Studiul — plăcut şi recompensator
„Dacă o vei căuta ca argintul . . . , vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.“ — PROVERBELE 2:4, 5.
1. Cum poate cititul în timpul liber să ne procure mare plăcere?
MULŢI oameni citesc pur şi simplu din plăcere. Dacă materialul este bun, lectura poate fi o sursă de relaxare sănătoasă. În afară de programul lor regulat de citire a Bibliei, unii creştini se delectează cu pasaje din Psalmi, din Proverbele, din Evanghelii sau din alte cărţi ale Bibliei. Frumuseţea pură a limbajului şi a ideilor le procură o deosebită plăcere. Alţii preferă să se destindă citind Anuarul Martorilor lui Iehova, revista Treziţi-vă!, relatări biografice publicate în această revistă ori articole pe teme istorice, geografice sau despre natură.
2, 3. a) Ce asemănare există între informaţiile spirituale profunde şi hrana solidă? b) Ce presupune studiul?
2 În timp ce citirea din plăcere poate fi o formă de relaxare, studiul necesită efort mental. Filozoful englez Francis Bacon a scris: „Unele cărţi trebuie gustate, altele trebuie înghiţite şi doar câteva trebuie mestecate şi digerate“. Categoric, Biblia se încadrează în ultima categorie. Apostolul Pavel a scris: „Cu privire la el [Cristos, prefigurat de Regele-Preot Melchisedec] avem lucruri multe de spus şi greu de explicat, deoarece aţi devenit greoi la auzire. . . . Hrana solidă este pentru oamenii maturi, pentru cei care, prin folosire, şi-au exersat facultăţile de percepţie ca să deosebească atât binele, cât şi răul“ (Evrei 5:11, 14). Hrana solidă trebuie mestecată înainte de a fi înghiţită şi digerată. Informaţiile spirituale profunde necesită meditare înainte de a fi asimilate şi reţinute.
3 Un dicţionar defineşte cuvântul „studiu“ astfel: „acţiunea de concentrare a minţii pentru a dobândi cunoştinţă şi înţelegere prin intermediul citirii, al cercetării etc.“. Prin urmare, studiul înseamnă mai mult decât o citire rapidă, pe parcursul căreia subliniem, probabil, unele cuvinte. Acesta înseamnă muncă, efort mental şi folosirea facultăţilor de percepţie. Deşi pentru a studia trebuie depuse eforturi, aceasta nu înseamnă că studiul nu poate fi ceva plăcut.
Să facem din studiu o plăcere
4. Potrivit cuvintelor psalmistului, cum se poate dovedi studierea Cuvântului lui Dumnezeu înviorătoare şi recompensatoare?
4 Citirea şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu pot fi înviorătoare şi ziditoare. Psalmistul a declarat: „Legea DOMNULUI este desăvârşită şi înviorează sufletul. Mărturia [Aducerea-aminte din partea, NW] DOMNULUI este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile DOMNULUI sunt drepte şi înveselesc inima. Porunca DOMNULUI este curată şi luminează ochii“ (Psalmul 19:7, 8). Legile lui Iehova şi aducerile-aminte din partea sa ne înviorează sufletul, ne îmbogăţesc din punct de vedere spiritual, ne aduc bucurie lăuntrică şi fac ca ochii noştri să aibă o viziune clară cu privire la scopurile minunate ale lui Iehova. Ce încântare!
5. În ce fel ne poate procura studiul o mare plăcere?
5 O activitate ajunge să ne placă atunci când vedem că obţinem rezultate bune. Astfel, pentru ca studiul să fie plăcut, ar trebui să folosim cu promptitudine cunoştinţele nou dobândite. Iacov a scris: „Cel care îşi adânceşte privirea în legea perfectă care aparţine libertăţii şi persistă în ea, acest om, deoarece a devenit nu un ascultător uituc, ci un înfăptuitor al lucrării, va fi fericit înfăptuind-o“ (Iacov 1:25). Aplicarea imediată în viaţă a ideilor învăţate aduce o mare satisfacţie. De asemenea, faptul de a face cercetări cu scopul de a găsi răspuns la o întrebare care ne-a fost pusă în lucrarea de predicare sau de predare ne aduce o mare bucurie.
