Avraam şi Sara — exemple de credinţă demne de imitat

EL A fost numit „tatăl tuturor celor care au credinţă“ (Romani 4:11). Soţia lui iubită a dovedit, de asemenea, o credinţă puternică (Evrei 11:11). Cine au fost ei? Patriarhul Avraam şi soţia sa, Sara, doi slujitori devotaţi ai lui Dumnezeu. Dar de ce au fost ei exemple excelente de credinţă? Prin ce încercări au trecut? Şi ce putem învăţa din exemplul lor?

Avraam a manifestat credinţă când Dumnezeu i-a poruncit să-şi părăsească rudele şi casa, zicându-i: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta“ (Geneza 12:1). Patriarhul s-a supus cu credinţă, după cum se spune: „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat, a ascultat, ieşind spre un loc pe care trebuia să-l primească drept moştenire; şi a ieşit, deşi nu ştia unde mergea“ (Evrei 11:8). Gândiţi-vă ce a însemnat această plecare.

Avraam trăia în Ur, situat în sudul Irakului de astăzi. Oraşul Ur era un înfloritor centru economic al Mesopotamiei, ce făcea negoţ cu ţări din Golful Persic şi, se pare, cu ţări din Valea Indusului. Sir Leonard Woolley, care a coordonat săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul acestui oraş antic, subliniază că pe vremea lui Avraam, majoritatea caselor erau de cărămidă, având pereţii tencuiţi şi văruiţi. De pildă, casa unui orăşean bogat era o construcţie cu un etaj şi cu o curte centrală pietruită. La parter erau camerele pentru servitori şi pentru oaspeţi. La etaj, de-a lungul casei era un balcon de lemn, care permitea accesul în camerele membrilor familiei. Cu cele 10 până la 20 de încăperi, spune Woolley, astfel de locuinţe erau „destul de spaţioase şi ofereau toate condiţiile pentru un trai decent, confortabil şi, potrivit standardelor orientale, luxos. . . . Ele erau caracteristice unei populaţii civilizate şi satisfăceau nevoile unei vieţi urbane foarte dezvoltate“. Dacă Avraam şi Sara au părăsit o astfel de locuinţă ca să trăiască în corturi, înseamnă că au făcut mari sacrificii pentru a asculta de Iehova.

Avraam şi-a dus familia mai întâi în Haran, un oraş aflat în nordul Mesopotamiei, şi apoi în Canaan. Aceasta a însemnat parcurgerea a 1 600 km — o călătorie anevoioasă pentru un cuplu în vârstă. Când au părăsit Haranul, Avraam avea 75 de ani, iar Sara, 65. — Geneza 12:4.

Cum s-a simţit oare Sara când Avraam i-a spus că aveau să plece din Ur? Probabil a fost îngrijorată la gândul că trebuia să renunţe la siguranţa unei case confortabile pentru a trăi în condiţii mai grele într-o ţară necunoscută, poate chiar cu oameni ostili. Sara însă era supusă soţului ei, numindu-l în sinea sa „domn“ (1 Petru 3:5, 6). Unii biblişti consideră acest lucru o dovadă că Sara „obişnuia să aibă o atitudine şi o purtare pline de respect faţă de soţul ei“, şi că acesta era „cu adevărat modul ei de a gândi şi de a simţi“ faţă de el. Dar, mai presus de toate, Sara a avut încredere în Iehova. Ea este un excelent exemplu de supunere şi de credinţă pentru soţiile creştine!

E adevărat, nouă nu ni se cere să ne părăsim casa în semn de ascultare faţă de Dumnezeu, deşi unii evanghelizatori cu timp integral şi-au lăsat locurile natale pentru a predica vestea bună în alte ţări. Dar indiferent unde slujim, atâta timp cât punem lucrurile spirituale pe primul plan în viaţă, Dumnezeu se va îngriji de necesităţile noastre. — Matei 6:25–33.

Nici Avraam, nici Sara nu au regretat alegerea făcută. „Dacă într-adevăr şi-ar fi amintit mereu de locul din care ieşiseră, ar fi avut ocazia să se întoarcă“, spune apostolul Pavel. Dar ei nu s-au întors. Convinşi că Iehova „devine răsplătitorul celor care îl caută stăruitor“, ei au crezut promisiunile sale. Şi noi trebuie să dăm dovadă de o astfel de credinţă dacă dorim să continuăm să ne închinăm lui Iehova din tot sufletul. — Evrei 11:6, 15, 16.

Bogăţii spirituale şi materiale

După ce Avraam a ajuns în Canaan, Dumnezeu i-a spus: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale“. Avraam a zidit un altar şi a chemat „Numele DOMNULUI“ (Gen. 12:7, 8). Iehova l-a binecuvântat pe Avraam cu multe bogăţii, iar numărul celor din tabăra lui a crescut. Întrucât, la un moment dat, Avraam a adunat 318 viteji dintre slujitorii născuţi în casa lui, se crede că „numărul total al celor din tabăra sa trebuie să fi depăşit cu mult 1 000 de suflete“. În orice caz, oamenii îl considerau pe Avraam „un prinţ al lui Dumnezeu“. — Geneza 13:2; 14:14; 23:6.

Avraam s-a ocupat de închinarea adusă lui Dumnezeu, învăţându-i pe cei din casa lui „să ţină Calea DOMNULUI, făcând ce este drept şi bine“ (Geneza 18:19). Pentru capii de familie creştini, el este un exemplu încurajator, deoarece a reuşit să-i înveţe pe membrii casei lui să se bizuie pe Iehova şi să înfăptuiască ce e drept. De aceea, nu e surprinzător că slujnica Sarei, egipteanca Agar, precum şi slujitorul cel mai vârstnic al patriarhului şi Isaac, fiul lui Avraam, s-au bazat pe Iehova Dumnezeu. — Geneza 16:5, 13; 24:10–14; 25:21.

Avraam — un om împăciuitor

De-a lungul vieţii sale, Avraam a dovedit că avea o personalitate modelată după principiile divine. Când s-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui şi cei ai vitelor nepotului său Lot, el nu a permis ca neînţelegerea să ia amploare, ci a propus să-şi separe taberele, lăsându-l pe mai tânărul Lot să-şi aleagă ţinutul unde dorea să stea. Avraam era un om împăciuitor. — Geneza 13:5–13.

Dacă vreodată va trebui să alegem între a insista asupra drepturilor noastre şi a lăsa de la noi pentru a păstra pacea, e bine să reţinem că Iehova nu a permis ca Avraam să iasă în pierdere când s-a purtat cu consideraţie faţă de Lot. Din contră, după acest episod, lui Avraam şi seminţei sale li s-a promis toată ţara pe care patriarhul o putea vedea privind în cele patru zări (Geneza 13:14–17). În plus, Isus a spus: „Fericiţi sunt cei împăciuitori, deoarece ei vor fi numiţi «fii ai lui Dumnezeu»“. — Matei 5:9.

Cine avea să fie moştenitorul lui Avraam?

Chiar dacă Dumnezeu îi promisese lui Avraam o sămânţă, soţia sa era în continuare stearpă. Avraam i-a prezentat problema lui Iehova. Avea să fie Eliezer, slujitorul lui, moştenitorul tuturor averilor sale? Nu, deoarece Iehova a zis: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău“. — Geneza 15:1–4.

Totuşi, Avraam şi Sara încă nu aveau copii, iar la cei 75 de ani ai săi, Sara îşi pierduse orice speranţă de-a rămâne însărcinată. De aceea, ea i-a zis lui Avraam: „DOMNUL m-a făcut să nu am copii; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea“. Avraam a luat-o deci pe Agar ca soţie secundară, iar ea a rămas însărcinată. Cum şi-a dat seama de acest lucru, Agar a început s-o privească cu dispreţ pe stăpâna ei. Plină de amărăciune, Sara s-a plâns lui Avraam. Agar, fiind apoi umilită de stăpâna sa, a fugit. — Geneza 16:1–6.

Avraam şi Sara au acţionat cu bună-credinţă, conform obiceiurilor vremii. Totuşi, nu aceasta a fost modalitatea prin care Iehova urma să-i dea o sămânţă lui Avraam. Poate că şi în cultura ţării noastre e considerat potrivit ca într-o anumită situaţie să se procedeze într-un anumit fel. Dar asta nu înseamnă neapărat că şi Iehova e de acord cu acel mod de acţiune. Punctul său de vedere poate fi complet diferit. De aceea, trebuie să căutăm îndrumarea lui Dumnezeu, rugându-l să ne arate modul în care doreşte el să acţionăm. — Psalmii 25:4, 5; 143:8, 10.

