„Jurnalul de bord“ al lui Noe — Are vreo însemnătate pentru noi?

CÂND a rostit profeţia despre semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului de lucruri, Isus a spus: „Aşa cum au fost zilele lui Noe, aşa va fi prezenţa Fiului omului“ (Matei 24:3, 37). Astfel, Isus a arătat că există o paralelă între ce se întâmplă în zilele noastre şi ce s-a întâmplat în zilele lui Noe. O relatare exactă şi demnă de încredere a evenimentelor care au avut loc în zilele lui Noe se poate dovedi de o valoare inestimabilă.

Este „jurnalul de bord“ al lui Noe atât de preţios? Poate fi considerat un document istoric autentic? Putem stabili cu exactitate când a avut loc Potopul?

Când a avut loc Potopul?

Biblia conţine date cronologice cu ajutorul cărora putem calcula timpul înapoi până la începutul istoriei omenirii. La Geneza 5:1–29 găsim datele genealogice de la crearea primului om, Adam, şi până la naşterea lui Noe. Diluviul a început „în anul al şase sutelea al vieţii lui Noe“. — Geneza 7:11.

Pentru a afla când a avut loc Potopul avem nevoie de o dată de referinţă. Trebuie să plecăm de la o dată recunoscută în istoria laică şi care corespunde unui anumit eveniment consemnat în Biblie. Pornind de la această dată putem să socotim anii şi să găsim pentru Potop o dată având la bază calendarul gregorian folosit în prezent pe scară largă.

O dată de referinţă este anul 539 î.e.n. în care regele persan Cirus a cucerit Babilonul. Printre sursele laice ce conţin date despre domnia lui Cirus se numără unele tăbliţe babiloniene şi documente redactate de Diodor, Sextus Iulius Africanus, Eusebiu şi Ptolemeu. În urma unui decret emis de Cirus, o rămăşiţă de evrei a plecat din Babilon şi a ajuns în ţara ei natală în 537 î.e.n. Atunci s-au sfârşit cei 70 de ani de pustiire a regatului lui Iuda, perioadă care, potrivit consemnărilor biblice, începuse în 607 î.e.n. Dacă luăm în considerare perioada judecătorilor şi a regilor ce au domnit peste Israel putem trage concluzia că exodul israeliţilor din Egipt a avut loc în anul 1513 î.e.n. Cronologia biblică ne poartă înapoi în timp încă 430 de ani până la momentul încheierii legământului cu Avraam, în 1943 î.e.n. Apoi trebuie să luăm în calcul anul naşterii şi durata vieţii lui Terah, Nahor, Serug, Reu, Peleg, Eber şi Şelah, precum şi a lui Arpacşad, care s-a născut „la doi ani după potop“ (Geneza 11:10–32). Astfel, ajungem la concluzia că Potopul a început în anul 2370 î.e.n.a

Căderea apelor Potopului

Înainte să facem o trecere în revistă a evenimentelor care au avut loc în zilele lui Noe, vă invităm să citiţi relatarea din Geneza 7:11— 8:4. Referitor la căderile masive de apă de atunci se spune: „În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe [2370 î.e.n.], în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, chiar în ziua aceea s-au rupt toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor“. — Geneza 7:11.

Noe a împărţit anul în 12 luni a câte 30 de zile. În antichitate, prima lună a anului începea pe la mijlocul lunii septembrie a calendarului folosit de noi. Apele Potopului au început să cadă „în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii“ şi a continuat să plouă timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, pe parcursul lunilor noiembrie şi decembrie ale anului 2370 î.e.n.

Iată ce informaţii mai avem cu privire la Potop: „Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile. . . . Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat“ (Geneza 7:24—8:4). Prin urmare, de la acoperirea completă a pământului de ape până la retragerea apelor au trecut 150 de zile, sau cinci luni. Astfel, arca s-a oprit pe munţii Ararat în luna aprilie a anului 2369 î.e.n.

Acum citiţi Geneza 8:5–17. Vârfurile munţilor s-au văzut după aproximativ două luni şi jumătate (73 de zile), „în luna a zecea [iunie], în ziua întâi a lunii“ (Geneza 8:5).b Trei luni (90 de zile) mai târziu — „în anul şase sute unu [al lui Noe], în luna întâi, în ziua întâi a lunii“, adică pe la mijlocul lunii septembrie 2369 î.e.n. — Noe a ridicat învelitoarea arcei. El a putut să vadă că „faţa pământului se uscase“ (Geneza 8:13). După o lună şi 27 de zile (57 de zile), „în luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii [jumătatea lunii noiembrie, 2369 î.e.n.], pământul era uscat“. Atunci Noe şi familia sa au ieşit din arcă păşind pe pământ uscat. Aşadar, Noe, împreună cu membrii familiei sale au stat în arcă un an lunar şi zece zile (370 de zile). — Geneza 8:14.

Ce demonstrează aceste consemnări exacte ale evenimentelor, detaliilor şi elementelor temporale? Simplu spus, că profetul evreu Moise, care, cu siguranţă, a scris cartea Geneza pe baza consemnărilor ce i-au parvenit, a prezentat fapte reale, nu un mit. Prin urmare, Potopul are o importanţă deosebită pentru noi, în prezent.

Cum au considerat alţi scriitori ai Bibliei Potopul?

