Ugarit: un oraş antic închinat lui Baal

ÎN ANUL 1928, plugul unui ţăran din Siria s-a lovit de o piatră ce acoperea un mormânt conţinând obiecte de ceramică antice. Acel ţăran nu-şi putea imagina cât de valoroasă era descoperirea sa. Anul următor, o echipă de arheologi francezi condusă de Claude Schaeffer s-a deplasat la faţa locului.

În scurtă vreme, a fost dezgropată o inscripţie care i-a ajutat pe membrii echipei să identifice ruinele pe care le scoteau la lumină cu ajutorul mistriilor. Era vorba despre Ugarit, „unul dintre cele mai importante oraşe antice din Orientul Apropiat“. Scriitorul Barry Hoberman a spus: „Nici o altă descoperire arheologică, nici chiar cea a sulurilor de la Marea Moartă, nu a contribuit atât de mult la înţelegerea Bibliei“. — The Atlantic Monthly.

La răscruce de drumuri

Aflat sub movila cunoscută sub numele de Ras Shamra, de pe porţiunea de coastă a Mării Mediterane care constituie în prezent partea de nord a Siriei, Ugaritul a fost în al doilea mileniu î.e.n. un înfloritor oraş cosmopolit. Se întindea pe o suprafaţă de circa 60 km de la muntele Casius în nord până la Tell Sukas în sud şi de 30–45 km de la Marea Mediterană în vest până la Valea Oronte în est.

Datorită climei temperate, Ugaritul era o zonă unde creşterea animalelor era o activitate prosperă. Printre produsele acestei regiuni se numărau cerealele, uleiul de măsline, vinul şi cheresteaua, de care Mesopotamia şi Egiptul duceau mare lipsă. Mai mult decât atât, graţie poziţiei sale, la întretăierea unor drumuri comerciale importante, oraşul a devenit unul dintre primele mari porturi internaţionale. În Ugarit, negustorii din zona Mării Egee, din Anatolia, Babilon, Egipt şi din alte zone ale Orientului Mijlociu făceau negoţ cu metale, produse agricole şi numeroase bunuri obţinute pe plan local.

În pofida prosperităţii materiale, Ugaritul a fost întotdeauna un stat vasal. Până în secolul al XIV-lea î.e.n., când a ajuns sub suzeranitatea Imperiului Hitit cunoscut în istoria laică, a fost cel mai nordic avanpost al Imperiului Egiptean. Ugaritul a fost constrâns să plătească tribut puterii suzerane şi să-i asigure războinici. Când „popoarele mării“a au început să devasteze Anatolia (partea centrală a Turciei) şi nordul Siriei, hitiţii au cerut să li se pună la dispoziţie trupele de războinici şi corăbiile Ugaritului. Drept urmare, oraşul a rămas fără apărare, iar în jurul anului 1200 î.e.n. a fost complet distrus.

Reconstituirea trecutului

În urma distrugerii oraşului Ugarit a rămas o movilă uriaşă cu o înălţime de aproape 20 m şi o suprafaţă de peste 25 ha. Din această suprafaţă a fost excavată numai o şesime. Printre ruine, arheologii au adus la lumină vestigiile unui imens palat cu aproape o sută de încăperi şi mai multe curţi, ocupând o suprafaţă de circa 10 000 m². Construcţia avea apă curentă, băi şi sistem de canalizare. Mobila avea încrustaţii de aur, lazurit şi fildeş. Au fost descoperite lambriuri de fildeş cu gravuri sofisticate. O grădină împrejmuită cu ziduri şi un bazin dădeau un plus de frumuseţe palatului.

