Dreptatea înalţă o naţiune
DUPĂ zile întregi de ploaie, cât de plăcut este să te trezeşti şi să vezi soarele strălucind pe un cer fără nori! Pământul a fost înviorat, iar vegetaţia poate acum să crească din abundenţă. Iehova Dumnezeu a folosit cândva o astfel de imagine pentru a ilustra binecuvântările unei domnii drepte. El i-a spus regelui David: „Cel care stăpâneşte peste oameni cu dreptate, cel care stăpâneşte în frică de Dumnezeu este ca lumina dimineţii, ca răsăritul soarelui în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolţească verdeaţa din pământ“. — 2 Samuel 23:3, 4.
Cuvintele lui Dumnezeu s-au dovedit a fi adevărate în timpul domniei drepte a fiului lui David, regele Solomon. Biblia declară: „Iuda şi Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, au locuit în siguranţă, fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon“. — 1 Împăraţi 4:25.
Israelul antic a fost naţiunea aleasă a lui Dumnezeu. El le-a dat legile sale şi le-a spus că, dacă vor asculta de glasul său, el le va da „întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ“ (Deuteronomul 28:1). Ceea ce i-a înălţat a fost nu propria dreptate a lui Israel, ci dreptatea lui Iehova. Poruncile pe care li le-a dat Dumnezeu erau cu mult superioare legilor care le aparţineau naţiunilor înconjurătoare. Ca popor, ei erau la fel de imperfecţi ca toate celelalte naţiuni. Prin urmare, meritul pentru faptul de a fi ridicaţi la o poziţie superioară celorlalte naţiuni îi revenea Legii superioare a lui Iehova, precum şi faptului că ei aderau strict la aceasta. Atunci când se supuneau legilor lui Iehova, ei se bucurau de favoarea şi de binecuvântarea sa. Regele Solomon a trăit acest lucru în timpul domniei sale. El a putut să spună: „Dreptatea înalţă pe un popor, dar — a avertizat el — păcatul este ruşinea popoarelor“. — Proverbele 14:34.
Din nefericire, din cauza unor acte de nesupunere repetate, naţiunea Israel a fost adusă la o poziţie umilă. Membrii săi au suferit un oprobriu la scară naţională. Acest lucru a dus în cele din urmă la respingerea lor irevocabilă în favoarea unei naţiuni noi, spirituale. — Matei 21:43.
Israelul spiritual
La o întrunire a corpului de guvernare creştin din Ierusalim, Iacov, născut evreu, a spus sub inspiraţie că Dumnezeu „Şi-a aruncat privirile ca să ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său“ (Faptele 15:14). Apostolul Pavel i-a dat acestei noi naţiuni creştine numele de „Israelul lui Dumnezeu“ (Galateni 6:16). Referitor la scopul chemării lor, Petru a scris: „Voi . . . sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“ (1 Petru 2:9). Ca popor ales al lui Dumnezeu, ei trebuiau să strălucească în lume asemenea unor lumini. Dreptatea lui Iehova avea să le confere o poziţie înaltă. — Filipeni 2:15.
Alegerea acestor israeliţi spirituali se poate compara cu procedeul de extragere a diamantelor. Când minereul bogat în diamant este scos la suprafaţă, acesta poate să conţină numai 1 carat (200 de mg) de diamant la 3 tone de pământ. O metodă folosită odinioară pentru separarea diamantelor consta în amestecarea minereului cu apă şi în turnarea amestecului astfel obţinut pe plăci de grăsime. Diamantele respingeau apa şi se fixau în grăsime, în timp ce materialul nedorit era îndepărtat prin spălare. Aflate în acest stadiu, diamantele erau brute. Însă, când erau tăiate şi polisate, ele reflectau lumina în toate direcţiile.
Asemenea diamantelor care resping apa şi care nu se amestecă cu materialul din jurul lor, poporul lui Iehova a fost separat de lume (Ioan 17:16). Când au fost scoşi pentru prima oară la lumină, poate că membrilor acestuia le-a lipsit strălucirea. Însă Cuvântul lui Iehova şi spiritul său au creat în interiorul lor o personalitate nouă, iar ei strălucesc ca lumini în această lume. Faptul că ei se bucură de o poziţie înaltă, precum şi faptul că reflectă glorioasa lumină a adevărului despre Regat în toate direcţiile se datoreşte dreptăţii lui Iehova, nu propriei lor dreptăţi.
Totuşi, începând cu ultima parte a secolului întâi e.n., apostazia s-a strecurat în interiorul congregaţiilor şi i-a afectat pe mulţi. Aşa-zişii creştini au devenit o parte integrantă a naţiunilor lumii şi nu s-au mai putut deosebi de lumea înconjurătoare.
În prezent, o rămăşiţă fidelă a israeliţilor spirituali a redobândit favoarea lui Iehova. Membrii acesteia s-au separat de lume şi s-au purificat „de orice întinăciune a cărnii şi a duhului“ (2 Corinteni 7:1). Fiind purificaţi şi consideraţi integri înaintea lui Iehova, ei susţin dreptatea sa. Faptul acesta i-a ridicat la o poziţie înaltă de favoare, poziţie superioară celei a naţiunilor lumii. Prin intermediul lucrării lor zeloase de predicare a veştii bune despre Regat, a fost atrasă la Iehova o mare mulţime internaţională, care a devenit o parte componentă a poporului său. — Apocalipsa 7:9, 10.
Lumea poate vedea deosebirea
Autorităţile lumeşti laudă uneori conduita slujitorilor lui Dumnezeu. Cu câtva timp în urmă, un ofiţer responsabil cu asigurarea securităţii Terenurilor pentru Distracţii din Pretoria, Africa de Sud, a făcut câteva comentarii cu privire la comportamentul Martorilor lui Iehova din toate rasele, care folosesc aceste locuri pentru a-şi ţine congresele anuale. Printre altele, el a scris: „Toţi au fost şi sunt politicoşi, îşi vorbesc cu amabilitate unul altuia, aceasta fiind atitudinea manifestată în ultimele câteva zile — toate acestea demonstrează valoarea membrilor societăţii voastre, precum şi faptul că toţi trăiţi laolaltă ca o familie fericită“.
Poporul lui Iehova îşi poate aduce contribuţia la dreptatea naţiunii sale nu numai cu ocazia acestor întruniri mari, ci şi în viaţa particulară. De exemplu, Filiala Societăţii Watch Tower din Africa de Sud a primit o scrisoare de la o doamnă din Johannesburg, care spunea: „Săptămâna trecută am plecat cu maşina, în timp ce poşeta mea se afla pe capotă. Poşeta a căzut pe Bulevardul Jan Smuts şi a fost găsită, împreună cu tot conţinutul ei, de către un membru al congregaţiei dumneavoastră, dl R. . ., care mi-a telefonat şi mi-a înapoiat-o. . . . Apreciez foarte mult această cinste care a devenit în timpurile noastre o calitate rară şi vă felicit congregaţia pentru că a instituit principiile la care aderă membrii dumneavoastră“.
Da, prin aderarea la principiile drepte ale lui Iehova, poporul său se detaşează prin faptul că se deosebeşte de lume. Întrucât membrii acestuia manifestă dreptatea lui Iehova, persoanele sincere sunt atrase spre congregaţia creştină. Este natural să se simtă atrase spre ceva curat şi pur. De exemplu, odată, la o întrunire a Martorilor lui Iehova din Zürich, Elveţia, a venit o persoană străină care a spus că dorea să devină un membru al congregaţiei. Persoana a explicat că sora lui fusese exclusă pentru imoralitate şi a adăugat că dorea să se asocieze cu o organizaţie care „nu tolerează conduita greşită“. Chiar şi New Catholic Encyclopedia acceptă faptul că Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi drept „una dintre grupările cu cel mai bun comportament din lume“.
În timp ce dreptatea înalţă, păcatul poate aduce oprobriu asupra bunului renume al cuiva, în special dacă unele păcate grave ajung să-i fie cunoscute comunităţii locale. Uneori, congregaţia creştină trebuie să suporte ruşinea pe care i-o face un membru al ei care comite un păcat grav. Cum este şi logic, membrii fideli ai congregaţiei pot apăra bunul renume al acesteia arătând că răufăcătorul a fost disciplinat într-un mod plin de îndurare, cu alte cuvinte, în armonie cu principiile scripturale. Dacă cineva practică păcatul şi nu se căieşte, este eliminat din congregaţie, adică exclus. — 1 Corinteni 5:9–13.
De ce sunt excluse unele persoane
Deşi în fiecare an sunt excluse din congregaţia creştină câteva mii de persoane, numărul acestora nu reprezintă decât un mic procent din cele aproape cinci milioane de Martori de pe glob. De ce trebuie luată această măsură drastică împotriva unor persoane din cadrul congregaţiei creştine? Unul dinte factorii determinanţi în această privinţă este natura păcatului. Însă un factor şi mai important este acela dacă răufăcătorul se căieşte sincer de greşeala gravă pe care a comis-o. Dacă el are într-adevăr remuşcări, dacă i s-a adresat lui Iehova prin intermediul rugăciunii sincere implorându-i iertarea păcatului comis împotriva Sa şi dacă a căutat ajutorul bărbaţilor cu responsabilitate din congregaţie, el poate fi ajutat să redobândească favoarea lui Dumnezeu şi să rămână membru al congregaţiei. — Proverbele 28:13; Iacov 5:14, 15.
Atunci când un copil care se află în relaţii bune, sănătoase cu tatăl său face un lucru care îl mâhneşte pe tată, amândoi trebuie să se grăbească să restabilească aceste relaţii preţioase. În mod asemănător, când ne dedicăm viaţa lui Iehova, intrăm într-o relaţie foarte preţioasă cu el. De aceea, atunci când facem un lucru care îl mâhneşte, trebuie să acţionăm repede în sensul restabilirii acelei relaţii cu Tatăl nostru Ceresc.
