Timpuri şi perioade în mâinile lui Iehova

„Nu vă aparţine vouă să cunoaşteţi timpurile sau perioadele pe care Tatăl le-a pus sub propria sa jurisdicţie.“ — FAPTELE 1:7, NW.

 1. Cum a răspuns Isus la întrebările legate de timp, puse de apostolii săi?

„CÂND se va sfârşi actualul sistem rău de lucruri pentru ca lumea nouă a dreptăţii promisă de Dumnezeu să-i ia locul?“ Cât de firească este această întrebare pe care şi-o pun cei ce „suspină şi gem din cauza tuturor urâciunilor care se înfăptuiesc“ în creştinătate şi pe tot pământul (Ezechiel 9:4; 2 Petru 3:13)! Chiar înainte de moartea lui Isus, precum şi după învierea lui, apostolii i-au pus unele întrebări legate de timp (Matei 24:3; Faptele 1:6). Drept răspuns însă, Isus nu le-a dat o metodă de calculare a timpului. Într-una din situaţii el le-a dat un semn compus, iar în cealaltă situaţie a spus că „nu le aparţinea lor să cunoască timpurile sau perioadele pe care Tatăl le-a pus sub propria sa jurisdicţie“. — Faptele 1:7, NW.

 2. De ce se poate spune că Isus nu a cunoscut întotdeauna data stabilită de Tatăl său pentru producerea evenimentelor din timpul sfârşitului?

² Deşi este Fiul unic-născut al lui Iehova, nici Isus nu a cunoscut întotdeauna orarul stabilit de Tatăl său pentru producerea evenimentelor. În profeţia sa referitoare la zilele din urmă, Isus a recunoscut cu umilinţă: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni, nici chiar îngerii din ceruri, [nici Fiul, NW] ci numai Tatăl“ (Matei 24:36). Isus a fost dispus să aştepte cu răbdare până când Tatăl său avea să-i dezvăluie momentul exact când va trece la acţiune în vederea distrugerii actualului sistem rău de lucruri.a

 3. Ce putem învăţa din răspunsurile date de Isus la întrebările privitoare la scopul lui Dumnezeu?

³ Din modul în care a răspuns Isus la întrebările privitoare la timpul când vor avea loc evenimentele ca împlinire a scopului lui Dumnezeu se subînţeleg două lucruri. În primul rând, Iehova are un orar. În al doilea rând, el singur îl stabileşte, iar slujitorii săi nu se pot aştepta să li se dea cu anticipaţie informaţii precise despre timpurile sau perioadele stabilite de el.

Timpurile şi perioadele stabilite de Iehova

 4. Care sunt sensurile cuvintelor greceşti traduse prin „timpuri“ şi „perioade“ în Faptele 1:7?

⁴ Ce se înţelege prin termenii „timpuri“ şi „perioade“? Afirmaţia lui Isus consemnată în Faptele 1:7 cuprinde două aspecte temporale. Cuvântul grecesc redat prin „timpuri“ înseamnă „timp cu sensul de durată“, un interval de timp (lung sau scurt). Termenul „perioade“ este traducerea unui cuvânt care se referă la un timp stabilit, la o epocă sau perioadă precisă, care are trăsături specifice. Iată ce spune William Vine cu privire la aceste două cuvinte care apar în original: „În Faptele 1:7, «Tatăl a pus sub autoritatea sa» atât timpurile (chronos), durata perioadelor, cât şi perioadele (kairos), caracterizate prin anumite evenimente“.

 5. Când l-a informat Iehova pe Noe cu privire la scopul Său de a distruge acea lume coruptă, şi ce misiune dublă a îndeplinit Noe?

⁵ Înainte de Potop, Dumnezeu a stabilit o limită de viaţă de 120 de ani pentru lumea coruptă adusă în existenţă de oameni şi de îngerii rebeli materializaţi (Geneza 6:1–3). Noe, un bărbat temător de Dumnezeu, era atunci în vârstă de 480 de ani (Geneza 7:6). El nu avea copii şi nici nu a avut decât după 20 de ani (Geneza 5:32). Mult mai târziu, abia după ce fiii lui Noe ajunseseră la maturitate şi se căsătoriseră, Dumnezeu l-a informat pe Noe cu privire la scopul Său de a înlătura răutatea de pe pământ (Geneza 6:9–13, 18). Nici atunci, deşi i se încredinţase o dublă misiune — să construiască arca şi să le predice contemporanilor săi —, Iehova nu i-a dezvăluit lui Noe orarul său. — Geneza 6:14; 2 Petru 2:5.

