ÎNTREBĂRI DE LA CITITORI

Dovezile arată că această expresie se referă la unii fii spirituali ai lui Dumnezeu. Care sunt aceste dovezi?

În Geneza 6:2 citim: „Fiii adevăratului Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii, pe cele pe care le-au ales“.

În Scripturile ebraice, expresiile „fiii adevăratului Dumnezeu“ şi „fiii lui Dumnezeu“ apar în Geneza 6:2, 4, în Iov 1:6; 2:1; 38:7 şi în Psalmul 89:6. Ce aflăm de aici despre aceşti ‘fii ai lui Dumnezeu’?

În mod evident, „fiii adevăratului Dumnezeu“ despre care citim în Iov 1:6 erau îngeri care au asistat la o întrunire în prezenţa lui Dumnezeu. Printre ei se afla şi Satan, care venise „de la colindarea şi de la cutreierarea pământului“ (Iov 1:7; 2:1, 2). Iar la Iov 38:4–7 citim că „fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de laudă“ când Dumnezeu „a pus piatra unghiulară“ a pământului. Aceştia trebuie să fi fost îngeri, întrucât oamenii încă nu fuseseră creaţi. „Fiii lui Dumnezeu“ menţionaţi în Psalmul 89:6 sunt, fără îndoială, creaturi cereşti aflate în prezenţa lui Dumnezeu, nu oameni.

Cine sunt deci „fiii adevăratului Dumnezeu“ menţionaţi în relatarea din Geneza 6:2, 4? Având în vedere versetele menţionate anterior, este logic să conchidem că această relatare se referă la unii fii spirituali ai lui Dumnezeu care au venit pe pământ.

Unora le vine greu să creadă că îngerii şi-ar dori să aibă relaţii sexuale. Cuvintele lui Isus din Matei 22:30 arată că în cer nu există căsătorie şi relaţii sexuale. Însă uneori îngerii s-au materializat, luându-şi corpuri omeneşti, şi chiar au mâncat şi au băut împreună cu oamenii (Gen. 18:1–8; 19:1–3). Este deci logic să credem că, atunci când se materializau, ei puteau avea relaţii sexuale cu femei.

Biblia ne oferă motive să credem că unii îngeri chiar au făcut lucrul acesta. În Iuda 6 şi 7, păcatul bărbaţilor din Sodoma, care au umblat în mod nefiresc după dorinţele cărnii, este comparat cu păcatul îngerilor „care nu şi-au păstrat locul iniţial, ci şi-au părăsit locuinţa potrivită pentru ei“. Atât acei îngeri, cât şi sodomiţii „s-au dedat la fornicaţie întrecând orice măsură şi au umblat după dorinţele nefireşti ale cărnii“. Un pasaj similar, din 1 Petru 3:19, 20, îi menţionează pe îngerii neascultători în contextul ‘zilelor lui Noe’ (2 Pet. 2:4, 5). Aşadar, faptele acelor îngeri neascultători din zilele lui Noe pot fi comparate cu păcatul Sodomei şi Gomorei.

Această concluzie este logică dacă acceptăm ideea că „fiii adevăratului Dumnezeu“ menţionaţi în Geneza 6:2, 4 au fost îngeri care şi-au luat corpuri omeneşti şi au comis imoralitate cu femei.

Apostolul Petru spune că aceste spirite „fuseseră neascultătoare odinioară, când răbdarea lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe“ (1 Pet. 3:20). Evident, Petru se referea la îngerii care au ales să se răzvrătească, trecând de partea lui Satan. Iuda i-a menţionat pe îngerii care „nu şi-au păstrat locul iniţial, ci şi-au părăsit locuinţa potrivită pentru ei“ şi a spus că Dumnezeu „i-a păstrat pentru judecata zilei celei mari, cu lanţuri eterne, în întuneric dens“ (Iuda 6).

În ce sens au fost neascultători unii îngeri în zilele lui Noe? Înainte de Potop, aceste spirite rele s-au materializat, luându-şi corpuri omeneşti, contrar scopului lui Dumnezeu (Gen. 6:2, 4). În plus, având relaţii sexuale cu femei, acei îngeri au făcut ceva împotriva firii. Când i-a creat pe îngeri, Dumnezeu n-a avut în vedere ca ei să întreţină relaţii sexuale cu femei (Gen. 5:2). Aceşti îngeri răi şi neascultători vor fi distruşi la timpul stabilit de Dumnezeu. În prezent, aşa cum arată Iuda, ei se află în „întuneric dens“, ca şi cum ar fi într-o închisoare.

Când şi cum le-a predicat Isus „spiritelor din închisoare“? Petru scrie că acest lucru a avut loc după ce Isus a fost „făcut viu în spirit“ (1 Pet. 3:18, 19). De asemenea, el a spus că Isus ‘s-a dus să le predice’. Folosirea timpului trecut sugerează că acest lucru a avut loc înainte ca Petru să scrie prima sa scrisoare. Se pare că, la câtva timp după învierea sa, Isus le-a anunţat spiritelor rele pedeapsa pe deplin justificată pe care urmează s-o primească. Aşadar, el nu le-a transmis un mesaj de speranţă, ci unul de condamnare (Iona 1:1, 2). După ce şi-a demonstrat credinţa şi loialitatea până la moarte — arătând astfel că Diavolul nu avea nicio putere asupra lui —, Isus a fost îndreptăţit să anunţe această judecată (Ioan 14:30; 16:8–11).

În viitor, Isus îi va lega pe Satan şi pe aceşti îngeri şi îi va arunca în abis (Luca 8:30, 31; Rev. 20:1–3). Până atunci, aceste spirite neascultătoare se află într-un întuneric spiritual dens. În cele din urmă, ele vor fi distruse pentru totdeauna (Rev. 20:7–10).