială, Regatului lui Dumnezeu, singurul guvern mondial care nu va eşua, pentru a vă putea bucura de aceste binecuvîntări eterne.