Referințe din Caietul pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”
11-17 IANUARIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 20, 21
„Iehova își separă poporul”
it-1-E 1199
Moștenire
Orice bun care, la moartea proprietarului, îi este transmis moștenitorului sau celor cu drept de succesiune; orice lucru primit de la strămoși sau predecesori prin succesiune. Principalul verb ebraic folosit este naḥál (substantivul, naḥaláh). Acest termen transmite ideea de a da sau de a primi o moștenire sau o proprietate ereditară, de regulă prin succesiune. (Nu 26:55; Eze 46:18) Verbul yaráș este folosit uneori cu sensul de „a fi moștenitor”, dar mult mai des cu cel de „a lua în stăpânire”, însă nu prin succesiune. (Ge 15:3; Le 20:24) Termenul are și sensul de „a lua teritoriul; a alunga”, ceea ce presupune acțiune militară. (De 2:12; 31:3) Cuvintele grecești care transmit ideea de moștenire sunt înrudite cu termenul klḗros, care, inițial, însemna „sorț”, dar a ajuns să însemne „parte”, iar, ulterior, „moștenire”. (Mt 27:35; Fa 1:17; 26:18)
it-1-E 317 ¶2
Păsări
După Potop, Noe a adus ca jertfă ‘păsări curate’, precum și animale. (Ge 8:18-20) De atunci, Dumnezeu a permis ca păsările să fie incluse în alimentația omului, cu condiția ca sângele să nu fie consumat. (Ge 9:1-4; compară cu Le 7:26; 17:13) Faptul că, la data aceea, unele păsări erau considerate „curate” constituie într-un fel un indiciu că Dumnezeu le accepta ca jertfă; în ce privește folosirea lor ca hrană, relatarea biblică arată că niciuna dintre păsări nu a fost considerată „necurată” înainte de instituirea Legii mozaice. (Le 11:13-19, 46, 47; 20:25; De 14:11-20) Biblia nu specifică în mod concret criteriile pe baza cărora unele păsări erau considerate „necurate” din punct de vedere ceremonial. Majoritatea dintre acestea erau păsări de pradă sau necrofage, însă nu toate. (Vezi PUPĂZĂ.) Această interdicție a fost ridicată după instituirea noului legământ, așa cum i-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Petru într-o viziune. (Fa 10:9-15)
Nestemate spirituale
it-1-E 563
Tăieturi
Legea lui Dumnezeu le interzicea în mod concret israeliților să-și facă tăieturi în carne la moartea cuiva. (Le 19:28; 21:5; De 14:1) Motivul era că Israelul era un popor sfânt pentru Iehova, o proprietate specială. (De 14:2) De aceea, Israelul nu trebuia să se implice în nicio practică idolatrică. În plus, astfel de manifestări exagerate de jale, însoțite de tăieturi adânci pe care și le făcea cineva în carne erau cu totul nepotrivite pentru un popor care cunoștea bine adevărata stare a morților, precum și speranța învierii. (Da 12:13; Ev 11:19) De asemenea, interdicția privind automutilarea îi conștientiza pe israeliți că trebuiau să manifeste respectul cuvenit față de corpul uman, care a fost creat de Dumnezeu.