Templele închinate lui Baal şi Daganb se ridicau impunătoare deasupra oraşului şi a împrejurimilor acestuia. Aceste temple în formă de turnuri, înalte de circa 20 m, erau formate dintr-un mic vestibul ce dădea spre o încăpere interioară, în care se afla o imagine a zeului. O scară ducea la o terasă, de unde regele oficia diferite ceremonii. În cursul nopţii sau pe timp de furtună, în vârful templelor se aprindeau focuri pentru călăuzirea corăbiilor spre port. Cu certitudine, corăbierii care considerau că zeul furtunii Baal-Hadad avea meritul de a-i fi ajutat să se întoarcă cu bine acasă sunt cei ce au adus ca ofrande votive cele 17 ancore de piatră, găsite în sanctuarul zeului.

O valoroasă descoperire de inscripţii

Printre ruinele Ugaritului au fost descoperite mii de tăbliţe de lut. S-au găsit texte cu conţinut economic, juridic, diplomatic şi administrativ în opt limbi, redate în cinci sisteme de scriere. Echipa condusă de Schaeffer a descoperit inscripţii într-o limbă necunoscută până acum, care a primit numele de ugaritică şi care foloseşte 30 de semne cuneiforme, alcătuind unul dintre cele mai vechi alfabete descoperite vreodată.

Pe lângă chestiunile legate de viaţa cotidiană, documentele ugaritice conţin texte literare care au deschis o nouă perspectivă de studiere a conceptelor şi a practicilor religioase ale vremii. Se pare că religia din Ugarit se asemăna foarte mult cu cea practicată de canaaniţii din zonele învecinate. Roland de Vaux este de părere că aceste texte „sunt o reflectare exactă a civilizaţiei din Canaan cu puţin timp înainte de cucerirea lui de israeliţi“.

Religia în oraşul lui Baal

În textele de la Ras Shamra sunt menţionaţi peste 200 de zei şi zeiţe. Zeitatea supremă era El, numit tatăl zeilor şi al oamenilor. Zeul furtunii Baal-Hadad era „Călăreţul Norilor“ şi „Voievodul Pământului“. El este reprezentat ca un moşneag cu barbă albă, foarte înţelept, care era departe de lume. Baal însă este un zeu puternic şi ambiţios, care caută să-i supună pe zei şi pe oameni.

Deşi nu se cunoaşte cu exactitate semnificaţia lor, textele descoperite erau, probabil, recitate cu ocazia sărbătorilor religioase, cum ar fi Anul Nou sau strângerea recoltei. Într-un poem despre o luptă pentru supremaţie, Baal îl învinge pe zeul mării Yam, fiul favorit al lui El. Această biruinţă le-a dat, probabil, corăbierilor din Ugarit încrederea că Baal avea să-i ocrotească în largul mării. Mot îl învinge într-un duel pe Baal, care coboară în lumea subpământeană. Urmează o perioadă de secetă, iar activităţile oamenilor încetează. Anat, soţia şi sora lui Baal — zeiţa dragostei şi a războiului —, îl ucide pe Mot şi îl readuce la viaţă pe Baal. Acesta îi omoară pe fiii lui Athirat (Ashera), soţia lui El, şi îşi recapătă tronul. Însă, după şapte ani, Mot se întoarce.

Unii spun că acest poem este un simbol al ciclului anual al anotimpurilor, pe parcursul căruia ploile dătătoare de viaţă sunt învinse de căldura toridă a verii, iar toamna îşi refac forţele. Alţii cred că ciclul de şapte ani are legătură cu teama de secetă şi de foamete. Indiferent cum ar sta lucrurile, superioritatea lui Baal era considerată de importanţă vitală pentru succesul acţiunilor întreprinse de oameni. Iată ce remarcă face eruditul Peter Craigie: „Scopul cultului lui Baal era acela de a-i asigura zeului supremaţia; închinătorii săi credeau că numai dacă el deţinea supremaţia era posibilă continuitatea recoltelor şi a turmelor, atât de vitale oamenilor“.

