NEEMIA
[Iah mângâie.]
1. Probabil unul dintre conducătorii care s-au întors din exilul babilonian alături de Zorobabel. (Ezr 2:1, 2; Ne 7:7)
2. Fiul lui Azbuc și prinț peste jumătate din ținutul Bet-Țurului. Întrucât Bet-Țur se afla în regiunea muntoasă a lui Iuda (Ios 15:21, 48, 58), Neemia era probabil iudeu. În 455 î.e.n., a luat parte la repararea zidului Ierusalimului. (Ne 3:16)
3. Fiul lui Hacalia și fratele lui Hanani; paharnic al regelui persan Artaxerxes și, mai târziu, guvernator al iudeilor. El a reconstruit zidul Ierusalimului și a scris cartea biblică ce îi poartă numele. (Ne 1:1, 2, 11; 2:1; 5:14, 16)
În al 20-lea an al domniei regelui Artaxerxes, în luna chislev (noiembrie-decembrie), Neemia a fost vizitat în palatul Susa de fratele său Hanani și de alți bărbați din Iuda. Întrebându-i de iudeii rămași, aceștia i-au spus despre situația foarte grea în care se aflau evreii și că zidurile și porțile Ierusalimului erau încă în ruine. Neemia a fost mișcat până la lacrimi. Timp de câteva zile a plâns, a postit și s-a rugat încontinuu. El a mărturisit păcatul lui Israel și, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu către Moise (De 30:1-4), l-a rugat pe Iehova ca regele Artaxerxes ‘să-i arate bunăvoință’ pentru ca planul său de a reconstrui zidul Ierusalimului să aibă succes. (Ne 1)
Mai târziu, în luna nisan (martie-aprilie), rugăciunile lui Neemia au primit răspuns. Regele a observat că fața lui Neemia era tristă și l-a întrebat care era motivul. Neemia i-a descris starea jalnică în care se afla Ierusalimul. Când regele l-a întrebat ce ar vrea să ceară, Neemia s-a rugat imediat la Dumnezeu și i-a cerut regelui permisiunea de a merge la Ierusalim și de a reconstrui orașul. Dorința i-a fost îndeplinită. De asemenea, Neemia a primit scrisori de la rege pentru guvernatorii regiunii aflate la vest de fluviul Eufrat ca să-l lase să treacă liber, precum și o scrisoare prin care să primească lemn pentru reconstruire. Împreună cu comandanți de armată și călăreți, el a pornit spre Ierusalim. (Ne 2:1-9)
Zidul Ierusalimului a fost reconstruit. După ce a stat trei zile în Ierusalim, Neemia a inspectat orașul într-o noapte fără ca nimeni să știe despre asta, în afară de câțiva oameni care erau cu el. El era călare, probabil pe un cal sau pe un măgar, iar ceilalți mergeau pe jos. Grămezile de ruine erau atât de mari, încât era imposibil să înainteze călare, însă Neemia a reușit să termine inspecția. (Ne 2:11-16)
Când și-a încheiat inspecția, Neemia le-a dezvăluit iudeilor planul său, îndreptându-le atenția asupra modului în care îl sprijinise Iehova până atunci. Încurajați de aceste cuvinte, iudeii au spus: „Să ne ridicăm și să construim!”. În ciuda cuvintelor batjocoritoare ale lui Sanbalat, horonitul, Tobia, amonitul și Gheșem, arabul, lucrarea de reconstruire a început probabil în 4 ab (iulie-august). (Ne 2:17-20; compară cu Ne 6:15.)
