Să studiem Biblia . . . la grădina zoologică!

CU PUŢIN timp în urmă am ales pentru discuţiile biblice pe care le purtăm săptămânal în familie un loc întrucâtva neobişnuit: grădina zoologică din Emmen, situată în apropierea casei noastre, în Olanda. Făceam aceasta dintr-un motiv bine întemeiat şi vă veţi da seama imediat care a fost acesta.

Ca multe alte familii de creştini de pe întregul pământ, noi ţinem săptămânal un studiu biblic. În cadrul acestui studiu citim deseori despre animale folosite în Biblie ca simboluri ale unor calităţi sau ale unor defecte. Ne-am întrebat dacă am putea cunoaşte animalele mai bine şi ne-am hotărât ca întreaga familie să depunem eforturi în acest sens. Fiecărui membru al familiei i s-a încredinţat ca temă să caute informaţii despre un anumit animal în diferite publicaţii, ca de exemplu în Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor) şi în volumele legate ale revistelor Turnul de veghere şi Treziţi-vă!

În timp ce ne apropiem de poarta grădinii zoologice din Emmen, ochii copiilor noştri — Mari-Claire, Charissa şi Pepijn — strălucesc de nerăbdare. Mergem să vedem crocodilii, urşii, zebrele, furnicile şi încă multe alte animale despre care am citit în Biblie! Însă, înainte de toate, să vă spunem câte ceva despre această grădină zoologică unică.

Nu există cuşti, nici zăbrele

„Noorder Dierenpark“, după cum i se spune grădinii zoologice din Emmen în limba olandeză, este un parc pentru animale, foarte deosebit, proiectat după metode moderne. Aici nu vei vedea animale în cuşti sau în spatele unor zăbrele. Dimpotrivă. În Emmen s-a făcut tot posibilul ca animalele să trăiască într-un mediu care să imite cât mai mult posibil habitatul lor natural. „Nu animalele, ci mai degrabă vizitatorul este cel care trebuie să se apere“, spune cu zâmbetul pe buze Wijbren Landman, unul dintre biologii parcului.

„Animalele nu sunt aranjate după specie, ci după locul de origine. Din acest motiv, în imensa savană africană care se vede aici sunt puse la un loc cât mai multe dintre animalele care trăiesc împreună în sălbăticie.“ Şi, într-adevăr, iată ce vedem: cele mai înalte animale din lume, girafele cu gâtul lor lung, care pot ajunge până la o înălţime de 6 metri. Împreună cu ele trăiesc antilope săritoare, impala, zebre, gnu, antilope de apă cu coarne elipsoidale şi chiar şi câţiva rinoceri.

Însă Wijbren mai are să ne spună şi alte lucruri despre savana din Emmen: „Aici animalele au la dispoziţie atât de mult spaţiu, încât niciodată nu se simt înghesuite. Există, de asemenea, unele locuri de refugiu. Vedeţi pietroaiele de acolo? Antilopele săritoare se pot adăposti între ele, astfel încât rinocerul nu le poate face nimic. Iar dealul de acolo le dă posibilitatea să se ascundă complet de alte animale. Dar de cele mai multe ori animalele abia dacă remarcă prezenţa altui animal. Acest lucru nu este câtuşi de puţin surprinzător, întrucât în Africa ele trăiesc împreună de mii de ani într-un habitat ca acesta“.

Însetatele zebre

„Priviţi! Zebrele!“, strigă foarte încântată Charissa. Ea a aflat unele lucruri interesante despre zebre. „Dungile modifică forma şi conturul zebrei atât de mult, încât chiar şi băştinaşii cu cele mai pătrunzătoare priviri de multe ori nu le sesizează prezenţa nici măcar atunci când acestea se află la o depărtare de numai 40–50 de metri. Simţul văzului şi al mirosului, atât de ascuţite la zebre, precum şi viteza cu care fug (peste 60 de kilometri pe oră), constituie nişte măsuri de protecţie împotriva animalelor carnivore. După cum se arată în Psalmul 104:11, zebrele au nevoie «să-şi potolească setea» cu regularitate. Din cauza aceasta, rareori se întâlnesc zebre la o depărtare mai mare de 8 kilometri de apă.“ Apoi ea a adăugat următoarele: „Şi noi trebuie să ne potolim setea spirituală cu regularitate stând aproape de congregaţie, studiind Biblia şi fiind prezenţi la întruniri“.

Lăsăm savana africană în urma noastră şi ne îndreptăm spre unul dintre cele mai mari animale de pradă de pe pământ: ursul brun. Fiind cel mai mare dintre urşi, ursul brun poate ajunge să aibă o lungime de 3 metri şi o greutate de 780 de kilograme. Pentru ca locul în care trăieşte să fie cât mai natural posibil, a fost frumos „decorat“ cu râuri şi stânci uriaşe. Ursul brun este un frate mai mare de-al ursului brun sirian, care trăia în Israel în timpurile biblice. După cum a aflat Mari-Claire, urşii se hrănesc cu o mâncare variată. Mănâncă frunze şi rădăcini de plante, precum şi fructe, bace, nuci, ouă, insecte, peşte, rozătoare şi altele, dar adoră în special mierea. În Israelul antic, când vegetaţia cu care se hrănea ursul era insuficientă, păstorii trebuiau să se păzească de ravagiile pe care le făceau urşii. În tinereţe, David a trebuit să lupte vitejeşte cu un urs ca să salveze turma tatălui său. — 1 Samuel 17:34–37.

