14, 15. De unde ştim că Isus înţelege sentimentele umane şi că „îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor“?

¹⁴ Întrucât se află într-o stare jalnică, omenirea păcătoasă are nevoie disperată de ajutor. Există însă o speranţă. (Citeşte Psalmul 72:12–14.) Isus, Mai Marele Solomon, are compasiune faţă de noi deoarece înţelege starea imperfectă în care ne aflăm. Mai mult, Isus a suferit pentru dreptate, iar Dumnezeu a permis ca el să treacă singur prin încercări. Zbuciumul lui Isus a fost atât de mare, încât „sudoarea i s-a făcut ca nişte picături de sânge care cădeau pe pământ“! (Luca 22:44) Mai târziu, în timp ce se afla pe stâlpul de tortură, el a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?“ (Mat. 27:45, 46).

16. De ce a putut Solomon să aibă compasiune faţă de supuşii săi?

¹⁶ Întrucât a avut înţelepciune şi perspicacitate, Solomon a simţit, în mod sigur, „milă de cel de condiţie umilă“. În plus, viaţa lui a fost marcată de evenimente triste şi traumatizante. Fratele său Amnon a violat-o pe sora lui Tamar, iar Absalom, un alt frate al lui Solomon, l-a ucis pe Amnon pentru fapta comisă (2 Sam. 13:1, 14, 28, 29). Absalom a uzurpat tronul lui David, dar uneltirea sa a eşuat, întrucât a fost ucis de Ioab (2 Sam. 15:10, 14; 18:9, 14). Mai târziu, Adonia, un alt frate al lui Solomon, a încercat să acapareze puterea. Dacă ar fi reuşit, aceasta ar fi dus, bineînţeles, la uciderea lui Solomon (1 Regi 1:5). Din rugăciunea pe care Solomon a rostit-o la inaugurarea templului lui Iehova reiese clar că el a înţeles suferinţa umană. Iată ce s-a rugat Solomon cu privire la supuşii săi: „Fiecare îşi cunoaşte rana şi durerea . . . [Iehova,] iartă! Şi dă-i fiecăruia după toate căile lui“ (2 Cron. 6:29, 30).

17, 18. a) Cu ce sentimente trebuie să lupte unii slujitori ai lui Dumnezeu? b) Ce anume îi ajută să persevereze?

¹⁷ Poate că suferinţa noastră se datorează unor experienţe pe care le-am avut în trecut. Mariaa, o Martoră a lui Iehova care are peste treizeci de ani, a scris: „Am toate motivele să fiu fericită, dar deseori, din cauza trecutului meu, sunt cuprinsă de ruşine şi dezgust. În acele momente sunt foarte tristă şi îmi vine să plâng, de parcă totul s-ar fi petrecut ieri. Amintirile de neşters îmi produc şi acum sentimente copleşitoare de vinovăţie şi de lipsă de valoare“.

¹⁸ Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu au astfel de sentimente. Ce le poate da tăria necesară pentru a persevera? Iată ce spune Maria: „Prietenii adevăraţi, precum şi fraţii şi surorile din congregaţie mă fac fericită. De asemenea, încerc să mă concentrez asupra promisiunilor lui Iehova. Sunt sigură că strigătele mele de ajutor vor deveni strigăte de bucurie“ (Ps. 126:5). Cu toţii trebuie să ne punem speranţa în cel numit de Dumnezeu să fie Conducător, Fiul Său. Cu privire la el a fost prezis: „Va avea milă de cel de condiţie umilă şi de sărac, va salva sufletele săracilor.