„Pentru moment, este adevărat, nici o disciplinare nu pare a fi un motiv de bucurie, ci de întristare; după aceea însă ea le aduce acelora pe care i–a format un rod paşnic, adică dreptatea.“ — EVREI 12:11.

1, 2. (a) Potrivit cu Evrei 12:9–11, ce ne furnizează Dumnezeu într–un mod plin de iubire? (b) Care este unul din modurile de disciplinare şi ce rezultat poate avea acesta?

GÎNDEŞTE–TE în urmă, la zilele copilăriei tale. Îţi aminteşti de momentele cînd părinţii tăi te disciplinau? Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc, desigur. Apostolul Pavel a folosit acest lucru ca ilustrare atunci cînd a vorbit despre disciplinarea care vine de la Dumnezeu, după cum citim în Evrei 12:9–11.

² Disciplinarea părintească pe care o primim de la Dumnezeu şi care ne poate influenţa viaţa spirituală, poate îmbrăca numeroase forme. Una dintre acestea este hotărîrea de a exclude din congregaţia creştină o persoană care nu mai vrea sau refuză să trăiască în conformitate cu normele lui Dumnezeu. Se poate ca persoana care este pedepsită sau disciplinată într–un mod atît de categoric să se căiască şi să revină. Pe parcursul acestei acţiuni congregaţia — compusă din membri loiali — este şi ea disciplinată în sensul că membrii ei învaţă cît de important este să se conformeze normelor înalte ale lui Dumnezeu. — 1 Timotei 1:20.

De ce această atitudine fermă?

4. Ce se întîmplă din cînd în cînd cu unele persoane din congregaţie? (Galateni 6:1; Iuda 23)

⁴ Cei mai mulţi creştini adevăraţi îl susţin cu loialitate pe Dumnezeu şi legile sale drepte (1 Tesaloniceni 1:2–7; Evrei 6:10). Totuşi, din cînd în cînd, cîte o persoană se abate de la calea adevărului. De exemplu, s–ar putea ca, în pofida ajutorului primit din partea bătrînilor congregaţiei, un creştin să violeze legile lui Dumnezeu, fără să se căiască. Sau s–ar putea ca el să respingă credinţa prin faptul că îi învaţă pe alţii o doctrină falsă sau prin aceea că se retrage singur din congregaţie. Cum trebuie să se procedeze în asemenea cazuri? Întrucît astfel de lucruri s–au întîmplat chiar şi în timpul apostolilor, să vedem ce au scris ei cu privire la acestea.

5, 6. (a) Ce sfaturi înţelepte avem în ce priveşte modul de a–i trata pe cei care comit păcate grave şi nu se căiesc (Matei 18:17)? (b) Cu ce întrebări sîntem confruntaţi?

⁵ Cînd un creştin din Corint a practicat imoralitate fără să se căiască, Pavel a spus congregaţiei: „Să încetaţi a vă amesteca în compania cuiva numit frate, care este un fornicator sau un lacom, sau un idolatru, sau un defăimător, sau un beţiv, sau un extorcator; cu un astfel de om nici măcar să nu mîncaţi“ (1 Corinteni 5:11–13). La fel trebuia să se procedeze şi cu apostaţii, aşa cum era Imeneu: „Cît despre omul care promovează o sectă, respinge–l după prima şi a doua avertizare; ştiind că un asemenea om s–a abătut din cale şi păcătuieşte“ (Tit 3:10, 11; 1 Timotei 1:19, 20). O evitare de acest fel se poate aplica şi oricărei persoane care respinge congregaţia: „Ei au ieşit dintre noi, dar nu erau de–ai noştri; căci dacă ar fi fost de–ai noştri, ei ar fi rămas cu noi. Dar ei au ieşit ca să se arate că nu toţi sînt de–ai noştri.“ — 1 Ioan 2:18, 19.

⁶ Să sperăm că o asemenea persoană se va căi, astfel încît să poată fi reprimită în congregaţie (Fapte 3:19). Dar pînă atunci, pot oare creştinii să întreţină legături limitate cu ea, sau este necesară o evitare categorică a ei? Şi dacă este valabilă a doua alternativă, care este motivul?

Disciplina aduce foloase multora

21. De ce este necesar echilibrul în aprecierea unui caz de exludere?

²¹ Cînd aud despre o excludere, unele persoane din afară tind să se alăture răufăcătorului care nu mai poate sta de vorbă cu membrii congregaţiei creştine. Dar nu este oare această simpatie nepotrivită? Gîndeşte–te la eventualul folos pe care îl poate obţine atît răufăcătorul, cît şi alţii.

