5, 6. Având în vedere contextul, la ce fel de păcate se referă Matei 18:15, şi ce indică acest lucru?

⁵ Sfatul dat de Isus se referă mai exact la probleme mai serioase. Isus a spus: „Dacă fratele tău comite un păcat“. În sens larg, „un păcat“ poate fi orice greşeală sau eroare (Iov 2:10; Proverbele 21:4; Iacov 4:17). Cu toate acestea, contextul sugerează că păcatul la care s-a referit Isus trebuie să fi fost serios. Acesta era destul de grav, încât răufăcătorul putea ajunge să fie considerat „un om al naţiunilor şi un încasator de impozite“. Ce vor să spună aceste cuvinte?

⁶ Discipolii lui Isus care au auzit aceste cuvinte ştiau că conaţionalii lor nu obişnuiau să se asocieze cu oamenii naţiunilor (Ioan 4:9; 18:28; Faptele 10:28). Ei îi evitau în mod categoric pe încasatorii de impozite, care erau evrei de origine, dar care deveniseră oameni ce tratau poporul în mod abuziv. Prin urmare, Matei 18:15–17 se referă mai exact la păcate grave, nu la ofense personale sau răniri pe care efectiv le putem ierta şi uita. — Matei 18:21, 22.a

Un ultim efort de a-l câştiga

16. Care este cel de-al treilea pas scos în evidenţă de Isus?

¹⁶ Dacă şi după cel de-al doilea pas problema a rămas nerezolvată, supraveghetorii congregaţiei iau, bineînţeles, parte la întreprinderea celui de-al treilea pas. „Dacă nu ascultă de ei [de unul sau doi], vorbeşte cu congregaţia. Dacă nu ascultă nici de congregaţie, să fie pentru tine ca un om al naţiunilor şi ca un încasator de impozite.“ În ce constă acest pas?

17, 18. a) Ce model ne ajută să înţelegem semnificaţia cuvintelor „vorbeşte cu congregaţia“? b) Cum putem întreprinde acest pas azi?

¹⁷ Noi nu considerăm acest pas drept o poruncă de a face cunoscut păcatul sau greşeala respectivă la o întrunire obişnuită sau specială ţinută cu întreaga congregaţie. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să stabilim care este procedura corectă. Să vedem ce trebuia făcut în anticul Israel în caz de răzvrătire, lăcomie şi beţie: „Dacă un om are un fiu îndărătnic şi răzvrătit, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au disciplinat, atunci tatăl şi mama lui să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului lui. Să spună bătrânilor cetăţii lui: «Iată, fiul nostru este îndărătnic şi răzvrătit, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.» Şi toţi bărbaţii din cetatea lui să arunce cu pietre în el“. — Deuteronomul 21:18–21.

¹⁸ Păcatele omului respectiv nu erau aduse la cunoştinţa întregii naţiuni sau a tuturor celor din tribul său şi nici judecate de aceştia, ci „bătrânii“ recunoscuţi rezolvau problema în calitate de reprezentanţi ai congregaţiei (compară cu Deuteronomul 19:16, 17, unde se vorbeşte despre un caz soluţionat de „preoţii şi judecătorii“ care acţionau „în zilele acelea“). În mod asemănător, azi, când este necesar să întreprindem cel de-al treilea pas, bătrânii, care reprezintă congregaţia, se ocupă de problemă. Obiectivul lor este acelaşi, şi anume de a-l câştiga, dacă este posibil, pe fratele creştin. Ei demonstrează acest lucru fiind obiectivi, evitând să judece cazul înainte de a face cercetări amănunţite sau să fie părtinitori.

19. Ce anume trebuie să se străduiască să facă bătrânii care sunt desemnaţi să audieze cazul?

¹⁹ Ei se vor strădui să cântărească faptele şi să-i asculte pe martori, ceea ce este necesar pentru a stabili dacă s-a comis într-adevăr un păcat (sau dacă continuă să se comită). Ei vor să protejeze congregaţia de degradare şi să împiedice spiritul lumii să pătrundă în ea (1 Corinteni 2:12; 5:7). În armonie cu cerinţele scripturale pe care trebuie să le întrunească, ei se vor strădui atât „să încurajeze cu învăţătura sănătoasă, cât şi să înfrunte pe cei care vorbesc împotrivă“ (Tit 1:9). Nutrim speranţa că cel care a comis o greşeală nu va fi ca israeliţii despre care profetul lui Iehova a scris: „Am chemat, şi n-aţi răspuns; am vorbit, şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce era rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place“. — Isaia 65:12.

20. Ce a spus Isus că trebuie să se facă în cazul în care păcătosul refuză să asculte şi să se căiască?

²⁰ Totuşi situaţiile în care păcătosul manifestă o astfel de atitudine sunt relativ puţine. Într-o astfel de situaţie, porunca lui Isus este clară: „Să fie pentru tine ca un om al naţiunilor şi ca un încasator de impozite“. Domnul nu a recomandat să fim nemiloşi sau să dorim să facem vreun rău. Totuşi porunca dată de apostolul Pavel de a-i exclude din congregaţie pe păcătoşii nepenitenţi nu lasă loc ambiguităţii (1 Corinteni 5:11–13). Chiar şi această măsură poate duce în cele din urmă la câştigarea păcătosului.

21. Ce posibilitate îi mai rămâne unei persoane excluse din congregaţie?

²¹ Din parabola lui Isus despre fiul risipitor putem înţelege că acest lucru poate fi posibil. După cum se arată în parabolă, după ce a trăit o perioadă de timp fără să se bucure de atmosfera frăţească plină de iubire din casa tatălui său, acest păcătos „şi-a venit în fire“ (Luca 15:11–18). Pavel i-a spus lui Timotei că unii răufăcători aveau să se căiască cu timpul şi „să se trezească din cursa Diavolului“ (2 Timotei 2:24–26). Noi sperăm, desigur, că orice persoană care păcătuieşte, dar nu se căieşte, şi trebuie să fie exclusă din congregaţie va simţi atât lipsa aprobării lui Dumnezeu, cât şi lipsa caldei asocieri şi a legăturilor cu creştinii loiali, iar apoi îşi va veni în fire.

22. Cum putem totuşi să-l câştigăm pe fratele nostru?

²² Isus nu a considerat că oamenii naţiunilor şi încasatorii de impozite erau irecuperabili. Unul dintre aceştia din urmă, Matei Levi, s-a căit, „L-a urmat“ cu sinceritate pe Isus şi chiar a fost ales ca apostol (Marcu 2:15; Luca 15:1). În consecinţă, dacă azi un păcătos „nu ascultă nici de congregaţie“ şi este exclus din ea, putem aştepta să vedem dacă acesta, cu timpul, se va căi şi îşi va îndrepta căile. Când va face acest lucru şi va fi din nou un membru al congregaţiei, vom fi fericiţi că l-am câştigat pe fratele nostru în grupul adevăratei închinări.