„Legea înţeleptului“: un izvor de viaţă

„O, ADÂNCIMEA bogăţiei şi înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de inexplorabile sunt judecăţile sale şi cât de impenetrabile sunt căile sale!“, a spus plin de admiraţie apostolul Pavel (Romani 11:33). Iar fidelul patriarh Iov a declarat: „[Iehova Dumnezeu] este înţelept cu inima“ (Iov 9:4). Într-adevăr, Creatorul cerului şi al pământului este unic în înţelepciune. Dar ce se poate spune despre legea unui asemenea Creator, sau Cuvântul său scris?

Psalmistul a cântat: „Legea DOMNULUI este desăvârşită şi înviorează sufletul. Mărturia DOMNULUI este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile DOMNULUI sunt drepte şi înveselesc inima. Porunca DOMNULUI este curată şi luminează ochii“ (Psalmul 19:7, 8). Cât de mult trebuie să fi preţuit regele Solomon al vechiului Israel adevărul acestor cuvinte! El a declarat: „Învăţătura [legea, NW] înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii“ (Proverbele 13:14). În primele 13 versete din Proverbele capitolul 13, Solomon a arătat în ce fel sfaturile din Cuvântul lui Dumnezeu ne pot ajuta să ducem o viaţă mai bună şi să evităm situaţiile care ne-ar putea-o pune în pericol.

Să ne lăsăm învăţaţi

„Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea“, se spune în Proverbele 13:1. Disciplinarea din partea unui tată poate fi blândă sau severă. Ea poate însemna mai întâi instruire, dar, dacă nu se ţine seama de ea, se poate ajunge, în cele din urmă, la pedeapsă. Un fiu care manifestă înţelepciune acceptă disciplinarea tatălui său.

„Iehova îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte“, spune Biblia, şi „îl biciuieşte pe orice om pe care îl primeşte ca fiu“ (Evrei 12:6). Un mijloc prin care ne disciplinează Tatăl nostru ceresc este Cuvântul său scris, Biblia. Când citim Biblia cu o atitudine plină de respect şi aplicăm în viaţă lucrurile învăţate, ne lăsăm, de fapt, disciplinaţi de Cuvântul lui Iehova. E în interesul nostru să procedăm astfel, pentru că tot ce ne învaţă el este spre binele nostru. — Isaia 48:17.

Disciplinarea mai poate să însemne o corectare din partea unui colaborator în credinţă, interesat de bunăstarea noastră spirituală. Orice sfat util, care este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, poate fi considerat ca venind nu de la persoana care îl dă, ci de la Iehova, marele Izvor al adevărului. Este o dovadă de înţelepciune să-l acceptăm ca pe un sfat de la Iehova. Dacă facem aşa, lăsând ca sfatul să ne modeleze gândirea, să ne clarifice înţelegerea Bibliei şi să ne corecteze căile, tragem foloase de pe urma disciplinării. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sfaturile primite la întrunirile creştine ori despre acelea pe care le găsim în publicaţiile biblice. Faptul de a aplica cu promptitudine lucrurile învăţate din aceste cuvinte spuse sau scrise este o formă excelentă de autodisciplinare.

Batjocoritorul, pe de altă parte, nu reacţionează la disciplinare. Într-o lucrare de referinţă se spune despre un asemenea om: „Întrucât are impresia că ştie totul, nu se lasă învăţat“. El nu reacţionează nici măcar la mustrare, o formă mai severă de disciplinare. Dar va putea demonstra el vreodată că disciplinarea tatălui său este greşită? Iehova nu a greşit şi nu va greşi niciodată. Respingând disciplinarea, batjocoritorul nu face altceva decât să se facă de batjocură. Cât de bine a ales Solomon cuvintele pentru a sublinia importanţa faptului de a ne lăsa învăţaţi!

