Prin credinţă, Barac a înfrânt o armată puternică

IMAGINEAZĂ-ŢI că te afli în faţa unui batalion inamic. Soldaţii sunt dotaţi cu cel mai modern echipament militar şi se află pe poziţie de atac. Înaintea lor, tu şi camarazii tăi sunteţi practic fără nici o apărare.

Pe timpul când Israelul era condus de judecători, Barac, Debora şi 10 000 de compatrioţi israeliţi au trecut prin situaţia descrisă mai înainte. Inamicul erau armatele canaanite aflate sub comanda lui Sisera. Ucigătoarele lor care de război aveau roţi prevăzute cu coase de fier. Teatrul acestei operaţiuni militare a fost Muntele Tabor şi valea torentului Chison. Evenimentele ce s-au derulat aici ni-l prezintă pe Barac drept un bărbat cu o credinţă exemplară. Dar mai întâi să vedem ce a dus la această confruntare.

Israeliţii imploră ajutorul lui Iehova

Cartea Judecătorilor vorbeşte despre repetatele abateri ale israeliţilor de la închinarea adevărată şi despre consecinţele dezastruoase ale acţiunilor lor. De fiecare dată israeliţii se smereau şi implorau mila divină; Dumnezeu numea un salvator care îi elibera, dar, după un timp, aceştia se răzvrăteau din nou. Ca de obicei, „fiii lui Israel iarăşi au făcut rău înaintea DOMNULUI; şi Ehud [un judecător care îi eliberase de sub jugul moabit] murise“. De fapt, „ei îşi aleseseră noi dumnezei“. Care au fost urmările? „DOMNUL i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera . . . Fiii lui Israel au strigat către DOMNUL, căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi de douăzeci de ani asuprea foarte tare pe fiii lui Israel.“ — Judecătorii 4:1–3; 5:8.

Biblia spune cu privire la situaţia care exista atunci în Israel: „[În zilele acelea] drumurile erau părăsite şi călătorii apucau pe căi [ocolite]. Satele încetaseră, încetaseră să existe“ (Judecătorii 5:6, 7). Oamenii erau terorizaţi de jefuitorii cu care. Un istoric afirmă: „În Israel domnea frica, întreaga comunitate părea paralizată şi neajutorată“. Aşa cum făcuseră de nenumărate ori, descurajaţi, israeliţii au implorat ajutorul lui Iehova.

Iehova numeşte un conducător

Ca urmare a asupririi canaanite, Israelul trecea printr-o perioadă de criză. Atunci Dumnezeu şi-a transmis instrucţiunile şi hotărârile judecătoreşti prin intermediul profetesei Debora. Iehova i-a acordat acestei femei onoarea de a fi o mamă figurativă pentru Israel. — Judecătorii 4:4; 5:7.

Debora a trimis după Barac şi i-a spus: „Nu a poruncit DOMNUL, Dumnezeul lui Israel? Du-te, îndreaptă-te spre Muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni dintre fiii lui Neftali şi dintre fiii lui Zabulon; [îl] voi atrage spre tine, la torentul Chison, pe Sisera, căpetenia armatei lui Iabin, împreună cu carele şi mulţimea lui, şi-l voi da în mâinile tale“ (Judecătorii 4:6, 7). Spunând „nu a poruncit Iehova?“, Debora a vrut să sublinieze că ea nu avea nici o autoritate asupra lui Barac. Ea era doar persoana prin care Dumnezeu transmitea o poruncă. Care a fost răspunsul lui Barac?

„Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce“ (Judecătorii 4:8). De ce n-a acceptat Barac imediat responsabilitatea încredinţată lui de către Dumnezeu? Din laşitate? Sau pentru că îi lipsea încrederea în promisiunile lui Dumnezeu? Nicidecum. Nu a fost vorba nici de refuzarea misiunii, nici de nesupunere faţă de Iehova. Răspunsul lui Barac arată că el nu se simţea capabil să îndeplinească singur porunca lui Dumnezeu. Prezenţa reprezentantului lui Dumnezeu ar fi garantat îndrumarea divină şi le-ar fi insuflat încredere lui şi oamenilor săi. Condiţia pusă de Barac n-a fost un semn de slăbiciune, ci mai degrabă dovada unei credinţe puternice.