Un scut împotriva păgânismului

Din textele dezgropate reiese în mod clar depravarea ce caracteriza religia locuitorilor din Ugarit. În The Illustrated Bible Dictionary se spune: „Textele arată rezultatele degradante ale închinării la aceste zeităţi; accentul este pus pe război, prostituţie sacră, dragoste senzuală şi degradarea socială care rezultă din acestea“. De Vaux remarcă: „Cine citeşte aceste poeme poate înţelege de ce adevăraţii închinători din yahvism şi marii profeţi aveau repulsie faţă de acest cult“. Legea pe care Dumnezeu a dat-o anticei naţiuni Israel era o protecţie împotriva acestei religii false.

Divinaţia, astrologia şi magia erau practici foarte răspândite în Ugarit. În căutare de semne şi prevestiri, ugariţii examinau nu numai corpurile cereşti, ci şi fetuşii deformaţi sau măruntaiele animalelor ucise. Istoricul Jacqueline Gachet afirmă: „Se credea că zeul căruia i se aducea ca jertfă un animal ajungea să se identifice cu el, iar spiritul său se contopea cu cel al animalului. Drept rezultat, citind semnele observate pe aceste organe exista posibilitatea de a avea acces la spiritul divinităţilor care puteau da un răspuns fie pozitiv, fie negativ la o întrebare cu privire la evenimentele viitoare sau la modul în care să se procedeze într-o anumită situaţie“ (Le pays d’Ougarit autour de 1200 av.J.C.). Spre deosebire de ei, israeliţii trebuiau să evite astfel de practici. — Deuteronomul 18:9–14.

Legea mozaică interzicea în mod clar bestialitatea (Leviticul 18:23). Cum era privită această practică în Ugarit? În textele descoperite se spunea că Baal se împerechează cu o juncă. „Dacă despre Baal se spunea că se transformă într-un taur pentru a se împerechea, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre preoţii lui care puneau în scenă miturile despre el“, menţionează arheologul Cyrus Gordon.

Israeliţilor li se porunciseră: „Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort“ (Leviticul 19:28). Însă, aflând de moartea lui Baal, zeul El „şi-a crestat pielea cu un cuţit, şi-a făcut tăieturi cu un brici; şi-a crestat obrajii şi bărbia“. Mutilarea ritualică era, potrivit dovezilor, un obicei printre închinătorii lui Baal. — 1 Împăraţi 18:28.

Se pare că un poem ugaritic menţionează fierberea unui ied în lapte ca făcând parte dintr-un rit al fertilităţii specific religiei canaanite. Însă Legea mozaică le poruncea israeliţilor: „Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui“. — Exodul 23:19.

Confruntări cu textele biblice

La început, textele ugaritice au fost traduse în mare parte cu ajutorul ebraicii biblice. Iată ce remarcă face Peter Craigie: „Sunt multe cuvinte folosite în textul ebraic al căror sens este neclar sau uneori nu se cunoaşte; până în secolul al XX-lea, într-un fel sau altul, traducătorii au făcut doar presupuneri cu privire la semnificaţia lor. Însă găsirea aceloraşi cuvinte în textul ugaritic le poate fi de mare folos“.

De exemplu, un termen ebraic folosit la Isaia 3:18 este tradus, în general, prin „bentiţe pentru cap“. Rădăcina unui cuvânt ugaritic asemănător denumeşte atât soarele, cât şi zeiţa-soare. Prin urmare, femeile din Ierusalim menţionate în profeţia lui Isaia purtau, probabil, mici bijuterii în formă de soare, precum şi accesorii în formă de „lunişoare“ în onoarea zeilor canaaniţi.

În textul masoretic, „buzele aprinse şi o inimă rea“, menţionate în Proverbele 26:23, sunt asemănate cu un vas de pământ acoperit cu „zgură de argint“. Pe baza unei rădăcini ugaritice, comparaţia se poate traduce „ca smalţul pe un ciob de lut“. Traducerea lumii noi redă în mod potrivit acest proverb: „Ca smalţul de argint care acoperă un ciob de lut, aşa sunt buzele înflăcărate împreună cu o inimă rea“.

Un punct de plecare pentru scrierile biblice?

