TEAMĂ, FRICĂ

De obicei, prin teamă se înțelege starea de neliniște și de tulburare provocată de un pericol care te amenință, de un rău care ți se poate întâmpla; este o emoție foarte neplăcută, caracterizată printr-o stare de alertă, spaimă sau groază. Totuși, teama poate însemna și conștientizarea sau analizarea cu calm a factorilor care ar putea produce prejudicii sau suferință, ceea ce determină o persoană să acționeze rațional, cu prudență și prevedere.

Unul dintre substantivele ebraice redate prin „teamă”, „frică” și „groază” este páḥad (din verbul paḥád), al cărui sens de bază este „ceea ce face să tremure”. (Compară cu Mi 7:17.) Expresia „groaza din timpul nopților” se referă la ceea ce poate cauza groază, sau o frică cumplită, în timpul nopții, cum ar fi atacul prin surprindere al tâlharilor sau atacul animalelor mari de pradă (Cân 3:8).

Iacob a făcut referire la Dumnezeul Atotputernic numindu-l „Cel de care se teme Isaac”, ceea ce sugerează că Isaac avea o teamă reverențioasă față de Dumnezeu, teama de a nu-i displăcea. Faptul că Iacob a jurat „pe Cel de care se temea tatăl său, Isaac,” dovedește că și el avea aceeași teamă de Dumnezeu (Ge 31:42, 53).

Iehova își ocrotește și își susține slujitorii. De aceea, ei nu au niciun motiv să se teamă de oameni și de răul pe care li l-ar putea face aceștia și să cedeze când ei le pretind să încalce normele divine (Ps 27:1; 78:53; 91:2-5; Is 12:2). Desigur, slujitorii lui Dumnezeu nu sunt scutiți de probleme în actualul sistem. Uneori, ei ajung în situații nefavorabile, chiar deplorabile. Dar asta nu e o dovadă că Iehova nu-i mai ocrotește. Neînțelegând lucrul acesta, cei lipsiți de credință s-ar putea îndepărta de ei de frică să nu ajungă în situația lor aparent disperată (Ps 31:11). Însă Iehova nu-i va părăsi pe slujitorii săi (Ps 27:10; 94:14).

Fiindcă n-au frică de Dumnezeu, cei nelegiuiți continuă să umble pe căile lor rele (Ps 36:1-4). Totuși, ei nu vor scăpa de frica pe care o vor simți când nenorocirea se va abate asupra lor din cauză că au ignorat înțelepciunea divină (Pr 1:26, 27).

Când Iehova și-a retras ocrotirea de la israeliții infideli, aceștia au tremurat de spaimă zi și noapte, nefiind siguri de viața lor. N-a fost cale de scăpare din fața nenorocirii (De 28:66, 67; Is 24:17-20; 33:14; Ier 30:5; Pln 3:47). În schimb, cei care au manifestat permanent o teamă reverențioasă față de Creator și au acționat potrivit înțelepciunii divine n-au simțit o astfel de spaimă (Pr 1:33; 3:24, 25; 28:14).

Și cei care au văzut manifestările de putere fără egal ale lui Iehova, precum și sprijinul și binecuvântările acordate poporului său au fost cuprinși de spaimă (2Cr 17:10; Ps 53:5; 105:38; Is 19:16, 17; Ier 33:9). De exemplu, israeliții au obținut cu ajutor divin victorii răsunătoare, care i-au făcut pe dușmani să tremure de frică (De 11:25; 1Cr 14:17; 2Cr 14:12-14; 20:29). Pe vremea lui Mardoheu și a Esterei, turnura neașteptată pe care au luat-o evenimentele în favoarea evreilor i-a umplut pe dușmani de groază (Es 8:17; 9:2, 3). Curajul și puterea pe care le insuflă Dumnezeu pot genera în cei care le observă o teamă sănătoasă și îi pot îndemna să asculte cu promptitudine. Astfel, când regele Saul le-a cerut cu fermitate israeliților să vină la luptă pentru a apăra Iabeș-Galaadul, aceștia au fost cuprinși de „frica de Iehova” și „au ieșit ca un singur om” (1Sa 11:7).

