PRICEPERE, ÎNȚELEGERE

În limbile originale, cuvintele traduse prin „pricepere” și „înțelegere” se pot referi la simpla capacitate de a înțelege sau pot descrie o conștientizare deplină a naturii interioare a lucrurilor complexe, a motivelor care stau la baza lor și a semnificației acestora. Perspicacitatea, discernământul și percepția sunt strâns legate de pricepere.

Verbul grecesc bin și substantivul bináh au cel mai des legătură cu priceperea. Uneori, bin și bináh ar putea accentua anumite aspecte ale faptului de a înțelege (1Sa 3:8; 2Sa 12:19; Da 9:2), de a ține cont (Da 11:37) sau de a da atenție (Iov 31:1) unei situații și pot fi redate astfel. Profesorul R.C. Dentan, în lucrarea The Interpreter’s Dictionary of the Bible (editat de G. Buttrick, 1962, vol. 4, p. 733) a afirmat: „Rădăcina בין [bin] este folosită cel mai des cu sensul de «a discerne cu ajutorul simțurilor», «a percepe deosebirile», apoi cu sensul de «a acorda o atenție deosebită», iar în cele din urmă – îndeosebi în rădăcinile derivate – «a dobândi înțelegere» sau «a o oferi altora»”. Ebraistul Gesenius a afirmat că sensul de bază este „a distinge . . . adică a discerne, a observa, a înțelege”. (A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament, tradus de E. Robinson, 1836, p. 140) Substantivul, tevûnáh, provine din aceeași rădăcină ca bináh și, în funcție de context, poate fi redat prin „discernământ” (Pr 10:23; 11:12) sau „pricepere”. (Ex 31:3; De 32:28)

Sensul de bază al termenilor de mai sus arată că o persoană cu pricepere este capabilă să analizeze o anumită chestiune, să înțeleagă complexitatea acesteia, să izoleze elementele componente, să perceapă relația dintre ele, iar astfel să înțeleagă semnificația întregului. Acest lucru poate fi ilustrat prin exemplul unei limbi. Pentru a înțelege ceea ce se spune într-o anumită limbă, cineva trebuie să poată distinge cuvintele individuale dintr-o propoziție, să le cunoască sensul și să înțeleagă relația dintre ele. (De 28:49) Totuși, chiar dacă o persoană poate înțelege în linii mari ce i se spune, adevărata înțelegere presupune să pătrundă cu adevărat mesajul, astfel încât să îl poată aprecia, să tragă foloase de pe urma lui și să știe ce ar trebui să facă. Când preotul Ezra a citit Legea înaintea poporului în Ierusalim, erau adunați toți cei „care puteau să asculte și să înțeleagă [din ebr. bin]”. Totuși, chiar dacă cei adunați aveau mintea destul de matură ca să înțeleagă toate cuvintele, leviții „explicau poporului Legea, în timp ce poporul stătea în picioare . . . Ei citeau cu voce tare din carte, din Legea adevăratului Dumnezeu, explicând-o în mod clar și dându-i sensul [o formă a lui bin]; astfel, au ajutat poporul să înțeleagă cele citite”. (Ne 8:2, 3, 7, 8)

În Scripturile grecești, cuvântul „pricepere”, cu sensul de a percepe, a înțelege semnificația unei situații, provine în special din verbul syníēmi (care înseamnă literalmente „a pune laolaltă”) și din substantivul înrudit sýnesis, precum și din epístamai, având ca sens „a cunoaște bine”, și ginṓskō, care înseamnă „a cunoaște”.

Sursa priceperii. Iehova Dumnezeu este Sursa priceperii și modelul suprem în ce privește modul de utilizare a acesteia. Priceperea lui Dumnezeu este evidentă în splendida coordonare și funcționare a universului, în care fiecare lucru creat servește în mod armonios unui scop anume, fără conflicte sau probleme care ar putea fi atribuite lipsei de discernământ din partea Creatorului. (Iov 38:36; Ps 136:5-9; Pr 3:19, 20; Ier 10:12, 13) Dumnezeu a înzestrat animalele cu o înțelegere instinctivă, fiecărui animal după specia lui. Oamenii de știință petrec ani de zile studiind principiile aerodinamicii, dar un simplu șoim „înțelege” din instinct cum să se folosească de diferiți curenți de aer. (Iov 39:26) Pe de altă parte, animalele nu posedă anumite aspecte ale înțelegerii specifice oamenilor. (Compară cu Psalmul 32:9.)