Reacţia lui Barac poate fi comparată cu a lui Moise, cu a lui Ghedeon şi cu a lui Ieremia. Nici aceşti oameni nu s-au simţit capabili să îndeplinească însărcinările primite de la Dumnezeu. Dar atitudinea lor n-a fost considerată lipsă de credinţă (Exodul 3:11—4:17; 33:12–17; Judecătorii 6:11–22, 36–40; Ieremia 1:4–10). Ce se poate spune despre atitudinea Deborei? Ea n-a încercat să preia conducerea, ci s-a comportat ca o slujitoare modestă a lui Iehova. Ea i-a spus lui Barac: „Voi merge desigur cu tine“ (Judecătorii 4:9). A fost gata să plece de acasă — unde ar fi fost mai în siguranţă — pentru a fi alături de Barac în iminenta bătălie. Şi Debora este un exemplu de credinţă şi de curaj.

Dovedind credinţă, ei îl urmează pe Barac

Locul de întâlnire pentru armatele israelite a fost pe un munte impunător, numit Tabor. Locul era bine ales, fiind un punct de adunare accesibil pentru triburile Neftali şi Zabulon, care locuiau în apropiere. Astfel, aşa cum poruncise Dumnezeu, zece mii de voluntari, împreună cu Debora, l-au urmat pe Barac pe munte.

Toţi cei ce l-au însoţit pe Barac aveau nevoie de credinţă. Iehova îi promisese lui Barac că îi va înfrânge pe canaaniţi, dar cu ce aveau să lupte israeliţii? În Judecătorii 5:8 citim: „Nu vedeai nici scut, nici suliţă la patruzeci de mii în Israel“. Prin urmare, echipamentul militar al israeliţilor era foarte sumar. Dar chiar şi cu suliţe şi cu scuturi, armele lor ar fi fost net inferioare în comparaţie cu carele de război cu coase de fier. Auzind că Barac urcase pe muntele Tabor, Sisera şi-a mobilizat imediat toate carele şi trupele în valea torentului Chison (Judecătorii 4:12, 13). Ceea ce n-a înţeles Sisera era că urma să lupte cu Dumnezeul cel Atotputernic.

Barac înfrânge armata lui Sisera

Când a sosit momentul confruntării, Debora i-a spus lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua când DOMNUL a dat pe Sisera în mâna ta! Într-adevăr, DOMNUL merge înaintea ta“. Barac şi oamenii săi trebuiau să coboare de pe culmile Taborului în câmpie, unde carele lui Sisera ar fi fost foarte avantajate. Ce-ai fi simţit dacă ai fi luptat în armata lui Barac? Te-ai fi supus imediat ordinului ştiind că venea de la Iehova? Barac şi cei zece mii de oameni ai săi s-au supus. „Şi DOMNUL a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul sabiei, pe Sisera, toate carele lui şi toată armata.“ — Judecătorii 4:14, 15.

Având sprijinul lui Iehova, Barac a înfrânt armata lui Sisera. Nu cunoaştem toate amănuntele acestei bătălii. Totuşi, în cântecul de biruinţă al lui Barac şi al Deborei se spune că ‘cerurile şi norii au picurat apă’. După toate probabilităţile, din cauza unei ploi torenţiale, carele lui Sisera s-au împotmolit în noroi, victoria revenindu-i lui Barac. Principala armă de atac a canaaniţilor a devenit astfel un impediment. Cât despre trupurile moarte ale oamenilor lui Sisera, cântecul spune: „Torentul Chison i-a luat“. — Judecătorii 5:4, 21.

Este verosimilă această relatare? Valea torentului Chison este o vale seacă, fiind albia unui pârâu cu un debit mic. În timpul furtunilor sau al ploilor de durată, astfel de pâraie se pot umfla repede devenind ape vijelioase şi periculoase. În timpul primului război mondial, o ploaie torenţială de numai 15 minute care a căzut pe pământul argilos din această regiune a periclitat succesul manevrelor unei întregi cavalerii. În descrierile luptei de la muntele Tabor dintre Napoleon şi turci, din 16 aprilie 1799, se spune că „mulţi [turci] . . . s-au înecat când au încercat să se salveze trecând de cealaltă parte a câmpiei inundate de Chison“.

Potrivit istoricului evreu Josephus Flavius, când armata lui Sisera şi cea a lui Barac erau pe punctul de a se înfrunta, „asupra lor au căzut ploi torenţiale şi grindină. Vântul şi şuvoaiele de apă i-au lovit în faţă pe canaaneeni, ceaţa întunecându-le privirea, astfel că nici arcurile, [nici] praştiile nu le-au adus nici un folos“.

