Învățături care dau speranță
Dumnezeu a promis că, în viitorul apropiat, va aduce schimbări minunate. El va pune capăt suferinței și va face ca viața pe pământ să fie o încântare pentru oameni. (Psalmul 37:11) De ce putem da crezare acestei promisiuni? Deoarece „Dumnezeu nu este om ca să mintă”. (Numerele 23:19) Să vedem câteva lucruri pe care Dumnezeu le va face.
Dumnezeu îi va distruge pe cei răi
„Cei răi răsar ca buruienile și toți răufăcătorii înfloresc doar pentru a fi nimiciți pentru totdeauna.” (PSALMUL 92:7)
Așa cum s-a arătat în articolul precedent, răutatea ia amploare. Și nu ne surprinde acest lucru, deoarece în Biblie, în 2 Timotei 3:1-5, s-a prezis că, în „zilele din urmă”, oamenii vor fi deosebit de răi. La ce se referă expresia „zilele din urmă”? La ultimele zile ale acestei lumi rele, care nu ascultă de Dumnezeu. În curând, Dumnezeu îi va distruge pe cei care refuză să renunțe la căile lor rele. Doar oamenii buni, cei ce ascultă de Dumnezeu, vor rămâne pe pământ. „Cei drepți vor stăpâni pământul și vor trăi pentru totdeauna pe el.” (Psalmul 37:29)
Dumnezeu îl va distruge pe Satan
„Dumnezeul care dă pace îl va zdrobi în curând pe Satan.” (ROMANI 16:20)
După ce toți cei răi, inclusiv Satan și demonii săi, vor fi distruși, pacea va domni pe tot pământul. Creatorul promite: „Nimeni nu [te] va înspăimânta”. (Mica 4:4)
Dumnezeu va pune capăt bolilor și morții
„Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! . . . El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi.” (REVELAȚIA 21:3, 4)
Suferința și boala vor dispărea pentru că Dumnezeu va îndrepta tot răul cauzat de Satan, de Adam, de Eva și de propria noastră imperfecțiune. Ca urmare, nici chiar „moartea nu va mai fi”. Oamenii care îl iubesc pe Creator și ascultă de el vor trăi pentru totdeauna. Dar unde vor trăi aceștia?
Creatorul va transforma pământul în paradis
„Pustiul și ținutul fără apă vor exulta, iar câmpia aridă se va bucura și va înflori ca șofranul.” (ISAIA 35:1)
După distrugerea celor răi, pământul va deveni un paradis. Va fi plin de parcuri și grădini frumoase și va produce hrană din abundență. (Psalmul 72:16) Oceanele, lacurile și râurile vor fi curate și vor fremăta de viață. Cuvântul „poluare” va dispărea din vocabularul nostru! Oamenii își vor construi case și vor locui în ele. Nu vor mai fi niciodată oameni săraci, flămânzi sau care dorm pe stradă. (Isaia 65:21, 22)
Dumnezeu îi va readuce la viață pe cei morți
„Va fi o înviere.” (FAPTELE 24:15)
Ai dori să-i revezi pe cei dragi care au murit? Dumnezeul Atotputernic îi va readuce la viață, adică îi va învia, în Paradis pe pământ. Imaginează-ți cât de bucuroși veți fi când vă veți revedea! Putem fi siguri că acest lucru se va întâmpla deoarece Biblia conține exemple de adulți și copii care au fost înviați și care s-au reîntâlnit cu familia lor. În plus, Isus a făcut învieri în fața multor oameni. (Luca 8:49-56; Ioan 11:11-14, 38-44)