Sunem — remarcat prin iubire şi violenţă

ORAŞUL Sunem era situat în sudul Galileei, la capătul estic al câmpiei Izreelului. Acest orăşel a fost martorul a două dintre cele mai semnificative bătălii din istoria biblică, însă el a fost renumit şi pentru că de aici au ieşit două femei care au dat dovadă de iubire loială.

În spatele Sunemului se afla dealul considerat a fi More, în timp ce, dincolo de câmpie, la o distanţă de aproximativ 8 kilometri, se înălţa Muntele Ghilboa. Între aceste două dealuri se întindea un teren bine udat şi fertil — una dintre cele mai productive regiuni din tot Israelul.

Această regiune rurală bogată din împrejurimile Sunemului constituie cadrul uneia dintre cele mai încântătoare poveşti de dragoste din câte au existat vreodată: Cântarea Cântărilor a lui Solomon. Această cântare vorbeşte despre o frumoasă fată de la ţară care a preferat să se căsătorească cu prietenul ei păstor decât să accepte propunerea regelui Solomon de a deveni una dintre soţiile sale. Solomon şi-a folosit toată înţelepciunea şi bogăţia pentru a câştiga inima fetei. El a lăudat-o de repetate ori: „Cine este aceea care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele?“ Iar el a promis că o va împodobi cu toate giuvaierele pe care şi le-ar fi putut imagina. — Cântarea Cântărilor 1:11; 6:10.

Pentru a-i face o idee despre viaţa regală, Solomon a luat-o în cortegiul care-l însoţea la Ierusalim, alături de 60 dintre cei mai buni soldaţi ai săi (Cântarea Cântărilor 3:6–11). El a găzduit-o la curtea lui regală, o curte atât de impresionantă, încât, atunci când regina din Seba a văzut-o, „n-a mai fost suflare în ea“. — 1 Împăraţi 10:4, 5.

Însă fata din Sunem i-a rămas loială păstoraşului ei. „Ca un măr între copacii pădurii — a spus ea —, aşa este preaiubitul meu între tineri“ (Cântarea Cântărilor 2:3). Să se bucure Solomon cu miile lui de vii! Ea se mulţumea cu o vie, dar alături de iubitul ei. Iubirea ei era de nezdruncinat. — Cântarea Cântărilor 8:11, 12.

Tot în Sunem a mai trăit o femeie frumoasă. Nu ştim nimic despre înfăţişarea ei, dar ea avea în mod sigur o inimă frumoasă. Biblia spune că ea şi-a „impus restricţii“ (NW) — adică a depus eforturi — pentru a-i asigura profetului Elisei mese regulate şi cazare. — 2 Împăraţi 4:8–13.

Ne putem imagina cât de recunoscător era Elisei când se întorcea după o călătorie lungă şi obositoare în micuţa cameră de pe acoperiş pe care această femeie şi soţul ei o pregătiseră pentru el. Probabil că Elisei a vizitat casa lor de multe ori, deoarece ministerul lui a durat 60 de ani. De ce a insistat această femeie sunamită ca Elisei să stea la ei acasă ori de câte ori trecea pe acolo? Deoarece aprecia lucrarea lui Elisei. Acest profet umil şi altruist acţiona în calitate de conştiinţă a naţiunii, amintindu-le regilor, preoţilor şi oamenilor de rând că aveau datoria de a-l sluji pe Iehova.

Fără îndoială că această femeie sunamită se număra printre cei la care se gândea Isus când a spus: „Cine primeşte un proroc în calitatea lui de proroc, va primi răsplata unui proroc“ (Matei 10:41). Iehova a răsplătit-o în mod deosebit pe această femeie temătoare de Dumnezeu. Deşi fusese sterilă mulţi ani, ea a dat naştere unui fiu. Ani mai târziu, când o foamete de şapte ani a devastat ţara, ea a primit ajutor divin. Această relatare impresionantă ne aminteşte că bunătatea pe care o arătăm faţă de slujitorii lui Dumnezeu nu trece niciodată neobservată de Tatăl nostru ceresc. — 2 Împăraţi 4:13–37; 8:1–6; Evrei 6:10.