 6. a) Cum a demonstrat Noe că a lăsat amănuntele legate de timp în mâinile lui Iehova? b) Cum putem urma exemplul lui Noe?

⁶ Zeci de ani — probabil o jumătate de secol — „Noe a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu“. Noe a făcut lucrul acesta „prin credinţă“, fără să ştie o dată precisă (Geneza 6:22; Evrei 11:7). Iehova l-a informat cu privire la data exactă a evenimentelor doar cu o săptămână înainte de începerea Potopului (Geneza 7:1–5). Încrederea neclintită şi credinţa pe care Noe le-a avut în Iehova l-au ajutat să lase amănuntele legate de timp în mâinile lui Dumnezeu. Cât de recunoscător trebuie să fi fost Noe când a simţit protecţia lui Iehova în timpul Potopului şi, mai târziu, când a ieşit din arcă pe un pământ curăţat! Deoarece şi noi nutrim o speranţă de eliberare asemănătoare, nu ar trebui să exercităm aceeaşi credinţă în Dumnezeu?

 7, 8. a) Cum s-au născut popoarele şi puterile mondiale? b) În ce mod a decretat Iehova „timpurile fixate şi limitele stabilite locuinţei oamenilor“?

⁷ După Potop, majoritatea descendenţilor lui Noe au abandonat închinarea adevărată la Iehova. Intenţionând să rămână într-un singur loc, aceştia au început să construiască un oraş şi un turn pentru a promova închinarea falsă. Atunci Iehova a considerat că sosise momentul să intervină. El le-a încurcat limbile şi „i-a împrăştiat de acolo [de la Babel] pe toată faţa pământului“ (Geneza 11:4, 8, 9). Mai târziu, grupurile lingvistice au devenit popoare, iar unele dintre acestea au asimilat alte popoare devenind puteri regionale şi chiar mondiale. — Geneza 10:32.

⁸ În conformitate cu realizarea scopului său, Dumnezeu a stabilit uneori graniţe naţionale, precum şi momentul în care o anumită naţiune îşi va exercita dominaţia pe plan local sau ca putere mondială (Geneza 15:13, 14, 18–21; Exodul 23:31; Deuteronomul 2:17–22; Daniel 8:5–7, 20, 21). Apostolul Pavel a făcut referire la acest aspect legat de timpurile şi perioadele stabilite de Iehova când le-a spus intelectualilor greci din Atena: „Dumnezeu, care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea, . . . a făcut dintr-un singur om fiecare naţiune a oamenilor, pentru a locui pe întreaga suprafaţă a pământului, şi a decretat timpurile fixate şi limitele stabilite locuinţei oamenilor“. — Faptele 17:24, 26, NW.

 9. Cum a schimbat Iehova timpuri şi perioade în ce îi priveşte pe regi?

⁹ Aceasta nu înseamnă că Iehova se face răspunzător de toate cuceririle politice şi de schimbările care au loc în mijlocul naţiunilor. Însă el poate interveni când doreşte, pentru a-şi duce la îndeplinire scopul. Astfel, profetul Daniel, care urma să fie martor la căderea puterii mondiale babiloniene şi la înlocuirea ei cu Medo-Persia, a spus despre Iehova: „El schimbă timpurile şi împrejurările [perioadele, NW]; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi cunoştinţă celor pricepuţi“. — Daniel 2:21; Isaia 44:24—​45:7.

„Se apropia timpul“

10, 11. a) Cu cât timp înainte a stabilit Iehova data la care avea să-i elibereze din sclavie pe descendenţii lui Avraam? b) Ce anume lasă să se înţeleagă că israeliţii nu ştiau cu exactitate când urmau să fie eliberaţi?

