1, 2. Cine îi aduce laude lui Iehova, şi cine sunt îndemnaţi să se alăture acestei proclamări?

TÂNĂRUL David păştea oile tatălui său, Isai, pe păşunile pustii din preajma Betleemului. De multe ori, în timp ce avea grijă de turmele tatălui său, el trebuie să fi privit cu uimire întinderea nemărginită a cerului înstelat în liniştea nopţii. Fără îndoială, aceste momente îi erau încă vii în minte când, sub inspiraţie divină, a compus şi a cântat frumoasele cuvinte ale Psalmului 19: „Cerurile spun slava [proclamă gloria, NW] lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. Răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor până la marginile lumii“. — Psalmul 19:1, 4.

² Fără glas, fără cuvinte, cerurile impresionante create de Iehova proclamă gloria sa zi de zi, noapte de noapte. Creaţia proclamă neîncetat gloria lui Dumnezeu, iar omul care contemplă această mărturie tăcută ce ajunge pe „tot pământul“, la toţi locuitorii lui, îşi dă seama cât e de neînsemnat. Totuşi, mărturia tăcută a creaţiei nu este suficientă. Oamenii fideli sunt îndemnaţi să-şi unească glasul în această proclamare. Adresându-se închinătorilor loiali ai lui Dumnezeu, un psalmist anonim a spus sub inspiraţie divină: „Daţi DOMNULUI slavă [glorie, NW] şi tărie. Daţi DOMNULUI slava [gloria, NW] cuvenită Numelui Său!“ (Psalmul 96:7, 8). Cei ce sunt în relaţii strânse cu Iehova răspund cu bucurie la acest îndemn. Dar ce înseamnă a-i da glorie lui Dumnezeu?

6. Cum a aplicat Pavel Psalmul 19:4?

⁶ Apoi, Pavel pune câteva întrebări logice: „Cum îl vor invoca pe cel în care nu şi-au pus credinţa? Şi cum îşi vor pune credinţa în cel despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără cineva care să predice“ (Romani 10:14). Referitor la israeliţi, Pavel spune: „Nu toţi au ascultat de vestea bună“. De ce n-au ascultat israeliţii? Nu pentru că nu ar fi avut posibilitatea să audă vestea bună, ci pentru că le-a lipsit credinţa. Pavel arată acest lucru citând Psalmul 19:4 pe care îl aplică la lucrarea de predicare creştină, şi nu la mărturia tăcută a creaţiei. El spune: „De fapt, iată, «pe tot pământul a ieşit sunetul lor şi până la extremităţile pământului locuit declaraţiile lor»“ (Romani 10:16, 18). Da, aşa cum creaţia neînsufleţită îl glorifică pe Iehova, creştinii din secolul I au predicat pretutindeni vestea bună a salvării şi astfel l-au lăudat pe Dumnezeu „pe tot pământul“. Pavel a arătat şi în scrisoarea către coloseni cât de mult se răspândise vestea bună. El a afirmat că fusese predicată „în toată creaţia de sub cer“. — Coloseni 1:23.