Pe măsură ce lucrarea progresa, Sanbalat și Tobia au continuat să-și bată joc de iudei și să le disprețuiască eforturile de a repara zidul Ierusalimului. Neemia s-a rugat referitor la acest lucru, iar „poporul continua să lucreze cu toată inima”. Când zidul a fost reconstruit până la jumătate din înălțimea lui, Sanbalat, Tobia și popoarele vecine și-au intensificat opoziția complotând să lupte împotriva Ierusalimului. Neemia primea rapoarte frecvente de la iudeii care locuiau aproape de ei. Din nou, el și-a manifestat încrederea în Iehova rugându-se. Pentru a face față situației tensionate, le-a dat muncitorilor arme, a aranjat ca alții să stea de pază și a organizat un sistem de avertizare. Neemia nici măcar nu-și scotea hainele noaptea, tocmai pentru a fi pregătit să lupte în caz că gărzile dădeau alarma. (Ne 4)
Deși situația era critică, Neemia nu a fost prea ocupat pentru a nu fi atent la problemele iudeilor. Când i-a auzit pe aceștia plângându-se că erau asupriți și că trebuiau să plătească dobândă, Neemia i-a mustrat pe nobili și pe demnitari, a convocat o adunare mare, le-a condamnat faptele greșite și a dat instrucțiuni ca situația să fie îndreptată. (Ne 5:1-13)
După aceasta, dușmanii au încercat să împiedice lucrările de reconstruire. De patru ori au încercat să-l distragă pe Neemia de la proiect, dar el le-a răspuns că nu putea lua o pauză de la lucrarea amplă pe care o făcea. Apoi, Sanbalat i-a trimis o scrisoare deschisă care conținea acuzații false și i-a sugerat să se întâlnească pentru a se sfătui. Neemia i-a răspuns: „Niciunul dintre lucrurile despre care vorbești nu s-a întâmplat; tu le născocești”. Încercând un nou truc, Tobia și Sanbalat au plătit un iudeu ca să-l înfricoșeze pe Neemia și să-l facă să păcătuiască ascunzându-se în templu. Dar Neemia nu a cedat fricii și lucrarea de reconstruire a fost finalizată în a 25-a zi a lunii elul (august-septembrie), în doar 52 de zile de când a început. Cu toate acestea, Tobia a continuat să-i trimită scrisori de intimidare lui Neemia. (Ne 6)
După ce zidul a fost reconstruit, Neemia și-a îndreptat atenția spre organizarea slujitorilor de la templu. Apoi, a pus doi oameni la conducerea orașului, unul dintre aceștia fiind fratele său Hanani. Neemia a dat instrucțiuni și despre cum ar trebui să fie deschise și închise porțile orașului și cum ar trebui să fie păzite. (Ne 7:1-3)
Cartea cu liste genealogice. În acea perioadă, Ierusalimul avea puțini locuitori. Probabil din acest motiv, Dumnezeu i-a pus în inimă lui Neemia să adune nobilii, demnitarii și poporul ca să fie înregistrați după genealogie. În baza informațiilor obținute se puteau lua măsuri în vederea creșterii populației din Ierusalim. Se pare că atunci Neemia a găsit și cartea cu listele genealogice ale celor care se întorseseră din exilul babilonian împreună cu Zorobabel. (Ne 7:4-7)
Legea este din nou respectată. Probabil la porunca lui Neemia, a fost convocată o adunare în piața publică de lângă Poarta Apelor. Deși în principal preotul Ezra a explicat Legea, Neemia a luat și el parte la instruirea poporului. (Ne 8:1-12) Apoi a fost ținută Sărbătoarea Colibelor timp de opt zile. Două zile mai târziu, israeliții s-au întrunit din nou. La această adunare, poporul și-a mărturisit păcatele. Atunci s-a făcut „o promisiune solemnă în scris”, ce a fost autentificată de prinți, leviți și preoți. Neemia, „guvernatorul” [Tirșata, n.s.], a fost primul care și-a pus sigiliul. (Ne 8:13–10:1) Tot poporul s-a obligat să nu încheie căsătorii cu străinii, să respecte sabatul și să susțină serviciul de la templu. Apoi, unu din zece israeliți a fost ales să locuiască permanent în Ierusalim. (Ne 10:28–11:1)
Puțin mai târziu, zidul Ierusalimului a fost inaugurat. Cu acea ocazie, Neemia a organizat două coruri mari pentru cântările de mulțumire, fiecare fiind urmat de o procesiune. Acestea au mers pe zid în direcții opuse, s-au întâlnit la templu și au adus jertfe. În plus, au fost numiți bărbați care să se ocupe de contribuțiile pentru preoți și leviți. (Ne 12:27-47)
Aproximativ 12 ani mai târziu, în al 32-lea an al domniei lui Artaxerxes, Neemia a plecat din Ierusalim. Când s-a întors după ceva timp, i-a găsit pe iudei într-o stare deplorabilă. Eliașib, marele preot, îi pusese la dispoziție o sală de mese în curtea templului tocmai lui Tobia, bărbatul care se opusese cu înverșunare eforturilor lui Neemia. Imediat, Neemia a trecut la acțiune și a aruncat tot mobilierul lui Tobia din încăpere, poruncind să fie curățată.