Să cultivăm afecţiune pentru Cuvântul lui Dumnezeu
6. Cum şi-a exprimat scriitorul Psalmului 119 afecţiunea pentru cuvântul lui Iehova?
6 Ezechia, care, pe vremea când era încă prinţ tânăr, a compus, probabil, Psalmul 119, şi-a exprimat afecţiunea pentru cuvântul lui Iehova. Folosind un limbaj poetic, el a scris: „Voi arăta afecţiune pentru dispoziţiile tale. Nu voi uita cuvântul tău. În plus, am afecţiune pentru aducerile-aminte din partea ta. . . . Voi arăta afecţiune pentru poruncile tale, pe care le iubesc. Fie ca îndurările tale să vină la mine, ca să rămân în viaţă; căci am afecţiune pentru legea ta. Am tânjit după salvarea ta, o, Iehova, şi am afecţiune pentru legea ta“. — Psalmul 119:16, 24, 47, 77, 174, NW.
7, 8. a) Potrivit unei lucrări de referinţă, ce înseamnă „[a] arăta afecţiune“ pentru Cuvântul lui Dumnezeu? b) Cum ne putem demonstra iubirea pentru Cuvântul lui Iehova? c) Cum s-a pregătit Ezra înainte de a citi din Legea lui Iehova?
7 Explicând cuvântul tradus în Psalmul 119 prin „[a] arăta afecţiune“, un dicţionar al Scripturilor ebraice afirmă: „Cuvântul folosit în v[ersetul] 16 are legătură cu [verbele] pentru bucurie . . . şi pentru meditare . . . Ordinea progresivă este următoarea: a se bucura, a medita, a-şi găsi plăcerea în . . . Această combinaţie poate sugera că meditarea făcută cu un scop este mijlocul prin care cineva ajunge să-şi găsească plăcerea în cuvântul lui Iahve. . . . Sensul are o nuanţă de implicare afectivă“.a
8 Da, iubirea noastră pentru Cuvântul lui Iehova ar trebui să pornească din inimă, sediul sentimentelor noastre. Ar trebui să găsim plăcere în faptul de a stărui asupra unor pasaje pe care tocmai le-am citit. Da, ar trebui să ne gândim la idei spirituale profunde, să ne lăsăm absorbiţi de ele şi să medităm la ele. Aceasta presupune să reflectăm în linişte şi să ne rugăm. La fel ca Ezra, trebuie să ne pregătim inima pentru citirea şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Iată ce citim despre Ezra: „Ezra îşi pusese [pregătise, NW] inima să adâncească şi să împlinească Legea DOMNULUI şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi rânduielile“ (Ezra 7:10). Să remarcăm triplul scop pentru care şi-a pregătit Ezra inima: să studieze, să pună în practică şi să predea. Este bine să imităm exemplul său.
Studiul: un act de închinare
9, 10. a) În ce mod a arătat psalmistul preocupare pentru Cuvântul lui Iehova? b) Ce înseamnă verbul tradus prin „[a se] preocupa“? c) De ce este important să considerăm studierea Bibliei „un act de închinare“?
9 Psalmistul declară că s-a arătat preocupat de legile şi poruncile lui Iehova, precum şi de aducerile-aminte din partea sa. El cântă: „Mă voi preocupa de ordinele tale şi voi privi spre cărările tale. . . . Îmi voi ridica palmele spre poruncile tale pe care le iubesc şi mă voi preocupa de regulamentele tale. Cât iubesc legea ta! Ea este preocuparea mea cât este ziua de lungă. Am ajuns să am mai multă perspicacitate decât toţi învăţătorii mei, deoarece aducerile-aminte din partea ta sunt preocuparea mea“ (Psalmul 119:15, 48, 97, 99, NW). Ce înseamnă să ne ‘preocupăm’ de Cuvântul lui Iehova?
10 Verbul ebraic tradus prin „[a se] preocupa“ mai înseamnă şi „a medita, a se gândi la“, „a examina cu atenţie o chestiune“. „Este folosit cu privire la o reflecţie în linişte asupra lucrărilor lui Dumnezeu . . . şi asupra cuvântului lui Dumnezeu“ (Theological Wordbook of the Old Testament). Forma substantivală „preocupare“ se referă la „meditarea psalmistului“, „studiul său motivat de iubire“ asupra legii lui Dumnezeu, care poate fi considerat „un act de închinare“. Faptul de a considera studierea Cuvântului lui Dumnezeu o parte a închinării noastre îi dă un plus de seriozitate. Astfel studiul trebuie făcut cu conştiinciozitate şi sub rugăciune. Studiul este o parte a închinării noastre şi are menirea de a îmbunătăţi calitatea închinării noastre.
