Femei care i-au bucurat inima lui Iehova
„DOMNUL să-ţi răsplătească ce ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea DOMNULUI.“ — RUT 2:12.
1, 2. Cum putem trage foloase reflectând la exemplele biblice de femei care i-au bucurat inima lui Iehova?
TEAMA de Dumnezeu le-a determinat pe două femei să nesocotească porunca unui faraon. Credinţa a îndemnat-o pe o prostituată să-şi rişte viaţa pentru a ocroti doi spioni israeliţi. Chibzuinţa şi umilinţa manifestate într-o situaţie critică au ajutat-o pe o femeie să salveze multe vieţi şi să-l împiedice pe unsul lui Iehova să se facă vinovat de vărsare de sânge. Credinţa în Iehova Dumnezeu şi un spirit de ospitalitate au îndemnat-o pe o mamă văduvă să dea ultima ei porţie de mâncare unui profet al lui Dumnezeu. Iată doar câteva dintre multele exemple biblice de femei care i-au bucurat inima lui Iehova prin faptele lor.
2 Atitudinea lui Iehova faţă de astfel de femei şi binecuvântările pe care le-a revărsat asupra lor demonstrează că ceea ce apreciază cel mai mult Dumnezeu la oameni — bărbaţi sau femei deopotrivă — sunt calităţile spirituale. În lumea de azi, obsedată de tot ce ţine de latura fizică a vieţii este greu să acorzi prioritate spiritualităţii, dar nu imposibil, aşa cum o dovedesc milioane de femei temătoare de Dumnezeu din care este alcătuit în mare parte poporul de azi al lui Iehova. Aceste femei creştine imită credinţa, chibzuinţa, ospitalitatea şi alte calităţi deosebite manifestate de unele femei temătoare de Dumnezeu din timpurile biblice. Desigur, şi bărbaţii creştini vor să imite calităţile demonstrate de astfel de femei exemplare menţionate în Biblie. Pentru a înţelege cum putem să facem acest lucru într-o mai mare măsură, să analizăm mai detaliat relatările biblice despre femeile menţionate la început. — Romani 15:4; Iacov 4:8.
Două femei care au nesocotit porunca unui faraon
3, 4. a) De ce Şifra şi Pua au refuzat să asculte de Faraon când acesta le-a ordonat să-i ucidă pe toţi nou-născuţii israeliţi de sex masculin? b) Cum le-a răsplătit Iehova pe cele două moaşe pentru curajul şi teama lor sfântă?
3 La procesul de la Nürnberg care a avut loc după cel de-al doilea război mondial, mulţi dintre cei acuzaţi de genocid au încercat să-şi justifice crimele afirmând că nu au făcut altceva decât să se supună unor ordine. Comparaţi această atitudine cu cea a două moaşe israelite, Şifra şi Pua, care au trăit în Egiptul antic în timpul domniei unui faraon despotic al cărui nume nu este menţionat în Biblie. Temându-se de o creştere vertiginoasă a populaţiei evreieşti, Faraonul le-a ordonat celor două moaşe să aibă grijă ca toţi nou-născuţii evrei de sex masculin să fie omorâţi. Cum au reacţionat cele două femei la această poruncă oribilă? Ele „n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat pe copiii de sex masculin să trăiască“. De ce nu au cedat aceste femei fricii de oameni? Deoarece „s-au temut de Dumnezeu“. — Exodul 1:15, 17; Geneza 9:6.
4 Da, moaşele s-au refugiat în Iehova, iar el, la rândul său, s-a dovedit „un scut“ pentru ele, apărându-le de mânia Faraonului (2 Samuel 22:31; Exodul 1:18–20). Însă binecuvântarea lui Iehova nu s-a oprit aici. El le-a răsplătit pe Şifra şi Pua ajutându-le să-şi întemeieze propriile familii. El chiar le-a onorat pe aceste femei permiţând ca numele şi faptele lor să fie consemnate în Cuvântul său pentru a fi cunoscute de generaţiile viitoare, în timp ce numele acelui faraon s-a pierdut în negura vremii. — Exodul 1:21; 1 Samuel 2:30b; Proverbele 10:7.
