Imitaţi-le credinţa

El a găsit mângâiere la Dumnezeul său

CERUL se întunecase şi începuse ploaia. Pe drumul care ducea la Izreel alerga Ilie. Nu mai era tânăr, dar alerga neobosit, căci „mâna lui Iehova“ era peste el. Iehova i-a dat o energie cum nu mai avusese niciodată. Ilie avea atâta vigoare, încât a ajuns din urmă şi chiar a depăşit carul regelui Ahab! (1 Regi 18:46)

Nu după mult timp, Ilie era la mare distanţă de regele Ahab şi avea în faţă un drum lung. Ploua torenţial. Îl vezi pe Ilie cum îşi şterge picăturile de ploaie de pe faţă în timp ce aleargă şi se gândeşte la ziua memorabilă care tocmai trecuse? Fără îndoială, fusese o victorie măreaţă pentru Iehova, Dumnezeul lui Ilie, şi pentru închinarea adevărată. Departe, în urmă, pierdute în negura furtunii, se aflau culmile biciuite de vânt ale muntelui Carmel, unde, prin intermediul lui Ilie, Iehova a dat în mod miraculos o puternică lovitură închinării la Baal. Sute de profeţi ai lui Baal au fost demascaţi ca şarlatani ticăloşi şi au fost executaţi pe drept. Apoi, Ilie s-a rugat ca Iehova să pună capăt secetei care afectase ţara trei ani şi jumătate. Şi a început să plouă!a (1 Regi 18:18–45)

În timp ce alerga prin ploaie spre Izreel, aflat la 30 de kilometri depărtare, Ilie se gândea probabil că, în sfârşit, se ajunsese la un punct de cotitură. Cu siguranţă, regele Ahab avea să facă schimbări! După tot ce văzuse, el avea să abandoneze închinarea la Baal, s-o oprească pe regina Izabela din acţiunile ei şi să pună capăt persecutării slujitorilor lui Iehova.

Când lucrurile par să meargă aşa cum ne dorim, este absolut normal să ne facem unele speranţe. Poate ne imaginăm că împrejurările ne vor fi din ce în ce mai favorabile sau poate chiar ne gândim că ce-a fost mai greu a trecut. N-ar fi de mirare ca şi Ilie să fi gândit astfel, pentru că „era un om cu sentimente ca ale noastre“ (Iacov 5:17). În realitate însă, problemele lui Ilie erau departe de a se fi terminat. După doar câteva ore, Ilie era atât de înfricoşat şi de abătut, încât îşi dorea să moară. Ce s-a întâmplat? Şi cum l-a ajutat Iehova pe profetul său să-şi recapete credinţa şi curajul? Vom vedea în continuare.

Evenimentele iau o întorsătură neaşteptată

A dat Ahab vreun semn de schimbare după ce s-a întors la palatul său din Izreel? A devenit el mai spiritual? Iată ce citim: „Ahab i-a povestit Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum îi omorâse cu sabia pe toţi profeţii“ (1 Regi 19:1). Să observăm că, atunci când a vorbit despre evenimentele din ziua respectivă, Ahab n-a spus nimic despre Iehova, Dumnezeul lui Ilie. Fiind un om carnal, Ahab a privit acele evenimente miraculoase dintr-o perspectivă strict umană — el a văzut doar „ce făcuse Ilie“. Este clar că nu învăţase să aibă respect faţă de Iehova Dumnezeu. Dar cum a reacţionat răzbunătoarea Izabela?