Să săpăm mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu
11. Cum dezvăluie Iehova poporului său gânduri spirituale profunde?
11 Cuprins de o admiraţie plină de respect, psalmistul a exclamat: „Cât de măreţe sunt lucrările Tale, DOAMNE, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!“ (Psalmul 92:5). Iar apostolul Pavel a vorbit despre „lucrurile profunde ale lui Dumnezeu“, gânduri profunde pe care Iehova le dezvăluie poporului său „prin spiritul său“ care acţionează asupra clasei sclavului fidel şi prevăzător (1 Corinteni 2:10; Matei 24:45). Clasa sclavului furnizează în mod conştiincios hrană spirituală pentru toţi: pentru cei noi, „lapte“, iar pentru „oamenii maturi“, „hrană solidă“. — Evrei 5:11–14.
12. Daţi un exemplu de ‘lucru profund al lui Dumnezeu’ care a fost explicat de clasa sclavului.
12 Pentru a înţelege aceste „lucruri profunde ale lui Dumnezeu“ este necesar să studiem sub rugăciune şi să reflectăm asupra Cuvântului său. De exemplu, s-a publicat un material excelent care arată că Iehova este drept şi, în acelaşi timp, îndurător. Îndurarea nu diminuează dreptatea sa; dimpotrivă, îndurarea divină este o expresie a dreptăţii, precum şi a iubirii lui Dumnezeu. Când judecă un păcătos, Iehova stabileşte mai întâi dacă este posibil să manifeste îndurare pe baza jertfei de răscumpărare a Fiului său. Dacă păcătosul este nepenitent sau rebel, Dumnezeu lasă ca dreptatea să-şi urmeze cursul fără să manifeste îndurare nejustificată. Şi într-un caz, şi în celălalt, el este fidel principiilor sale nobile (Romani 3:21–26).b ‘O, adâncimea înţelepciunii lui Dumnezeu!’ — Romani 11:33.
13. Cum putem manifesta apreciere pentru ‘marea sumă’ a adevărurilor spirituale care au fost revelate până în prezent?
13 Asemenea psalmistului, suntem profund mişcaţi că Iehova ne împărtăşeşte multe dintre gândurile sale. David a scris: „Cât de nepătrunse [preţioase, NW] îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul [suma, NW] lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip“ (Psalmul 139:17, 18). Deşi cunoştinţa noastră din prezent reprezintă doar o părticică din nenumăratele gânduri pe care ni le va dezvălui Iehova pe parcursul eternităţii, noi apreciem profund ‘marea sumă’ a adevărurilor spirituale preţioase care au fost revelate până în prezent şi săpăm tot mai adânc în suma, sau esenţa, Cuvântului lui Dumnezeu. — Psalmul 119:160, nota de subsol din NW.
Sunt necesare eforturi şi instrumente eficiente
14. Cum subliniază Proverbele 2:1–6 necesitatea de a depune eforturi când studiem Cuvântul lui Dumnezeu?
14 Un studiu profund al Bibliei necesită eforturi. Acest adevăr reiese foarte clar în urma unei citiri atente a textului din Proverbele 2:1–6. Să remarcăm verbele de acţiune folosite de înţeleptul rege Solomon pentru a sublinia eforturile necesare în vederea dobândirii cunoştinţei, înţelepciunii şi discernământului divin. El a scris: „Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere [dacă vei striga după înţelegere şi îţi vei ridica vocea după discernământ, NW], dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de DOMNUL şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci DOMNUL dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere“ (sublinierea noastră). Da, un studiu recompensator necesită cercetări, săpături, ca în cazul căutării unei comori ascunse.
15. Ce ilustrare biblică scoate în evidenţă necesitatea de a avea bune metode de studiere?
15 De asemenea, un studiu care îmbogăţeşte pe plan spiritual presupune bune metode de studiere. Solomon a scris: „Când fierul se toceşte şi rămâne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile“ (Eclesiastul 10:10). Dacă un lucrător foloseşte o unealtă de tăiat neascuţită sau dacă nu o foloseşte cu îndemânare, el îşi va irosi energia, iar munca sa va fi de calitate inferioară. În mod similar, foloasele care rezultă în urma timpului dedicat studiului pot varia foarte mult, în funcţie de metodele noastre de studiere. Sugestii practice excelente pentru a ne îmbunătăţi modul de a studia se pot găsi în Studiul 7 al Ghidului Şcolii de Minister Teocraticc.
16. Ce sugestii practice sunt oferite pentru a ne ajuta să avem un studiu profund?
16 Când un meşteşugar se apucă de treabă, el îşi scoate uneltele de care va avea nevoie. În mod asemănător, când începem să studiem, trebuie să luăm din biblioteca noastră instrumentele de care vom avea nevoie. Amintindu-ne că studiul este o muncă şi că necesită efort mental, este bine, de asemenea, să avem o poziţie corespunzătoare. Dacă dorim să ne păstrăm mintea receptivă, faptul de a sta pe scaun la masă sau la birou se poate dovedi mai eficient decât faptul de a sta întinşi în pat sau a sta într-un fotoliu confortabil. După o perioadă de concentrare, aţi putea constata că este util să faceţi câteva exerciţii de întindere sau să ieşiţi puţin ca să luaţi o gură de aer proaspăt.