„Din ceruri [stelele] se luptau“, se spune în Judecătorii 5:20, „de pe cărările lor . . . se luptau împotriva lui Sisera“. Cum au luptat stelele împotriva lui Sisera? Unii consideră că această afirmaţie face referire la ajutorul divin. Alţii sunt de părere că ar putea fi vorba de ajutorul îngerilor, de o ploaie de meteoriţi sau de prezicerile astrologice pe care se bazase Sisera şi care se dovediseră false. Chiar dacă Biblia nu spune cum au luptat stele în această bătălie, putem conchide că această afirmaţie face referire la intervenţia lui Dumnezeu în favoarea armatei lui Israel. Oricum ar fi stat lucrurile, israeliţii au avut numai de câştigat. „Barac a urmărit carele şi armata . . . şi toată armata lui Sisera a căzut sub ascuţişul sabiei, fără să fi rămas un singur om“ (Judecătorii 4:16). Ce s-a întâmplat cu Sisera, comandantul armatei?

Asupritorul cade „în mâinile unei femei“

Iată ce citim în Biblie: „Sisera [a părăsit câmpul de luptă şi] a fugit pe jos în cortul Iaelei, soţia lui Heber Chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber Chenitul era pace“. Iaela l-a invitat în cortul său pe Sisera, i-a dat să bea lapte şi l-a acoperit. Fiind epuizat, acesta a adormit. Atunci Iaela „a luat un ţăruş de-al cortului [şi] a pus mâna pe ciocan“, obiecte folosite în mod obişnuit de cei ce locuiesc în corturi. Apoi „s-a apropiat încet de el şi i-a bătut ţăruşul în tâmple, aşa că a pătruns până în pământ. El adormise adânc şi era rupt de oboseală; şi a murit“. — Judecătorii 4:17–21.

Iaela a ieşit apoi înaintea lui Barac şi i-a spus: „Vino şi-ţi voi arăta omul pe care-l cauţi“. Relatarea continuă astfel: „El a intrat la ea şi iată, Sisera stătea întins mort, cu ţăruşul bătut în tâmple“. Cât de mult trebuie să fi întărit lucrul acesta credinţa lui Barac! Mai înainte, profetesa Debora îi spusese: „Aceasta nu va fi spre cinstea ta, pe calea pe care mergi, căci DOMNUL va da pe Sisera în mâinile unei femei“. — Judecătorii 4:9, 22.

Poate fi numită trădare fapta Iaelei? Iehova n-a considerat-o aşa. În cântecul de biruinţă al lui Barac şi al Deborei se spune despre Iaela: „Binecuvântată să fie ea peste femeile care locuiesc în corturi!“ Acest cântec ne ajută să înţelegem cum trebuie văzută moartea lui Sisera. Mama lui este înfăţişată aşteptându-l cu îngrijorare să se întoarcă din luptă. Ea întreabă: „Pentru ce întârzie atât de mult carul lui să vină?“ „Cele mai înţelepte dintre femeile ei“ încearcă să-i alunge temerile spunându-i că, mai mult ca sigur, el a rămas să împartă prăzile de război: haine cu broderii fine şi fete pentru bărbaţi. Femeile întreabă: „N-au împărţit ei prada? O fată, două fete de fiecare bărbat; pradă de haine vopsite, brodate pentru Sisera . . . haine vopsite şi cusute dublu la gherghef de pus pe gâtul prăzii“. — Judecătorii 5:24, 28–30.

Învăţăminte pentru noi

Relatarea despre Barac conţine învăţăminte preţioase pentru noi. Cei ce-l exclud pe Iehova din viaţa lor nu vor fi scutiţi de probleme şi de dezamăgiri. Eliberarea din suferinţele de orice fel este posibilă pentru cei ce se întorc plini de căinţă la Dumnezeu şi exercită credinţă în el. Şi n-ar trebui să cultivăm şi noi ascultare? Chiar şi atunci când cerinţele lui Dumnezeu nu par logice din punct de vedere omenesc, putem fi siguri că instrucţiunile sale sunt întotdeauna spre binele nostru de durată (Isaia 48:17, 18). Numai având credinţă în Iehova şi respectând instrucţiunile divine a putut Barac ‘să pună pe fugă armatele de străini’. — Evrei 11:32–34.

Cântecul Deborei şi al lui Barac se încheie pe un ton dramatic: „Să piară toţi vrăjmaşii Tăi, DOAMNE! Dar cei care-L iubesc să fie ca soarele, când se arată în puterea lui“ (Judecătorii 5:31). Cât de adevărate se vor dovedi aceste cuvinte când Iehova va pune capăt lumii rele a lui Satan!

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Iehova l-a chemat la luptă pe Barac prin intermediul Deborei

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Chisonul revărsându-se peste maluri

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Muntele Tabor