Când a prezis că Babilonul avea să fie cucerit de Cirus, Iehova le-a spus israeliților că n-aveau niciun motiv să se teamă de acel eveniment, care avea să zguduie lumea. Pentru ei, acesta avea să reprezinte o eliberare de teroarea babiloniană. Însă cei ce făceau idoli în mod sigur aveau să se îngrozească, întrucât niciun zeu făcut de mâini omenești nu putea salva Babilonul (Isa 44:8-11, 24-28; 51:12, 13).

În Scripturi apare și termenul quț, o formă a acestuia fiind tradusă prin „a tremura de frică” (Ex 1:12; Nu 22:3; Is 7:16). Acest termen transmite în general ideea de repulsie față de ceva respingător. (Vezi LUCRU RESPINGĂTOR.)

Teama plină de respect. Verbele ebraice yaréʼ (Le 19:30; 26:2) și ʽaráț (Ps 89:7; Is 29:23; 47:12) pot avea sensul de „teamă plină de respect”, „teamă reverențioasă”. Verbul ʽaráț transmite deseori ideea de a tremura sau a face să tremure de frică, de groază sau de teamă plină de respect (Is 8:12; Ps 10:18).

Manifestările vizibile și sonore ale prezenței lui Iehova le-au inspirat observatorilor o teamă plină de venerație. Când s-au adunat la muntele Sinai, israeliții au văzut un nor întunecos coborând peste munte, cu tunete și fulgere, și au auzit un sunet de corn ce devenea tot mai puternic. Tot muntele se cutremura și fumega. Această demonstrație de putere i-a înspăimântat pe israeliți; chiar și pe Moise l-a făcut să tremure. Scopul pentru care Iehova și-a manifestat gloria în felul acesta a fost să le insufle israeliților o teamă sănătoasă, care să-i împiedice să păcătuiască (Ex 19:9, 16-19; 20:18, 20; Ev 12:21).

Și reprezentările gloriei lui Iehova dezvăluite în viziuni au inspirat teamă și venerație. Platforma carului ceresc, deasupra căreia profetul Ezechiel a văzut gloria lui Iehova, avea o scânteiere înfricoșătoare, ca gheața. Această platformă, aflată cu mult deasupra capetelor creaturilor vii – reprezentări ale heruvimilor –, era ca o întindere translucidă, ce impresiona prin mărime și aspect. Prin întinderea translucidă se putea observa ceva asemănător unui tron de safir. Cel ce stătea pe tron avea o strălucire ca sclipirea pe care o are aliajul de aur și de argint în focul rafinatorului; în jurul său era o strălucire asemănătoare. Viziunea gloriei lui Iehova l-a făcut pe Ezechiel să cadă cu fața la pământ plin de venerație (Eze 1:15-22, 25-28).

Iehova este singurul căruia i se cuvine o astfel de teamă reverențioasă, teamă care ne motivează să-i aducem închinare (Ps 89:7; Is 29:23). Creștinii sunt îndemnați ‘să îndeplinească un serviciu sacru pentru Dumnezeu cu teamă sfântă și cu venerație [o formă a gr. déos]ʼ (Ev 12:28). Slujitorii lui Dumnezeu dovedesc că au o astfel de teamă când se străduiesc din toată inima să-i fie plăcuți, recunoscând că Iehova este cel căruia toți trebuie să-i dăm socoteală și că el judecă fără părtinire (1Pe 1:17; Re 14:7).