17, 18. Daţi exemple referitoare la modul în care se pot folosi excelentele instrumente de studiu de care dispuneţi.
17 Avem la dispoziţie multe instrumente de studiu excepţionale. Un loc primordial îl ocupă Traducerea lumii noi a Bibliei, disponibilă la ora actuală parţial sau integral în 37 de limbi. Ediţia standard a Traducerii lumii noi conţine referinţe marginale şi o „Listă a cărţilor Bibliei“ în care sunt prezentate numele scriitorului, locul scrierii şi perioada la care se referă. De asemenea, această ediţie conţine un index al cuvintelor Bibliei, un apendice şi hărţi. În unele limbi, această Biblie există şi într-un format mai mare, cunoscută drept Reference Bible (Biblia cu referinţe). Ea conţine toate aspectele menţionate mai sus, precum şi multe altele, cum ar fi bogate note de subsol, care sunt şi ele indexate. Profitaţi la maximum de instrumentele disponibile în limba voastră pentru a reuşi să săpaţi mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu?
18 Alt inestimabil instrument de studiu este enciclopedia biblică în două volume intitulată Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor). Dacă dispuneţi de această lucrare într-o limbă pe care o cunoaşteţi, ar trebui să fie nelipsită de lângă voi când studiaţi. În ea puteţi găsi detalii despre majoritatea subiectelor biblice. Un instrument la fel de util este cartea „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă“. Când începeţi să citiţi o nouă carte a Bibliei, este bine să examinaţi studiul corespunzător din cartea „Toată Scriptura“ pentru a vă familiariza cu cadrul geografic şi istoric, precum şi cu un rezumat al conţinutului cărţii şi cu unele idei despre valoarea acesteia pentru noi. Pe lângă multele instrumente de studiu în formă tipărită, recent s-a pus la dispoziţie un alt instrument: Watchtower Library în formă electronică, disponibil în prezent în 9 limbi.
19. a) De ce ne-a furnizat Iehova excelente instrumente de studiere a Bibliei? b) Ce anume este necesar pentru a acorda atenţia cuvenită citirii şi studierii Bibliei?
19 Iehova a furnizat toate aceste instrumente prin intermediul „sclavului fidel şi prevăzător“ pentru a-i ajuta pe slujitorii săi de pe pământ să ‘caute şi să găsească cunoştinţa sa’ (Proverbele 2:4, 5). Bunele obiceiuri de studiu ne ajută să îl cunoaştem mai bine pe Iehova şi să ne bucurăm de relaţii mai strânse cu el (Psalmul 63:1–8). Da, studiul înseamnă muncă, însă este o muncă plăcută şi recompensatoare. Totuşi, acesta pretinde timp. De aceea, probabil că vă întrebaţi: Cum aş putea să găsesc timp ca să acord atenţia cuvenită citirii Bibliei şi studiului personal? Acest aspect va fi analizat în ultimul articol al seriei de faţă.
[Note de subsol]
a New International Dictionary of Old Testament Theology & Exegesis, volumul 4, paginile 205–207.
b Vezi Turnul de veghere din 1 august 1998, pagina 13, paragraful 7. Ca temă de studiu, aţi putea revedea ambele articole de studiu din ediţia amintită, precum şi cuvintele-titlu „Dreptate“, „Îndurare“ şi „Justiţie“ din enciclopedia biblică Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor), publicată de Watchtower Biblie and Tract Society of New York, Inc.
c Publicat de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc. Alte sugestii puteţi găsi în Turnul de veghere din 15 august 1993, paginile 13–17.
Întrebări recapitulative
• Cum putem face ca studiul nostru personal să fie înviorător şi recompensator?
• Asemenea psalmistului, cum putem să arătăm „afecţiune“ şi „preocupare“ pentru Cuvântul lui Iehova?
• Cum arată textul din Proverbele 2:1–6 necesitatea de a depune eforturi în ce priveşte studierea Cuvântului lui Dumnezeu?
• Ce instrumente de studiu excelente ne-a furnizat Iehova?
[Legenda fotografiei de la pagina 14]
Dacă vom reflecta în linişte şi ne vom ruga, vom cultiva iubire pentru Cuvântul lui Dumnezeu
[Legenda fotografiilor de la pagina 17]
Folosiţi din plin instrumentele de studiu disponibile pentru a săpa mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu?