Imitaţi-le credinţa

El ‘a crescut lângă Iehova’

SAMUEL se uita la mulţimea adunată înaintea lui. Acest om fidel, care slujise zeci de ani ca profet şi judecător, convocase naţiunea Israel la Ghilgal. Conform calendarului modern, era luna mai sau iunie, iar sezonul secetos începuse deja. Holdele aurii erau gata de secerat. Israeliţii au făcut linişte. Cum avea Samuel să le sensibilizeze inima?

Israeliţii nu-şi dădeau seama cât de gravă era situaţia în care se aflau. Ei insistaseră să fie conduşi de un rege uman, arătând astfel o totală lipsă de respect faţă de Iehova, Dumnezeul lor, şi faţă de profetul său. De fapt, nu-l mai recunoşteau pe Iehova ca Rege! Cum îi putea ajuta Samuel să se căiască?

Samuel a luat cuvântul. „Am îmbătrânit şi am încărunţit“, le-a spus el. Părul lui cărunt dădea şi mai multă greutate cuvintelor sale. Apoi le-a zis: „Eu am mers înaintea voastră din tinereţea mea până în ziua de azi“ (1 Samuel 11:14, 15; 12:2). Deşi în vârstă, Samuel avea încă vie în minte perioada tinereţii. Deciziile pe care le luase când era copil îl ajutaseră să-i slujească cu credinţă şi devoţiune lui Iehova Dumnezeu toată viaţa.

În repetate rânduri, Samuel a trebuit să-şi întărească credinţa, chiar dacă în jurul lui erau oameni neloiali şi fără credinţă. Întrucât trăim într-o lume decăzută şi lipsită de pietate, nici în prezent nu este uşor să ne păstrăm credinţa puternică. Ce putem învăţa din exemplul lui Samuel?

El ‘a slujit înaintea lui Iehova’ de când era mic

Samuel a avut o copilărie neobişnuită. La scurt timp după ce a fost înţărcat, pe la vârsta de patru ani, el a început să-i slujească lui Iehova la tabernacolul sacru din Şilo, situat la peste 30 de kilometri de oraşul său natal, Rama. Părinţii săi, Elcana şi Ana, l-au dăruit lui Iehova ca să-i aducă un serviciu special, ca nazireu, toată viaţa.a Însemna oare că părinţii nu-l mai iubeau, că îl părăsiseră?

Nicidecum! Ei ştiau că fiul lor va fi bine îngrijit la Şilo. Marele preot, Eli, avea să se ocupe, fără îndoială, de acest lucru, întrucât Samuel urma să lucreze cu el. La tabernacol slujeau şi femei, special organizate pentru anumite munci (Exodul 38:8).

Mai mult decât atât, Ana şi Elcana nu şi-au uitat niciodată fiul întâi-născut, pe care Iehova li-l dăruise ca răspuns la o rugăciune. Ana îi ceruse lui Dumnezeu un fiu, făgăduindu-i să i-l dedice Lui pentru un serviciu sacru pe viaţă. În fiecare an când venea să-l vadă, Ana îi dăruia lui Samuel o tunică fără mâneci pe care s-o poarte la tabernacol. Cât de mult trebuie să fi preţuit el aceste vizite! Cât de mult trebuie să fi apreciat încurajările şi sfaturile pline de iubire ale părinţilor, care l-au învăţat să considere un privilegiu serviciul sacru adus în acest locaş unic!

Astăzi, părinţii pot învăţa multe de la Ana şi Elcana. De obicei, părinţii se preocupă doar de satisfacerea necesităţilor materiale ale copiilor, neglijând necesităţile lor spirituale. Dar părinţii lui Samuel au acordat întâietate necesităţilor spirituale, ceea ce a contribuit mult la modelarea personalităţii lui de adult (Proverbele 22:6).