Pe lângă relatarea din Geneza, în Biblie se fac multe alte referiri la Noe şi Potop. Iată câteva exemple:

1) Cercetătorul Ezra i-a inclus pe Noe şi pe fiii săi (Sem, Ham şi Iafet) în genealogia naţiunii Israel. — 1 Cronici 1:4–17.

2) Luca — medic şi scriitor al unei evanghelii — îl menţionează pe Noe în lista ascendenţilor lui Isus Cristos. — Luca 3:36.

3) Apostolul Petru face mai multe referiri la relatarea despre Potop când le scrie colaboratorilor săi creştini. — 2 Petru 2:5; 3:5, 6.

4) Apostolul Pavel vorbeşte despre marea credinţă de care a dat dovadă Noe construind arca pentru salvarea familiei sale. — Evrei 11:7.

Poate cineva pune la îndoială că aceşti scriitori ai Bibliei îndrumaţi de spiritul sfânt au acceptat relatarea din Geneza despre Potop? Cu siguranţă, ei au considerat Potopul un eveniment real.

Isus şi Potopul

Isus Cristos a avut o existenţă preumană (Proverbele 8:30, 31). În perioada Potopului, el exista ca fiinţă spirituală în ceruri. Întrucât a fost martor ocular la acest eveniment, Isus ne oferă cea mai solidă confirmare biblică despre Noe şi Potop. Iată ce a spus el: „Aşa cum au fost zilele lui Noe, aşa va fi prezenţa Fiului omului. Căci, aşa cum erau oamenii în zilele acelea dinainte de potop: mâncau şi beau, bărbaţii se căsătoreau şi femeile erau date în căsătorie, până în ziua în care Noe a intrat în arcă; şi nu au acordat atenţie până când a venit potopul şi i-a măturat pe toţi, aşa va fi prezenţa Fiului omului“. — Matei 24:37–39.

S-ar fi folosit Isus de o legendă pentru a ne avertiza cu privire la sfârşitul acestui sistem de lucruri? Greu de crezut! Suntem siguri că el s-a folosit de un exemplu real de executare a judecăţii divine asupra celor răi. E adevărat, s-au pierdut multe vieţi, dar ne simţim încurajaţi ştiind că Noe şi familia sa au supravieţuit Potopului.

„Zilele lui Noe“ au o semnificaţie deosebită pentru cei care trăiesc în acest timp al ‘prezenţei Fiului omului’, Isus Cristos. Citind relatarea detaliată despre Potop care s-a păstrat datorită consemnărilor lui Noe, putem fi siguri că ea este un document istoric autentic. Iar relatarea inspirată despre Potop din Geneza are o mare însemnătate pentru noi. Aşa cum Noe, fiii săi şi soţiile lor şi-au pus încrederea în mijlocul de salvare stabilit de Dumnezeu şi noi, în prezent, putem beneficia de ocrotirea lui Iehova pe baza credinţei în jertfa de răscumpărare a lui Isus (Matei 20:28). Mai mult decât atât, putem spera să ne numărăm printre supravieţuitorii sfârşitului acestui sistem de lucruri, aşa cum din „jurnalul de bord“ al lui Noe aflăm că el şi familia sa au supravieţuit Potopului prin care a fost distrusă lumea lipsită de pietate din acele vremuri.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 5]

Au trăit ei chiar atât de mult?

„TOATE zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; şi el a murit“, spune Biblia (Geneza 9:29). Metusala, bunicul lui Noe, a trăit 969 de ani, fiind omul cu cea mai lungă durată de viaţă consemnată vreodată. Durata medie de viaţă a celor zece generaţii de la Adam până la Noe a fost de peste 850 de ani (Geneza 5:5–31). Au trăit oamenii de atunci chiar atât de mult?

Scopul iniţial al lui Dumnezeu era ca omul să trăiască veşnic. Primul om, Adam, a fost creat cu posibilitatea de a se bucura de o viaţă fără sfârşit, cu condiţia să asculte de Dumnezeu (Geneza 2:15–17). Însă Adam nu a ascultat şi a pierdut această perspectivă. După 930 de ani, timp în care a trecut printr-un proces lent ce a dus la moarte, Adam s-a întors în pământul din care fusese luat (Geneza 3:19; 5:5). Primul om le-a transmis tuturor descendenţilor săi păcatul şi moartea. — Romani 5:12.

Totuşi, oamenii care au trăit în acele vremuri erau mai aproape de perfecţiunea pe care a avut-o la început Adam şi se pare că din acest motiv ei s-au bucurat de o viaţă mai lungă decât oamenii care au trăit mult mai târziu. Prin urmare, în perioada antediluviană durata de viaţă se apropia de o mie de ani, însă după Potop ea a scăzut drastic. Avraam, de exemplu, a trăit numai 175 de ani (Geneza 25:7). În plus, la circa 400 de ani după moartea acestui patriarh fidel, profetul Moise a scris: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; şi mândria lor este muncă şi deşertăciune“ (Psalmul 90:10). În prezent, situaţia este foarte asemănătoare cu cea din zilele lui Moise.

[Chenarul/Ilustraţiile de la paginile 6, 7]

Calculând înapoi anii de la emiterea decretului lui Cirus prin care li se permitea evreilor să se întoarcă din exil până la Potopul din zilele lui Noe

537 Decretul lui Cirusc

68 de ani

1513 Exodul israeliţilor din Egipt

1943 Validarea legământului avraamic

205 ani

2148 Naşterea lui Terah

222 de ani

2370 Începutul Potopului

[Notă de subsol]