Și oamenii – persoane individuale sau națiuni – pot uneori, intenționat sau nu, să le inspire altora o teamă plină de respect. De exemplu, regele Solomon a fost atât de impresionat de Sulamita, încât a spus despre ea că era „de temut ca trupele adunate în jurul stindardelor”, gata de luptă (Cân 6:4, 10). În versete este folosit termenul ebraic ʼayóm, care înseamnă „de temut, inspirator de teamă”. Și națiunea caldeeană când s-a ridicat la luptă a fost „înfricoșătoare” (Hab 1:6, 7). În profeția lui Isaia, Babilonul a fost invitat cu ironie să se salveze folosindu-și vrăjitoriile și farmecele ca să-i umple de frică [ebr. ʽaráț] pe cei ce aveau să vină împotriva lui. Desigur, toate eforturile de a împiedica cucerirea sa aveau să fie zadarnice (Is 47:12-15). Babilonul avea să fie cucerit de armatele conduse de Cirus Persanul (Is 44:24–45:2).

Și Moise a inspirat o teamă plină de respect datorită modului în care l-a tratat și l-a folosit Iehova. El a făcut „fapte mari și înfricoșătoare [ebr. môráʼ]” înaintea poporului lui Dumnezeu (De 34:10, 12; Ex 19:9). Cei care aveau credință respectau cu o teamă sănătoasă autoritatea lui Moise, înțelegând că prin intermediul lui vorbea Dumnezeu. Și față de sanctuarul lui Iehova israeliții trebuiau să aibă o teamă plină de respect [ebr. yaréʼ] (Le 19:30; 26:2). Ei dovedeau acest respect plin de venerație față de sanctuar aducându-i lui Iehova închinare în modul stabilit de el și ducând un mod de viață în armonie cu toate poruncile sale.

În ce sens trebuie să ne temem de Iehova?

Biblia arată că există o teamă potrivită și o teamă nepotrivită. Astfel, există o teamă sănătoasă, care determină o persoană să acționeze cu prudența cuvenită în fața pericolului și să evite dezastrul. Și există o frică morbidă, care duce la disperare, slăbind rezistența psihică și fizică a unei persoane chiar până la punctul de a-i provoca moartea. Teama de Dumnezeu este sănătoasă; este un sentiment de venerație și de respect profund față de Creator, o teamă sănătoasă de a nu-i displăcea. Această teamă izvorăște din aprecierea pentru bunătatea și iubirea loială a lui Dumnezeu, precum și din înțelegerea faptului că el este Judecătorul Suprem și Cel Atotputernic, care are puterea de a aduce pedeapsa sau moartea asupra celor ce-l nesocotesc.

Teama potrivită față de Iehova Dumnezeu este esențială pentru cei ce vor să-i slujească. Această teamă l-a ajutat pe Iov să fie ireproșabil și drept (Iov 1:1; 23:15; 31:23). Ea l-a ajutat pe psalmist ca, în pofida persecuțiilor la care a fost supus de către prinți, să persevereze pe calea aprobată de Dumnezeu (Ps 119:120, 161). Iosafat i-a încurajat pe judecători să aibă acest gen de teamă, astfel încât să fie imparțiali și să judece cu dreptate (2Cr 19:5-7).

Teama de Iehova Dumnezeu este „începutul înțelepciunii” (Ps 111:10; Pr 9:10). Nu este o teamă morbidă, paralizantă; „teama de Iehova este pură” (Ps 19:9). În Proverbele 8:13 este definită astfel: „Teama de Iehova înseamnă urârea răului”. Ea îl împiedică pe om s-o ia pe o cale greșită. Așa cum spune Biblia, „din teamă de Iehova omul se abate de la rău” (Pr 16:6).

Adam și Eva nu au manifestat o teamă potrivită, sănătoasă față de Dumnezeu și, de aceea, l-au nesocotit. Din cauza neascultării, au ajuns să simtă o teamă plină de neliniște, sau groază, motiv pentru care s-au ascuns de Dumnezeu. Adam a spus: „Ți-am auzit glasul în grădină, dar mi-a fost frică” (Ge 3:10). O frică asemănătoare a simțit și Cain, fiul lui Adam, după ce l-a ucis pe fratele său Abel. E posibil ca această frică să fi fost unul dintre motivele pentru care a construit o cetate (Ge 4:13-17).