22, 23. Arătaţi importanţa şi valoarea ascultării de Dumnezeu în ce priveşte atitudinea pe care o adoptăm faţă de o persoană exclusă.

²² De exemplu, la pagina 35 am citit despre hotărîrea lui Lynette de ‘a rupe complet orice relaţie’ cu sora ei exclusă Margareta. Lynette şi rudele ei creştine ‘au fost convinse că procedura lui Iehova este cea mai bună’. Şi chiar este!

²³ Mai tîrziu, sora Lynettei i–a spus acesteia: „Dacă ai fi tratat în mod uşuratic excluderea mea, ştiu că nu aş fi întreprins nimic pentru reprimirea mea atît de curînd. Fiind separată totalmente de cei dragi şi neavînd o legătură strînsă cu congregaţia, lucrul acesta a generat în mine dorinţa fierbinte de a mă căi. Mi–am dat seama cît de greşită era calea mea şi cît de grav era faptul că i–am întors spatele lui Iehova.“

24. Ce influenţă a avut atît asupra ei cît şi asupra altora reacţia unei surori la o hotărîre de excludere?

²⁴ Într–un alt caz, doi creştini, părinţii lui Laurie, au fost excluşi. Totuşi, iată ce spune Laurie: ‘Legăturile mele cu ei nu au încetat deloc, ba chiar au sporit. Timpul trecea iar eu deveneam din ce în ce mai puţin activă. Am ajuns pînă acolo încît nu am mai mers la întruniri.’ Apoi ea a citit materialul din Turnul de veghere din 1 octombrie 1982 în care se subliniau sfaturile din 1 Corinteni 5:11–13 şi 2 Ioan 9–11. „A fost ca şi cum s–ar fi aprins o lumină în mine,“ ne scrie ea. ‘Am ştiut că va trebui să fac anumite schimbări. Înţeleg mai bine acum sensul textului din Matei 10:34–36. Hotărîrea mea nu a fost prea uşor acceptată de familia mea, fiindcă fiul meu, care are cinci ani, este singurul băiat din familie, iar ei îl iubesc foarte mult.’ Este de sperat că pierderea acestei asocieri va mişca inima părinţilor tot aşa cum a mişcat–o pe a Margaretei. Însă disciplinarea respectivă a ajutat–o pe Laurie: ‘Am reînceput serviciul de teren. Căsnicia şi familia mea sînt mai puternice datorită schimbării mele, şi la fel sînt şi eu.’

25. Ce părere are o persoană reprimită cu privire la disciplinarea care vine de la Dumnezeu?

²⁵ Sau gîndeşte–te la sentimentele lui Sandi, care a fost exclus iar mai tîrziu a fost reprimit. Iată ce ne–a scris el: ‘Aş vrea să vă mulţumesc pentru articolele foarte utile şi instructive [menţionate mai sus] cu privire la mustrare şi excludere. Sînt bucuros că Iehova îşi iubeşte atît de mult poporul încît se îngrijeşte ca organizaţia sa să fie păstrată curată. Ceea ce poate părea o procedură aspră pentru cei din afară este un lucru atît necesar cît şi plin de iubire. Îi sînt recunoscător Tatălui nostru ceresc pentru că este un Dumnezeu plin de iubire şi iertător.’

26. Ce rod drept poate rezulta din acceptarea disciplinării? (Psalm 94:10, 12).

²⁶ Aşadar, Dumnezeul nostru care cere ca un răufăcător ce nu se căieşte să fie exclus din congregaţie manifestă, de asemenea, iubire, arătînd că un păcătos poate fi reintegrat în congregaţie, dacă se căieşte şi vine înapoi. (O persoană care s–a retras poate, de asemenea, să ceară să fie reprimită în congregaţie.) După aceea cel reprimit poate fi mîngîiat de creştini, care vor să–şi dovedească dragostea faţă de el (2 Corinteni 2:5–11; 7:8–13). Într–adevăr, este aşa cum a scris apostolul Pavel: „Pentru moment, este adevărat, nici o disciplinare nu pare a fi un motiv de bucurie, ci de întristare; după aceea însă ea le aduce acelora pe care i–a format un rod paşnic, adică dreptatea.“ — Evrei 12:11.