Îngâmfarea duce la dezonoare

„A venit îngâmfarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti.“ — PROVERBELE 11:2, NW.

 1, 2. Ce este îngâmfarea, şi cum duce ea la dezastru?

UN LEVIT invidios se află în fruntea unei gloate de rebeli care s-a ridicat împotriva persoanelor cu autoritate numite de Iehova. Un prinţ ambiţios urzeşte un plan viclean pentru a uzurpa tronul tatălui său. Un rege nerăbdător ignoră îndrumările clare ale profetului lui Dumnezeu. Aceşti trei israeliţi au o trăsătură comună: îngâmfarea.

² Îngâmfarea este o trăsătură a inimii; ea constituie o gravă ameninţare pentru noi toţi (Psalmul 19:13). Un om îngâmfat îşi ia cu impertinenţă anumite libertăţi fără să aibă dreptul de a face aşa ceva. Deseori acest lucru duce la dezastru. De fapt, îngâmfarea a distrus regi şi a fost cauza prăbuşirii unor imperii (Ieremia 50:29, 31, 32; Daniel 5:20). Ea a pus stăpânire chiar şi pe unii slujitori ai lui Iehova, ducându-i la dezastru.

 3. Cum putem afla care sunt pericolele îngâmfării?

³ Biblia afirmă pe bună dreptate: „A venit îngâmfarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti“ (Proverbele 11:2). În Biblie găsim exemple care confirmă veridicitatea acestui proverb. Examinând câteva dintre aceste exemple, vom putea să înţelegem pericolele pe care le prezintă depăşirea unor limite acceptate. Aşadar, să vedem cum invidia, ambiţia şi nerăbdarea i-au determinat pe cei trei bărbaţi menţionaţi la început să acţioneze cu îngâmfare, ceea ce a dus la dezonorarea lor.

Core: un rebel invidios

 4. a) Cine a fost Core, şi la ce evenimente istorice a luat el în mod sigur parte? b) La ce acţiune notorie a instigat Core mai târziu?

⁴ Core era un levit din familia lui Chehat şi văr primar cu Moise şi cu Aaron. După cât se pare, el i-a fost loial lui Iehova zeci de ani. Core avusese privilegiul de a se număra printre cei ce fuseseră eliberaţi în mod miraculos la Marea Roşie şi foarte probabil că şi el a luat parte la executarea sentinţei lui Iehova împotriva israeliţilor care se închinaseră în faţa unui viţel la muntele Sinai (Exodul 32:26). Însă, în final, Core a condus o revoltă împotriva lui Moise şi Aaron la care au luat parte rubeniţii Datan, Abiram şi On, precum şi 250 de căpetenii ale israeliţilor.a „Destul! — le-au spus ei lui Moise şi lui Aaron — căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi DOMNUL este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea DOMNULUI?“ — Numeri 16:1–3.

 5, 6. a) De ce s-a răzvrătit Core împotriva lui Moise şi a lui Aaron? b) De ce putem spune că, după cât se pare, Core nu şi-a preţuit locul pe care îl avea în ordinea stabilită de Dumnezeu?

⁵ De ce s-a răzvrătit Core după ce fusese fidel mulţi ani? Cu siguranţă, conducerea exercitată de Moise asupra Israelului nu era opresivă, deoarece Moise a fost „mai blând decât orice om de pe faţa pământului“ (Numeri 12:3). Se pare însă că Core îi invidia pe Moise şi pe Aaron şi era nemulţumit că aceştia deţineau o poziţie proeminentă, iar starea lui de spirit l-a determinat să afirme că ei se înălţau în mod abuziv şi egoist mai presus de adunare — o afirmaţie eronată. — Psalmul 106:6.

⁶ În parte, problema lui Core a fost foarte probabil aceea că nu a preţuit privilegiile pe care le avea în poporul lui Dumnezeu. Este adevărat că leviţii din familia lui Chehat nu erau preoţi, însă ei erau învăţători ai Legii lui Dumnezeu. În plus, când era necesar, aceştia transportau mobilierul şi ustensilele tabernacolului. Aceasta nu era o sarcină neînsemnată, deoarece ustensilele sacre nu puteau fi purtate decât de persoane curate din punct de vedere religios şi moral (Isaia 52:11). Aşadar, când l-a înfruntat pe Core, Moise l-a întrebat, de fapt, următoarele: Consideri că însărcinarea ta este atât de neînsemnată de vrei să obţii şi preoţia (Numeri 16:9, 10)? Core nu a înţeles că cea mai mare onoare este aceea de a-l sluji cu fidelitate pe Iehova conform ordinii stabilite de El, şi nu de a obţine o poziţie specială. — Psalmul 84:10.

