Ei au făcut voinţa lui Iehova
Iertarea deschide calea spre salvare
CEI zece fii ai lui Iacov care stăteau înaintea primului-ministru al Egiptului păstrau un secret îngrozitor. Cu câţiva ani înainte, ei îl vânduseră ca sclav pe fratele lor vitreg Iosif şi plănuiseră să-i spună tatălui lor că fusese ucis de o fiară sălbatică. — Geneza 37:18–35.
Acum, după aproximativ 20 de ani, o foamete cumplită i-a constrâns pe aceşti zece bărbaţi să vină în Egipt ca să cumpere cereale. Dar lucrurile nu au fost chiar aşa de simple. Primul-ministru, care era şi administratorul hranei, i-a acuzat că sunt spioni. El l-a închis pe unul dintre ei şi le-a cerut celorlalţi să se întoarcă acasă şi să-l aducă pe fratele lor cel mai mic, Beniamin. Când l-au adus pe Beniamin, primul-ministru a pus la cale un plan pentru a-l aresta pe Beniamin. — Geneza 42:1—44:12.
Iuda, unul dintre fiii lui Iacov, a protestat. „Dacă ne vom întoarce acasă fără Beniamin“, a spus el, „tatăl nostru va muri“. Apoi s-a întâmplat ceva la care nu se aştepta nici Iuda, nici tovarăşii săi de drum. După ce le-a ordonat tuturor, cu excepţia fiilor lui Iacov, să părăsească încăperea, primul-ministru a izbucnit în plâns. Apoi, redobândindu-şi calmul, a spus: „Eu sunt Iosif“. — Geneza 44:18—45:3.
Îndurare şi salvare
„Mai trăieşte tatăl meu?“, i-a întrebat Iosif pe fraţii săi vitregi. Însă nu a primit nici un răspuns. Într-adevăr, fraţii vitregi ai lui Iosif rămăseseră fără cuvinte. Trebuiau să se bucure sau trebuiau să se teamă? La urma urmei, cu 20 de ani în urmă ei îl vânduseră pe acest om ca sclav. Iosif avea puterea de a-i arunca în închisoare, de a-i trimite acasă fără mâncare sau, în cel mai rău caz, de a-i omorî. Era normal ca fraţii vitregi ai lui Iosif să „nu-i poată răspunde, aşa de tulburaţi erau în prezenţa lui“. — Geneza 45:3.
Dar Iosif i-a liniştit imediat. „Apropiaţi-vă de mine“, le-a spus el, iar ei au făcut întocmai. Apoi el le-a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să ajungă în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră“. — Geneza 45:4, 5.
Iosif avea motive să fie îndurător. El văzuse deja dovada căinţei lor. De exemplu, când Iosif i-a acuzat pe fraţii săi vitregi că sunt spioni, el a auzit următoarea conversaţie dintre ei: „Suntem într-adevăr vinovaţi faţă de fratele nostru . . . De aceea vine peste noi necazul acesta“ (Geneza 42:21). De asemenea, Iuda se oferise să devină sclav în locul lui Beniamin, pentru ca tânărul să se poată întoarce la tatăl său. — Geneza 44:33, 34.
Aşadar, Iosif avea motive să fie îndurător. Într-adevăr, el şi-a dat seama că, procedând astfel, întreaga sa familie putea fi salvată. De aceea, Iosif le-a spus fraţilor săi vitregi să se întoarcă la tatăl lor, Iacov, şi să-i transmită următoarele cuvinte: „Aşa spune fiul tău Iosif: «Dumnezeu m-a făcut domnitor peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu întârzia. Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine, tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce ai. Acolo te voi întreţine»“. — Geneza 45:9–11.
Mai Marele Iosif
Isus Cristos poate fi numit Mai Marele Iosif deoarece între el şi Iosif există asemănări remarcabile. Ca şi Iosif, Isus a fost tratat cu răutate de către fraţii săi, descendenţii lui Avraam (compară cu Faptele 2:14, 29, 37). Totuşi, ambii au cunoscut o uimitoare schimbare de situaţie. Cu timpul, din sclav Iosif a ajuns prim-ministru, fiind al doilea după faraon. În mod asemănător, Iehova l-a înviat pe Isus dintre morţi şi l-a ridicat într-o poziţie superioară, la „dreapta lui Dumnezeu“. — Faptele 2:33; Filipeni 2:9–11.
Ca prim-ministru, Iosif putea să le furnizeze hrană tuturor celor ce veneau în Egipt pentru a cumpăra cereale. Astăzi, Mai Marele Iosif are pe pământ o clasă a sclavului fidel şi prevăzător prin intermediul căreia furnizează hrană spirituală „la timpul potrivit“ (Matei 24:45–47, NW; Luca 12:42–44). Într-adevăr, celor ce vin la Isus „nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete . . . Mielul, care este în mijlocul scaunului de domnie, îi va păstori şi îi va duce la izvoarele apelor vieţii“. — Apocalipsa 7:16, 17.
Învăţăminte pentru noi
Iosif constituie un exemplu remarcabil de îndurare. Justiţia rigidă cerea ca el să-i pedepsească pe cei ce îl vânduseră ca sclav sau, dimpotrivă, sentimentele l-ar fi putut îndemna să treacă pur şi simplu peste greşeala lor. Însă Iosif nu a procedat în nici unul dintre aceste moduri. În schimb, el i-a pus la încercare pe fraţii săi vitregi pentru a vedea dacă se căiseră. Apoi, când a văzut că aceştia regretau într-adevăr fapta săvârşită, el i-a iertat.
Exemplul lui Iosif este demn de imitat. Când în inima celui care a păcătuit împotriva noastră are loc o schimbare sinceră, ar trebui să-l iertăm. Bineînţeles că nu vom permite niciodată ca sentimentele să ne împiedice să vedem păcatele grave şi nici nu vom permite vreodată ca resentimentele să ne împiedice să vedem manifestările de căinţă sinceră. Aşadar, „să ne îngăduim unii pe alţii şi . . . să ne iertăm unul pe altul“ (Coloseni 3:13). Dacă vom proceda astfel, îl vom imita pe Dumnezeul nostru, Iehova, care este „gata să ierte“. — Psalmul 86:5; Mica 7:18, 19.