Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte
    Turnul de veghe – 1987 | 1 iunie
    • 5. Care era punctul de vedere al lui Isus cu privire la bogăţii?

      5 Isus a vorbit deseori despre pericolul pe care îl reprezintă bogăţiile, deoarece acest pericol îi ameninţă pe toţi oamenii, fie bogaţi, fie săraci (Matei 6:24–32; Luca 6:24; 12:15–21). Ca să efectuăm un examen personal, să analizăm ce a declarat Isus cu o anumită ocazie, potrivit cu ceea ce este consemnat în Matei 19:16–24, în Marcu 10:17–30 şi în Luca 18:18–30. De fapt, de ce să nu ne facem timp imediat ca să citim una dintre aceste relatări, ba chiar toate trei?

      6, 7. (a) Ce conversaţie a avut Isus cu un tînăr? (b) Ce observaţie a făcut Isus după aceea?

      6 Un tînăr conducător a venit la Isus şi l-a întrebat: „Ce trebuie să fac pentru a moşteni viaţa eternă?“ Isus i-a atras atenţia asupra Legii, arătîndu-i astfel că Iehova indicase deja ce era necesar să se facă. Interlocutorul său i-a răspuns că respectase poruncile lui Dumnezeu ‘din tinereţe’. Era ca şi cum el se afla pe punctul de a trece pragul ca să primească viaţă, dar avea sentimentul că îi lipsea ceva. Poate că el credea că trebuie să îndeplinească vreo altă acţiune bună, vreun act de eroism care ar constitui pasul final ce i-ar permite să intre pe poarta care duce la viaţă eternă. Răspunsul lui Isus are însă o implicaţie mult mai amplă: „Vinde tot ce ai şi împarte săracilor şi vei avea o comoară în ceruri; apoi, vino şi urmează-mă.“ Ce a făcut tînărul? „Cînd a auzit aceasta, el s-a mîhnit profund, deoarece era foarte bogat [sau poseda multe bunuri].“ Şi omul a plecat. — Luca 18:18, 21–23; Marcu 10:22.

  • Binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte
    Turnul de veghe – 1987 | 1 iunie
    • 8. (a) Cu cine putem să-l asemănăm pe tînărul conducător evreu? (b) Care era greşeala acestui tînăr şi de ce ar trebui să tragem învăţăminte din ea?

      8 Poate vom înţelege mai bine situaţia acestui tînăr conducător dacă ne gîndim la cineva care, în timpul nostru, se găseşte în condiţii asemănătoare. Să luăm cazul unui tînăr creştin care are o bună cunoştinţă cu privire la Biblie, care are un înalt nivel moral şi care provine dintr-o familie înstărită. S-ar putea să invidiezi astăzi o asemenea persoană. Dar Isus a descoperit că tînărul evreu avea o lacună gravă: el acorda prea multă importanţă bogăţiilor şi bunurilor materiale în viaţa sa. Tocmai de aceea i-a dat Isus sfatul respectiv. Acum poţi, desigur, să înţelegi de ce această relatare biblică ne priveşte pe toţi, fie că sîntem bogaţi, fie că sîntem săraci. Pentru unii dintre noi, banii sau bunurile materiale ar putea deveni prea importante, fie că le posedăm deja, fie că numai le dorim.

Publicații în limba română (1970-2027)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează