Vă satisface religia necesităţile?
AERUL, apa, hrana, adăpostul — toate acestea sunt unanim recunoscute ca fiind necesităţi umane. Dacă acestea nu ar mai fi, atunci am fi lipsiţi de cele necesare vieţii, şi aceasta ne-ar aduce moartea. Cu mult timp în urmă însă, conducătorul israelit Moise a atras atenţia asupra unei alte necesităţi umane, necesitate mai importantă chiar decât hrana sau apa. Moise a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pîine, ci omul trăieşte cu orice iese din gura DOMNULUI [orice exprimare a gurii lui Iehova, New World Translation]“. — Deuteronomul 8:3.
Prin aceste cuvinte înţelepte, Moise a arătat importanţa pe care o are satisfacerea necesităţilor noastre religioase sau spirituale. El a indicat faptul că de satisfacerea lor depinde însăşi viaţa noastră! În cei 40 de ani de peregrinare prin deşert, israeliţii au trăit literalmente prin intermediul ‘exprimărilor gurii lui Iehova’. Ei au supravieţuit unor situaţii care, în mod obişnuit, ar fi constituit experienţe fatale. La porunca lui Dumnezeu, a căzut în mod miraculos din ceruri un aliment numit mană. Pentru a le potoli setea, a ţâşnit apă din stâncă. Dumnezeu a făcut însă mai mult decât doar să se îngrijească de necesităţile lor fizice. Moise a spus: „DOMNUL [Iehova, NW] Dumnezeul tău te mustră aşa cum mustră un om pe copilul lui“. — Deuteronomul 8:4, 5; Exodul 16:31, 32; 17:5, 6.
Israeliţii nu au fost lăsaţi să se descurce singuri în ce priveşte faptul de a discerne ceea ce era corect sau greşit atât din punct de vedere moral, cât şi religios. Ei au primit îndrumare chiar din partea lui Dumnezeu. El le-a furnizat Legea mozaică — un remarcabil cod de legi care cuprindea un regim alimentar sănătos, un cod strict de norme sanitare, precum şi principii morale şi religioase sănătoase. Dumnezeu promova, aşadar, sănătatea şi bunăstarea spirituală a Israelului. Ei trăiau prin intermediul ‘exprimărilor gurii lui Iehova’.
În felul acesta, Israelul se deosebea net de celelalte naţiuni. În zilele lui Moise, Egiptul se impunea drept cea mai importantă putere mondială. Dar Egiptul era şi o ţară foarte religioasă. World Book Encyclopedia declară: „Vechii egipteni credeau că diferite divinităţi (zei şi zeiţe) influenţau fiecare fenomen al naturii şi fiecare activitate umană. În consecinţă, ei se închinau multor divinităţi. . . . În fiecare oraş egiptean, mai mare sau mai mic, oamenii se închinau unui anumit zeu propriu, pe lângă închinarea adusă principalelor divinităţi“.
A satisfăcut oare această închinare politeistă necesităţile spirituale ale egiptenilor? Nu. Egiptul a devenit o ţară dominată de superstiţii şi de practici sexuale degradante. Modul de viaţă dus de egipteni, departe de a promova viaţa şi sănătatea, le-a adus „boli grele“ (Deuteronomul 7:15). Nu este surprinzător deci faptul că Biblia se exprimă în mod dispreţuitor la adresa zeilor Egiptului, numindu-i ‘idoli bălegaţi’. — Ezechiel 20:7, 8, NW.
Astăzi există o situaţie similară. Majoritatea oamenilor au cel puţin un anumit fel de credinţă religioasă, puţini fiind cei care se declară fără Dumnezeu. Cu toate acestea, este incontestabil faptul că religia, în general, nu a reuşit să satisfacă necesităţile spirituale ale omenirii. Oare ar mai exista astăzi problema războiului, a rasismului, a foametei şi a sărăciei crescânde dacă oamenii ar trăi într-adevăr prin intermediul ‘oricărei exprimări a gurii lui Iehova’? Cu siguranţă, nu! Cu toate acestea, puţini oameni se gândesc să-şi schimbe religia. Unii nu sunt dispuşi nici măcar să discute despre religie sau să acorde atenţie unor idei religioase noi!
De exemplu, un bărbat din Ghana, o ţară din vestul Africii, i-a spus unui ministru creştin: „Cred că Dumnezeu ni s-a revelat nouă, africanilor, prin intermediul influenţilor noştri preoţi şi preotese, întocmai cum s-a revelat iudeilor prin intermediul profeţilor lor. Este trist că unii dintre africanii noştri nu-şi recunosc propriii preoţi, dar vorbesc în schimb despre Isus, despre Mahomed şi despre alţii“.
În multe societăţi africane tradiţionale, creştinismul este considerat drept religia albilor — un sistem importat, care a produs mai mult rău decât bine. Ce efect va avea însă o astfel de atitudine refractară la nou asupra eforturilor dumneavoastră de a vă satisface necesităţile spirituale: le va favoriza sau le va stânjeni? Un proverb african spune: „Nimeni nu-şi vâră ambele mâini în vasul cu mâncare numai fiindcă îi este foame“. Un asemenea obicei de a mânca nu este numai nemanierat, ci şi riscant — mai ales dacă nu ştiţi ce anume se află în vas! Totuşi, mulţi îşi aleg religia nu pe baza unei cercetări serioase, ci pe baza sentimentelor sau a tradiţiei existente în familie.
Închinarea care satisface necesităţile dumneavoastră spirituale ar trebui să fie „un serviciu sacru cu facultatea voastră de a raţiona“ (Romani 12:1, NW). Ar trebui să fie o alegere bazată pe informaţii şi pe gândire logică. Aşadar, să examinăm chestiunea alegerii religiei din punctul de vedere al unui african. Articolul care urmează va prezenta însă interes pentru cititorii de pretutindeni.
[Legenda fotografiei de la pagina 3]
Moise a arătat importanţa pe care o are satisfacerea necesităţilor noastre spirituale.
[Legenda fotografiei de la pagina 4]
Confruntarea cu misionarii creştinătăţii i-a determinat pe unii africani să devină refractari faţă de Biblie.