Sunteţi înviorători pentru alţii?
CAPĂTUL sudic al lanţului muntos Antiliban este străjuit de muntele Hermon, cu vârfu-i maiestuos ce se ridică la 2.814 metri deasupra nivelului mării. În cea mai mare parte a anului, creasta Hermonului este înzăpezită, ceea ce face ca vaporii calzi ce trec pe deasupra ei în timpul nopţii să se condenseze dând naştere picăturilor de rouă. Roua se aşterne peste brazii şi pomii fructiferi de la poalele muntelui, dar şi peste viile de mai jos de acestea. În lungul anotimp secetos din Israelul antic, această rouă înviorătoare era principala sursă de umiditate pentru vegetaţie.
Într-o cântare inspirată de Dumnezeu, unitatea înviorătoare ce există în mijlocul închinătorilor lui Iehova este comparată cu „roua Hermonului care coboară pe munţii Sionului“ (Psalmul 133:1, 3). Aşa cum muntele Hermon aduce roua înviorătoare pentru vegetaţie, şi noi le putem aduce înviorare celor pe care îi întâlnim. Cum putem face acest lucru?
Exemplul dat de Isus
Isus Cristos a influenţat profund viaţa oamenilor. Chiar şi o scurtă întâlnire cu el putea fi foarte înviorătoare. De pildă, Marcu, scriitorul evangheliei ce-i poartă numele, relatează: „[Isus] a luat copiii în braţe şi i-a binecuvântat, punându-şi mâinile peste ei“ (Marcu 10:16). Cât de înviorător trebuie să fi fost acest lucru pentru acei micuţi!
În ultima sa noapte ca om pe pământ, Isus le-a spălat picioarele discipolilor săi. Umilinţa sa trebuie să le fi mişcat inima. Isus le-a spus: „V-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut eu, aşa să faceţi şi voi“ (Ioan 13:1–17). Da, şi ei trebuiau să fie umili. Deşi apostolii nu au prins imediat ideea şi în aceeaşi seară au început să se certe cu privire la care dintre ei era cel mai mare, Isus nu s-a iritat. El a discutat cu ei cu răbdare (Luca 22:24–27). De fapt, Isus nici chiar „când era insultat, nu răspundea cu insulte. Când suferea, nu ameninţa, ci întotdeauna se lăsa în grija celui care judecă drept“. Merită să urmăm exemplul dat de Isus. — 1 Petru 2:21, 23.
Isus a spus: „Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi am o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre“ (Matei 11:29). Să ne imaginăm cum era să fii instruit chiar de Isus! După ce l-au auzit predicând în sinagogă, cei din regiunea sa natală erau uluiţi şi ziceau: „De unde a primit acest om o asemenea înţelepciune şi asemenea lucrări de putere?“ (Matei 13:54). Când citim despre viaţa şi activitatea lui Isus învăţăm multe despre cum să fim înviorători pentru alţii. Să vedem cum a dat Isus un exemplu remarcabil vorbind într-un mod ziditor şi având dispoziţia de a-i ajuta pe alţii.
Să vorbim întotdeauna ziditor
Este mult mai uşor să dărâmi o clădire decât să construieşti una nouă. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul vorbirii noastre. Întrucât suntem imperfecţi, cu toţii facem greşeli. Regele Solomon a spus: „Nu există om drept pe pământ care să facă numai binele şi să nu păcătuiască“ (Eclesiastul 7:20). Nu este greu să vedem greşelile unei persoane şi să o ‘dărâmăm’ cu remarci tăioase (Psalmul 64:2–4). În schimb, pentru a vorbi întotdeauna ziditor trebuie să manifestăm discernământ şi să depunem eforturi.
Prin vorbirea sa, Isus i-a zidit pe oameni. El le-a adus înviorare spirituală predicându-le vestea bună despre Regat (Luca 8:1). De asemenea, Isus i-a înviorat pe cei ce i-au devenit discipoli dezvăluindu-le personalitatea Tatălui său ceresc (Matei 11:25–27). Nu este de mirare că oamenii se simţeau atraşi de Isus!