Să ne controlăm limba

Pentru a arăta cât de important este să ne lăsăm îndrumaţi de Cuvântul lui Dumnezeu când vorbim, regele Israelului compară gura cu un pom cu roade. Iată ce spune el: „Prin rodul gurii ai parte de bine, dar dorinţa celor înşelători este violenţa“ (Proverbele 13:2). Rodul gurii sunt cuvintele pe care le rostim. Iar omul seceră ceea ce seamănă cu cuvintele sale. Un biblist spune: „Dacă prin cuvintele lui bine intenţionate omul caută să lege relaţii de prietenie cu semenii săi, el va avea parte de bine şi se va bucura de o viaţă paşnică şi fericită“. Dar nu acelaşi lucru se poate spune despre înşelători. Ei vor să comită acte de violenţă şi să le facă rău altora. Seamănă violenţă şi culeg violenţă. Cursele morţii stau în pragul casei lor.

„Cine-şi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul“, spune Solomon în continuare. „Cine-şi deschide larg buzele aleargă spre ruina lui“ (Proverbele 13:3). O vorbire prostească, necugetată poate duce la stricarea reputaţiei, la sentimente rănite, la relaţii tensionate şi chiar la răni fizice. Buzele larg deschise, sau cuvintele necontrolate, pot atrage dezaprobarea divină, deoarece Dumnezeu îi va cere fiecăruia socoteală pentru vorbele sale (Matei 12:36, 37). Într-adevăr, dacă ne controlăm cu atenţie buzele, vom fi salvaţi de la ruină. Dar cum putem învăţa să ne păzim gura?

O modalitate simplă este să nu vorbim prea mult. „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu greşească“, spune Biblia (Proverbele 10:19). O altă modalitate este să gândim înainte de a spune ceva. Iată ce declară scriitorul inspirat: „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii“ (Proverbele 12:18). Când vorbim fără să gândim, ne putem face rău atât nouă, cât şi celui căruia ne adresăm. De aceea, Biblia ne dă acest sfat practic: „Inima celui drept se gândeşte ce să răspundă“. — Proverbele 15:28.

Să fim harnici

Solomon ne spune: „Sufletul celui leneş doreşte mult şi nu are nimic, dar sufletul celor harnici va fi săturat“ (Proverbele 13:4). Într-o lucrare de referinţă se spune: „Ideea [care se desprinde din acest proverb] este că simplul fapt de a dori un lucru nu serveşte la nimic; ceea ce contează cu adevărat este hărnicia omului. Oamenii leneşi sunt victime ale propriilor lor dorinţe . . . care-i mistuie şi nu le oferă nimic“. Dar sufletul celor harnici, adică dorinţa lor, este satisfăcut, sau săturat.

Ce se poate spune despre cei ce se reţin să se dedice lui Iehova pentru a nu-şi asuma anumite responsabilităţi? Poate că îşi doresc să trăiască în lumea nouă a lui Dumnezeu, dar sunt ei dispuşi să facă ceva în acest sens? O cerinţă pentru oamenii care „vin din marele necaz“ este să exercite credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus, să se dedice lui Iehova şi să-şi simbolizeze dedicarea prin botezul în apă. — Revelaţia 7:14, 15.

Acum să ne gândim la ce implică faptul de a aspira la o sarcină de supraveghere în congregaţie. Dorinţa de a face această lucrare excelentă este cu siguranţă lăudabilă, iar Biblia o încurajează (1 Timotei 3:1). Totuşi, nu-i de ajuns să-ţi doreşti un privilegiu. Trebuie să te şi califici pentru el, ceea ce înseamnă să cultivi calităţile şi deprinderile necesare. Iar aceasta pretinde efort şi hărnicie.

Dreptatea — o protecţie

Un om drept cultivă calităţi divine şi vorbeşte adevărul. El ştie că legea lui Iehova condamnă minciuna (Proverbele 6:16–19; Coloseni 3:9). Iată ce afirmă Solomon în această privinţă: „Cuvântul mincinos, iată ce urăşte cel drept; dar cei răi acţionează în mod neruşinat şi se acoperă cu dezonoare“ (Proverbele 13:5, NW). Un om drept nu numai că evită minciuna, dar o şi urăşte. El ştie că, oricât de inofensive ar putea părea, minciunile distrug bunele relaţii dintre oameni. Mai mult decât atât, credibilitatea celui ce spune minciuni este pusă la îndoială. Un om rău acţionează în mod neruşinat fie minţind, fie în alt mod, acoperindu-se astfel cu dezonoare.