18-24 IANUARIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 22, 23
„Sărbători periodice cu o semnificație profundă pentru noi”
it-1-E 826, 827
Sărbătoarea Turtelor Nedospite
Prima zi a Sărbătorii Turtelor Nedospite era o adunare solemnă, dar și o zi de sabat. În a doua zi, 16 nisan, se aducea preotului un snop din primele roade ale recoltei de orz, aceasta fiind prima recoltă de cereale din Palestina. Înainte de această sărbătoare nu se putea mânca nimic din noua recoltă, nici crud, nici prăjit, nici sub formă de pâine. Preotul îi oferea lui Iehova, în mod simbolic, aceste prime roade legănând un snop de cereale înainte și înapoi, în timp ce un berbec sănătos, care nu avea încă un an, era adus ca ofrandă arsă împreună cu o ofrandă de cereale, frământată cu ulei, și o ofrandă de băutură. (Le 23:6-14) Nu exista o poruncă referitoare la arderea de cereale sau făină pe altar, așa cum au făcut ulterior preoții. Cu ocazia acestei sărbători, nu era prezentată doar o ofrandă publică pentru întreaga națiune, ci fiecare familie și fiecare persoană care deținea o proprietate în Israel putea aduce o jertfă de mulțumire. (Ex 23:19; De 26:1, 2; vezi PRIMELE ROADE)
Semnificație. Faptul că în această perioadă se mâncau turte nedospite era în armonie cu instrucțiunile primite de Moise de la Iehova, consemnate în Exodul 12:14-20, care, în versetul 19, includeau porunca strictă: „Șapte zile să nu se găsească aluat dospit în casele voastre”. În Deuteronomul 16:3 turtele nedospite sunt numite „pâinea necazului”, întrucât constituiau pentru evrei o aducere aminte anuală a plecării lor în grabă din țara Egiptului (când ei nu au avut timp să lase aluatul la dospit [Ex 12:34]). Astfel, Israelul își amintea de necazul și de sclavia din care fusese eliberat, după cum Iehova însuși a spus: „Ca să-ți amintești toată viața de ziua în care ai ieșit din țara Egiptului”. Prin urmare, era foarte potrivit ca, la prima lor sărbătoare anuală, israeliții să mediteze cu apreciere la libertatea de care se bucurau ca națiune și să-l recunoască pe Iehova ca Eliberator al lor. (De 16:16)
it-2-E 598 ¶2
Penticosta
Primele roade din secerișul grâului nu trebuiau oferite în același fel ca primele roade din secerișul orzului. Din două zecimi de efă de făină fină (4,4 l) se făcea un aluat dospit și se coceau două pâini. Ele trebuiau aduse ‘din locuințele lor’, ceea ce însemna că trebuiau să fie asemenea pâinilor folosite pentru consumul zilnic, adică nu erau pregătite special pentru un scop sacru. (Le 23:17) Împreună cu pâinile, erau aduse ofrande arse, o ofrandă pentru păcat și doi miei ca jertfă de comuniune. Preotul legăna pâinile și mieii înaintea lui Iehova, adică își punea mâinile sub pâini și sub bucățile de miel și le legăna înainte și înapoi, ceea ce însemna că i le prezenta lui Iehova. După oferirea lor, pâinile și mieii îi aparțineau preotului, care le consuma ca jertfă de comuniune. (Le 23:18-20)
25-31 IANUARIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 24, 25
„Anul jubiliar și libertatea din viitor”
it, Libertate, „Dumnezeul libertății”
Libertate
Dumnezeul libertății. Iehova este Dumnezeul libertății. El i-a eliberat pe israeliți din sclavia egipteană și le-a spus că, atât timp cât ascultau de poruncile sale, nu aveau să ducă lipsă de nimic. (De 15:4, 5) Conform Legii, un evreu care ajungea sărac se putea vinde ca sclav pentru a-și satisface propriile necesități și a-i asigura familiei sale cele necesare vieții, însă în al șaptelea an de sclavie el era eliberat. (Ex 21:2) Cu ocazia Jubileului, care avea loc o dată la 50 de ani, în țară se proclama libertatea pentru toți locuitorii ei. Fiecare sclav evreu era eliberat și fiecare bărbat se întorcea la moștenirea lui. (Le 25:10-19)
it-1-E 1200 ¶2
Moștenire