În ciuda cercetărilor asidue de-a lungul secolelor, omul nu reușește să înțeleagă pe deplin multe fenomene și cicluri din natură care au loc pe baza legilor divine. (Iov 36:29; 38:19, 20) Ceea ce omul poate înțelege studiind creația materială se apropie doar de „marginile căilor” lui Dumnezeu și nu este decât „o șoaptă” în comparație cu „tunetul său puternic”. Acest lucru este cu atât mai adevărat în cazul actelor lui Dumnezeu de judecată și de salvare, gândurile sale fiind prea adânci pentru ca oamenii răi să le poată înțelege. (Iov 26:7-14; Ps 92:5, 6) Cu toate acestea, meditând la înțelepciunea și priceperea Creatorului evidente în creația materială, Iov a putut să înțeleagă ce poziție avea înaintea lui Dumnezeu, recunoscând cu umilință lipsa sa de pricepere. (Iov 42:1-6)

Iehova poate vedea gândurile și acțiunile tuturor oamenilor (1Cr 28:9; Ps 139:1-6) și, dacă dorește, el poate ‘să se uite cu atenție’ (ebr. bin) la persoane individuale sau la grupuri. (Pr 21:12; Ps 5:1, 2) El știe exact ce va face în viitor și nimic nu poate zădărnici împlinirea scopului său clar. Normele sale drepte sunt neschimbătoare. Prin urmare, „nu există nici înțelepciune, nici discernământ și nici sfat care să stea împotriva lui Iehova”. (Pr 21:30; compară cu Is 29:13, 14; Ier 23:20; 30:24.) El nu are nevoie să se consulte cu cineva pentru a înțelege o situație, cum ar fi modul în care ar putea să-și ajute slujitorii sau să-i elibereze din suferință și asuprire. (Is 40:10-15, 27-31)

Creaturile inteligente ar putea dobândi adevărata pricepere bazându-se pe cunoașterea lui Iehova Dumnezeu, înțelegerea voinței sale, pe credință și încredere. „Cunoașterea Celui Preasfânt este pricepere”, iar aceasta include înțelegerea a ceea „ce este drept, corect și cinstit, toată calea binelui”. (Pr 9:10; 2:6-9; 16:20) Nicio chestiune cu adevărat importantă nu poate fi pe deplin înțeleasă fără a analiza toate aspectele ei din punctul de vedere al lui Iehova în lumina normelor sale, a calităților sale și a scopului său etern.

Cei care se îndepărtează de sursă. Cel care ajunge să păcătuiască începe să-l ignore pe Dumnezeu când ia decizii și face planuri. (Iov 34:27) O astfel de persoană îi permite inimii să o orbească, astfel încât nu realizează pe ce căi greșite a luat-o, și își pierde perspicacitatea. (Ps 36:1-4) Deși pretinde că se închină lui Dumnezeu, el preferă normele umane în locul celor divine. (Is 29:13, 14) El își justifică și își scuză conduita rușinoasă spunând că este doar „o joacă” (Pr 10:23) și ajunge să gândească într-un mod pervers, nerezonabil și nechibzuit până la punctul de a presupune că Dumnezeul invizibil nu vede sau nu observă greșeala sa. (Ps 94:4-10; Is 29:15, 16; Ier 10:21) Prin acțiunile și comportamentul său, el spune de fapt: „Nu există Iehova” (Ps 14:1-3) și nu ține cont de el. Deoarece nu este călăuzit de principii divine, nu poate judeca corect o problemă, nu poate vedea lucrurile în mod clar sau factorii implicați, astfel că nu poate lua decizii înțelepte. (Pr 28:5)

Domenii ale înțelegerii umane. Uneori înțelegerea este folosită în legătură cu cunoștințele și abilitățile din diverse domenii, cum ar fi proiectarea și construirea de clădiri sau fabricarea de obiecte din lemn, metal, piatră sau material textil. Hiram, venit din Tir, a fost un „meșter iscusit, cu multă pricepere” capabil să lucreze cu diverse materiale. (2Cr 2:13, 14; 1Re 7:13, 14) O astfel de pricepere contribuie la o muncă eficientă și la produse de înaltă calitate.