 7. a) Cum a tratat Moise cu Core şi cu oamenii lui? b) Care a fost sfârşitul dezastruos al rebeliunii lui Core?

⁷ Moise le-a cerut lui Core şi oamenilor lui să se prezinte a doua zi dimineaţa la cortul întâlnirii cu cădelniţe şi cu tămâie. Întrucât nu erau preoţi, Core şi oamenii lui nu erau autorizaţi să ofere tămâie. Dacă se prezentau cu cădelniţe şi cu tămâie, chiar şi după o noapte în care aveau timp să reexamineze problema, acesta era un indiciu clar că ei erau încă de părere că aveau dreptul de a sluji ca preoţi. Când s-au prezentat a doua zi, Iehova şi-a manifestat pe bună dreptate mânia. „Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit“ pe rubeniţi. Ceilalţi, inclusiv Core, au fost mistuiţi de un foc trimis de Dumnezeu (Deuteronomul 11:6; Numeri 16:16–35; 26:10). Îngâmfarea lui Core a dus la cea mai mare dezonoare: dezaprobarea din partea lui Dumnezeu!

Să ne împotrivim „tendinţei spre invidie“

 8. Cum se poate manifesta şi printre creştini „o tendinţă spre invidie“?

⁸ Relatarea despre Core constituie un avertisment pentru noi. Întrucât în oamenii imperfecţi există „o tendinţă spre invidie“, aceasta se poate manifesta chiar şi în congregaţia creştină (Iacov 4:5, NW). De exemplu, am putea acorda o mare importanţă poziţiei. Asemenea lui Core, am putea să-i invidiem pe cei ce au privilegii pe care ni le dorim noi. Sau am putea ajunge ca Diotref, un creştin din secolul I, care era foarte critic cu privire la autoritatea apostolică, deoarece, după cât se pare, dorea să ocupe o poziţie de răspundere. De fapt, Ioan a scris că lui Diotref ‘îi plăcea să aibă locul întâi’. — 3 Ioan 9.

 9. a) Ce atitudine trebuie să evităm în privinţa responsabilităţilor în congregaţie? b) Care este concepţia corectă cu privire la locul nostru în ordinea stabilită de Dumnezeu?

⁹ Desigur, nu este greşit ca un creştin să aspire la responsabilităţi în congregaţie. Pavel chiar a încurajat acest lucru (1 Timotei 3:1). Însă niciodată nu ar trebui să considerăm privilegiile de serviciu un indiciu al realizării noastre, ca şi cum, dacă le-am obţinut, înseamnă că am urcat o treaptă pe o aşa-numită scară a succesului. Să ne amintim că Isus a spus: „Oricare va voi să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va voi să fie cel dintâi între voi, să fie robul vostru“ (Matei 20:26, 27). Evident, ar fi greşit să-i invidiem pe cei care au responsabilităţi mai mari, ca şi cum valoarea noastră în ochii lui Dumnezeu ar depinde de „rangul“ nostru în organizaţia sa. Isus a spus: „Voi toţi sunteţi fraţi“ (Matei 23:8). Da, indiferent că sunt vestitori sau pionieri, recent botezaţi sau de mult timp la adevăr, toţi cei care îl slujesc pe Iehova din tot sufletul ocupă un loc important în ordinea stabilită de el (Luca 10:27; 12:6, 7; Galateni 3:28; Evrei 6:10). Este o adevărată binecuvântare să lucrezi umăr la umăr cu milioane de persoane care se străduiesc să aplice următorul sfatul biblic: „Unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie“. — 1 Petru 5:5.

Absalom: un oportunist ambiţios

10. Cine a fost Absalom, şi cum a încercat el să câştige încrederea celor care veneau la rege pentru judecată?

¹⁰ Modul de viaţă al lui Absalom, cel de-al treilea fiu al regelui David, este un exemplu grăitor în ce priveşte ambiţia. Acest oportunist viclean a încercat să le câştige încrederea celor care veneau la rege pentru judecată. Mai întâi el insinua că David era indiferent la problemele lor. Apoi, lăsând la o parte subtilitatea, mergea direct la ţintă, afirmând: „De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată, ar veni la mine şi i-aş face dreptate“. Politicianismul viclean al lui Absalom nu cunoştea limite. „Când cineva se apropia să se închine înaintea lui — spune Biblia — el îi întindea mâna, îl apropia şi-l săruta. Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat pentru judecată.“ Care a fost rezultatul? „Absalom fura inimile oamenilor din Israel.“ — 2 Samuel 15:1–6.

