URIM ȘI TUMIM

Obiecte folosite pentru aflarea voinței lui Iehova în chestiuni de importanță națională.

Potrivit celor consemnate în Leviticul 8:8, după ce Moise „i-a fixat pectoralul” lui Aaron, a pus în el Urimul și Tumimul. Deși prepoziția ebraică tradusă aici „în” poate fi redată și „pe”, același cuvânt apare și în Exodul 25:16, unde se spune despre cele două table de piatră că trebuiau puse în Arca legământului. (Ex 31:18) Unii au emis ipoteza că Urimul și Tumimul erau cele 12 pietre fixate în pectoral. Această teorie poate fi infirmată întrucât, cu ocazia ceremoniei învestirii preoților, pectoralul, cu toate cele 12 piese cusute pe el, a fost așezat pe pieptul lui Aaron și, după aceea, au fost puse în el Urimul și Tumimul. De asemenea, la o analiză a textului din Exodul 28:9, 12, 30, se înlătură și ipoteza că acestea ar fi fost cele două pietre de onix de pe umerarele efodului marelui preot. (Ex 28:9-14) Este evident că Urimul și Tumimul erau alte obiecte.

Folosire. E demn de remarcat că Urimul și Tumimul trebuiau să fie „pe inima lui Aaron” când acesta ‘intra înaintea lui Iehova’, expresie care făcea referire la intrarea lui Aaron în Sfânta – separată de Sfânta Sfintelor printr-o perdea – pentru a-l întreba pe Iehova. Plasarea lor „pe inima lui Aaron” pare să transmită ideea că Urimul și Tumimul erau puse în pliul, sau buzunarul, pectoralului, format prin îndoirea celor două părți ale acestuia. Cu ‘aceste obiecte se făcea judecata pentru israeliți’, ele fiind folosite când era nevoie de un răspuns din partea lui Iehova în chestiuni importante pentru conducătorii națiunii și, prin urmare, pentru întregul popor. Iehova, Legislatorul Israelului, îi arăta astfel marelui preot modul corect de a acționa. (Ex 28:30)

După ce a scăpat cu viață în urma masacrării preoților din Nob, între care s-a numărat și tatăl său, Abiatar a fost rugat de David să aducă efodul – acesta fiind, după cât se pare, efodul marelui preot – pentru a folosi Urimul și Tumimul. (1Sa 22:19, 20; 23:6-15)

Probabil sorți. Din episoadele menționate în Scripturi în care s-a cerut răspunsul lui Iehova prin intermediul Urimului și Tumimului, reiese că întrebările erau în așa fel formulate încât răspunsul să fie „Da” sau „Nu” ori unul foarte scurt și direct. Într-o ocazie (1Sa 28:6) este menționat doar Urimul, Tumimul fiind subînțeles.

Mulți bibliști consideră că Urimul și Tumimul erau sorți. În Exodul 28:30, sunt numiți „sorți sacri”, în unele versiuni. Unii sunt de părere că era vorba de trei piese, pe una fiind gravat cuvântul „Da”, pe alta „Nu”, cea de-a treia rămânând negravată. Piesa extrasă reprezenta răspunsul la întrebare. Dacă se extrăgea piesa pe care nu scria nimic însemna că nu exista niciun răspuns. Alții consideră că Urimul și Tumimul erau două pietre plate, albe pe o parte și negre pe cealaltă. Când erau aruncate, două suprafețe albe însemnau „Da”, două suprafețe negre, „Nu”, iar o suprafață neagră și una albă însemnau lipsa unui răspuns. Într-o ocazie, când Saul l-a întrebat pe Iehova, prin intermediul unui preot, dacă trebuia să reia atacul asupra filistenilor, el nu a primit niciun răspuns. Înțelegând că unul dintre oamenii lui păcătuise, el a implorat: „O, Dumnezeul Israelului, răspunde-ne prin Tumim!”. Dintre cei prezenți au fost aleși Saul și Ionatan, după care au fost aruncați sorții pentru a se stabili care dintre ei păcătuise. În această relatare, cererea „Răspunde-ne prin Tumim!” pare să difere de aruncarea sorților, deși e posibil ca între cele două să existe o legătură. (1Sa 14:36-42)

O legătură între regalitate și preoție. În Deuteronomul 33:8-10, se face referire la preoția aaronică prin cuvintele: „Tumimul și Urimul tău sunt ale bărbatului care îți este loial”. Spunându-se aici că acestea aparțin „bărbatului care . . . este loial [lui Iehova]”, se face, probabil, trimitere la loialitatea de care a dat dovadă tribul lui Levi (din care provenea preoția aaronică) în episodul cu vițelul de aur. (Ex 32:25-29)

Iehova, în înțelepciunea sa, a luat măsura privitoare la Urim și Tumim, punându-le în mâinile marelui preot. Astfel, regele depindea într-o mare măsură de preoție, puterea nefiind în totalitate în mâinile lui. În acest fel, a fost creat cadrul cooperării dintre regalitate și preoție. (Nu 27:18-21) Iehova a dezvăluit Israelului voința sa prin Cuvântul scris, dar și prin intermediul profeților și al viselor. Se pare însă că profeții și visele erau folosiți în ocazii speciale, în schimb marele preot, care avea Urimul și Tumimul, era mereu în mijlocul poporului.

Folosirea lor încetează în 607 î.e.n. Potrivit tradiției iudaice, folosirea Urimului și Tumimului a încetat când Ierusalimul a fost devastat, iar templul distrus în 607 î.e.n. de armatele babiloniene aflate sub comanda lui Nebucadnețar. (Talmudul babilonian, Sota 48b) Ipoteza este susținută de ceea ce citim în legătură cu aceste obiecte în cărțile Ezra și Neemia. Ele menționează anumiți bărbați care pretindeau că se trăgeau din familii de preoți, dar care nu-și găseau numele în registrele publice. Acestora li s-a spus că nu puteau mânca din lucrurile preasfinte rezervate preoților „până nu va fi un preot care să poată consulta Urimul și Tumimul”. Însă nimic nu lasă să se înțeleagă că Urimul și Tumimul ar fi fost folosite cu acea ocazie, iar Biblia nu face nicio referire ulterioară la aceste obiecte sacre. (Ezr 2:61-63; Ne 7:63-65)

Marele Preot Isus îl consultă pe Iehova. Isus Cristos este numit de Pavel, în scrisoarea sa adresată evreilor, Rege-Preot în felul lui Melchisedec. (Ev 6:19, 20; 7:1-3) Poziția sa îmbină regalitatea și preoția. Rolul său de preot a fost prefigurat de cel al marelui preot din Israelul antic. (Ev 8:3-5; 9:6-12) Ca Mare Preot i s-a încredințat judecarea întregii omeniri. (Ioa 5:22) Cu toate acestea, când a fost pe pământ, Isus a declarat: „Lucrurile pe care vi le spun nu le spun de la mine, ci Tatăl, care rămâne în unitate cu mine, își face lucrările prin mine” (Ioa 14:10) și „nu fac nimic de la mine, ci spun lucrurile acestea după cum m-a învățat Tatăl” (Ioa 8:28). Isus a mai spus: „Și chiar dacă judec, judecata mea este în conformitate cu adevărul, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care m-a trimis, este cu mine”. (Ioa 8:16) În mod cert, aflat acum într-o poziție înaltă în cer, ca Mare Preot făcut perfect pentru totdeauna, el continuă să-i fie supus Tatălui, căutând îndrumarea sa când judecă. (Ev 7:28; compară cu 1Co 11:3; 15:27, 28)