Întrucât pământul trebuia să rămână în posesia aceleiași familii din generație în generație, el nu putea fi vândut definitiv. Prin urmare, vânzarea unui teren era în realitate doar o arendare în schimbul valorii recoltelor pe care urma să le producă, prețul de cumpărare fiind calculat în funcție de anii rămași până la următorul Jubileu. În anul jubiliar, orice proprietate funciară revenea la proprietarul inițial, în cazul în care nu fusese răscumpărată înainte de Jubileu. (Le 25:13, 15, 23, 24) Această dispoziție se aplica și în cazul caselor din orașele neîmprejmuite cu ziduri, care erau considerate ca fiind în câmp deschis. În cazul unei case dintr-un oraș împrejmuit cu ziduri, dreptul de răscumpărare era valabil doar un an din momentul vânzării; după încheierea acestui interval, casa devenea proprietatea cumpărătorului. În cazul caselor din orașele levitice, dreptul de răscumpărare rămânea valabil permanent, deoarece leviții nu moșteneau nicio proprietate funciară. (Le 25:29-34)
it-2-E 122, 123
Jubileu
Când era respectată legea privitoare la Jubileu, se prevenea trista situație întâlnită în prezent în multe țări unde există, practic, doar două clase sociale: cei foarte bogați și cei foarte săraci. Bunăstarea individuală ducea la bunăstarea națiunii. Întrucât niciun israelit nu ajungea să trăiască în sărăcie și să nu aibă ce să muncească din cauza situației materiale precare, toți puteau să contribuie cu talentele și aptitudinile lor la prosperitatea națiunii. Grație instruirii de la Iehova și a binecuvântării sale asupra recoltelor, națiunea – atât timp cât se dovedea ascultătoare – se bucura de o conducere perfectă și de o prosperitate pe care doar adevărata teocrație le putea asigura. (Is 33:22)
1-7 FEBRUARIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 26, 27
Nestemate spirituale
it-2-E 617
Ciumă
Consecință a abandonării Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu îi avertizase pe israeliți că, dacă refuzau să respecte legământul încheiat cu ei, avea să trimită în mijlocul lor boală, sau ciumă. (Le 26:14-16, 23-25; De 28:15, 21, 22) În Scripturi, sănătatea, fizică sau spirituală, este asociată cu binecuvântarea lui Dumnezeu (De 7:12, 15; Ps 103:1-3; Pr 3:1, 2, 7, 8; 4:21, 22; Re 21:1-4), în timp ce boala este asociată cu păcatul și imperfecțiunea. (Ex 15:26; De 28:58-61; Is 53:4, 5; Mt 9:2-6, 12; Ioa 5:14) E adevărat, în unele ocazii Iehova Dumnezeu i-a lovit cu o boală imediat și în mod direct pe unii oameni, de exemplu, când i-a lovit cu lepră pe Miriam, Ozia și Ghehazi (Nu 12:10; 2Cr 26:16-21; 2Re 5:25-27), dar se pare că în multe cazuri bolile și ciuma au fost o consecință firească și inevitabilă a conduitei păcătoase a unor oameni sau a unor națiuni. Ei pur și simplu au secerat ceea ce au semănat; corpurile lor fizice au suferit consecințele căilor lor rele. (Ga 6:7, 8) Referindu-se la cei care practicau forme respingătoare de imoralitate sexuală, apostolul a spus că Dumnezeu „i-a lăsat pradă necurăției . . . ca să-și dezonoreze corpurile între ei . . . primind în ei înșiși pedeapsa deplină pe care o meritau pentru nelegiuirea lor”. (Ro 1:24-27)
8-14 FEBRUARIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NUMERELE 1, 2
„Iehova își organizează poporul”
it-1-E 397 ¶4
Tabără
Tabăra Israelului era foarte mare. Numărul total, amintit mai sus, al celor înregistrați era de 603 550 de războinici, pe lângă femei și copii, vârstnici și oameni cu dizabilități, 22 000 de leviți, precum și „o mare mulțime de oameni de tot felul” – în total, probabil, 3 000 000 sau chiar mai mult. (Ex 12:38, 44; Nu 3:21-34, 39) Nu se știe cu exactitate ce suprafață ocupa o astfel de tabără; estimările sunt foarte diferite. Când tabăra a fost așezată în câmpiile Moabului, în dreptul Ierihonului, ea se întindea, potrivit relatării, „de la Bet-Ieșimot până la Abel-Sitim”. (Nu 33:49)
Nestemate spirituale
it-2-E 764
Recensământ
O înregistrare, de regulă după nume și genealogie, potrivit tribului și familiei. Aceasta nu era o simplă numărare a oamenilor. Recensămintele naționale menționate în Biblie au fost făcute cu diferite scopuri, de exemplu, pentru stabilirea impozitelor, pentru recrutarea în vederea serviciului militar sau (în cazul leviților) pentru repartizarea responsabilităților de la sanctuar.