11. Cum a încercat Absalom să uzurpe tronul tatălui său?

¹¹ Absalom era hotărât să uzurpe regalitatea tatălui său. Cu cinci ani mai înainte, el ordonase asasinarea lui Amnon, fiul cel mai mare al lui David, sub pretext că o răzbună pe Tamar, sora lui care fusese violată de Amnon (2 Samuel 13:28, 29). Însă încă de pe atunci Absalom trebuie să fi urmărit să acapareze tronul, considerând astfel asasinarea lui Amnon o modalitate convenabilă de a elimina un rival.b În orice caz, când s-a ivit ocazia, Absalom a trecut la acţiune. El a aranjat ca regalitatea sa să fie proclamată în toată ţara. — 2 Samuel 15:10.

12. Arătaţi cum a dus îngâmfarea lui Absalom la dezonoare.

¹² Pentru un timp, Absalom a avut succes, deoarece „uneltirea căpăta putere şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom“. Apoi, regele David a fost constrâns să fugă ca să-şi scape viaţa (2 Samuel 15:12–17). Nu după mult timp însă, cariera lui Absalom a luat sfârşit când a fost asasinat de Ioab, aruncat într-o groapă şi acoperit cu pietre. Gândiţi-vă puţin! Acest om ambiţios care voia să devină rege nu a avut parte nici măcar de o înmormântare decentă!c Îngâmfarea a dus într-adevăr la dezonorarea lui Absalom. — 2 Samuel 18:9–17.

Să ne ferim de ambiţia egoistă

13. Cum poate ambiţia să prindă rădăcini în inima unui creştin?

¹³ Putem să învăţăm ceva din relatarea despre venirea la putere a lui Absalom şi căderea lui. Trăim într-o lume lipsită de scrupule în care este ceva obişnuit ca oamenii să-şi linguşească superiorii, încercând să le intre în graţii ca să facă o impresie bună sau, probabil, ca să aibă anumite avantaje sau ca să fie promovaţi. De asemenea, linguşitorii ar putea face afirmaţii pompoase în faţa subordonaţilor lor, sperând să le câştige încrederea şi sprijinul. Dacă nu suntem atenţi, ambiţia poate prinde rădăcini şi în inima noastră. Se pare că acest lucru li s-a întâmplat unora din secolul I, motiv pentru care apostolii au trebuit să dea avertismente pline de forţă cu privire la aceştia. — Galateni 4:17; 3 Ioan 9, 10.

14. De ce ar trebui să evităm ambiţia şi lăudăroşenia?

¹⁴ În organizaţia lui Iehova nu este loc pentru uneltitori lăudăroşi care încearcă „să-şi caute propria glorie“ (Proverbele 25:27, NW). De fapt, Biblia avertizează: „Iehova va tăia toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie“ (Psalmul 12:3). Absalom avea buze linguşitoare. El rostea cuvinte pompoase în faţa celor pe care dorea să-i câştige de partea lui, şi aceasta pentru a obţine poziţia de autoritate la care râvnea. În ce ne priveşte, cât de binecuvântaţi suntem că facem parte dintr-o fraternitate care dă ascultare sfatului lui Pavel: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă [egotism, NW], ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi“! — Filipeni 2:3.

Saul: un rege nerăbdător

15. Cum a demonstrat Saul într-o vreme că era modest?

¹⁵ Într-o vreme, Saul, care a devenit mai târziu rege al Israelului, a fost modest. Ca dovadă, iată ce s-a întâmplat în tinereţea sa. Când Samuel, profetul lui Dumnezeu, l-a vorbit de bine, Saul a răspuns cu umilinţă: „Oare nu sunt eu beniamit, din cea mai mică seminţie a lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai din urmă dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi spui astfel de cuvinte?“ — 1 Samuel 9:21.

16. În ce fel s-a dovedit Saul nerăbdător?

¹⁶ Mai târziu însă, Saul nu a mai fost modest. În toiul unui război cu filistenii, el s-a retras la Ghilgal, unde trebuia să-l aştepte pe Samuel, care urma să vină să se roage lui Dumnezeu şi să-i aducă jertfe. Întrucât Samuel nu a sosit la momentul stabilit, Saul, dând dovadă de îngâmfare, a adus el însuşi arderea-de-tot. De îndată ce a terminat a sosit şi Samuel. „Ce-ai făcut?“, a întrebat Samuel. Saul a răspuns: „Am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, [şi] că tu nu vii la timpul hotărât . . . Atunci am îndrăznit şi am adus arderea-de-tot“. — 1 Samuel 13:8–12.

17. a) De ce la prima vedere acţiunea lui Saul ar putea părea îndreptăţită? b) De ce l-a condamnat Iehova pe Saul pentru acţiunea lui ce trăda nerăbdare?