În Evrei 12:28, creștinii sunt îndemnați să manifeste teamă sfântă: „Să avem parte în continuare de bunătate nemeritată, prin care putem să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeu într-un mod plăcut lui, cu teamă sfântă și cu venerație!”. Îngerul care zbura prin mijlocul cerului ca să declare vestea bună veșnică și-a început mesajul prin cuvintele: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-i glorie” (Re 14:6, 7). Isus a pus în contrast teama sănătoasă de Dumnezeu cu frica de oameni, spunând: „Să nu vă fie frică de cei care ucid corpul, dar nu pot ucide sufletul, ci temeți-vă mai degrabă de cel care poate să distrugă atât sufletul, cât și corpul în Gheenă!” (Mt 10:28). De asemenea, el le-a dat continuatorilor săi următorul sfat: „Nu te teme de lucrurile pe care le vei suferi” (Re 2:10). Iubirea autentică pentru Iehova învinge frica lașă de oameni, care duce la compromis.

Teama potrivită include și respectul cuvenit față de autoritățile laice. Creștinul știe că, atunci când autoritățile aplică pe drept o pedeapsă pentru o infracțiune, pedeapsa este o expresie indirectă a mâniei lui Dumnezeu (Ro 13:3-7).

Isus a prezis că, la încheierea sistemului, pe pământ va exista un climat de frică. El a spus că vor fi „priveliști înfricoșătoare” și că oamenii „vor leșina de frică și în așteptarea lucrurilor care vor veni asupra pământului locuit” (Lu 21:11, 26). În timp ce omenirea în general va fi astfel afectată de aceste situații, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să urmeze îndemnul din Isaia 8:12: „Să nu vă temeți de ceea ce se tem ei”. Așa cum a explicat apostolul Pavel, „Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de lașitate, ci de putere, de iubire și de judecată sănătoasă” (2Ti 1:7).

După ce a studiat atent oamenii, cu preocupările și cu experiențele lor nefericite, înțeleptul Solomon a spus: „Iată concluzia a tot ce-ai auzit: Teme-te de adevăratul Dumnezeu și respectă poruncile lui, fiindcă aceasta este datoria omului” (Ec 12:13).

Frica animalelor față de oameni. În Geneza 9:2, cuvântul „teamă” este folosit cu referire la animale. Dumnezeu le-a spus lui Noe și fiilor lui: „Să continue să se teamă și să se îngrozească de voi toate creaturile vii de pe pământ”. Pe parcursul anului în care Noe și familia sa au stat în arcă, animalele și păsările adăpostite acolo s-au temut de aceștia, astfel că ei le-au putut ține sub control. După Potop, când au ieșit cu toții din arcă, Noe a primit din partea lui Iehova asigurarea că animalele vor continua să se teamă de om. Interacțiunea omului cu animalele confirmă acest lucru. Dr. George Goodwin, custode asociat la American Museum of Natural History (secția mamifere), a spus: „În mod normal, un leopard nu atacă oamenii. Însă, dacă este provocat sau rănit, el va ataca”. Chiar și unii șerpi veninoși cunoscuți pentru agresivitatea lor, precum mamba și cobra regală, au un comportament similar. Dacă li se dă posibilitatea, aceștia mai degrabă se îndepărtează în mod prudent de om decât să-l atace. Deși oamenii au tratat cu cruzime unele animale și le-au făcut să devină periculoase, de regulă animalele au încă acea teamă care le împiedică să-i atace. Acest lucru este în armonie cu declarația divină din Geneza 1:26-28, potrivit căreia, din momentul creării omului, animalele trebuiau să i se supună.