Ea s-a înfuriat. Neagră de mânie, Izabela i-a trimis lui Ilie următorul mesaj: „Aşa să facă dumnezeii, ba chiar mai rău, dacă mâine, pe vremea aceasta, nu-i voi face sufletului tău cum ai făcut tu sufletului lor!“ (1 Regi 19:2). Această ameninţare cu moartea era cât se poate de serioasă. De fapt, Izabela jurase că va plăti cu propria-i viaţă dacă în ziua următoare nu-l va omorî pe Ilie ca să-i răzbune pe profeţii lui Baal. Încearcă să-ţi imaginezi scena: Ilie este deja în Izreel şi doarme într-o locuinţă modestă. Este noapte şi plouă torenţial. Deodată, Ilie este trezit din somn doar pentru a afla cuvintele îngrozitoare transmise de mesagerul reginei. Ce efect au avut acestea asupra lui?

Copleşit de descurajare şi de frică

Dacă Ilie crezuse cumva că lupta împotriva închinării la Baal era pe sfârşite, în acel moment speranţele i s-au spulberat. Izabela era la fel de înverşunată. Foarte mulţi dintre colaboratorii fideli ai lui Ilie fuseseră deja executaţi din ordinul ei, iar acum se părea că-i venise lui rândul. Biblia ne spune: „Lui Ilie i s-a făcut frică“. Şi-a imaginat oare Ilie moartea îngrozitoare pe care i-o pregătise Izabela? Dacă a stăruit asupra acestor gânduri, nu este de mirare că s-a descurajat. În orice caz, Ilie „a plecat să-şi scape sufletul“, adică a fugit ca să-şi salveze viaţa (1 Regi 18:4; 19:3).

Ilie nu este singurul om al credinţei care a fost copleşit de frică. Mult mai târziu, apostolul Petru a ajuns într-o situaţie asemănătoare. Când Isus i-a dat putere să meargă pe ape, Petru a început să se uite la vijelie. Atunci şi-a pierdut curajul şi a început să se scufunde (Matei 14:30). Din exemplul lui Petru şi al lui Ilie desprindem o lecţie valoroasă: Dacă vrem să ne păstrăm curajul, nu trebuie să stăruim cu mintea asupra pericolelor care ne înspăimântă. Trebuie să ne păstrăm privirea aţintită asupra Sursei speranţei şi a puterii noastre.

„Destul!“

Înfricoşat, Ilie a fugit spre sud-vest. El a mers aproximativ 150 de kilometri până la Beer-Şeba, un orăşel aflat aproape de hotarul sudic al lui Iuda. El l-a lăsat acolo pe slujitorul său şi s-a dus singur în pustiu. Relatarea spune că a mers „cale de o zi“. Să ni-l imaginăm, aşadar, pornind la drum în zori, probabil fără să-şi ia hrană cu el. Soarele ardea cu putere, iar Ilie, deprimat şi cuprins de spaimă, mergea prin ţinutul acela stâncos şi sălbatic. Pe măsură ce soarele devenea tot mai roşu şi dispărea la orizont, Ilie era din ce în ce mai slăbit. Secătuit de puteri, el s-a aşezat sub o tufă de grozamă, cel mai apropiat loc unde se putea adăposti în acel ţinut dezolant (1 Regi 19:4).

Ajuns în pragul disperării, Ilie s-a rugat să moară. Iată ce a spus el: „Nu sunt mai bun decât strămoşii mei!“. El ştia că strămoşii săi erau doar oase şi ţărână în mormânt şi nu mai puteau să facă vreun bine cuiva (Eclesiastul 9:10). Ilie simţea că era la fel de lipsit de valoare ca rămăşiţele strămoşilor săi. Nu este de mirare că el a strigat: „Destul!“. Ce rost mai avea să trăiască?

Ar trebui oare să ne şocheze faptul că un slujitor al lui Dumnezeu a putut să ajungă atât de descurajat? Nu neapărat. În Biblie citim despre unii oameni fideli, bărbaţi şi femei deopotrivă, care au fost atât de mâhniţi, încât şi-au dorit să moară. Printre ei se numără Rebeca, Iacob, Moise şi Iov (Geneza 25:22; 37:35; Numerele 11:13–15; Iov 14:13).