Pentru a arăta că este în avantajul nostru să facem ce e bine în ochii lui Dumnezeu, înţeleptul rege a spus: „Dreptatea păzeşte pe cel integru în calea lui, dar răutatea îl răstoarnă pe cel păcătos“ (Proverbele 13:6). Asemenea unei fortăreţe, dreptatea este o protecţie, dar răutatea duce la dezastru.

Să nu ne prefacem

Dovedind o bună înţelegere a naturii umane, regele Israelului remarcă: „Unul face pe bogatul, şi n-are nimic; altul face pe săracul, şi are mari avuţii“ (Proverbele 13:7). Nu întotdeauna un om este ceea ce pare a fi. Unii oameni săraci pot pretinde că sunt bogaţi — probabil pentru a face paradă, pentru a lăsa impresia că sunt persoane importante sau doar pentru a salva aparenţele. Pe de altă parte, un om bogat poate pretinde că este sărac, doar pentru a-şi ascunde avuţiile.

Însă nu e bine nici să facem pe bogaţii, nici să facem pe săracii. Dacă resursele noastre materiale sunt limitate, faptul de a ne cheltui banii pe articole de lux doar pentru a lăsa impresia că suntem înstăriţi ne-ar putea priva pe noi şi familia noastră de lucrurile de strictă necesitate. În schimb, faptul de a pretinde că suntem săraci, când, în realitate, deţinem bogaţii, ne-ar putea face egoişti, lipsindu-ne de demnitate şi de fericirea de a fi generoşi (Faptele 20:35). A fi sinceri înseamnă a duce o viaţă mai bună.

Să nu ne dorim prea mult

Solomon ne spune: „Răscumpărarea vieţii omului este bogăţia lui, dar săracul n-ascultă mustrarea“ (Proverbele 13:8). Ce învăţătură transmite această zicală înţeleaptă?

Cei bogaţi se bucură de unele avantaje, dar bogăţiile nu garantează fericirea. În timpurile dificile pe care le trăim, ei sunt deseori în pericolul de a fi răpiţi sau sechestraţi de cei ce urmăresc să obţină o răscumpărare. Uneori se poate întâmpla ca un om bogat să fie nevoit să plătească o răscumpărare pentru a-şi salva propria viaţa sau pe a unei rude apropiate. Există situaţii în care persoana răpită este ucisă. Această ameninţare pluteşte mereu deasupra capului celui bogat.

Omul de condiţie umilă nu cunoaşte aceste temeri. Deşi poate că nu are confortul şi lucrurile materiale de care se bucură cel bogat, e mai puţin probabil că va ajunge ţinta răpitorilor. Acesta e doar unul dintre avantajele pe care le avem dacă nu ne dorim prea mult şi dacă nu ne irosim timpul şi energia adunând bogăţii. — 2 Timotei 2:4.

Să ne bucurăm în „lumină“

Solomon arată în continuare că este spre binele nostru să acţionăm aşa cum doreşte Iehova. El spune: „Lumina celor drepţi arde voioasă, dar candela [lampa, NW] celor răi se va stinge“. — Proverbele 13:9.

Lampa simbolizează lucrurile care ne luminează paşii pe cărarea vieţii. ‘Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă [lampă, NW] pentru picioarele celor drepţi şi o lumină pe cărarea lor’ (Psalmul 119:105). El conţine inepuizabila cunoştinţă şi înţelepciune a Creatorului. Cu cât înţelegem mai multe lucruri despre voinţa şi scopul lui Dumnezeu, cu atât lumina spirituală care ne îndrumă devine mai strălucitoare. Ce izvor de bucurie este aceasta! Atunci, de ce ne-am lăsa distraşi de înţelepciunea acestei lumi sau de ceea ce unii numesc „în mod fals «cunoştinţ㻓? — 1 Timotei 6:20; 1 Corinteni 1:20; Coloseni 2:8.

Cât despre cel rău, oricât de puternică pare a fi lumina lămpii sale şi oricât de bine s-ar zice că o duce, lampa lui se va stinge. El va sfârşi în întuneric, unde i se va poticni piciorul. În plus, acest om „n-are nici un viitor“. — Proverbele 24:20.