Unii oameni pot fi ‘pricepuți’, „maeștri”, „buni” [forme ale lui bin] în unele domenii, cum ar fi transporturile sau muzica, datorită priceperii lor. (1Cr 15:22; 25:7, 8; 2Cr 34:12) Alții pot fi pricepuți în domenii precum lingvistica, literatura sau alte discipline teoretice. (Da 1:4, 17, 20) O astfel de pricepere poate fi rezultatul folosirii abilităților înnăscute și al unui efort conștient. Evident, spiritul lui Dumnezeu poate spori astfel de capacități la oameni, permițându-le să-i învețe și pe alții meșteșugul sau meseria lor. (Ex 31:2-5; 35:30-35; 36:1; 1Cr 28:19)

Având perspicacitate și fiind buni observatori, alți oameni pot avea o înțelegere profundă asupra naturii umane. Când a văzut că slujitorii săi vorbeau în șoaptă între ei, David „a înțeles” că copilul său și al Bat-Șebei murise. (2Sa 12:19) Cunoscând natura păcătoasă a omului predispusă la gelozie și invidie, Roboam a împărțit moștenirea între fiii săi cu pricepere. (2Cr 11:21-23)

În mod asemănător, unii oameni sau comunități întregi pot da dovadă de o pricepere deosebită în chestiuni de afaceri, ajungând să se îmbogățească, așa cum a făcut „conducătorul” Tirului. (Eze 28:2, 4) Conducătorii politici pot fi pricepuți în războaie și strategii militare (Is 10:12, 13) sau pot fi buni diplomați. (Da 8:23) Totuși, priceperea lor poate fi limitată, aducându-le foloase doar pe termen scurt, ca în cazurile menționate mai sus.

Astfel, se poate observa că Scripturile fac referire la o înțelegere care poate fi dobândită prin abilități naturale. Însă o astfel de ‘inteligență’ (sýnesis) a „învățaților” (synetōí) acestei lumi devine zadarnică, o nebunie, dacă nu se ține cont de scopurile lui Dumnezeu. (1Co 1:19, 20) Prin urmare, Scripturile ne îndeamnă să dobândim o înțelegere superioară, una spirituală, a cărei sursă este Dumnezeu. Indiferent cât de mult ar exploata resursele pământului, explorând adâncurile mării și cerul nemărginit, oamenii nu vor putea găsi niciodată prin forțele proprii „de unde izvorăște priceperea” și înțelepciunea care duc la o viață plină de succes, dreptate și fericire. (Iov 28:1-21, 28) O asemenea pricepere este ‘mai de dorit decât argintul’ și, spre deosebire de bogățiile și gloria trecătoare ale acestei lumi, este o garanție a unui viitor minunat. (Pr 16:16, 22; 23:4, 5; Ps 49:6-8, 14, 20)

Relația dintre cunoștință și înțelepciune. Deși are la bază cunoștința, priceperea este mai mult decât simpla cunoștință și lucrează în armonie cu ea. Amploarea și valoarea priceperii pe care o are o persoană este direct proporțională cu cantitatea și calitatea cunoștinței pe care o deține. Cunoștința are la bază cunoașterea realității și cele mai importante aspecte ale acesteia au legătură cu Dumnezeu, cu existența sa, cu scopul său și căile sale. Priceperea îi permite unei persoane să coreleze cunoștința dobândită cu scopurile și normele lui Dumnezeu și, astfel, să-și evalueze cunoștința. „Inima care are pricepere caută cunoștința”, adică nu se mulțumește cu o perspectivă superficială, ci caută să înțeleagă imaginea de ansamblu. (Pr 15:14) Pentru ca discernământul să ocrotească pe cineva de influențe corupătoare și înșelătoare, cunoștința trebuie să devină „plăcută sufletului” său. (Pr 2:10, 11; 18:15; vezi CUNOȘTINȚĂ.)