5. Cum manifestă multe femei creştine de azi aceeaşi atitudine ca Şifra şi Pua, şi cum le va răsplăti Iehova?
5 Există şi azi femei ca Şifra şi Pua? Bineînţeles! În fiecare an, mii de astfel de femei predică fără teamă mesajul salvator al Bibliei în ţări în care „ordinul regelui“ interzice această activitate, riscând astfel să-şi piardă libertatea şi chiar viaţa (Evrei 11:23; Faptele 5:28, 29). Impulsionate de iubirea pentru Dumnezeu şi pentru semeni, aceste femei curajoase nu permit nimănui să le oprească să predice altora vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Prin urmare, multe femei creştine se confruntă cu opoziţie şi persecuţii (Marcu 12:30, 31; 13:9–13). Ca şi în cazul celor două moaşe, Iehova cunoaşte foarte bine faptele excelente ale unor astfel de femei curajoase, iar el îşi va demonstra iubirea faţă de ele păstrându-le numele în „cartea vieţii“, cu condiţia să persevereze cu fidelitate până la sfârşit. — Filipeni 4:3; Matei 24:13.
O fostă prostituată îi bucură inima lui Iehova
6, 7. a) Ce ştia Rahav despre Iehova şi poporul său, şi ce efect au avut asupra ei aceste cunoştinţe? b) În ce fel este numele lui Rahav pus la loc de cinste în Cuvântul lui Dumnezeu?
6 În anul 1473 î.e.n., în oraşul canaanit Ierihon locuia o prostituată pe nume Rahav. Se pare că Rahav cunoştea foarte multe lucruri. Când doi spioni israeliţi au căutat adăpost în casa ei, Rahav le-a relatat în mod amănunţit exodul miraculos al Israelului din Egipt, chiar dacă acest eveniment avusese loc în urmă cu 40 de ani! Ea ştia şi despre victoriile repurtate mai recent de Israel asupra regilor amoriţi Sihon şi Og. Să observăm cum a influenţat-o cunoaşterea acestor lucruri. Iată ce le-a spus ea spionilor: „Ştiu că DOMNUL v-a dat ţara aceasta, . . . căci DOMNUL Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ“ (Iosua 2:1, 9–11). Da, ceea ce Rahav cunoştea despre Iehova şi acţiunile sale în favoarea Israelului au atins o coardă sensibilă a inimii ei îndemnând-o să aibă credinţă în el. — Romani 10:10.
7 Credinţa a îndemnat-o pe Rahav să acţioneze. Ea i-a primit „în mod paşnic“ pe spionii israeliţi şi, când Israelul a atacat Ierihonul, a urmat instrucţiunile lor în vederea salvării (Evrei 11:31; Iosua 2:18–21). Fără îndoială, lucrările de credinţă ale lui Rahav i-au bucurat inima lui Iehova, întrucât el l-a inspirat pe discipolul creştin Iacov să menţioneze numele lui Rahav alături de cel al lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu, ca exemplu demn de imitat pentru creştini. Iacov a scris: „În acelaşi mod, nu a fost şi prostituata Rahav declarată dreaptă prin fapte, după ce îi primise cu ospitalitate pe mesageri şi îi făcuse să plece de acolo pe alt drum?“ — Iacov 2:25.
8. Cum a binecuvântat-o Iehova pe Rahav pentru credinţa şi ascultarea de care a dat dovadă?
8 Iehova a răsplătit-o pe Rahav în multe moduri. În primul rând, el a cruţat în mod miraculos viaţa ei, precum şi viaţa tuturor celor care au căutat adăpost la ea acasă, şi anume „casa tatălui ei şi toţi cei care-i aparţineau“. Apoi el le-a permis acestora să locuiască „în mijlocul lui Israel“ unde trebuiau să fie trataţi ca nişte persoane născute în Israel (Iosua 2:13; 6:22–25, NW; Leviticul 19:33, 34). Iar asta nu a fost totul. Iehova i-a acordat lui Rahav onoarea de a deveni o ascendentă a lui Isus Cristos. Ce dovadă extraordinară de bunătate iubitoare i-a fost arătată acestei femei care fusese cândva o canaanită închinătoare la idoli!a — Psalmul 130:3, 4.
9. Cum le poate încuraja pe unele femei de azi atitudinea lui Iehova faţă de Rahav şi faţă de unele femei creştine din secolul I?
9 Asemenea lui Rahav, din secolul I şi până în prezent, unele femei care au devenit creştine au abandonat un mod de viaţă imoral pentru a-i fi plăcute lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9–11). Fără îndoială, unele au crescut într-un mediu unde, la fel ca în Canaanul antic, imoralitatea era o practică obişnuită, ba chiar era considerată ceva normal. Totuşi, impulsionate de credinţa bazată pe o cunoaştere exactă a Scripturilor, ele şi-au schimbat modul de viaţă (Romani 10:17). Prin urmare, şi despre aceste femei se poate spune: „Lui Dumnezeu nu-i este ruşine cu [ele], să fie invocat ca Dumnezeu al lor“ (Evrei 11:16). Ce onoare deosebită!
O femeie binecuvântată pentru chibzuinţa ei
10, 11. Ce situaţie creată între Nabal şi David a îndemnat-o la acţiune pe Abigail?
10 Multe femei fidele din timpurile antice au demonstrat chibzuinţă în mod remarcabil, devenind astfel comori preţioase pentru poporul lui Iehova. Una dintre aceste femei a fost Abigail, soţia unui israelit pe nume Nabal, un bogat proprietar de pământuri. Chibzuinţa lui Abigail a contribuit la salvarea unor vieţi şi l-a împiedicat pe David, viitor rege al Israelului, să se facă vinovat de vărsare de sânge. Putem citi despre Abigail în 1 Samuel, capitolul 25.
11 La începutul relatării aflăm că David şi oamenii săi îşi aşază tabăra în apropierea turmelor lui Nabal, pe care le ocrotesc zi şi noapte fără să ceară vreun ban, ci pur şi simplu din consideraţie faţă de fratele lor israelit, Nabal. Când proviziile de hrană ale lui David se împuţinează, el trimite zece tineri la Nabal ca să ceară nişte alimente. Nabal are acum ocazia să-l onoreze pe David, unsul lui Iehova, şi să-şi manifeste recunoştinţa faţă de el. Însă Nabal procedează exact invers. Într-o izbucnire de mânie, el vorbeşte în mod injurios la adresa lui David şi îi trimite pe tineri înapoi cu mâna goală. Aflând cele întâmplate, David ia 400 de bărbaţi înarmaţi şi pleacă să se răzbune. Abigail află de reacţia dură a soţului ei şi acţionează imediat şi cu chibzuinţă pentru a-l linişti pe David, trimiţându-i o mare cantitate de alimente. Apoi ea însăşi se duce la David. — Versetele 2–20.
12, 13. a) Cum a dat dovadă Abigail de chibzuinţă şi de loialitate faţă de Iehova şi faţă de unsul său? b) Ce a făcut Abigail când a ajuns acasă, şi ce întorsătură au luat lucrurile în cazul ei?
12 Când Abigail îl întâlneşte pe David, modul umil în care ea cere îndurare demonstrează respectul ei profund pentru unsul lui Iehova. „DOMNUL va face domnului meu o casă trainică; căci domnul meu poartă războaiele DOMNULUI“, spune ea adăugând că Iehova îl va pune pe David conducător al Israelului (versetele 28–30). Totodată, Abigail dă dovadă de mare curaj spunându-i lui David că dorinţa lui de răzbunare, dacă nu este ţinută sub control, va duce la vărsare de sânge (versetele 26, 31). David se calmează observând umilinţa, respectul profund şi gândirea clară a lui Abigail. El spune: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie înţelepciunea [chibzuinţa, NW] ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge“. — Versetele 32, 33.
13 După ce se întoarce acasă, Abigail, dând dovadă de curaj, vrea să-i spună soţului ei despre darul pe care i l-a trimis lui David. Însă îl găseşte „beat mort“. Aşa că aşteaptă până când se trezeşte şi apoi îi povesteşte cele întâmplate. Cum reacţionează Nabal? El este atât de şocat, încât cade victimă unei boli care ar putea fi un fel de paralizie. Zece zile mai târziu, Dumnezeu face ca Nabal să moară. Când află de moartea lui Nabal, David o cere în căsătorie pe Abigail, pe care, în mod evident, o admiră şi o respectă profund. Abigail acceptă. — Versetele 34–42.
Puteţi fi ca Abigail?
14. Ce calităţi ale lui Abigail am dori să cultivăm într-o mai mare măsură?
14 Aţi observat la Abigail unele calităţi pe care voi — indiferent că sunteţi femei sau bărbaţi — aţi dori să le cultivaţi într-o măsură mai mare? Poate că aţi dori să daţi dovadă de mai multă chibzuinţă când se ivesc dificultăţi. Sau poate că doriţi să vorbiţi cu calm şi discernământ când ceilalţi îşi ies din fire. În acest caz, de ce nu v-aţi ruga lui Iehova cu privire la acest lucru? El promite că le va da înţelepciune, discernământ şi capacitate de gândire tuturor celor care ‘cer neîncetat cu credinţă’. — Iacov 1:5, 6; Proverbele 2:1–6, 10, 11.
15. În ce situaţii este deosebit de important ca femeile creştine să manifeste calităţile demonstrate de Abigail?
15 Aceste calităţi excelente sunt deosebit de importante pentru o femeie care are un soţ necredincios ce nu prea ia în seamă principiile biblice sau nu le respectă deloc. Poate că bea în exces. Sperăm că astfel de oameni îşi vor schimba căile. Mulţi au făcut acest lucru — deseori datorită blândeţii, respectului profund şi conduitei caste a soţiilor lor. — 1 Petru 3:1, 2, 4.
16. Indiferent de situaţia familială, cum demonstrează o soră creştină că preţuieşte mai presus de orice propriile relaţii cu Iehova?
16 Indiferent de dificultăţile pe care le-aţi putea întâmpina acasă, amintiţi-vă că Iehova este întotdeauna gata să vă susţină (1 Petru 3:12). Aşadar, depuneţi eforturi să vă întăriţi pe plan spiritual. Cereţi în rugăciune înţelepciune şi o inimă calmă. Da, apropiaţi-vă de Iehova studiind cu regularitate Biblia, rugându-vă, meditând şi asociindu-vă cu colaboratorii creştini. Iubirea lui Abigail faţă de Dumnezeu şi atitudinea ei faţă de slujitorul Său uns nu au fost afectate de optica nespirituală a soţului ei. Ea a acţionat în virtutea unor principii drepte. Chiar şi într-o familie în care soţul este un slujitor exemplar al lui Dumnezeu, o soţie creştină îşi dă seama că trebuie să continue să lucreze din greu pentru a-şi consolida şi păstra propria spiritualitate. Este adevărat că soţul are responsabilitatea biblică de a se îngriji de ea din punct de vedere spiritual şi material, dar în ultimă instanţă ea trebuie să-şi ducă la bun sfârşit „propria salvare, cu teamă şi tremur“. — Filipeni 2:12; 1 Timotei 5:8.
Ea a primit „o recompensă de profet“
17, 18. a) Cu ce neobişnuită încercare a credinţei s-a confruntat văduva din Sarepta? b) Cum a reacţionat văduva la cererea lui Ilie, şi cum a răsplătit-o Iehova?