¹⁷ La prima vedere, acţiunea lui Saul ar putea părea îndreptăţită. La urma urmei, membrii poporului lui Dumnezeu erau „la strâmtoare“, erau „urmăriţi de aproape“ şi tremurau din cauza situaţiei desperate în care se aflau (1 Samuel 13:6, 7). Desigur, nu este greşit să iei iniţiativa când situaţia cere acest lucru.d Să ne amintim însă că Iehova poate să citească în inimă şi poate observa motivaţiile noastre cele mai profunde (1 Samuel 16:7). Aşadar, el trebuie să fi văzut la Saul unele aspecte care nu sunt menţionate concret în relatarea biblică. De exemplu, poate că Iehova a văzut că la baza nerăbdării lui Saul a stat mândria. Probabil că pe Saul l-a iritat foarte tare faptul că tocmai el — regele întregului Israel — trebuia să aştepte pe cineva pe care el îl considera un profet bătrân şi moşmondit! În orice caz, Saul a considerat că întârzierea lui Samuel l-a îndreptăţit să preia el acea responsabilitate şi să nu ţină seama de instrucţiunile clare pe care le primise. Care a fost rezultatul? Samuel nu a salutat iniţiativa lui Saul. Dimpotrivă, el l-a mustrat aspru pe Saul, spunându-i: „Domnia ta nu va supravieţui . . . pentru că n-ai păzit ceea ce DOMNUL îţi poruncise“ (1 Samuel 13:13, 14). Încă o dată, îngâmfarea a dus la dezonoare.

Avertisment împotriva nerăbdării

18, 19. a) Arătaţi cum îl poate determina nerăbdarea pe un slujitor din prezent al lui Dumnezeu să acţioneze cu îngâmfare. b) Ce nu trebuie să uităm cu privire la funcţionarea congregaţiei creştine?

¹⁸ Relatarea despre acţiunea lui Saul ce trăda îngâmfare a fost consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu spre folosul nostru (1 Corinteni 10:11). Este atât de uşor să ne irităm din cauza imperfecţiunilor fraţilor noştri. La fel ca Saul, am putea să ne pierdem răbdarea, considerând că, pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie, este necesar să ne ocupăm noi personal de ele. Să presupunem că un frate excelează în ce priveşte unele aptitudini organizatorice. Este punctual, la zi cu metodele de lucru ale congregaţiei şi capabil în ce priveşte oratoria şi predarea. În acelaşi timp, el simte că ceilalţi nu se ridică la înălţimea normelor sale meticuloase şi că nu sunt atât de eficienţi pe cât şi-ar dori el. Este el în acest caz îndreptăţit să manifeste nerăbdare? Ar trebui el să-şi critice fraţii, insinuând probabil că, dacă el nu ar depune eforturi, nu s-ar face nimic, iar congregaţia ar avea de suferit? Nu s-ar numi această atitudine îngâmfare?

¹⁹ În realitate, ce anume ţine unită o congregaţie de creştini? Cumva aptitudinile de supraveghere, eficienţa sau o cunoştinţă vastă? Este adevărat că aceste lucruri promovează bunul mers al unei congregaţii (1 Corinteni 14:40; Filipeni 3:16; 2 Petru 3:18). Însă Isus a spus că continuatorii lui aveau să fie recunoscuţi în principal prin iubirea lor (Ioan 13:35). Iată de ce, deşi sunt organizaţi, bătrânii atenţi înţeleg că congregaţia nu este o firmă care are nevoie de o conducere rigidă; dimpotrivă, ea alcătuieşte o turmă care are nevoie de o grijă tandră (Isaia 32:1, 2; 40:11). Desconsiderarea cu îngâmfare a acestor principii duce deseori la dispute. În schimb, ordinea divină promovează pacea. — 1 Corinteni 14:33; Galateni 6:16.

20. La ce întrebări se va răspunde în articolul următor?

²⁰ Relatările biblice despre Core, Absalom şi Saul arată clar că îngâmfarea duce la dezonoare, aşa cum se afirmă în Proverbele 11:2. Însă acelaşi verset mai spune: „Înţelepciunea este cu cei modeşti“ (NW). Ce este modestia? Ce exemple biblice revarsă lumină asupra acestei calităţi şi cum putem să manifestăm în prezent modestie? La aceste întrebări se va răspunde în articolul următor.

[Note de subsol]

„Înţelepciunea este cu cei modeşti“

„Ce alta cere DOMNUL de la tine, decât . . . să umbli smerit [modest, NW] cu Dumnezeul tău?“ — MICA 6:8.

 1, 2. Ce este modestia, şi cum diferă ea de îngâmfare?

