Această declaraţie este extrasă din răspunsul lui Isus la întrebarea fariseilor: „Îi este permis unui bărbat să divorţeze de soţia sa pentru orice motiv?“ (Matei 19:3–6). Nesatisfăcuţi de răspunsul său, fariseii l–au întrebat în continuare: „De ce atunci Moise a prescris să se dea un certificat de izgonire şi de divorţ de ea?“ La care Isus a răspuns: „Moise din cauza împietririi inimii voastre v–a făcut concesia să divorţaţi de soţiile voastre, dar nu aşa au stat lucrurile de la început.“ Apoi a adăugat: „Vă spun că oricine divorţează de soţia sa, cu excepţia motivului de fornicaţie, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter.“ — Matei 19:7–9.

Cînd omenirea s–a adîncit în păcat şi imperfecţiune, căsătoria s–a degradat şi ea (Romani 5:12). Întrucît oamenii nu mai erau perfecţi, relaţiile dintre ei au devenit încordate şi viciate de iubirea de sine, de lăcomie şi egoism. La aceasta se referea Isus cînd a vorbit de ‘împietrirea inimii’ pe baza căreia Legea lui Moise prevedea divorţul. Isus le–a amintit totuşi fariseilor că „nu aşa au stat lucrurile de la început“. Cu toate că erau imperfecţi, partenerii trebuiau să se străduiască de acum înainte să–şi rezolve orice dificultăţi sau probleme, mai degrabă decît să caute motive sau pretexte pentru a–şi desface căsătoria. Isus a menţionat totuşi o excepţie, şi anume: fornicaţia. Infidelitatea conjugală poate să constituie un motiv valabil pentru a desface o căsătorie.

În raport cu toate acestea, este clar că Biblia nu spune că toate căsătoriile trebuie să aibă un caracter permanent, nici că ar fi interzis să divorţezi, indiferent de motiv. Pe de altă parte, Biblia furnizează un singur motiv acceptabil pentru divorţ, adică ‘motivul de fornicaţie’.

„Căsătoria să fie onorată“

Prin faptul că admite un motiv de desfacere a căsătoriei, Biblia încurajează oare divorţul? Această permisiune devalorizează oare căsătoria şi o lipseşte de demnitate, sau, neoferind decît un singur motiv de divorţ, pune Biblia o povară excesivă asupra celor ce se căsătoresc?

Dimpotrivă, Biblia prezintă căsătoria drept una din cele mai strînse şi mai intime legături de care se pot bucura două fiinţe umane. Iată ce declară relatarea din Geneza cu privire la prima căsătorie: „Omul va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi va trebui să se alipească de soţia sa şi va trebui ca ei să devină o singură carne“ (Geneza 2:24). Partenerii trebuie deci să păstreze cu mare grijă aceste relaţii care fac din ei „o singură carne“. „Căsătoria să fie onorată printre toţi şi patul conjugal să fie nepătat“, sfătuieşte Biblia. — Evrei 13:4.

S–a spus adeseori, într–un fel sau altul, că fundamentul unei căsătorii durabile şi fericite este nu iubirea romantică, ci iubirea dezinteresată. Aceasta este exact ceea ce subliniază Biblia cînd zice: „Soţii trebuie să–şi iubească soţiile ca pe propriile lor corpuri. Cel care îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi, căci nici un om nu şi–a urît vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte, aşa cum face Cristos cu congregaţia (...); la rîndul ei, soţia să aibă un respect profund faţă de soţul ei“ (Efeseni 5:28–33). Şi, în mod deschis, Biblia mai dă acest sfat: „Soţul să–i acorde soţiei [sale] ceea ce i se cuvine; iar soţia, de asemenea, să facă la fel faţă de soţul [ei]. Soţia nu exercită autoritate asupra propriului ei corp, ci soţul ei; tot la fel soţul nu exercită autoritate asupra propriului său corp, ci soţia lui. Să nu vă lipsiţi unul pe altul [de lucrul acesta].“ — 1 Corinteni 7:3–5.

Dacă ambii parteneri doresc să respecte acest sfat înţelept, este foarte puţin probabil ca legăturile lor de căsătorie să se deterioreze pînă acolo încît unul din ei să se angajeze într–o aventură extraconjugală care ar distruge relaţiile ce fac din ei „o singură carne“. Chiar dacă unul din parteneri nu acceptă aceste principii biblice, partenerul credincios poate fi sigur că dispoziţiile divine produc întotdeauna cele mai bune rezultate şi multe probleme conjugale pot fi astfel soluţionate sau evitate.