Nimic nu este „prea greu“ pentru Iehova

După un timp, Agar i-a născut lui Avraam un fiu care a fost numit Ismael. Însă nu el era sămânţa promisă. În ciuda vârstei înaintate, Sara însăşi urma să dea naştere acelui moştenitor. — Geneza 17:15, 16.

Când Dumnezeu a spus că Sara va naşte un fiu, „Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: «Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?»“ (Geneza 17:17). Şi „Sara a râs în sine“ când a auzit un înger repetând acest mesaj surprinzător. Însă nimic nu este „prea greu“ pentru Iehova. Putem fi convinşi că el are puterea de a face tot ceea ce îşi propune. — Geneza 18:12–14.

„Tot prin credinţă, însăşi Sara a primit putere să conceapă o sămânţă când trecuse deja de limita de vârstă, întrucât l-a considerat fidel pe cel care promisese“ (Evrei 11:11). După un timp, Sara l-a născut pe Isaac, al cărui nume înseamnă „Râs“.

Încredere absolută în promisiunile lui Dumnezeu

Iehova l-a identificat pe Isaac drept moştenitorul mult-aşteptat (Geneza 21:12). Avraam trebuie să fi rămas înmărmurit când Dumnezeu i-a cerut să i-l aducă jertfă pe fiul său. Cu toate acestea, el avea motive temeinice să manifeste o încredere absolută în Dumnezeu. Nu putea Iehova să-l scoale din morţi pe Isaac (Evrei 11:17–19)? Nu fusese chiar naşterea lui Isaac o dovadă a puterii divine, având în vedere că Dumnezeu le redase în mod miraculos lui Avraam şi Sarei capacitatea de reproducere? Încrezător în puterea lui Iehova de a-şi îndeplini promisiunile, Avraam a fost gata să asculte. E-adevărat, nu a fost lăsat să-şi sacrifice fiul (Geneza 22:1–14). Totuşi, exemplul lui ne ajută să înţelegem cât de greu trebuie să-i fi fost lui Iehova Dumnezeu să-l dea pe „Fiul său unic-născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. — Ioan 3:16; Matei 20:28.

Tot datorită credinţei sale în Dumnezeu, Avraam a înţeles că moştenitorul promisiunilor lui Iehova nu-şi putea lua o soţie din Canaan, o închinătoare la dumnezei falşi. Cum ar fi putut un părinte temător de Dumnezeu să fie de acord ca fiul său să se căsătorească cu cineva care nu îi slujea lui Iehova? De aceea, Avraam a căutat pentru Isaac o soţie potrivită printre rudele sale din Mesopotamia, un ţinut aflat la mai bine de 800 km distanţă. Dumnezeu i-a binecuvântat străduinţa arătând clar că Rebeca era cea aleasă să fie mireasa lui Isaac şi o ascendentă a lui Mesia. Da, Iehova ‘l-a binecuvântat pe Avraam în orice lucru’. — Geneza 24:1–67; Matei 1:1, 2.

Binecuvântări pentru toate naţiunile

Avraam şi Sara sunt exemple demne de imitat pentru perseverenţa lor în încercări şi pentru credinţa în promisiunile lui Dumnezeu. Împlinirea acestor promisiuni are o mare importanţă pentru viitorul etern al omenirii, întrucât Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de glasul Meu“. — Geneza 22:18.

Desigur, Avraam şi Sara au fost imperfecţi, aşa cum suntem şi noi. Însă când au înţeles care era voinţa lui Dumnezeu s-au supus fără întârziere, indiferent ce sacrificii au trebuit să facă. Astfel, Avraam e cunoscut şi astăzi drept „prietenul lui Iehova“, iar Sara drept o ‘femeie sfântă care spera în Dumnezeu’ (Iacov 2:23; 1 Petru 3:5). Străduindu-ne să imităm credinţa lui Avraam şi a Sarei, şi noi ne putem bucura de inestimabila prietenie cu Dumnezeu şi putem beneficia de împlinirea preţioaselor promisiuni făcute de Iehova lui Avraam. — Geneza 17:7.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Datorită credinţei lor, Avraam şi Sara au fost binecuvântaţi de Iehova cu un fiu la bătrâneţe

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

Exemplul lui Avraam ne ajută să înţelegem ce a însemnat pentru Iehova să permită ca Fiul său unic-născut să moară