Dar dacă nu ştim ce să facem într-o anumită situaţie? Să presupunem că nu suntem siguri dacă avem autoritatea de a interveni într-o anumită problemă. Proverbele 13:10 ne avertizează: „Prin mândrie vin numai certuri“. A face un lucru fără a avea cunoştinţa sau autoritatea necesară este o dovadă de mândrie şi generează conflicte. N-ar fi mai bine să ne sfătuim cu cei ce au cunoştinţă şi discernământ? Înţeleptul rege ne spune: „Înţelepciunea este cu cel care ascultă sfaturile [cei ce se sfătuiesc, NW]“.

Să nu nutrim speranţe deşarte

Banii pot fi folosiţi în scopuri utile. E mai bine să ai suficienţi bani decât să trăieşti la limita subzistenţei sau în sărăcie (Eclesiastul 7:11, 12). Cu toate acestea, presupusele avantaje ale unei bogăţii obţinute prin mijloace necinstite pot fi de scurtă durată. Solomon ne avertizează: „Bogăţia câştigată prin deşertăciune scade, dar ce se strânge prin muncă se înmulţeşte“. — Proverbele 13:11.

Să luăm ca exemplu tentaţia de a juca la jocuri de noroc. Un jucător îşi poate cheltui banii adunaţi cu trudă sperând să câştige mulţi bani. Deseori însă aceşti bani sunt cheltuiţi în detrimentul familiei sale! Şi ce se întâmplă dacă jucătorul câştigă? Întrucât a câştigat cu uşurinţă banii, el nu va şti să le aprecieze valoarea şi să-i administreze. Nu vor dispărea oare bogăţiile sale la fel de repede cum au fost obţinute? Pe de altă parte, bogăţia dobândită treptat — puţin câte puţin, prin muncă cinstită — creşte în mod constant şi poate aduce foloase.

Solomon afirmă: „O speranţă amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă“ (Proverbele 13:12). Speranţele neîmplinite duc la dezamăgire, îmbolnăvind inima. Aceasta este o realitate a zilelor noastre. Totuşi, nu acelaşi lucru se poate spune despre speranţele ferm ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu. Putem avea o încredere deplină că se vor împlini. Nici măcar aparentele întârzieri nu vor duce la dezamăgire.

Să dăm un exemplu. Noi ştim că lumea nouă a lui Dumnezeu este foarte aproape (2 Petru 3:13). Cu emoţie şi bucurie aşteptăm împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Şi care va fi rezultatul dacă ne folosim timpul rămas fiind ocupaţi „în lucrarea Domnului“, încurajându-ne colaboratorii în credinţă şi cultivând o prietenie cât mai strânsă cu Iehova? În loc să ‘ne îmbolnăvim inima’, vom fi plini de bucurie (1 Corinteni 15:58; Evrei 10:24, 25; Iacov 4:8). Împlinirea unei dorinţe pentru care am aşteptat mult este un pom de viaţă, cu adevărat reconfortant.

Legea lui Dumnezeu — un izvor de viaţă

Subliniind printr-o ilustrare nevoia de a asculta de Dumnezeu, Solomon spune în Proverbele 13:13: „Datornicului care a dispreţuit cuvântul i se va reţine zălogul, dar cel ce se teme de poruncă va fi recompensat“ (NW). Dacă un datornic dispreţuieşte cuvântul dat şi nu înapoiază împrumutul, va pierde ceea ce a pus ca zălog. În mod asemănător, şi noi vom suferi o pierdere dacă nu respectăm poruncile lui Dumnezeu. Ce fel de pierdere?

„Învăţătura [legea, NW] înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii“ (Proverbele 13:14). A nesocoti legea atotînţeleptului Dumnezeu, Iehova, înseamnă a ne priva de îndrumarea care ne poate ajuta să ducem o viaţă mai bună şi mai lungă. Ce pierdere enormă ar fi aceasta! Aşadar, pentru noi calea înţelepciunii este să studiem cu atenţie şi să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu, lăsându-l să ne influenţeze gândirea, vorbirea şi conduita. — 2 Corinteni 10:5; Coloseni 1:10.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Faptul de a aplica cu promptitudine sfaturile Bibliei este o excelentă formă de autodisciplinare

[Legenda fotografiilor de la paginile 24, 25]

„Inima celui drept se gândeşte ce să răspundă“

[Legenda fotografiilor de la paginile 24, 25]

Faptul de a fi ocupaţi „în lucrarea Domnului“ ne umple de bucurie