Să ni-l imaginăm pe băiat cutreierând dealurile din jur. În timp ce se uita de sus spre oraşul Şilo şi spre valea aflată mai jos, într-o parte, inima i se umplea de bucurie şi de admiraţie la vederea tabernacolului lui Iehova. Era cu adevărat un loc sacru!b Construit cu circa 400 de ani înainte, sub supravegherea lui Moise, tabernacolul era unicul loc de pe pământ unde i se aducea închinare curată lui Iehova.

Micuţul Samuel a ajuns să aprecieze mult tabernacolul. În relatarea pe care a scris-o mai târziu a spus: „Băiatul Samuel slujea înaintea lui Iehova, încins cu un efod de in“ (1 Samuel 2:18). Această tunică simplă arăta că Samuel îi ajuta pe preoţi la tabernacol. Deşi nu făcea parte din clasa preoţească, Samuel avea, printre altele, sarcina de a deschide dimineaţa uşile curţii tabernacolului şi de a-l ajuta pe Eli, care era în vârstă. Samuel preţuia nespus aceste privilegii. Însă inima lui inocentă avea să fie tulburată. În casa lui Iehova se comiteau fapte extrem de grave.

El şi-a păstrat puritatea

De când era mic, Samuel a văzut în jurul lui nelegiuire şi degradare morală crasă. Eli avea doi fii, Hofni şi Fineas. „Fiii lui Eli erau . . . nişte netrebnici, ei nu-l recunoşteau pe Iehova“, spune relatarea biblică (1 Samuel 2:12). Aceste două atitudini merg mână în mână. Hofni şi Fineas erau nişte „netrebnici“ (în traducere literală „fii ai deşertăciunii“) deoarece n-aveau niciun respect faţă de Iehova. Ei desconsiderau normele şi cerinţele sale drepte, iar această atitudine i-a făcut să comită multe păcate.

Legea lui Dumnezeu arăta clar care erau îndatoririle preoţilor şi cum trebuiau aduse jertfele la tabernacol, întrucât jertfele reprezentau măsurile luate de Dumnezeu în vederea iertării păcatelor poporului. Astfel, israeliţii puteau fi curaţi în ochii lui Iehova, demni de a primi binecuvântări şi îndrumare. Însă prin atitudinea lor, Hofni şi Fineas i-au determinat şi pe alţi preoţi să dispreţuiască jertfele.c

Probabil că tânărul Samuel rămânea uimit văzând aceste abuzuri pe care nimeni nu le corecta. Câţi oameni săraci, simpli şi oprimaţi trebuie să fi văzut el venind la tabernacol în speranţa de a găsi mângâiere şi încurajare spirituală, dar care plecau dezamăgiţi, îndureraţi sau înjosiţi! Cum trebuie să se fi simţit el când a aflat că Hofni şi Fineas încălcau şi legile lui Iehova privitoare la moralitatea sexuală, întreţinând relaţii sexuale cu unele dintre femeile care slujeau la tabernacol? (1 Samuel 2:22) Samuel spera, poate, ca Eli să îndrepte situaţia.

Eli era cel mai în măsură să corecteze lucrurile. În calitate de mare preot, el răspundea de tot ce se petrecea la tabernacol. Iar ca tată, avea obligaţia de a-şi corecta fiii. De fapt, conduita lor nelegiuită nu se răsfrângea doar asupra lor, ci şi asupra multor altor israeliţi. Însă Eli a eşuat în ambele roluri, atât în cel de mare preot, cât şi în cel de tată. El a fost mult prea blând cu fiii săi când i-a mustrat (1 Samuel 2:23–25). Hofni şi Fineas aveau nevoie de o disciplinare serioasă, întrucât comiteau păcate de moarte!