„Din nările lui iese fum“

Dar mai există şi alte animale pe care, bineînţeles, vrem să le vedem. În ziua următoare am ajuns cu studiul nostru biblic la „leviatan“, adică la crocodil. La început, Pepijn l-a descris drept „un fel de peşte, dar unul foarte mare!“ Întrucât crocodilii simt imediat variaţiile de temperatură, ei sunt ţinuţi în Casa Africană, unde este păstrat un climat tropical. Când intrăm, ne izbeşte căldura şi umiditatea de dinăuntru şi ni se aburesc ochelarii. În plus, trebuie să ne obişnuim cu întunericul. În timp ce trecem peste o pasarelă de lemn, ajungem pe neaşteptate faţă în faţă cu o pereche de crocodili uriaşi, care, de o parte şi de alta a pasarelei, supraveghează mlaştinile. Ei stau atât de nemişcaţi, încât Pepijn se simte îndemnat să spună: „Nu sunt adevăraţi“.

Crocodilii sunt unele dintre cele mai mari reptile din câte există. Unii pot atinge o lungime de 6 metri şi pot cântări 900 de kilograme. Puterea maxilarelor lor este uimitoare: chiar şi un crocodil destul de mic, care cântăreşte 50 de kilograme, poate avea o putere de peste 700 de kilograme-forţă. Când iese la suprafaţă după o perioadă de scufundare, expirarea rapidă a aerului prin nări poate produce un jet care, în razele soarelui de dimineaţă, poate face „să strălucească lumina“ şi ‘din nările lui să iasă fum’, după cum se arată în cartea Iov. — Iov 41:1, 18–21.

„Prudenţi ca şerpii“

Abia am lăsat în spatele nostru crocodilii, că am şi desluşit în întuneric — din fericire în spatele unor panouri de sticlă — câteva specii ale unui animal pe care Biblia îl foloseşte ca simbol fie al unor calităţi, fie al unor defecte. Vorbim despre şarpe, primul animal pe care Biblia îl aminteşte cu numele (Geneza 3:1). Isus a folosit ca exemplu prudenţa şarpelui pentru a-şi avertiza discipolii cu privire la conduita de care trebuie să dea dovadă în mijlocul împotrivitorilor lor asemănători lupilor (Matei 10:16). Însă, bineînţeles, deseori şarpele este identificat cu „şarpele cel vechi“, Satan Diavolul, despre care în 2 Corinteni 11:3 se spune că este amăgitor şi viclean ca un şarpe. — Apocalipsa 12:9.

„Du-te la furnică . . . şi fii înţelept“

O imagine neobişnuită pentru un parc de animale este muşuroiul mare pe care îl vedem, în care locuiesc trei colonii de furnici tocătoare de frunze. Acestea sunt furnicile-grădinari. Putem vedea colonia în spatele unui panou de sticlă; în felul acesta putem studia comportamentul tipic al acestor creaturi mici. Furnicile ne interesează deoarece Biblia le foloseşte drept exemplu de hărnicie şi de înţelepciune instinctivă. — Proverbele 6:6.

Wijbren Landman este specialist artropod. El explică: „Pe suprafaţa pământului muncesc aproximativ un milion de miliarde de furnici, adică nu mai puţin de 200 000 de furnici pentru fiecare om! Există 15 000 de tipuri răspândite pe toate continentele, cu excepţia regiunilor polare, fără ca două furnici să semene între ele. Toate îşi construiesc diferite tipuri de locuinţe şi mănâncă diferite feluri de mâncare, însă toate sunt organizate într-un mod mai mult sau mai puţin asemănător.

Furnicile tocătoare de frunze cultivă diferite feluri de ciuperci comestibile, aşa cum oamenii cultivă ciupercile. După cum puteţi observa, această activitate se petrece subteran, însă hrana pentru ciuperci se găseşte la suprafaţa pământului. Ziulica întreagă, furnicile lucrătoare transportă din greu frunze în cuibul lor. Ele se urcă în copaci sau în arbuşti ca să culeagă o frunză. Apoi, folosindu-şi maxilarele în loc de foarfece, taie repede bucăţele semicirculare din frunză şi, una după alta, le transportă la cuib, ţinându-le deasupra capului ca un fel de parasolare. Aceasta explică motivul pentru care li se mai spune şi furnici parasolare. Tăierea frunzelor se face atât de repede, încât în America de Sud şi în America Centrală se poate vedea cum, în decurs de câteva ore, în arbuşti sau în copaci nu mai rămâne nici o frunză. Nu e de mirare că prin partea locului nu sunt atât de îndrăgite! În muşuroi, înainte ca să le mestece, alte lucrătoare curăţă cu atenţie bucăţelele de frunze. După aceea, pasta obţinută este amestecată cu enzime şi cu aminoacizi produşi de furnici. Numai după aceea pasta poate fi folosită ca hrană pentru ciupercile cultivate de furnici, în felul acesta întreaga colonie are hrană în permanenţă“.

Profund impresionaţi de înţelepciunea şi ingeniozitatea evidente în diversitatea fără margini a creaţiei, părăsim oraşul furnicar. S-a făcut după-amiaza târziu şi trebuie să ne întoarcem acasă. Însă mai sunt multe de văzut. Nu am fost să vedem bufniţele (Isaia 13:21), viţeii de mare (Exodul 35:23), hipopotamii (‘behemotul’, Iov 40:15), struţii (Ieremia 50:39) sau multe alte animale care trăiesc aici şi care sunt amintite în Biblie. Fiecare dintre ele merită să fie studiat. Cu siguranţă, vom mai veni la grădina zoologică din Emmen! — De la un colaborator.

[Provenienţa ilustraţiei de la paginile 16, 17]

Ostrich: Rezervaţia Naturală Yotvatah