UN APOSTOL proeminent refuză să se scoată în evidenţă. Un judecător israelit curajos spune despre sine că este cel mai mic din casa tatălui său. Cel mai mare om care a trăit vreodată recunoaşte că nu deţine autoritate supremă. Fiecare dintre aceşti bărbaţi dă dovadă de modestie.

² Modestia este opusul îngâmfării. Un om modest are o concepţie obiectivă despre capacităţile şi valoarea sa şi este lipsit de înfumurare sau de vanitate. Omul modest nu este orgolios, lăudăros sau stăpânit de ambiţie, ci este mereu conştient de limitele sale. Prin urmare, el respectă sentimentele şi concepţiile altora şi ţine cont de ele.

 3. În ce sens este înţelepciunea „cu cei modeşti“?

³ Biblia afirmă pe bună dreptate: „Înţelepciunea este cu cei smeriţi [modeşti, NW]“ (Proverbele 11:2). Un om modest este înţelept deoarece urmează o cale aprobată de Dumnezeu şi evită îngâmfarea, care duce la dezonoare (Proverbele 8:13; 1 Petru 5:5). Modul de viaţă al multor slujitori ai lui Dumnezeu confirmă cât de înţelept este să fii modest. Să analizăm cele trei exemple menţionate în paragraful introductiv.

Pavel: ‘subordonat’ şi ‘administrator’

 4. De ce privilegii unice s-a bucurat Pavel?

⁴ Pavel a fost un personaj de seamă printre creştinii din secolul I, şi acest lucru este lesne de înţeles dacă ne gândim că, în decursul ministerului său, el a călătorit mii de kilometri pe mare şi pe uscat şi a înfiinţat multe congregaţii. În plus, Iehova l-a binecuvântat pe Pavel cu viziuni şi cu darul vorbirii în limbi străine (1 Corinteni 14:18; 2 Corinteni 12:1–5). De asemenea, el l-a inspirat pe Pavel să scrie 14 scrisori care fac parte în prezent din Scripturile greceşti creştine. Evident, se poate spune că truda lui Pavel a fost mai mare decât cea a tuturor celorlalţi apostoli. — 1 Corinteni 15:10.

 5. Cum a demonstrat Pavel modestie cu privire la sine?

⁵ Întrucât Pavel s-a aflat în fruntea activităţii creştine, unii ar putea crede că lui îi plăcea să fie în centrul atenţiei, ba chiar să îşi etaleze autoritatea. Însă nu aşa au stat lucrurile, deoarece Pavel era un om modest. El s-a numit „cel mai mic dintre apostoli“ şi a adăugat: „Nu sunt vrednic să port numele de apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 15:9). Dat fiind că fusese un persecutor al creştinilor, Pavel nu a uitat niciodată că relaţiile sale cu Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de privilegiile speciale de serviciu de care se bucura, erau în exclusivitate dovezi de bunătate nemeritată (Ioan 6:44; Efeseni 2:8). Aşadar, Pavel nu a considerat că realizările sale remarcabile în minister îl făceau superior altora. — 1 Corinteni 9:16.

 6. Cum a dat Pavel dovadă de modestie în relaţiile cu corintenii?

⁶ Modestia lui Pavel a fost evidentă îndeosebi în relaţiile sale cu corintenii. După cât se pare, unii dintre aceştia erau impresionaţi de cei pe care ei îi considerau supraveghetori proeminenţi, de exemplu, Apolo, Chifa şi chiar Pavel (1 Corinteni 1:11–15). Însă Pavel nu a căutat să primească laude din partea corintenilor şi nici nu a profitat de admiraţia lor. Când i-a vizitat, el nu s-a recomandat „cu o vorbire sau înţelepciune strălucită“. Dimpotrivă, Pavel a spus despre el şi tovarăşii lui următoarele: „Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori [subordonaţi, NW] ai lui Hristos şi ca nişte administratori ai tainelor lui Dumnezeu“.a — 1 Corinteni 2:1–5; 4:1.

 7. Cum a manifestat Pavel modestie chiar şi atunci când a dat sfaturi?

⁷ Pavel a manifestat modestie chiar şi atunci când a trebuit să dea sfaturi şi îndrumări ferme. El i-a implorat pe colaboratorii săi creştini „prin compasiunea lui Dumnezeu“ şi „în numele dragostei“, fără să facă apel la greutatea autorităţii sale de apostol (Romani 12:1, 2, NW; Filimon 8, 9). De ce a procedat Pavel astfel? Deoarece el s-a considerat într-adevăr un ‘colaborator’ al fraţilor lui, nu un ‘stăpân pe credinţa lor’ (2 Corinteni 1:24, NW). Fără îndoială, modestia lui Pavel l-a făcut deosebit de drag membrilor congregaţiilor creştine din secolul I. — Faptele 20:36–38.

Să ne privim cu modestie privilegiile

 8, 9. a) De ce ar trebui să avem un punct de vedere modest cu privire la noi înşine? b) Cum pot cei care au anumite responsabilităţi să manifeste modestie?

⁸ Pavel este un exemplu excelent pentru creştinii de astăzi. Indiferent de responsabilităţile care ne-au fost încredinţate, nici unul dintre noi nu ar trebui să se considere superior altora. „Dacă vreunul socoteşte că este ceva, măcar că nu este nimic — a scris Pavel — se amăgeşte singur“ (Galateni 6:3). De ce? Deoarece „toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu“ (Romani 3:23, sublinierea noastră; 5:12). Într-adevăr, nu ar trebui să uităm niciodată că toţi am moştenit păcatul şi moartea de la Adam. Privilegiile speciale nu ne scot din umila noastră stare păcătoasă (Eclesiastul 9:2). La fel ca în cazul lui Pavel, oamenii pot lega relaţii cu Dumnezeu şi, mai mult decât atât, pot avea unele privilegii în serviciul său numai datorită bunătăţii sale nemeritate. — Romani 3:12, 24.

⁹ Fiind conştient de acest lucru, un om modest nu se mândreşte cu privilegiile sale şi nu se laudă cu realizările sale (1 Corinteni 4:7). Când dă sfaturi sau îndrumări, el o face ca un colaborator, nu ca un stăpân. Desigur, ar fi greşit ca cineva care excelează într-un anumit domeniu să caute să obţină laude de la colaboratorii săi în credinţă sau să profite de admiraţia lor (Proverbele 25:27; Matei 6:2–4). Laudele cu adevărat valoroase sunt cele adresate din proprie iniţiativă de alţii. Dacă suntem lăudaţi, nu ar trebui ca apoi să gândim despre noi mai mult decât trebuie. — Proverbele 27:2; Romani 12:3.

10. Explicaţi în ce fel unele persoane aparent simple pot fi cu adevărat „bogate în credinţă“.

¹⁰ Dacă ni s-a încredinţat o anumită responsabilitate, modestia ne va ajuta să nu ne scoatem în evidenţă în mod nepotrivit, creând impresia că congregaţia prosperă numai datorită eforturilor şi aptitudinilor noastre. De exemplu, poate că suntem foarte capabili în ce priveşte predarea (Efeseni 4:11, 12). Însă, dacă suntem modeşti, trebuie să recunoaştem că unele dintre cele mai importante lecţii primite la o întrunire a congregaţiei nu sunt cele prezentate de pe podium. De exemplu, nu vă simţiţi încurajaţi când observaţi că un părinte fără partener vine cu regularitate la întruniri însoţit de copiii săi sau când vedeţi că un suflet deprimat dă dovadă de fidelitate în ce priveşte prezenţa la întruniri în pofida faptului că trebuie să se lupte în permanenţă cu sentimente de inutilitate? Şi nu sunteţi încurajaţi când vedeţi că un tânăr face progrese spirituale constante în pofida influenţelor corupătoare de la şcoală sau de altundeva (Psalmul 84:10)? Poate că aceste persoane nu sunt în centrul atenţiei. Încercările la care este supusă integritatea lor trec în mare parte neobservate de alţii. Totuşi, ele pot fi la fel de „bogate în credinţă“ ca şi aceia care se remarcă mai mult (Iacov 2:5). În fond, cei care vor beneficia în cele din urmă de aprobarea lui Iehova vor fi cei fideli. — Matei 10:22; 1 Corinteni 4:2.

Ghedeon — „cel mai mic“ din casa tatălui său

11. Cum a dat Ghedeon dovadă de modestie când a vorbit cu îngerul lui Dumnezeu?

¹¹ Ghedeon, un tânăr neînfricat din tribul lui Manase, a trăit într-o perioadă agitată din istoria Israelului. De şapte ani, poporul lui Dumnezeu suferea sub jugul opresiv al madianiţilor. Venise însă timpul ca Iehova să-şi elibereze poporul. Prin urmare, un înger i-a apărut lui Ghedeon şi i-a spus: „DOMNUL este cu tine, războinic viteaz“. Deoarece era modest, Ghedeon nu a jubilat la auzul acestui compliment neaşteptat, ci i-a spus cu respect îngerului: „Ah, Domnul meu, dacă DOMNUL este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?“ Îngerul a încercat să-l lămurească pe Ghedeon, spunându-i: „Vei scăpa pe Israel din mâna lui Madian“. Cum a reacţionat Ghedeon? În loc să accepte cu nerăbdare misiunea ca pe o ocazie de a deveni un erou naţional, Ghedeon a răspuns: „Ah, Domnul meu, cu ce să scap pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu“. Câtă modestie! — Judecătorii 6:11–15.

12. Cum a dat Ghedeon dovadă de discreţie când şi-a îndeplinit misiunea?

¹² Înainte de a-l trimite la luptă, Iehova l-a pus la încercare pe Ghedeon. Cum anume? El i-a spus să dărâme altarul pentru Baal al tatălui său şi să taie stâlpul sacru de lângă altar. Această misiune necesita curaj, însă, când a dus-o la îndeplinire, Ghedeon a dat dovadă şi de modestie şi discreţie. El nu a acţionat în văzul tuturor, ci noaptea, când putea foarte bine să treacă neobservat. În plus, Ghedeon şi-a îndeplinit misiunea cu prudenţa necesară. El a luat cu el zece slujitori, probabil pentru ca unii să poată sta de pază, iar ceilalţi să-l ajute să distrugă altarul şi stâlpul sacru.b În orice caz, graţie binecuvântării lui Iehova, Ghedeon şi-a îndeplinit misiunea, iar după un timp a fost folosit de Dumnezeu pentru a elibera Israelul de madianiţi. — Judecătorii 6:25–27.

Să manifestăm modestie şi discreţie

13, 14. a) Cum putem să manifestăm modestie când ni se acordă un privilegiu de serviciu? b) Ce exemplu excelent de modestie a dat fratele Alexander Macmillan?

¹³ Putem învăţa multe lucruri din exemplul de modestie dat de Ghedeon. De pildă, cum reacţionăm când primim un privilegiu de serviciu? Ne gândim în primul rând la onoarea sau prestigiul care vor rezulta? Sau analizăm cu modestie şi sub rugăciune dacă ne vom putea achita de misiunea respectivă? Fratele Alexander Macmillan, care şi-a încheiat cursa pământească în 1966, a dat un exemplu excelent în această privinţă. Odată, Charles Taze Russell, primul preşedinte al Societăţii Watch Tower, l-a rugat pe fratele Macmillan să spună cine ar putea să răspundă de lucrare în absenţa sa. În discuţia care a urmat, fratele Macmillan nu s-a recomandat nici măcar o dată, deşi i-ar fi fost foarte uşor s-o facă. În final, fratele Russell l-a rugat pe fratele Macmillan să se gândească dacă dorea să accepte această responsabilitate. „Am rămas înmărmurit“, scria fratele Macmillan ani mai târziu. „M-am gândit foarte serios şi m-am rugat în legătură cu acest lucru un anumit timp înainte de a-i spune în cele din urmă că eram bucuros să fac tot ce puteam pentru a-l ajuta.“

¹⁴ Nu după mult timp, fratele Russell a murit, iar funcţia de preşedinte al Societăţii Watch Tower trebuia să fie preluată de altcineva. Întrucât fratele Macmillan era suplinitorul fratelui Russell în timpul ultimului tur de predicare al acestuia, un frate i-a spus următoarele: „Mac, ai mari şanse să fii numit preşedinte. Tu erai reprezentantul special al fratelui Russell când acesta era plecat, iar el ne-a spus tuturor să facem cum spui tu. Iată că el a plecat şi nu s-a mai întors. Se pare că tu eşti cel care trebuie să preia conducerea“. Fratele Macmillan a răspuns: „Frate, nu aşa trebuie privite lucrurile. Aceasta este lucrarea Domnului, şi singura poziţie pe care o obţii în organizaţia Domnului este aceea pe care Domnul găseşte de cuviinţă să ţi-o acorde; sunt sigur că nu eu sunt omul potrivit pentru această sarcină“. Apoi fratele Macmillan a recomandat pe altcineva pentru funcţia respectivă. La fel ca Ghedeon, el a avut un punct de vedere modest cu privire la sine, punct de vedere pe care este bine să ni-l însuşim şi noi.

15. Care sunt câteva modalităţi practice prin care putem da dovadă de discernământ când predicăm?

¹⁵ Şi noi trebuie să ne îndeplinim misiunea cu modestie. Ghedeon a fost discret şi s-a străduit să nu-i înfurie inutil pe opozanţii săi. În mod asemănător, când vorbim cu oamenii în lucrarea de predicare trebuie să fim modeşti şi discreţi. Este adevărat că participăm la un război spiritual pentru a răsturna ‘întărituri’ şi ‘raţionamente’ (2 Corinteni 10:4, 5). Însă nu trebuie să le vorbim de sus oamenilor, nici să le dăm vreun motiv întemeiat să se simtă jigniţi când le prezentăm mesajul nostru. Dimpotrivă, trebuie să le respectăm opiniile, să scoatem în evidenţă punctele pe care le avem în comun, iar apoi să ne concentrăm asupra aspectelor pozitive ale mesajului nostru. — Faptele 22:1–3; 1 Corinteni 9:22; Apocalipsa 21:4.

