Spre cine ne îndreptăm privirea?
„Către tine îmi înalț ochii, o, Tu care locuiești în ceruri!” (PS. 123:1)
1, 2. Ce înseamnă să ne înălțăm ochii spre Iehova?
TRĂIM „timpuri critice” cărora cu greu le facem față, iar, înainte ca Iehova să distrugă această lume rea și să instaureze adevărata pace pe pământ, timpurile vor deveni și mai critice. (2 Tim. 3:1) De aceea, ar trebui să ne întrebăm: La cine caut ajutor și îndrumare? „La Iehova”, probabil că vom răspunde cu promptitudine! Într-adevăr, acesta este cel mai bun răspuns!
2 Ce înseamnă să ne înălțăm ochii spre Iehova? Și cum putem fi siguri că privirea noastră rămâne ațintită asupra lui atunci când trecem prin situații critice? Cu secole în urmă, un scriitor al Bibliei a explicat cât este de important să privim spre Iehova când ne confruntăm cu probleme. (Citește Psalmul 123:1-4.) Conform psalmistului, când privim spre Iehova, suntem asemenea unui slujitor care privește la stăpânul său. Ce a vrut să spună el prin această comparație? Că slujitorul nu privește la stăpânul său doar pentru a primi hrană și protecție, ci și pentru a înțelege dorințele acestuia și pentru a le îndeplini. În mod asemănător, noi trebuie să studiem cu atenție Biblia în fiecare zi pentru a înțelege ce vrea Iehova de la noi și pentru a urma, apoi, îndrumarea sa. Numai în felul acesta ne putem asigura că Iehova ne va susține atunci când vom avea nevoie de ajutor. (Ef. 5:17)
3. Ce ne-ar putea distrage atenția de la Iehova?
3 Cu toate că știm cât de important este să privim în permanență spre Iehova, uneori pierdem din vedere acest lucru. Așa i s-a întâmplat Martei, o prietenă apropiată a lui Isus. Ea „era distrasă de multele treburi pe care le avea de făcut”. (Luca 10:40-42) Dacă o persoană fidelă ca Marta a fost distrasă de treburi, deși se afla în prezența lui Isus, nu ar trebui să fim surprinși dacă acest lucru ni se întâmplă și nouă! Dar ce ne-ar putea distrage atenția de la Iehova? În acest articol vom vedea cum ne pot distrage acțiunile altora și cum putem continua să privim spre Iehova.
UN BĂRBAT FIDEL A PIERDUT UN PRIVILEGIU
4. De ce suntem, poate, surprinși că Moise a pierdut privilegiul de a intra în Țara Promisă?
4 Moise a fost un om care a căutat îndrumarea lui Iehova. El „a rămas neclintit, ca și cum l-ar fi văzut pe Cel nevăzut”. (Citește Evrei 11:24-27.) Relatarea biblică spune că „nu s-a mai ridicat niciodată în Israel un profet ca Moise, pe care Iehova l-a cunoscut față în față”. (Deut. 34:10) Dar, chiar dacă Moise a avut o relație apropiată cu Iehova, el a pierdut privilegiul de a intra în Țara Promisă. (Num. 20:12) Care a fost motivul?
5-7. Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce israeliții au ieșit din Egipt și cum a gestionat Moise situația?
5 La nici două luni după ce israeliții au ieșit din Egipt, a apărut o problemă serioasă. Chiar înainte să ajungă la muntele Sinai, ei au început să murmure împotriva lui Moise din cauză că nu aveau apă. Situația a devenit atât de tensionată, încât Moise a strigat la Iehova: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin și mă vor omorî cu pietre!”. (Ex. 17:4) Iehova i-a răspuns lui Moise dându-i instrucțiuni clare. El i-a spus să-și ia toiagul și să lovească stânca din Horeb. Relatarea biblică spune: „Moise a făcut așa sub ochii bătrânilor lui Israel”. Din stâncă a țâșnit apă, israeliții au băut pe săturate, iar conflictul a fost aplanat. (Ex. 17:5, 6)
6 Relatarea spune în continuare că Moise „a pus . . . locului aceluia numele Masa și Meriba, din cauza certei fiilor lui Israel și din cauză că l-au pus pe Iehova la încercare, zicând: «Este Iehova în mijlocul nostru sau nu?».”. (Ex. 17:7) Aceste denumiri erau potrivite deoarece însemnau „Încercare” și „Ceartă”.
7 Ce a simțit Iehova cu privire la cele întâmplate la Meriba? El a considerat acțiunile israeliților drept o răzvrătire nu numai împotriva lui Moise, ci și împotriva autorității Sale. (Citește Psalmul 95:8, 9.) Evident, reacția israeliților a fost greșită. În această situație, Moise a acționat corect, privind spre Iehova și urmând cu conștiinciozitate îndrumarea sa.
8. Ce problemă a apărut spre sfârșitul celor 40 de ani de peregrinare prin pustiu?
8 Dar ce s-a întâmplat când, după aproximativ 40 de ani, a avut loc un eveniment asemănător? Israeliții se apropiau de sfârșitul călătoriei prin pustiu și au ajuns la o localitate care a fost numită, ulterior, tot Meriba.a Ea se afla lângă Cades, aproape de granița Țării Promise. Poporul s-a plâns din nou că nu are apă. (Num. 20:1-5) De data aceasta însă, Moise nu a mai acționat corect.
9. Ce instrucțiuni a primit Moise, dar ce a făcut el? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)
9 Cum a reacționat Moise la această răzvrătire? El și-a înălțat din nou ochii spre Iehova pentru îndrumare. Dar acum Iehova nu i-a spus să lovească stânca, ci să-și ia toiagul, să adune poporul lângă stâncă și să vorbească stâncii. (Num. 20:6-8) Însă Moise nu a vorbit stâncii. El era atât de nemulțumit și de furios, încât a strigat la cei adunați acolo: „Ascultați acum, răzvrătiților! Oare vă vom scoate noi apă din stânca aceasta?”. Apoi a lovit stânca nu o dată, ci de două ori. (Num. 20:10, 11)
10. Cum a reacționat Iehova la ceea ce a făcut Moise?
10 Iehova s-a mâniat foarte tare pe Moise. (Deut. 1:37; 3:26) De ce? Probabil din mai multe motive. Unul dintre ele ar putea fi acela că Moise nu a ascultat de noile îndrumări pe care i le dăduse Iehova.
11. Cum ar fi putut Moise, prin faptul că a lovit stânca, să sugereze că rezultatul acțiunii sale nu a fost un miracol?
11 Ar mai putea exista un motiv. Formațiunile stâncoase din zona primei locații Meriba sunt alcătuite din granit masiv. Oricât de tare ar lovi cineva acest granit, nimeni nu s-ar aștepta să iasă apă din el. Însă dealurile din zona celei de-a doua locații numite Meriba sunt diferite, fiind formate din roci calcaroase, mai puțin dure. Datorită structurii poroase a calcarului, apa se infiltrează prin el, formând bazine subterane. Oamenii pot ajunge la apă străpungând stânca. Oare au crezut israeliții că, atunci când Moise a lovit de două ori această stâncă poroasă, apa a țâșnit la suprafață printr-un proces natural, nu prin acțiunea lui Iehova? Prin faptul că a lovit stânca, în loc să-i vorbească, a atenuat oare Moise caracterul miraculos al acestei acțiuni?b Nu putem ști sigur.
CUM S-A RĂZVRĂTIT MOISE
12. Care ar fi putut fi un alt motiv pentru care Iehova s-a înfuriat pe Moise și pe Aaron?
12 Mai există un motiv plauzibil pentru care Iehova s-a înfuriat pe Moise și pe Aaron. Să remarcăm ce anume i-a spus Moise poporului: „Oare vă vom scoate noi apă din stânca aceasta?”. Folosind pronumele „noi”, Moise s-a referit, probabil, la el și la Aaron. Prin cuvintele sale, Moise a arătat o gravă lipsă de respect față de Iehova, Cel care înfăptuise, de fapt, acel miracol. Această supoziție pare a fi confirmată de ceea ce citim în Psalmul 106:32, 33: „L-au provocat la mânie la apele de la Meriba, astfel că răul s-a abătut asupra lui Moise din cauza lor. Căci i-au amărât spiritul și el a vorbit necugetat cu buzele lui”.c (Num. 27:14) Moise nu i-a acordat lui Iehova onoarea cuvenită. Iehova le-a spus lui Moise și lui Aaron: „V-ați răzvrătit împotriva poruncii mele”. (Num. 20:24) Într-adevăr, acesta era un păcat grav!
13. De ce putem spune că Iehova a dat dovadă de dreptate și de consecvență când l-a judecat pe Moise?
13 Întrucât Moise și Aaron îi conduceau poporul, Iehova avea așteptări mai mari de la ei. (Luca 12:48) În trecut, Iehova refuzase unei întregi generații de israeliți intrarea în Țara Promisă deoarece aceștia se răzvrătiseră împotriva lui. (Num. 14:26-30, 34) Prin urmare, Iehova a dat dovadă de dreptate și de consecvență când i-a aplicat lui Moise o pedeapsă asemănătoare din cauza actului său de răzvrătire. La fel ca acelor rebeli, lui Moise nu i s-a permis să intre în Țara Promisă.
CAUZA PROBLEMEI
14, 15. Din ce cauză s-a răzvrătit Moise împotriva lui Iehova?
14 Ce anume l-a determinat pe Moise să se răzvrătească împotriva lui Iehova? Să remarcăm încă o dată ce spune Psalmul 106:32, 33: „L-au provocat la mânie la apele de la Meriba, astfel că răul s-a abătut asupra lui Moise din cauza lor. Căci i-au amărât spiritul și el a vorbit necugetat cu buzele lui”. Chiar dacă israeliții au fost cei care l-au provocat pe Iehova, cel care s-a amărât, sau s-a mâniat, a fost Moise. Lipsa stăpânirii de sine l-a determinat să vorbească fără să se gândească la consecințe.
15 Moise a permis acțiunilor altora să-i abată atenția de la Iehova. Prima dată când poporul s-a plâns că nu are apă, Moise a soluționat problema în mod corect. (Ex. 7:6) Dar s-ar putea ca, mai târziu, el să fi obosit sau să se fi simțit descurajat din cauza spiritului de răzvrătire manifestat de israeliți atâția ani. Poate că Moise s-a concentrat mai mult asupra sentimentelor sale decât asupra modului în care putea să-l glorifice pe Iehova!
16. De ce ar trebui să reflectăm la ceea ce a făcut Moise?
16 Dacă un profet fidel ca Moise a putut să se poticnească și să nu mai privească spre Iehova, și nouă ar putea să ni se întâmple foarte ușor lucrul acesta. Asemenea lui Moise, noi suntem pe punctul de a intra într-o țară simbolică, lumea nouă promisă de Dumnezeu. (2 Pet. 3:13) Niciunul dintre noi nu ar vrea să piardă acest privilegiu special. Dar, pentru aceasta, trebuie să ne păstrăm privirea ațintită asupra lui Iehova, străduindu-ne să facem voința sa în permanență. (1 Ioan 2:17) Ce învățăminte putem să tragem din greșeala lui Moise?
SĂ NU NE LĂSĂM DISTRAȘI DE ACȚIUNILE ALTORA
17. Ce ne poate ajuta să nu ne pierdem stăpânirea de sine când suntem descurajați?
17 Să nu ne pierdem stăpânirea de sine când suntem descurajați. Chiar dacă ne confruntăm cu aceleași probleme ani la rând, Biblia ne încurajează ‘să nu renunțăm să facem ce este bine, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală’. (Gal. 6:9; 2 Tes. 3:13) Când o situație sau o persoană ne pune la încercare răbdarea de repetate ori, reușim să ne stăpânim limba și să ne păstrăm calmul? (Prov. 10:19; 17:27; Mat. 5:22) Când suntem provocați, trebuie să învățăm ‘să facem loc mâniei’, în sensul că trebuie să facem loc mâniei lui Iehova să se manifeste. (Citește Romani 12:17-21.) Aceasta înseamnă că, în loc să ne mâniem, vom privi spre Iehova așteptând cu răbdare ca el să rezolve problema noastră atunci când crede de cuviință. Dacă nu l-am aștepta pe Iehova, ci ne-am răzbuna singuri într-un fel sau altul, am arăta lipsă de respect față de el.
18. De ce anume trebuie să ținem cont în ce privește respectarea îndrumărilor?
18 Să urmăm îndeaproape cele mai recente îndrumări. Respectăm cu fidelitate cele mai recente îndrumări pe care ni le dă Iehova? Aceasta înseamnă să nu mai facem unele lucruri așa cum le făceam în trecut, ci să respectăm orice dispoziție nouă pe care ne-o dă Iehova prin intermediul organizației sale. (Evr. 13:17) Totodată, va trebui să fim atenți ‘să nu trecem peste ce este scris’. (1 Cor. 4:6) Dacă vom urma îndeaproape îndrumările primite de la Iehova, ne vom păstra privirea ațintită asupra lui.
19. Ce putem face pentru a nu permite greșelilor altora să ne prejudicieze prietenia cu Iehova?
19 Să nu permitem ca greșelile altora să ne prejudicieze prietenia cu Iehova. Dacă vom continua să privim spre Iehova, nu vom permite ca acțiunile altora să ne amărască sau să ne prejudicieze prietenia cu el. Acest lucru este deosebit de important mai ales dacă, la fel ca Moise, ne bucurăm de responsabilități în organizația lui Iehova. Deși fiecare dintre noi trebuie ‘să continue să lucreze la salvarea sa cu teamă și tremur’, să nu uităm că Iehova nu ne judecă după norme rigide. (Filip. 2:12) Totuși, cu cât responsabilitatea noastră este mai mare, cu atât El așteaptă mai mult de la noi. (Luca 12:48) Dacă îl iubim cu adevărat pe Iehova, nimic nu ne va poticni și nici nu va putea să ne separe de iubirea sa! (Ps. 119:165; Rom. 8:37-39)
20. Ce ar trebui să fim hotărâți să facem?
20 În aceste vremuri dificile și pline de provocări, este foarte important să continuăm să privim țintă la Iehova, Cel care ‘locuiește în ceruri’, pentru a putea înțelege ce vrea de la noi. Să nu permitem niciodată ca prietenia noastră cu El să fie prejudiciată de acțiunile altora. Să păstrăm în minte și în inimă învățămintele pe care le-am tras din cele întâmplate lui Moise. În loc să reacționăm în mod exagerat la imperfecțiunile celor din jurul nostru, să fim hotărâți să avem ochii „îndreptați spre Iehova, Dumnezeul nostru, până ne va arăta îndurare”! (Ps. 123:1, 2)
a Această Meriba, situată aproape de Cades, este diferită de Meriba de lângă Refidim, care se numea și Masa. Ambele locuri au fost numite Meriba din cauza certurilor care au avut loc acolo. (Vezi harta de la secțiunea 7 din broșura Ghid de studiere a Cuvântului lui Dumnezeu.)
b Profesorul John Beck spune cu privire la această relatare: „Potrivit tradiției iudaice, rebelii l-ar fi criticat pe Moise spunând: «Moise cunoaște proprietățile acestui tip de rocă! Dacă vrea să-și demonstreze puterile miraculoase, să încerce să scoată apă pentru noi și din altă stâncă».”. Dar, evident, aceasta este doar o tradiție.
c Vezi articolul „Întrebări de la cititori”, apărut în Turnul de veghe din 1 septembrie 1988, p. 32.