17 Modul în care Iehova s-a îngrijit de o văduvă săracă în zilele profetului Ilie arată că el îi apreciază profund pe cei ce susţin închinarea adevărată dăruind din timpul, energia şi resursele lor. Din cauza unei secete îndelungate, o foamete s-a abătut asupra multor oameni, printre care şi o văduvă şi tânărul ei fiu care locuiau în Sarepta. Chiar în momentul în care le mai rămăsese hrană pentru o singură masă, a sosit un musafir: profetul Ilie. Acesta a venit cu o cerere cu totul neobişnuită. Deşi conştient de situaţia disperată în care se afla femeia, el i-a cerut să coacă pentru el „o mică turtă“ din uleiul şi făina pe care aceasta le mai avea. Însă el a adăugat: „Căci aşa vorbeşte DOMNUL Dumnezeul lui Israel: «Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu va lipsi, până în ziua când DOMNUL va da ploaie pe faţa pământului»“. — 1 Împăraţi 17:8–14.
18 Cum aţi fi reacţionat voi la o asemenea cerere neobişnuită? Dându-şi probabil seama că Ilie era profetul lui Iehova, văduva din Sarepta „a făcut după cuvântul lui Ilie“. Cum a răsplătit Iehova gestul ei de ospitalitate? El le-a oferit în mod miraculos hrană femeii, fiului ei şi lui Ilie pe toată perioada secetei (1 Împăraţi 17:15, 16). Da, Iehova i-a dat văduvei din Sarepta „o recompensă de profet“, chiar dacă nu era o israelită (Matei 10:41). La rândul său, Fiul lui Dumnezeu a onorat-o pe această văduvă dând-o ca exemplu locuitorilor lipsiţi de credinţă ai oraşului în care crescuse el, Nazaret. — Luca 4:24–26.
19. În ce moduri reflectă multe femei creştine de azi spiritul văduvei din Sarepta, şi cum le priveşte Iehova?
19 În prezent, multe femei creştine reflectă spiritul văduvei din Sarepta. De exemplu, în fiecare săptămână, surori creştine altruiste — multe dintre ele fiind sărace sau având familii de care trebuie să se îngrijească — manifestă ospitalitate faţă de supraveghetorii itineranţi şi soţiile lor. Altele îi invită uneori la masă pe miniştrii cu timp integral care slujesc în congregaţia lor, îi ajută pe cei nevoiaşi sau dăruiesc din timpul, energia şi resursele lor pentru a susţine lucrarea Regatului în alte moduri (Luca 21:4). Observă Iehova aceste sacrificii? Bineînţeles! „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care aţi arătat-o pentru numele său, prin faptul că le-aţi slujit şi continuaţi să le slujiţi sfinţilor.“ — Evrei 6:10.
20. Ce se va analiza în articolul următor?
20 În secolul I, câteva femei temătoare de Dumnezeu au avut privilegiul de a le sluji lui Isus şi apostolilor. În articolul următor, vom analiza cum i-au bucurat inima lui Iehova aceste femei şi vom vedea câteva exemple de femei din zilele noastre care îi slujesc lui Iehova din toată inima, chiar şi în condiţii grele.
[Notă de subsol]
a În genealogia lui Isus consemnată de Matei sunt menţionate numele a patru femei: Tamar, Rahav, Rut şi Maria. Toate se află la loc de cinste în Cuvântul lui Dumnezeu. — Matei 1:3, 5, 16.
Recapitulare
• Cum i-au bucurat inima lui Iehova
• Şifra şi Pua?
• Rahav?
• Abigail?
• văduva din Sarepta?
• Cum ne poate ajuta personal meditarea la exemplul lăsat de aceste femei? Exemplificaţi.
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 9]
Multe femei fidele i-au slujit lui Dumnezeu în pofida ‘ordinului regelui’
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
De ce este Rahav un exemplu excelent de credinţă?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
Ce calităţi demonstrate de Abigail aţi dori să imitaţi?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]
Multe femei creştine de azi reflectă spiritul manifestat de văduva din Sarepta