15-21 FEBRUARIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NUMERELE 3, 4
„Serviciul îndeplinit de leviți”
it-2-E 683 ¶3
Preot
Sub legământul Legii. În timp ce israeliții erau sclavi în Egipt, Iehova i-a sfințit pentru el pe toți fiii întâi născuți din Israel când i-a omorât pe toți întâii născuți ai egiptenilor în cea de-a zecea plagă. (Ex 12:29; Nu 3:13) Prin urmare, acești întâi născuți îi aparțineau lui Iehova și trebuiau să fie folosiți în exclusivitate pentru un serviciu special adus lui. Dumnezeu i-ar fi putut numi pe toți acești întâi născuți de sex bărbătesc din Israel preoți și îngrijitori ai sanctuarului. Totuși, a fost în armonie cu scopul lui să-i ia pentru acest serviciu pe membrii de sex bărbătesc din tribul lui Levi. De aceea, el a permis ca bărbații leviți să-i înlocuiască pe întâii născuți de sex bărbătesc din celelalte 12 triburi (descendenții lui Efraim și ai lui Manase, fiii lui Iosif, fiind considerați două triburi). În urma unui recensământ, s-a constatat că numărul întâilor născuți de la o lună în sus din triburile nelevite depășeau cu 273 numărul bărbaților leviți. Prin urmare, Dumnezeu a cerut un preț de răscumpărare de 5 sicli (11 $) pentru fiecare dintre cei 273, banii fiindu-le dați lui Aaron și fiilor lui. (Nu 3:11-16, 40-51) Înainte de această tranzacție, Iehova îi pusese deja deoparte pe bărbații din familia lui Aaron, care făcea parte din tribul lui Levi, pentru a sluji ca preoți în Israel. (Nu 1:1; 3:6-10)
it-2-E 241
Leviți
Responsabilități. Tribul lui Levi era alcătuit din trei familii, care proveneau din fiii lui Levi: Gherșon (Gherșom), Chehat și Merari. (Ge 46:11; 1Cr 6:1, 16) În pustiu, fiecăreia dintre aceste familii i-a fost repartizat un loc în apropierea tabernacolului. Familia chehatiților din care provenea Aaron și-a așezat tabăra în fața tabernacolului, spre est. Ceilalți chehatiți și-au așezat tabăra în partea de sud, gherșoniții, în partea de vest, iar merariții, în partea de nord. (Nu 3:23, 29, 35, 38) Sarcina leviților era montarea, demontarea și transportarea tabernacolului. Când israeliții trebuiau să ridice tabăra, Aaron și fiii lui luau jos perdeaua care despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor și acopereau arca Mărturiei, altarele, precum și celelalte obiecte ale mobilierului sacru și ustensilele. Apoi, chehatiții transportau aceste lucruri. Gherșoniții transportau pânzele de cort, învelitorile, perdelele, pânzele împrejmuirii curții și funiile cortului (evident funiile tabernacolului), iar merariții aveau în grijă cadrele de scândură, stâlpii, suporturile cu scobitură, țărușii și funiile (funiile curții care împrejmuia tabernacolul). (Nu 1:50, 51; 3:25, 26, 30, 31, 36, 37; 4:4-33; 7:5-9)
it-2-E 241
Leviți
În zilele lui Moise, un levit își asuma pe deplin responsabilitățile la 30 de ani, printre ele numărându-se transportarea tabernacolului și a obiectelor lui, când acesta era mutat. (Nu 4:46-49) Unele sarcini puteau fi îndeplinite de la 25 de ani, dar, din câte se pare, nu și o muncă grea, cum era transportarea tabernacolului. (Nu 8:24) În zilele regelui David, această vârstă a fost redusă la 20 de ani. Motivul prezentat de David a fost acela că tabernacolul (ce urma să fie înlocuit de templu) nu avea să mai fie mutat. Serviciul obligatoriu se încheia la vârsta de 50 de ani. (Nu 8:25, 26; 1Cr 23:24-26; vezi VÂRSTĂ) Leviții trebuiau să fie versați în Lege, fiind deseori chemați să o citească în public și să o predea poporului. (1Cr 15:27; 2Cr 5:12; 17:7-9; Ne 8:7-9)
22-28 FEBRUARIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NUMERELE 5, 6
„Cum poți imita exemplul nazireilor?”