¹⁰ Cu peste patru secole mai înainte, Iehova stabilise cu exactitate anul în care urma să-l umilească pe regele Egiptului, puterea mondială a vremii, şi să-i elibereze din sclavie pe descendenţii lui Avraam. Când şi-a dezvăluit scopul, Dumnezeu i-a promis lui Avraam: „Să ştii bine că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe poporul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii“ (Geneza 15:13, 14). Rezumând istoria Israelului înaintea Sanhedrinului, Ştefan a spus cu privire la perioada de 400 de ani: „Se apropia timpul când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care Dumnezeu o făcuse lui Avraam. Poporul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt, până când s-a ridicat peste Egipt un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif“. — Faptele 7:6, 17, 18.

¹¹ Noul faraon i-a făcut sclavi pe israeliţi. Cartea Geneza nu fusese încă scrisă de Moise, deşi este posibil ca promisiunile pe care i le făcuse Iehova lui Avraam să fi fost transmise pe cale orală sau în scris. Chiar şi aşa stând lucrurile, se pare că israeliţii nu dispuneau de suficiente informaţii pentru a calcula data exactă a eliberării lor din sclavie. Dumnezeu ştia când îi va elibera, dar se pare că israeliţilor, care treceau prin mari suferinţe în Egipt, nu li s-a spus nimic cu privire la data eliberării lor. Iată ce citim: „După mult timp, împăratul Egiptului a murit; şi fiii lui Israel gemeau din cauza robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele lor din robie s-au suit până la Dumnezeu. Şi Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, Isaac şi Iacov. Şi Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel şi Dumnezeu a luat cunoştinţă de ei“. — Exodul 2:23–25.

12. Cum a arătat Ştefan că Moise a acţionat înainte de timpul stabilit de Iehova?

¹² Şi din rezumatul lui Ştefan se poate deduce că israeliţii nu cunoşteau data exactă a eliberării lor. Vorbind despre Moise, Ştefan a spus: „Când a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel. Şi văzând pe unul dintre ei suferind nedreptate, i-a luat apărarea şi a răzbunat pe cel asuprit, lovind pe egiptean. Credea că fraţii lui vor înţelege că Dumnezeu, prin mâna lui, le dădea eliberare; dar n-au înţeles“ (Faptele 7:23–25). Moise a acţionat atunci cu 40 de ani mai înainte de timpul stabilit de Dumnezeu. Ştefan a arătat că Moise a trebuit să mai aştepte 40 de ani până când, „prin mâna lui“, Dumnezeu „le-a dat eliberare“ israeliţilor. — Faptele 7:30–36.

13. De ce putem spune că şi noi suntem într-o situaţie asemănătoare celei în care s-au aflat israeliţii înainte de eliberarea lor din Egipt?

¹³ Deşi „se apropia timpul când trebuia să se împlinească promisiunea“, iar anul fusese fixat de Dumnezeu, Moise şi tot Israelul trebuiau să exercite credinţă. Ei trebuiau să aştepte timpul stabilit de Iehova, după cât se pare fără a-l putea calcula dinainte. Şi noi nutrim convingerea că eliberarea noastră din prezentul sistem rău de lucruri se apropie. De asemenea, noi ştim că trăim în „zilele din urmă“ (2 Timotei 3:1–5). De aceea, nu ar trebui să fim gata să ne dovedim credinţa şi să aşteptăm timpul stabilit de Iehova pentru marea sa zi (2 Petru 3:11–13)? Atunci, asemenea lui Moise şi a israeliţilor, vom putea cânta o răsunătoare cântare de eliberare spre lauda lui Iehova. — Exodul 15:1–19.

„Când a venit împlinirea timpului“

14, 15. De unde ştim că Dumnezeu fixase un anumit timp când Fiul său urma să vină pe pământ, şi ce au urmărit cu atenţie profeţii şi chiar şi îngerii?

¹⁴ Iehova fixase un anumit timp când Fiul său unic-născut urma să vină pe pământ ca Mesia. Pavel a scris: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege“ (Galateni 4:4). Aceasta s-a întâmplat ca împlinire a promisiunii lui Dumnezeu de a trimite o Sămânţă, pe „Şilo, [de care] vor asculta popoarele“. — Geneza 3:15; 49:10.

¹⁵ Profeţii lui Dumnezeu, şi chiar şi îngerii, au urmărit cu atenţie „perioada“ în care Mesia trebuia să apară pe pământ, când salvarea devenea posibilă pentru omenirea păcătoasă. „Referitor la această salvare, a spus Petru, profeţii care au profeţit despre bunătatea nemeritată ce vă era rezervată au făcut investigaţii asidue şi cercetări minuţioase. Ei se străduiau să afle ce perioadă anume sau ce fel de perioadă indica, referitor la Cristos, spiritul care era în ei când depuneau mărturie cu anticipaţie despre suferinţele prevăzute pentru Cristos şi despre gloriile care trebuiau să urmeze după acestea . . . Chiar în aceste lucruri doresc îngerii să pătrundă cu privirea.“ — 1 Petru 1:1–5, 10–12, NW.

16, 17. a) Prin intermediul cărei profeţii i-a ajutat Iehova pe evreii din secolul I să aştepte venirea lui Mesia? b) Ce însemnătate a avut profeţia lui Daniel pentru evreii care îl aşteptau pe Mesia?

¹⁶ Prin intermediul profetului Daniel, un om cu o credinţă neclintită, Iehova dăduse o profeţie privitoare la „şaptezeci de săptămâni“. Această profeţie i-a ajutat pe evreii din secolul I să înţeleagă că venirea promisului Mesia era aproape. Printre altele, profeţia spunea: „De la darea poruncii pentru restabilirea şi zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), Prinţul, sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni“ (Daniel 9:24, 25). Bibliştii evrei, catolici şi protestanţi sunt în general de acord că „săptămânile“ menţionate aici reprezintă săptămâni de ani. Cele 69 de „săptămâni“ (483 de ani) menţionate în Daniel 9:25 au început în 455 î.e.n., când regele persan Artaxerxes l-a autorizat pe Neemia să „restabilească şi să zidească din nou Ierusalimul“ (Neemia 2:1–8). Aceste săptămâni au luat sfârşit după 483 de ani — în anul 29 e.n., când Isus a fost botezat şi uns cu spirit sfânt, devenind astfel Mesia, sau Cristosul. — Matei 3:13–17.

¹⁷ Nu se ştie dacă evreii din secolul I cunoşteau cu exactitate data la care începuseră cei 483 de ani. Însă, când Ioan Botezătorul şi-a început ministerul, „poporul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor, cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Hristosul“ (Luca 3:15). Unii biblişti fac o legătură între această aşteptare şi profeţia lui Daniel. Matthew Henry a făcut următoarea observaţie pe marginea versetului menţionat mai înainte: „De aici aflăm . . . că poporul, văzând ministerul şi botezul înfăptuite de Ioan, s-a simţit îndemnat să se gândească la Mesia şi la faptul că venirea lui era foarte aproape. . . . Cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel expirau“. În Manuel Biblique, o lucrare în limba franceză, de Vigouroux, Bacuez şi Brassac, se spune: „Oamenii ştiau că cele şaptezeci de săptămâni de ani fixate de Daniel se apropiau de sfârşit; nimeni nu era surprins să-l audă pe Ioan Botezătorul anunţând că regatul lui Dumnezeu se apropiase“. Biblistul evreu Abba Hillel Silver a scris că, în conformitate cu „cronologia populară“ a vremii, „Mesia era aşteptat între 25 şi 50 e.n.“.

Evenimente, nu calcularea timpului

18. Deşi profeţia lui Daniel i-a ajutat pe evrei să stabilească timpul când se puteau aştepta să apară Mesia, care a fost cea mai convingătoare dovadă că Isus era Mesia?

¹⁸ Deşi se pare că cronologia i-a ajutat pe evrei să-şi facă o idee generală despre timpul când trebuia să apară Mesia, evenimentele ulterioare au demonstrat că cronologia nu i-a ajutat pe cei mai mulţi dintre ei să se convingă că Isus era Mesia. Cu mai puţin de un an înaintea morţii sale, Isus şi-a întrebat discipolii: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“ Ei au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii zic că a înviat un proroc dintre cei din vechime“ (Luca 9:18, 19). Nu dispunem de nici o consemnare din care să reiasă că Isus a citat vreodată profeţia despre săptămânile simbolice pentru a dovedi că el era Mesia. Dar, cu o anumită ocazie, el a spus: „Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, lucrările pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis“ (Ioan 5:36). Nu o cronologie revelată, ci predicarea lui Isus, miracolele înfăptuite de el şi evenimentele din preajma morţii sale (întunericul supranatural, ruperea perdelei din templu şi cutremurul) au demonstrat că el era Mesia, trimisul lui Dumnezeu. — Matei 27:45, 51, 54; Ioan 7:31; Faptele 2:22.

19. a) Cum puteau şti creştinii că distrugerea Ierusalimului era aproape? b) De ce aveau în continuare nevoie de multă credinţă creştinii care au fugit din Ierusalim?

¹⁹ În mod asemănător, după moartea lui Isus, creştinilor din secolul I nu li s-a dat nici un indiciu pentru a stabili când va avea loc iminentul sfârşit al sistemului de lucruri iudaic. Este adevărat că în profeţia lui Daniel despre săptămânile simbolice se menţiona distrugerea acelui sistem (Daniel 9:26b, 27b). Dar acea distrugere a avut loc după încheierea celor „şaptezeci de săptămâni“ (455 î.e.n.–36 e.n.). Cu alte cuvinte, în 36 e.n., după ce primii păgâni au devenit discipoli ai lui Isus, Daniel capitolul 9 nu le-a mai oferit creştinilor nici un indiciu cronologic. În cazul lor, nu cronologia, ci evenimentele au indicat că sistemul evreiesc trebuia să ia sfârşit în scurt timp. Acele evenimente, care fuseseră profeţite de Isus, au atins punctul culminant începând din 66 e.n., când legiunile romane au atacat Ierusalimul, iar apoi s-au retras. Faptul acesta le-a dat creştinilor vigilenţi şi fideli din Ierusalim şi Iudeea ocazia „să fugă la munţi“ (Luca 21:20–22). Neavând nici un indiciu cronologic, acei creştini din secolul I nu au ştiut când va veni distrugerea Ierusalimului. Câtă credinţă le-a trebuit acelor creştini ca să-şi lase casele, gospodăriile şi atelierele de lucru şi să nu intre în Ierusalim aproape patru ani, până în 70 e.n., când armata romană s-a întors şi a distrus sistemul iudaic! — Luca 19:41–44.

20. a) Ce foloase putem trage din exemplul lui Noe, al lui Moise şi al creştinilor din secolul I care au trăit în Iudeea? b) Ce se va analiza în articolul următor?

²⁰ Asemenea lui Noe, a lui Moise şi a creştinilor care au trăit în Iudeea în secolul I, şi noi astăzi putem lăsa cu încredere în mâinile lui Iehova timpurile şi perioadele. Convingerea noastră că trăim în timpul sfârşitului şi că eliberarea noastră este aproape depinde nu numai de calcule cronologice, ci şi de evenimente reale care împlinesc profeţiile Bibliei. În plus, deşi trăim în timpul prezenţei lui Cristos, nu suntem scutiţi de necesitatea de a exercita credinţă şi de a rămâne vigilenţi. Trebuie să continuăm să aşteptăm cu nerăbdare evenimentele impresionante profeţite în Scripturi. Acest subiect va fi dezbătut în articolul următor.

[Notă de subsol]

Să facem o recapitulare

◻ Ce le-a spus Isus apostolilor cu privire la timpurile şi perioadele stabilite de Iehova?

◻ Cu cât timp înainte a ştiut Noe când urma să aibă loc Potopul?

◻ Ce anume arată că Moise şi israeliţii nu au ştiut cu exactitate când urmau să fie eliberaţi din Egipt?

◻ Ce foloase putem trage din exemplele biblice referitoare la timpurile şi perioadele stabilite de Iehova?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]

Credinţa l-a ajutat pe Noe să lase amănuntele legate de timp în mâinile lui Iehova