Proverbele 1:1-6 arată că „omul cu pricepere primește o îndrumare înțeleaptă ca să înțeleagă un proverb și o vorbă cu tâlc, cuvintele înțelepților și ghicitorile lor”. Cu siguranță, acestea nu sunt cuvinte rostite doar de dragul conversației, întrucât oamenii înțelepți nu pierd de obicei timpul în acest mod; mai degrabă, ele se referă la instrucțiuni, întrebări și situații care îndrumă și modelează mintea și inima în armonie cu principii sănătoase, pregătindu-l pe cel instruit să acționeze în mod înțelept în viitor. (Compară cu Ps 49:3, 4.) Cunoștința împreună cu priceperea duc la înțelepciune, care este „lucrul cel mai important”, întrucât reprezintă abilitatea de a folosi cunoștința și priceperea pentru a depăși cu succes obstacolele. (Pr 4:7) Persoana cu o motivație corectă caută priceperea nu din simplă curiozitate sau din mândrie, ci pentru a acționa cu înțelepciune; „înțelepciunea este în fața celui cu discernământ”. (Pr 17:24; vezi ÎNȚELEPCIUNE.) O astfel de persoană nu este asemenea celor din vremea lui Pavel care, deși pretindeau că sunt învățători, erau ‘umflați de mândrie și nu înțelegeau nimic’ și aveau „mania disputelor și a dezbaterilor despre cuvinte”, ceea ce ducea la dezbinări și alte probleme. (1Ti 6:3-5)

Dobândirea adevăratei priceperi. Persoana care caută adevărata pricepere se roagă lui Dumnezeu: „Dă-mi pricepere, ca să respect legea ta și s-o păzesc cu toată inima mea . . . ca să rămân în viață”. (Ps 119:34, 144, vezi și 27, 73, 125, 169.) Aceasta este motivația corectă. Apostolul Pavel s-a rugat ca creștinii din Colose ‘să se umple de cunoștința exactă a voinței [lui Dumnezeu] și să dobândească toată înțelepciunea și înțelegerea spirituală [synései], ca să umble într-un mod demn de Iehova’. (Col 1:9, 10)

Firește, priceperea unei persoane se adâncește odată cu înaintarea în vârstă și acumularea de experiență. (Iov 12:12) Totuși, acestea nu sunt singurele care contează. Falșii consolatori ai lui Iov s-au lăudat cu priceperea pe care o aveau ei și tovarășii lor în vârstă, dar au fost mustrați de tânărul Elihu. (Iov 15:7-10; 32:6-12) Iehova, „Cel Bătrân de Zile” (Da 7:13), are o pricepere infinit superioară întregii omeniri. Oamenii există doar de câteva milenii și nici măcar nu înțeleg cum a apărut planeta pe care trăiesc. (Iov 38:4-13, 21) De aceea, principalul mijloc de a dobândi pricepere rămâne Cuvântul scris al lui Dumnezeu. (Ps 119:130)

Copiii și tinerii trebuie să acorde o atenție deosebită instruirii primite de la părinții lor, care sunt mai în vârstă și mai experimentați, îndeosebi dacă aceștia sunt slujitori fideli ai lui Dumnezeu. (Pr 2:1-5; 3:1-3; 4:1; 5:1) Persoanele în vârstă sunt în general bine familiarizate cu istoria generațiilor anterioare, iar faptul de ‘a se gândi’ (ebr., bin) cu atenție la aceasta îl poate ajuta pe un tânăr să dobândească pricepere. (De 32:7) De aceea, e important ca tinerii să nu caute compania celor „fără experiență”, ci a celor înțelepți, urmând sfaturile și îndrumarea lor pentru ‘a trăi și a merge înainte pe calea priceperii’. (Pr 9:5, 6, n.s.) Ascultând și observând, o persoană fără experiență și credulă poate ‘învăța prudența’ și poate evita multe experiențe neplăcute. (Pr 8:4, 5)

