Era dreaptă legea dată de Dumnezeu Israelului?

CU CÂŢIVA ani în urmă, tribunalele penale dintr-o ţară occidentală au condamnat la moarte, în baza unor mărturii mincinoase, doi bărbaţi învinuiţi de crimă. Când eroarea judiciară a fost dovedită, avocaţii au luptat din răsputeri şi au obţinut achitarea unuia dintre inculpaţi. Totuşi, pentru celălalt condamnat, nici cel mai bun avocat n-ar fi putut face nimic, deoarece acesta fusese deja executat.

Erori judiciare de acest fel se pot produce în orice sistem juridic, de aceea, Biblia conţine următorul îndemn: „Dreptatea, da, dreptatea s-o urmăreşti” (Deuteronomul 16:20). Când judecătorii respectă acest principiu, cetăţenii au de câştigat. Având la bază Legea lui Dumnezeu, sistemul juridic din Israelul antic se caracteriza prin imparţialitate şi corectitudine. Să aruncăm o privire asupra acestei Legi pentru a vedea dacă „toate căile [lui Dumnezeu] sunt dreptate” (Deuteronomul 32:4).

Judecătorii apără interesele societăţii dacă sunt capabili, cinstiţi şi corecţi. Legea lui Dumnezeu dată Israelului cerea ca judecătorii să îndeplinească aceste condiţii. La începutul călătoriei prin pustiu, lui Moise i s-a spus să caute „bărbaţi capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbaţi de încredere, care urăsc câştigul necinstit” (Exodul 18:21, 22). După patruzeci de ani, Moise a reamintit că era necesar ca judecătorii să fie „bărbaţi înţelepţi, prevăzători şi cu experienţă” (Deuteronomul 1:13-17).

După câteva secole, regele Iosafata din Iuda le-a poruncit judecătorilor: „Vedeţi ce faceţi, fiindcă nu judecaţi pentru un om, ci pentru Iehova, iar el este cu voi la judecată! Acum, frica de Iehova să fie peste voi! Aveţi grijă ce faceţi, căci la Iehova, Dumnezeul nostru, nu este nici nedreptate, nici părtinire, nici luare de mită” (2 Cronici 19:6, 7). Prin aceste cuvinte, regele le amintea judecătorilor că, în cazul în care deciziile lor erau influenţate de prejudecăţi sau lăcomie, Dumnezeu avea să-i tragă la răspundere pentru orice prejudiciu adus.

Când judecătorii din Israel respectau aceste norme înalte, naţiunea se simţea ocrotită şi în siguranţă. De asemenea, Legea lui Dumnezeu conţinea un set de principii pe baza cărora judecătorii puteau lua decizii corecte chiar şi în cele mai dificile cazuri. Care sunt câteva dintre aceste principii?

Deşi judecătorii aleşi trebuiau să fie bărbaţi înţelepţi şi capabili, când judecau ei nu se bazau pe inteligenţa sau pe experienţa lor. Iehova Dumnezeu le-a dat principii şi îndrumări care să-i ajute să ia decizii corecte. În continuare sunt prezentate câteva îndrumări care le-au fost date judecătorilor israeliţi.

Cazul trebuia cercetat în mod amănunţit. Prin intermediul lui Moise, Dumnezeu le-a poruncit judecătorilor israeliţi: „Când îi ascultaţi pe fraţii voştri, să judecaţi cu dreptate” (Deuteronomul 1:16). Judecătorii pot da un verdict corect numai atunci când cunosc toate detaliile unui caz. În acest sens, Dumnezeu le-a poruncit celor numiţi să rezolve chestiuni de natură juridică: „Să cercetezi, să cauţi şi să întrebi în mod amănunţit”. Prin urmare, într-un caz de crimă, judecătorii pronunţau sentinţa numai după ce se asigurau că acuzaţia ‘se dovedea a fi adevărată’ (Deuteronomul 13:14; 17:4).