În urma examinării textelor de la Ras Shamra, unii erudiţi au lansat ipoteza că anumite pasaje biblice sunt adaptări ale liricii ugaritice. André Caquot, membru al Institutului Francez, vorbeşte despre „substratul cultural canaanit al religiei Israelului“.

Referitor la Psalmul 29, Mitchell Dahood, de la Institutul Biblic Pontifical din Roma, spune: „Acest psalm este o adaptare yahvistă a unui imn canaanit mai vechi dedicat zeului furtunii Baal . . . Aproape tuturor cuvintelor din psalm li se poate găsi acum un corespondent în textele canaanite mai vechi“. Este justificată această idee? Nicidecum!

Unii erudiţi mai cumpăniţi recunosc că asemănările existente au fost exagerate. Alţii au criticat fenomenul pe care l-au numit „panugaritism“. „Nici un text ugaritic nu corespunde cu exactitate Psalmului 29“, declară teologul Garry Brantley. „Nu avem nici o bază pentru a sugera că Psalmul 29 (sau orice alt text biblic) este o adaptare a unui mit păgân.“

Sunt asemănările în ce priveşte figurile de stil, paralelismul poetic şi aspectele stilistice o dovadă că textul biblic este o adaptare? Nu, dimpotrivă, e ceva cât se poate de firesc să existe un astfel de paralelism. În The Encyclopedia of Religion se face următoarea observaţie: „Motivul pentru care există această asemănare de formă şi conţinut este de natură culturală: dincolo de diferenţele geografice şi temporale dintre Ugarit şi Israel, aceste popoare făceau parte dintr-o entitate culturală mai mare cu un vocabular poetic şi religios comun“. Garry Brantley conchide: „Este împotriva principiilor exegezei să insişti că credinţele păgâne sunt fundamentul textului biblic doar pentru că există asemănări lingvistice“.

Este demn de reţinut că, dacă există unele paralele între textele de la Ras Shamra şi Biblie, ele sunt pur literare, nicidecum spirituale. „Nivelul etic şi moral atins în Biblie [nu] poate fi găsit în Ugarit“, declară arheologul Cyrus Gordon. Într-adevăr, diferenţele întrec la număr cu mult asemănările.

Studiile asupra Ugaritului vor continua, probabil, să-i ajute pe cercetătorii Bibliei să înţeleagă contextul cultural, istoric şi religios din care proveneau scriitorii Bibliei şi naţiunea israelită în general. S-ar putea ca pe viitor examinarea textelor de la Ras Shamra să arunce o nouă lumină şi asupra înţelegerii ebraicii vechi. Mai presus de toate, însă, descoperirile arheologice de la Ugarit scot în evidenţă contrastul dintre cultul degradant al lui Baal şi închinarea curată adusă lui Iehova.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 25]

Descoperirile arheologice de la Ugarit ne-au sporit înţelegerea Scripturilor

[Harta/Fotografiile de la paginile 24, 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Imperiul Hitit în secolul al XIV-lea î.e.n.

MAREA MEDITERANĂ

Eufrat

MT. CASIUS (JEBEL EL-AGRA)

Ugarit (Ras Shamra)

Tell Sukas

Oronte

SIRIA

EGIPT

[Provenienţa fotografiilor]

Statuetă a lui Baal şi ryton în formă de cap de animal: Musée du Louvre, Paris; pictură înfăţişând palatul regal: © D. Héron-Hugé pour “Le Monde de la Bible”

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Vestigii ale intrării în palat

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un poem mitologic ugaritic poate oferi unele informaţii istorice asupra cuvintelor din Exodul 23:19

[Provenienţa fotografiei]

Musée du Louvre, Paris

[Legenda fotografiilor de la pagina 27]

Stelă a lui Baal

Farfurie de aur prezentând o scenă de vânătoare

Capac al unei casete de fildeş pentru cosmetice, reprezentând o zeiţă a fertilităţii

[Provenienţa fotografiilor]

Toate ilustraţiile: Musée du Louvre, Paris