Două bătălii decisive

Deşi Sunemul ne aminteşte de aceste două femei loiale, el a fost totodată martor la două bătălii care au schimbat cursul istoriei Israelului. În apropierea oraşului era un teren de luptă ideal: platoul dintre dealurile More şi Ghilboa. Comandanţii militari din timpurile biblice îşi aşezau întotdeauna tabăra într-un loc cu multe ape, un loc înalt care asigura protecţie şi, dacă era posibil, într-o poziţie strategică ce să domine o vale aridă şi suficient de largă pentru manevrele trupelor, ale cailor şi ale carelor. Sunem şi Ghilboa ofereau aceste avantaje.

Pe timpul judecătorilor, în faţa dealului More şi-a aşezat tabăra o armată formată din 135 000 de madianiţi, amaleciţi şi alte naţionalităţi. Cămilele lor erau „fără număr, ca nisipul de pe marginea mării“ (Judecătorii 7:12). De cealaltă parte a câmpiei, lângă izvorul Harod de la poalele muntelui Ghilboa, se aflau israeliţii, sub comanda judecătorului Ghedeon, în număr de numai 32 000.

În zilele dinaintea unei bătălii, fiecare parte încerca să o demoralizeze pe cealaltă. Hoardele de soldaţi batjocoritori, cămilele de război, carele şi caii le puteau inspira groază soldaţilor pedeştri. Fără îndoială că madianiţii — care erau deja aşezaţi în tabără în timp ce israeliţii se adunau — ofereau un spectacol înspăimântător. Când Ghedeon a întrebat: „Cine este fricos şi se teme?“, două treimi din armata lui a părăsit câmpul de luptă. — Judecătorii 7:1–3.

Acum erau doar 10 000 de soldaţi israeliţi care priveau înmărmuriţi la cei 135 000 de soldaţi din armata inamică, iar în scurt timp Iehova a redus numărul soldaţilor israeliţi la numai 300. Potrivit obiceiului israeliţilor, acest grup mic a fost împărţit în trei cete. Sub pătura întunericului, ei s-au răspândit şi s-au postat în trei părţi ale taberei inamice. Apoi, la comanda lui Ghedeon, cei 300 şi-au spart urcioarele în care îşi ascunseseră torţele, şi-au ridicat torţele şi au strigat: „Sabia lui Iehova şi a lui Ghedeon!“ Ei au suflat din corni fără încetare. În întuneric, mulţimea de soldaţi amestecată şi confuză şi-a imaginat că era atacată de 300 de cete. Iehova a făcut ca aceştia să se întoarcă unii împotriva altora şi „toată tabăra a început să alerge, să ţipe şi să fugă“. — Judecătorii 7:15–22, NW; 8:10.

A doua bătălie care a avut loc în apropierea Sunemului s-a dat în timpul regelui Saul. Biblia spune că „filistenii s-au strâns, au venit şi au tăbărât la Sunem; Saul a strâns pe tot Israelul şi au tăbărât la Ghilboa“, exact aşa cum făcuse armata lui Ghedeon cu ani înainte. Dar Saul, spre deosebire de Ghedeon, avea puţină încredere în Iehova, preferând să consulte un medium spiritist la En-Dor. Când a văzut tabăra filistenilor, el „a fost cuprins de frică şi inima lui a început să tremure foarte puternic“. În bătălia care a urmat, israeliţii au luat-o la fugă şi au suferit o mare înfrângere. Atât Saul, cât şi Ionatan şi-au pierdut viaţa. — 1 Samuel 28:4–7; 31:1–6.

Aşadar, istoria Sunemului s-a remarcat atât prin iubire, cât şi prin violenţă, atât prin încredere în Iehova, cât şi prin încredere în demoni. În această vale de câmpie, două femei au dat dovadă de statornicie în iubire şi ospitalitate, iar doi conducători israeliţi au purtat bătălii decisive. Toate aceste patru exemple ilustrează cât de important este să ne bizuim pe Iehova, care nu uită niciodată să-i răsplătească pe cei ce îl slujesc.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Actualul sat Sulam este situat pe locul vechiului Sunem, având în fundal muntele More

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.