O persoană care studiază cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu și aplică ceea ce învață în viața sa poate avea mai multă perspicacitate decât învățătorii săi și mai multă pricepere decât bătrânii. (Ps 119:99, 100, 130; compară cu Lu 2:46, 47.) Acest lucru se poate întâmpla întrucât înțelepciunea și priceperea sunt încorporate în dispozițiile și hotărârile judecătorești ale lui Dumnezeu; dacă israeliții le-ar fi respectat cu loialitate, națiunile din jur i-ar fi considerat „un popor înțelept și priceput”. (De 4:5-8; Ps 111:7, 8, 10; compară cu 1Re 2:3.) Persoana pricepută recunoaște caracterul sacru al Cuvântului lui Dumnezeu și dorește să-și trăiască viața în armonie cu acesta, implorându-l pe Dumnezeu în această privință. (Ps 119:169) Această persoană îi permite mesajului lui Dumnezeu să-i pătrundă adânc în inimă (Mt 13:19-23), îl scrie pe tăblița inimii sale (Pr 3:3-6; 7:1-4) și, treptat, ajunge să urască „orice cale greșită”. (Ps 119:104) Fiul lui Dumnezeu a dat dovadă de o asemenea pricepere când a fost pe pământ; el nici măcar nu a încercat să scape de moartea pe un stâlp de tortură, întrucât împlinirea profețiilor biblice cerea ca el să moară în acest fel. (Mt 26:51-54)

Timpul și meditarea sunt esențiale. O persoană „pripită” deseori nu „va lua aminte [ebr. bin] la cunoștință”. (Is 32:4; compară cu Pr 29:20.) Persoana pricepută știe când să tacă (Pr 11:12), nu vorbește nechibzuit și rămâne calmă chiar și când discuțiile devin tensionate. (Pr 14:29; 17:27, 28; 19:11; Iov 32:11, 18; compară cu Iac 3:13-18.) O astfel de persoană meditează la sfaturile primite pentru a înțelege sensul cuvintelor și al mesajului. (Iov 23:5; Ps 49:3) Pune întrebări dorind să cunoască toate circumstanțele și să stabilească cauza succesului sau eșecului, a binecuvântării sau blestemului lui Dumnezeu; meditează la consecințele unei anumite acțiuni. (Ps 73:2, 3, 16-18; Ier 2:10-19; compară cu Is 44:14-20.) Israeliții nu au făcut acest lucru și nu s-au gândit „la ceea ce va fi cu ei”. (De 32:28-30)

Cel priceput acceptă disciplinarea. Mândria, încăpățânarea și independența împiedică dobândirea priceperii. (Ier 4:22; Os 4:14, 16) Persoana cu adevărat pricepută nu crede că știe totul; de aceea, Proverbele 19:25 spune: „Mustră-l pe cel cu pricepere, ca să dobândească mai multă cunoștință”. (Compară cu Iov 6:24, 25; Ps 19:12, 13) Deoarece este pricepută, o persoană este dispusă să asculte, înțelege de ce primește disciplinarea, iar aceasta are un efect mai puternic asupra sa decât o sută de lovituri asupra celui fără minte. (Pr 17:10; compară cu 29:19.)

Înțelegerea profețiilor. Mesajele profetice inspirate pot fi înțelese doar de cei care au fost purificați și care cer cu umilință ajutor pentru a înțelege. (Da 9:22, 23; 10:12; 12:10) Chiar dacă se poate stabili în general timpul împlinirii unei profeții, pentru înțelegerea completă a acesteia uneori trebuie să se aștepte până când Dumnezeu consideră potrivit să o realizeze. (Da 8:17; 10:14; 12:8-10; compară cu Mr 9:31, 32; Lu 24:44-48.) Cei care își pun încrederea în oameni, negând puterea lui Dumnezeu și ignorând scopurile sale, nu pot înțelege profețiile și rămân orbi la semnificația lor până când nu sunt afectați de consecințele dezastruoase ale împlinirii lor. (Ps 50:21, 22; Is 28:19; 46:10-12)