Isus: Exemplul suprem de modestie

16. Cum a demonstrat Isus că avea un punct de vedere modest cu privire la sine?

¹⁶ Cel mai remarcabil exemplu de modestie este cel lăsat de Isus Cristos.c Deşi între el şi Tatăl său au existat întotdeauna relaţii foarte strânse, Isus nu a ezitat să recunoască faptul că unele lucruri depăşeau sfera sa de autoritate (Ioan 1:14). De exemplu, când mama lui Iacov şi a lui Ioan a cerut ca fiii ei să stea lângă Isus în regatul său, el a spus: „A sta la dreapta Mea şi la stânga Mea nu este un lucru pe care Eu să-l dau“ (Matei 20:20–23). Cu o altă ocazie, Isus a recunoscut fără ezitare: „Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi; . . . nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“. — Ioan 5:30; 14:28; Filipeni 2:5, 6.

17. Cum a manifestat Isus modestie în relaţiile cu alţii?

¹⁷ Isus le era superior oamenilor imperfecţi în toate privinţele. Tatăl său, Iehova, îi încredinţase o autoritate mai mare decât cea a oricărui alt om. Cu toate acestea, Isus s-a comportat cu modestie faţă de continuatorii săi. El nu i-a copleşit cu o etalare impresionantă de cunoştinţe. El a dat dovadă de sensibilitate şi compasiune şi a ţinut cont de necesităţile lor omeneşti (Matei 15:32; 26:40, 41; Marcu 6:31). Astfel, deşi a fost perfect, Isus nu a fost perfecţionist. El nu a cerut niciodată de la discipolii săi mai mult decât puteau să dea şi nu a pus niciodată pe umerii lor mai mult decât puteau să poarte (Ioan 16:12). Nu este de mirare că atât de mulţi oameni îl considerau înviorător! — Matei 11:29.

Să imităm exemplul de modestie al lui Isus

18, 19. Cum putem să imităm modestia lui Isus: a) în felul în care ne privim pe noi înşine, şi b) în felul în care îi tratăm pe alţii?

¹⁸ Dacă cel mai mare om care a trăit vreodată a manifestat modestie, cu atât mai mult noi ar trebui să manifestăm această calitate. Deseori, oamenii imperfecţi ezită să recunoască faptul că pur şi simplu nu posedă autoritate absolută. Însă, imitându-l pe Isus, creştinii se străduiesc să fie modeşti. Ei nu sunt prea mândri ca să le încredinţeze responsabilităţi celor care sunt calificaţi să le primească, nici nu sunt aroganţi sau refractari la îndrumarea pe care o dau cei cu autoritate. Manifestând spirit de colaborare, ei lasă ca toate lucrurile în congregaţie să se desfăşoare „în chip cuviincios şi cu rânduială“. — 1 Corinteni 14:40.

¹⁹ De asemenea, modestia ne va îndemna să fim rezonabili în privinţa a ceea ce aşteptăm de la alţii şi să ţinem cont de necesităţile lor (Filipeni 4:5). Poate că avem unele aptitudini şi unele puncte forte pe care alţii nu le au. Totuşi, dacă suntem modeşti, nu ne vom aştepta întotdeauna ca alţii să acţioneze aşa cum am dori noi. Cunoscând faptul că fiecare persoană are propriile limite şi dând dovadă de modestie, ne vom arăta îngăduitori faţă de slăbiciunile altora. Petru a scris: „Mai înainte de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o mulţime de păcate“. — 1 Petru 4:8.

20. Ce putem face pentru a învinge orice înclinaţie spre lipsă de modestie?

²⁰ Aşa cum am văzut, înţelepciunea este într-adevăr cu cei modeşti. Dar ce puteţi face dacă constataţi că sunteţi înclinaţi spre lipsă de modestie sau îngâmfare? Nu vă descurajaţi! Dimpotrivă, urmaţi exemplul lui David, care s-a rugat astfel: „Păzeşte . . . pe robul Tău de păcate de mândrie, ca să nu pună ele stăpânire pe mine!“ (Psalmul 19:13). Imitând credinţa unor oameni ca Pavel, Ghedeon şi, mai presus de toţi, Isus Cristos, vom ajunge să trăim personal adevărul cuvintelor: „Înţelepciunea este cu cei modeşti“. — Proverbele 11:2.

[Note de subsol]