În prezent, trăim ‘timpuri critice cărora cu greu li se face faţă’. De aceea, nu ne surprinde faptul că mulţi oameni, între care şi unii slujitori fideli ai lui Dumnezeu, trec prin momente de descurajare (2 Timotei 3:1). Dacă vei ajunge cândva într-o situaţie disperată, urmează exemplul lui Ilie: Varsă-ţi inima înaintea lui Dumnezeu! La urma urmei, Iehova este „Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1:3). I-a oferit el mângâiere lui Ilie?

Iehova l-a susţinut pe profetul său

Cum crezi că s-a simţit Iehova când a privit din ceruri şi l-a văzut pe profetul său iubit stând sub acea tufă în pustiu şi rugându-se să moară? Nu este nevoie să ghicim. După ce Ilie a adormit, Iehova a trimis la el un înger. Acesta l-a trezit atingându-l uşor şi i-a spus: „Scoală-te şi mănâncă!“. Îngerul îi pregătise cu bunăvoinţă o mâncare simplă, pâine caldă şi apă proaspătă, iar Ilie a mâncat. I-a mulţumit el îngerului? Relatarea spune doar că profetul a mâncat, a băut şi s-a culcat din nou. Era oare atât de mâhnit, încât nu putea să vorbească? Indiferent cum au stat lucrurile, îngerul l-a trezit şi a doua oară, probabil înainte de răsăritul soarelui. El l-a îndemnat din nou pe Ilie: „Scoală-te şi mănâncă“. Apoi a adăugat aceste cuvinte remarcabile: „Fiindcă drumul este prea lung pentru tine!“ (1 Regi 19:5–7).

Datorită perspicacităţii pe care i-a dat-o Dumnezeu, îngerul ştia unde mergea Ilie. El ştia totodată că drumul era prea lung ca Ilie să-l parcurgă cu propriile forţe. Cât de mângâietor este să-i slujim unui Dumnezeu care ne cunoaşte obiectivele şi limitele mai bine decât noi! (Psalmul 103:13, 14) Cum l-a ajutat pe Ilie mâncarea pregătită de înger?

Iată ce citim: „El s-a sculat, a mâncat şi a băut, iar apoi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele adevăratului Dumnezeu, până la Horeb“ (1 Regi 19:8). Aşa cum făcuse Moise cu aproximativ şase secole înaintea lui şi aşa cum a făcut Isus cu aproape zece secole după el, Ilie n-a mâncat 40 de zile şi 40 de nopţi (Exodul 34:28; Luca 4:1, 2). Acea mâncare nu i-a înlăturat toate problemele, dar l-a întărit în mod miraculos. Ţi-l poţi imagina pe acest bărbat în vârstă croindu-şi drum prin pustiu zi de zi, săptămână de săptămână, timp de aproape o lună şi jumătate?

Şi în prezent Iehova îi întăreşte pe slujitorii săi. El nu le oferă în mod miraculos hrană fizică, dar face un lucru mult mai important: se îngrijeşte de ei din punct de vedere spiritual (Matei 4:4). Când învăţăm despre Dumnezeu din Cuvântul său şi din publicaţiile bazate pe Biblie, care sunt pregătite cu multă grijă, ne simţim întăriţi din punct de vedere spiritual. Hrana spirituală pe care o asimilăm nu ne înlătură toate problemele, dar ne poate ajuta să suportăm situaţii care altfel ar fi de nesuportat. Ea ne conduce totodată spre „viaţa veşnică“ (Ioan 17:3).

Ilie a mers pe jos aproape 320 de kilometri până când, în cele din urmă, a ajuns la muntele Horeb. În acest loc, Iehova Dumnezeu, prin intermediul unui înger, i se arătase cu mult timp în urmă lui Moise în tufa de mărăcini care ardea şi tot aici, puţin mai târziu, Iehova încheiase legământul Legii cu Israelul. Ajuns la Horeb, Ilie s-a adăpostit într-o peşteră.

Cum l-a mângâiat şi l-a întărit Iehova pe profetul său

La Horeb, „cuvântul“ lui Iehova — transmis probabil printr-un înger — i-a adresat această întrebare simplă: „Ce faci aici, Ilie?“. Se pare că tonul vocii lui a fost blând, căci Ilie a considerat întrebarea o invitaţie de a-şi exprima sentimentele. Şi chiar asta a făcut! El a spus: „Am fost cu adevărat gelos pentru Iehova, Dumnezeul armatelor, căci fiii lui Israel au părăsit legământul tău, au dărâmat altarele tale, i-au omorât cu sabia pe profeţii tăi şi numai eu am mai rămas. Şi ei caută să-mi ia sufletul“ (1 Regi 19:9, 10). Cuvintele lui Ilie dezvăluie cel puţin trei motive pentru care avea spiritul abătut.

În primul rând, Ilie a avut sentimentul că lucrarea sa a fost zadarnică. Deşi ani de zile fusese „cu adevărat gelos pentru Iehova“, punând numele sfânt al lui Dumnezeu şi închinarea la el mai presus de orice, Ilie a constatat că situaţia se înrăutăţise. Poporul era în continuare răzvrătit şi lipsit de credinţă, în timp ce închinarea falsă era tot mai răspândită. În al doilea rând, Ilie s-a simţit singur. „Numai eu am mai rămas“, a spus el, ca şi cum ar fi fost singurul israelit care îi mai slujea lui Iehova. În al treilea rând, lui Ilie i s-a făcut frică. Mulţi dintre ceilalţi profeţi fuseseră deja ucişi, iar el era convins că acum îi venise lui rândul. Probabil că lui Ilie nu i-a fost uşor să recunoască ce simţea, dar el n-a permis ca mândria sau jena să-l împiedice să-şi exprime sentimentele. El şi-a deschis inima înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, fiind astfel un bun exemplu pentru toţi oamenii fideli (Psalmul 62:8).

Cum a reacţionat Iehova la temerile şi îngrijorările lui Ilie? Îngerul i-a spus lui Ilie să stea la intrarea peşterii. El a ascultat, chiar dacă nu ştia ce avea să urmeze. Deodată a început să bată un vânt puternic. Zgomotul trebuie să fi fost asurzitor, pentru că vântul bătea atât de tare, încât despica munţii şi sfărâma stâncile! Încearcă să ţi-l imaginezi pe Ilie cum îşi acoperă ochii cu o mână, iar cu cealaltă îşi ţine strâns veşmântul gros din păr în timp ce rafalele de vânt i-l izbesc de corp. Apoi un cutremur zguduie regiunea. Ilie abia reuşeşte să se ţină pe picioare, deoarece pământul începe să se clatine cu putere! Nici nu-şi vine bine în fire că un foc mare trece pe-acolo, obligându-l să se retragă în peşteră pentru a se feri de căldura dogoritoare (1 Regi 19:11, 12).

De fiecare dată, relatarea ne aminteşte că Iehova nu era în acele manifestări spectaculoase ale forţelor naturii. Ilie ştia că Iehova nu era un zeu mitic al naturii, ca Baal, care era aclamat de închinătorii săi creduli drept „Călăreţul norilor“, sau zeul care aducea ploaia. Iehova este adevărata Sursă a tuturor forţelor uluitoare din natură, însă măreţia lui depăşeşte cu mult tot ce a creat. Nici măcar cerurile nu-l pot cuprinde! (1 Regi 8:27) Dar cum l-au ajutat toate acestea pe Ilie? Să ne amintim că lui i se făcuse frică. Întrucât Iehova — un Dumnezeu care dispune de o putere copleşitoare — era alături de el, Ilie nu avea niciun motiv să se teamă de Ahab şi de Izabela! (Psalmul 118:6)