Din fericire, unele persoane care au fost excluse s-au gândit serios la ilustrarea despre fiul risipitor. Aici, Iehova este comparat cu un Tată iubitor, care este gata să-l primească înapoi pe un păcătos penitent, dacă acesta se întoarce de la calea lui şi caută iertare la Dumnezeu (Luca 15:11–24). Căinţa sinceră, din inimă, precum şi îndepărtarea de ceea ce este rău, a fost şi este un mijloc de a ne întoarce la favoarea lui Iehova şi la congregaţia creştină. Unii răufăcători penitenţi care s-au simţit zdrobiţi sub povara vinovăţiei lor au fost îmboldiţi să se căiască şi să întreprindă paşii necesari întoarcerii la ambianţa plină de iubire a congregaţiei creştine. Astfel, ei au ajuns să aprecieze cuvintele lui Iehova consemnate în Isaia 57:15.
Pentru a-i împiedica pe oameni să se întoarcă la îngrijirea iubitoare a lui Iehova, Satan ar dori să pretindă că pentru păcatele comise nu mai există iertare. Însă jertfa de răscumpărare a lui Cristos Isus este adecvată acoperirii păcatelor oricui se căieşte — da, chiar pentru a acoperi păcatul moştenit al „întregii lumi“ (1 Ioan 2:1, 2). Singurul păcat pe care nu îl acoperă preţul de răscumpărare este păcatul comis împotriva spiritului sfânt al lui Dumnezeu, ceea ce echivalează cu răzvrătirea deliberată împotriva acţiunii spiritului lui Dumnezeu, aşa cum sunt păcatele grave comise de Iuda Iscarioteanul şi cele comise de mulţi scribi şi farisei. — Matei 12:24, 31, 32; 23:13, 33; Ioan 17:12.
Să susţinem dreptatea lui Iehova
Din 1919, când rămăşiţa israeliţilor spirituali a recâştigat favoarea lui Iehova, membrii acesteia sunt înălţaţi din ce în ce mai mult faţă de lumea care îi înconjoară. Acest fapt nu se datoreşte în nici un caz bunătăţii lor, ci supunerii binevoitoare pe care o dovedesc ei faţă de legile şi normele lui Iehova. Drept urmare, milioane de „alte oi“ care-i aparţin lui Cristos au fost aduse în asociere cu Israelul spiritual în calitate de însoţitori loiali ai acestuia (Ioan 10:16). Aceste persoane îi aduc glorie şi onoare lui Iehova în mijlocul unei lumi care s-a îndepărtat foarte mult de normele drepte ale lui Dumnezeu. Este aşa cum a remarcat cândva revista sud-africană Personality: „Se pare că Martorii lui Iehova abundă în calităţi pozitive, iar cele negative aproape că le lipsesc“.
Pentru a-şi menţine această poziţie înaltă în mijlocul unei lumi nelegiuite, fiecare membru în parte al congregaţiei creştine trebuie să-şi trăiască viaţa în puritate şi în integritate înaintea lui Iehova. În Biblie, organizaţia cerească a lui Iehova este reprezentată prin lucruri pure. Aceasta este văzută ca o femeie frumoasă, înveşmântată în soare şi având luna sub picioare (Apocalipsa 12:1). Noul Ierusalim este descris ca fiind un oraş sfânt, cu un aspect frumos (Apocalipsa 21:2). Membrilor fideli ai miresei lui Cristos li se dă „in subţire strălucitor şi curat“ (Apocalipsa 19:8). Membrii marii mulţimi sunt văzuţi „îmbrăcaţi în haine albe“ (Apocalipsa 7:9). Oamenii care înclină spre dreptate sunt atraşi spre o organizaţie pură. În contrast cu aceasta, organizaţia lui Satan este impură. Sistemul lui religios este reprezentat printr-o prostituată, iar cei aflaţi în afara oraşului sfânt sunt descrişi ca fiind murdari, impuri. — Apocalipsa 17:1; 22:15.
Celor drepţi le este promisă viaţa veşnică. Poporul care s-a adunat şi care susţine dreptatea lui Iehova are perspectiva de a supravieţui sfârşitului acestui sistem rău. „Cel ce m-ascultă va locui în siguranţă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău“ este promisiunea lui Dumnezeu consemnată în Proverbele 1:33.
Câtă bucurie va fi atunci când Mai Marele Solomon, Cristos Isus, va domni cu dreptate, în teamă de Iehova, asupra acelei lumi noi (2 Petru 3:13)! Va fi ca lumina dimineţii, ca răsăritul soarelui în dimineaţa fără nori. Toţi locuitorii pământului vor locui în siguranţă, fiecare stând, cum s-ar spune, sub viţa şi sub smochinul său. Societatea omenească dreaptă va înfrumuseţa pământul şi îşi va ocupa locul cuvenit în univers, spre lauda veşnică a Dumnezeului nostru, Iehova. — Mica 4:3, 4; vezi şi Isaia 65:17–19, 25.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 26]
Garo Nalbandian