Trebuiau audiaţi martorii. Declaraţiile martorilor erau foarte importante pentru investigarea unui caz. Legea lui Dumnezeu prevedea: „Să nu se ridice un singur martor împotriva unui om cu privire la o nelegiuire sau un păcat, oricare ar fi păcatul comis. Lucrul acela să se stabilească prin gura a doi martori sau prin gura a trei martori” (Deuteronomul 19:15). Legea lui Dumnezeu le poruncea martorilor: „Să nu răspândeşti o ştire neadevărată. Să nu te însoţeşti cu cel rău, ajungând un martor care pune la cale ceva rău” (Exodul 23:1).

Martorii erau obligaţi să spună adevărul. Pedeapsa aplicată în cazul celor ce depuneau mărturie mincinoasă în faţa instanţei de judecată descuraja pe oricine: „Judecătorii să cerceteze amănunţit cazul, iar dacă martorul se dovedeşte un martor mincinos şi a adus o acuzaţie falsă împotriva fratelui său, să-i faceţi aşa cum a uneltit el împotriva fratelui său. Să smulgi răul din mijlocul tău” (Deuteronomul 19:18, 19). Astfel, dacă un om minţea în faţa instanţei pentru a lua moştenirea altcuiva, el trebuia să restituie valoarea acelei moşteniri. De asemenea, dacă un om minţea cu privire la o persoană despre care ştia că era nevinovată, iar aceasta era omorâtă, el trebuia să plătească cu propria viaţă. Această prevedere îi motiva pe israeliţi să spună adevărul.

Judecata trebuia făcută cu imparţialitate. După ce adunau toate dovezile disponibile, judecătorii deliberau pentru a pronunţa un verdict. În acest moment, ei trebuiau să ţină cont de un detaliu important menţionat în Legea lui Dumnezeu: „Să nu faceţi nedreptate când judecaţi. Să nu-i defavorizezi pe cei săraci şi să nu-i părtineşti pe cei mari. Să-l judeci cu dreptate pe semenul tău” (Leviticul 19:15). În toate cazurile, judecătorii trebuiau să judece pe baza dovezilor existente, nu a aspectului sau a poziţiei sociale a celor implicaţi.

Aceste principii, clar formulate cu secole în urmă în legea dată de Dumnezeu poporului Israel, pot fi utile şi astăzi în sălile de judecată. Dacă sunt respectate, este puţin probabil să se comită erori judiciare.

Moise le-a pus israeliţilor următoarea întrebare: „Ce naţiune mare are dispoziţii şi hotărâri judecătoreşti drepte, cum este toată legea aceasta pe care o pun astăzi înaintea voastră?” (Deuteronomul 4:8). Într-adevăr, nicio altă naţiune nu s-a bucurat de aceste avantaje. În timpul domniei regelui Solomon, care în tinereţe s-a străduit să respecte legile lui Iehova, poporul ‘a locuit în siguranţă’ şi a trăit în pace şi prosperitate, ‘mâncând, bând şi bucurându-se’ (1 Regi 4:20, 25).

Din nefericire, în cele din urmă, israeliţii i-au întors spatele lui Dumnezeu. Prin intermediul profetului Ieremia, Dumnezeu a spus: „Iată, au respins cuvântul lui Iehova. Ce înţelepciune au ei?” (Ieremia 8:9). Drept urmare, Ierusalimul a devenit „oraşul vinovat de sânge”, plin de „toate lucrurile dezgustătoare”. În cele din urmă, Ierusalimul a fost distrus şi a zăcut în ruine 70 de ani (Ezechiel 22:2; Ieremia 25:11).

Profetul Isaia a trăit într-o perioadă foarte tulbure din istoria Israelului. Privind în urmă, el s-a simţit îndemnat să spună un adevăr incontestabil despre Iehova Dumnezeu şi Legea sa: „Când vei judeca pământul, locuitorii pământului roditor vor învăţa dreptatea” (Isaia 26:9).

Isaia a fost inspirat să scrie despre domnia Regelui mesianic, Isus Cristos: „El nu va judeca după cele văzute de ochii săi, nici nu va mustra după cele auzite cu urechile sale. Îi va judeca pe cei de condiţie umilă cu dreptate şi va mustra cu nepărtinire în folosul celor smeriţi de pe pământ” (Isaia 11:3, 4). Ce perspectivă minunată pentru toţi cei care devin supuşi ai Regelui mesianic sub Regatul lui Dumnezeu! (Matei 6:10)