Situaţia a devenit atât de gravă, încât Iehova a trimis la Eli „un om al lui Dumnezeu“, un profet anonim, cu un puternic mesaj de judecată. Iehova i-a spus lui Eli: „Îi onorezi . . . pe fiii tăi mai mult decât pe mine“. De aceea, Dumnezeu l-a avertizat pe Eli că fiii lui nelegiuiţi aveau să moară în aceeaşi zi şi că familia lui urma să aibă mult de suferit, pierzându-şi poziţia privilegiată în clasa preoţească. A luat familia lui Eli în serios acest avertisment clar? Biblia nu menţionează că ei şi-ar fi schimbat atitudinea (1 Samuel 2:27—3:1).

L-a afectat decăderea morală din jur pe tânărul Samuel? Din această relatare sumbră răzbat din când în când raze de lumină: veşti bune despre progresul lui Samuel. Să ne amintim că la 1 Samuel 2:18 se spune că „băiatul Samuel slujea înaintea lui Iehova“ cu fidelitate. Deşi avea o vârstă fragedă, Samuel a pus pe primul loc în viaţă serviciul pentru Dumnezeu. În versetul 21 al aceluiaşi capitol găsim o idee şi mai încurajatoare: „Samuel creştea lângă Iehova“. Pe măsură ce creştea, relaţiile sale cu Tatăl ceresc deveneau tot mai puternice. Prietenia strânsă cu Iehova este cea mai sigură protecţie în faţa oricărei forme de decadenţă.

Samuel ar fi putut gândi că, dacă marele preot şi fiii lui puteau comite păcate, şi el putea face tot ce voia. Însă degradarea morală a altora, inclusiv a celor aflaţi în poziţii de autoritate, nu trebuie folosită niciodată drept scuză pentru păcat. Astăzi, mulţi tineri creştini urmează exemplul lui Samuel, continuând ‘să crească lângă Iehova’, chiar dacă unele persoane din jur nu le dau un exemplu bun.

Cum l-a ajutat această atitudine pe Samuel? Biblia spune: „În acest timp, băiatul Samuel creştea şi era din ce în ce mai plăcut, atât în ochii lui Iehova, cât şi în ai oamenilor“ (1 Samuel 2:26). Aşadar, Samuel era bine văzut, cel puţin de cei a căror opinie era importantă. Iehova îl preţuia pe acest băieţel pentru fidelitatea lui. Iar Samuel era convins că Dumnezeul său avea să ia măsuri împotriva nelegiuirilor ce se comiteau la Şilo, dar se întreba, probabil, când.

„Vorbeşte, căci slujitorul tău ascultă!“

Într-o noapte însă întrebările lui au primit răspuns. Se crăpa de ziuă, iar în tabernacol pâlpâia lumina lampadarului. În liniştea dimineţii, Samuel a auzit pe cineva strigându-l pe nume. Crezând că era Eli, căruia îi slăbise vederea din cauza vârstei foarte înaintate, Samuel s-a ridicat şi „a alergat“ la el. Să ni-l imaginăm pe băieţel fugind desculţ ca să vadă dacă marele preot avea nevoie de ceva! Să remarcăm respectul şi amabilitatea cu care Samuel îl trata pe Eli! În pofida tuturor păcatelor sale, Eli era totuşi marele preot al lui Iehova (1 Samuel 3:2–5).

Samuel l-a trezit pe Eli, spunând: „Iată-mă, căci m-ai chemat!“. Însă Eli i-a zis că nu-l chemase şi l-a trimis la culcare. Samuel a mai fost strigat de două ori şi de fiecare dată s-a dus la Eli. Atunci Eli a înţeles ce se petrecea. Pe timpul acela, Iehova trimitea rar poporului viziuni sau mesaje profetice, şi pe bună dreptate. Eli şi-a dat seama că Iehova le vorbea din nou, de data aceasta prin intermediul micuţului Samuel. Eli i-a spus băiatului să se ducă la culcare şi l-a învăţat ce să răspundă dacă va mai fi strigat. Samuel a făcut întocmai. Apoi a auzit o voce: „Samuel, Samuel!“. Băiatul a zis: „Vorbeşte, căci slujitorul tău ascultă!“ (1 Samuel 3:1, 5–10).