În plus, Neemia a luat măsuri ca leviții să primească contribuțiile ce li se cuveneau, iar sabatul să fie respectat cu strictețe. De asemenea, i-a mustrat pe iudeii care se căsătoriseră cu femei străine și ai căror copii nu știau să vorbească limba iudeilor: „De aceea, i-am mustrat, i-am blestemat, i-am lovit pe unii dintre ei, le-am smuls părul și le-am zis: «Jurați pe Dumnezeu că nu le veți da pe fiicele voastre fiilor lor și că nu o veți lua pe niciuna dintre fiicele lor pentru fiii voștri sau pentru voi»”.
Neemia ‘i-a mustrat’ pe acești bărbați condamnându-i, fără îndoială, pe baza legii lui Dumnezeu și arătându-le unde au greșit. Acești iudei îl făceau pe Dumnezeu să-și retragă favoarea arătată națiunii, după ce, plin de bunătate, îi scosese din Babilon pentru a restabili închinarea adevărată la Ierusalim. Neemia ‘i-a blestemat’ în sensul că le-a reamintit ce judecată îi aștepta pe cei care încălcau legea lui Dumnezeu. El ‘i-a lovit’, probabil nu personal, ci poruncind să fie biciuiți ca acțiune judiciară oficială. ‘Le-a smuls părul’ ca semn al indignării sale și pentru a-i rușina în mod public înaintea poporului. (Compară cu Ezr 9:3.) Apoi, Neemia l-a alungat pe unul dintre nepoții marelui preot Eliașib, care devenise ginerele lui Sanbalat, horonitul. (Ne 13:1-28)
Neemia, un exemplu remarcabil. Neemia este un exemplu remarcabil de credință și devotament. El a fost altruist, renunțând la poziția privilegiată de paharnic la curtea lui Artaxerxes pentru a-și asuma responsabilitatea de a reconstrui zidurile Ierusalimului. Neemia avea mulți dușmani, dar el a fost dispus să se pună în pericol pentru poporul său și pentru închinarea adevărată. El nu doar a supravegheat lucrările de reconstruire a zidului Ierusalimului, ci a participat în mod activ la realizarea acestui proiect. Neemia nu s-a lăsat distras de lucruri neimportante, a fost curajos, neînfricat, prevăzător și a avut încredere deplină în Iehova. Plin de zel pentru închinarea adevărată, Neemia cunoștea legea lui Dumnezeu și o aplica, fiind preocupat și de zidirea credinței compatrioților lui. S-a dovedit un om cu o teamă sănătoasă de Iehova Dumnezeu. Deși a aplicat legea lui Dumnezeu cu zel, Neemia nu i-a dominat pe alții pentru propriul folos. Dimpotrivă, i-a sprijinit pe cei asupriți. El n-a cerut nici măcar hrana care i se cuvenea guvernatorului, ci, din contră, a oferit hrană pe cheltuiala lui unui număr mare de oameni. (Ne 5:14-19) Prin urmare, Neemia s-a putut ruga pe bună dreptate: „Adu-ți aminte de mine, o, Dumnezeul meu, spre bine!”. (Ne 13:31)