it-2-E 477
Nazireu
Cei care făceau jurământul de nazireat aveau trei restricții principale: 1) Nu trebuiau să consume băuturi alcoolice; ei nu trebuiau să mănânce nimic din rodul viei, indiferent că era vorba de struguri copți, necopți sau uscați și nici să bea vreo băutură care provenea din struguri, indiferent că era vorba de must proaspăt, fermentat sau oțet din vin. 2) Nu trebuiau să-și tundă părul capului. 3) Nu trebuiau să atingă un cadavru, nici măcar pe cel al unei rude apropiate: tată, mamă, frate sau soră. (Nu 6:1-7)
Jurăminte speciale. Cel care făcea acest jurământ special avea obligația de ‘a trăi ca nazireu [adică de a fi dedicat, pus deoparte] pentru Iehova’, nu pentru a primi laude de la oameni în virtutea unui ascetism fanatic. Mai degrabă „el este sfânt pentru Iehova în toate zilele nazireatului său”. (Nu 6:2, 8, n.s.)
Cerințele stabilite pentru nazirei aveau, prin urmare, o importanță deosebită și o semnificație specială în închinarea la Iehova. Un nazireu era asemenea marelui preot, care, datorită poziției sale sfinte, nu trebuia să atingă niciun cadavru, nici măcar pe al unei rude apropiate. Datorită responsabilităților lor importante, marelui preot și celorlalți preoți le era interzis să consume vin sau vreo altă băutură alcoolică atunci când își îndeplineau serviciul sacru înaintea lui Iehova. (Le 10:8-11; 21:10, 11)
Mai mult, nazireul (în ebraică nazír) trebuia „să fie sfânt, lăsându-și părul să crească”, ceea ce constituia un semn distinctiv prin care putea fi recunoscut imediat ca nazireu. (Nu 6:5) Același cuvânt ebraic, nazír, a fost folosit și cu privire la viile care rămâneau „netăiate” în timpul anilor sacri, cel sabatic și cel jubiliar. (Le 25:5, 11) De asemenea, este demn de remarcat că plăcuța de aur, aflată pe partea din față a turbanului marelui preot, pe care erau gravate cuvintele: „Sfințenia este a lui Iehova”, era numită „semnul sfânt al dedicării [în ebraică nézer, din aceeași rădăcină ca nazír]”. (Ex 39:30, 31) În mod asemănător, termenul nézer a fost folosit și cu referire la coroana oficială, sau diadema, purtată de regii unși ai Israelului. (2Sa 1:10; 2Re 11:12; vezi COROANĂ; DEDICARE) Apostolul Pavel a scris congregației creștine că părul lung i-a fost dat femeii ca învelitoare a capului. Aceasta îi amintea femeii că poziția ei era diferită de cea a bărbatului și o conștientiza că trebuia să fie supusă în armonie cu ceea ce stabilise Dumnezeu. Prin urmare, aceste cerințe – părul netăiat (nefiresc pentru un bărbat), abstinența de la vin, precum și necesitatea de a fi curat și neîntinat – îi aminteau nazireului dedicat de importanța renegării de sine și a supunerii complete față de voința lui Iehova. (1Co 11:2-16; vezi PĂR; ACOPERIREA CAPULUI; NATURĂ, FIRE)