După ce focul a trecut, s-a aşternut o mare tăcere, iar Ilie a auzit „un glas liniştit şi domol“, care l-a invitat din nou să se exprime. Şi Ilie şi-a vărsat inima, vorbind pentru a doua oară despre îngrijorările sale.b Probabil că lucrul acesta l-a făcut să se simtă mai bine. Dar, în mod sigur, Ilie a găsit şi mai multă mângâiere în ceea ce i-a spus acel „glas liniştit şi domol“. Iehova l-a asigurat pe Ilie că nu era nici pe departe lipsit de valoare. Cum anume? Dumnezeu i-a dezvăluit o mare parte din scopul său cu privire la lupta ce avea să continue în Israel împotriva închinării la Baal. Aşadar, lucrarea lui Ilie nu fusese zadarnică, deoarece scopul lui Dumnezeu se împlinea pas cu pas şi nimeni nu-i putea sta împotrivă. În plus, Ilie avea în continuare un rol în acest scop, fiindcă Iehova i-a încredinţat o nouă misiune, dându-i unele instrucţiuni concrete (1 Regi 19:12–17).

Dar ce se poate spune despre sentimentele de singurătate pe care le-a avut Ilie? Iehova a făcut două lucruri în această privinţă. Mai întâi, i-a spus lui Ilie să-l ungă ca profet pe Elisei, care avea să fie, în cele din urmă, succesorul său. Acest bărbat mai tânăr urma să-l însoţească şi să-l ajute pe Ilie mai mulţi ani. Cât de mângâietor şi cât de practic a fost ajutorul oferit de Iehova! După aceea, Iehova i-a dat o veste entuziasmantă: „Am lăsat în Israel şapte mii de bărbaţi, toţi genunchii care nu s-au plecat înaintea lui Baal şi toate gurile care nu l-au sărutat“ (1 Regi 19:18). Aşadar, Ilie nu era singur. El trebuie să se fi simţit foarte încurajat când a aflat că mii de israeliţi fideli refuzaseră să se închine la Baal. Pentru ei era important ca Ilie să-şi continue serviciul fidel şi să le dea un bun exemplu, arătând o loialitate de nezdruncinat faţă de Iehova în acele timpuri întunecate. Ilie trebuie să fi fost profund mişcat de acele cuvinte transmise prin mesagerul lui Iehova, „glasul liniştit şi domol“ al Dumnezeului său.

La fel ca Ilie, poate că şi noi suntem uluiţi de forţele uriaşe ale naturii evidente în creaţie, şi aceasta pe bună dreptate. Creaţia reflectă într-un mod impresionant puterea Creatorului nostru (Romani 1:20). Şi în prezent, Iehova doreşte să-şi folosească puterea nelimitată pentru a-i ajuta pe slujitorii săi fideli (2 Cronici 16:9). Însă Dumnezeu ne vorbeşte mult mai detaliat în paginile Cuvântului său, Biblia (Isaia 30:21). Într-un anumit sens, Biblia este asemenea acelui „glas liniştit şi domol“, prin care Iehova ne îndrumă, ne corectează, ne încurajează şi ne asigură de iubirea sa.

A acceptat Ilie mângâierea pe care i-a oferit-o Iehova la muntele Horeb? Fără îndoială! Nu după mult timp, el şi-a reluat activitatea, dovedindu-se acelaşi profet fidel şi plin de îndrăzneală care luptase împotriva închinării false. Dacă vom medita şi noi la cuvintele inspirate ale lui Dumnezeu, la „mângâierea din Scripturi“, vom putea imita credinţa lui Ilie (Romani 15:4).

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Iehova l-a binecuvântat din plin pe Ilie, atât în timpuri favorabile, cât şi în timpuri nefavorabile

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Când a fost profund mâhnit, Ilie şi-a vărsat inima înaintea lui Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Iehova şi-a folosit puterea uluitoare pentru a-l mângâia şi a-l încuraja pe Ilie