Iehova avea în sfârşit la Şilo un slujitor care asculta de el. Ascultarea a fost pentru Samuel un mod de viaţă. Este ea la fel şi pentru noi? Nu trebuie să ne aşteptăm ca o voce supranaturală să ne vorbească în toiul nopţii. Astăzi, într-un anumit sens, putem auzi glasul lui Dumnezeu oricând. Îl putem auzi în Cuvântul său, Biblia. Cu cât ascultăm mai mult de Dumnezeu, cu atât credinţa noastră va creşte, ca în cazul lui Samuel.

Acea noapte a reprezentat un punct de cotitură în viaţa lui Samuel, întrucât a marcat începutul unei prietenii speciale cu Iehova, Samuel devenind profetul şi purtătorul său de cuvânt. Iniţial, băiatului i-a fost teamă să-i transmită lui Eli mesajul lui Iehova, deoarece acest mesaj reprezenta sentinţa finală pronunţată de Dumnezeu împotriva familiei lui Eli, sentinţă ce avea să fie executată în curând. Dar Samuel a dat dovadă de curaj şi i-a spus lui Eli cuvintele lui Iehova, iar marele preot a acceptat cu umilinţă judecata divină. Nu după mult timp, cuvintele lui Iehova s-au împlinit în totalitate. Israeliţii au ieşit la luptă împotriva filistenilor, iar Hofni şi Fineas au fost ucişi în aceeaşi zi. Auzind că arca sacră a lui Iehova a fost capturată, Eli a căzut şi a murit (1 Samuel 3:10–18; 4:1–18).

Dar profetul Samuel era tot mai apreciat pentru fidelitatea lui. „Iehova era cu el“, spune Biblia, şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul dintre cuvintele profetului (1 Samuel 3:19).

„Samuel a strigat către Iehova“

Însă au ascultat israeliţii de Samuel, devenind un popor fidel, cu preocupări spirituale? Nicidecum. După un timp, ei n-au mai vrut să fie judecaţi de un simplu profet. Luându-se după celelalte naţiuni, au vrut să aibă un rege uman. Iehova i-a poruncit lui Samuel să le îndeplinească cererea, dar să-i conştientizeze de gravitatea păcatului pe care îl comiteau. Ei nu respingeau un om, ci pe Iehova însuşi! De aceea, profetul i-a convocat la Ghilgal.

Să ne alăturăm lui Samuel în aceste momente tensionate de la Ghilgal. Profetul, ajuns acum la bătrâneţe, le-a amintit israeliţilor de credinţa şi de fidelitatea manifestate de el pe parcursul vieţii. Apoi, „a strigat către Iehova“, cerându-i să dea tunete şi ploaie (1 Samuel 12:17, 18).

Tunete şi ploaie în sezonul secetos? Cine mai auzise de aşa ceva? Dacă pe chipul unora se citea scepticismul sau dispreţul, acestea aveau în curând să dispară. Deodată, cerul s-a întunecat şi vântul s-a înteţit, culcând la pământ lanurile de grâu. Tunete asurzitoare au zguduit văzduhul, iar ploaia s-a dezlănţuit. Cum au reacţionat israeliţii? „Întregul popor s-a temut foarte mult de Iehova şi de Samuel.“ În sfârşit îşi dăduseră seama cât de grav păcătuiseră! (1 Samuel 12:18, 19)

Dar cel ce le sensibilizase inimile rebele era Iehova Dumnezeu, nu Samuel. Din fragedă copilărie, Samuel a manifestat credinţă în Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a răsplătit. Iehova a rămas acelaşi până în ziua de azi. El îi susţine şi în prezent pe cei care imită credinţa lui Samuel.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Deşi lui Samuel i-a fost teamă iniţial, el i-a transmis cu fidelitate lui Eli mesajul de judecată din partea lui Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Samuel s-a rugat cu credinţă, iar Iehova i-a răspuns aducând o furtună