Spre deosebire de el, scribii şi fariseii nu ţineau seama de necesităţile altora. Isus a spus: „Le place locul de seamă la cină, le plac scaunele din faţă în sinagogi“ (Matei 23:6). De fapt, ei îi dispreţuiau pe oamenii de rând, zicând: „Această mulţime care nu cunoaşte Legea este blestemată“ (Ioan 7:49). Cu siguranţă, atitudinea lor nu era deloc înviorătoare!
Vorbirea noastră reflectă deseori gândurile şi sentimentele noastre, dar şi modul în care îi privim pe ceilalţi. Isus a spus: „Omul bun scoate ce este bun din tezaurul bun al inimii lui, dar omul rău scoate ce este rău din tezaurul lui rău, fiindcă din plinătatea inimii vorbeşte gura lui“ (Luca 6:45). Aşadar, ce putem face ca să fim siguri că vorbirea noastră este înviorătoare?
Unul dintre lucrurile pe care le putem face este să stăm şi să ne gândim înainte de a vorbi. În Proverbele 15:28 se spune: „Inima celui drept se gândeşte ce să răspundă“. Acest lucru nu trebuie să ne ia mult timp. De obicei, dacă ne gândim puţin înainte, ne putem da seama ce efect vor avea cuvintele noastre. Am putea să ne întrebăm: Vădeşte iubire ceea ce vreau să spun? Este un adevăr sau un zvon? Este „un cuvânt spus la momentul potrivit“? Va fi înviorător şi ziditor pentru cei cu care voi vorbi (Proverbele 15:23)? Dacă ajungem la concluzia că ideea este negativă sau că nu este potrivit să o spunem având în vedere împrejurările, să facem un efort conştient şi să renunţăm la ea. Ar fi chiar mai bine să încercăm să o înlocuim cu ceva mai ziditor şi mai potrivit! Cuvintele necugetate sunt ca „străpungerea unei săbii“, în vreme ce cuvintele ziditoare aduc o adevărată „vindecare“. — Proverbele 12:18.
Un alt ajutor este să ne gândim la calităţile care-i fac pe colaboratorii noştri în credinţă plăcuţi în ochii lui Dumnezeu. Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl, care m-a trimis“ (Ioan 6:44). Iehova vede calităţile fiecărui slujitor fidel al său, chiar şi calităţile celor pe care noi îi considerăm persoane dificile. Dacă depunem eforturi ca să le descoperim calităţile, vom avea motive să spunem lucruri bune despre ei.
Să-i ajutăm pe alţii
Isus a înţeles pe deplin suferinţa celor oprimaţi. Într-adevăr, „văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau jupuite şi aruncate încoace şi-ncolo ca nişte oi fără păstor“ (Matei 9:36). Isus nu doar a observat starea lor jalnică; a făcut ceva concret pentru a-i ajuta. El le-a adresat invitaţia: „Veniţi la mine, voi, toţi care trudiţi şi sunteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora!“ În plus, el a dat şi această asigurare: „Jugul meu este plăcut şi sarcina mea, uşoară“. — Matei 11:28, 30.
În prezent, trăim ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’ (2 Timotei 3:1). Mulţi oameni se simt împovăraţi de „îngrijorările acestui sistem“ (Matei 13:22). Alţii trebuie să poarte povara problemelor personale (1 Tesaloniceni 5:14). Cum le putem aduce înviorare acestora? Asemenea lui Cristos, putem să le uşurăm sarcina.
Unii oameni caută să-şi descarce povara vorbind despre problemele lor. Dacă o persoană descurajată vine la noi pentru ajutor, ne facem timp s-o ascultăm cu atenţie? Este nevoie de autodisciplină ca să fii un ascultător plin de empatie. Este bine să fii atent la ce îţi spune celălalt, nu să te gândeşti cum anume să-i răspunzi sau cum să rezolvi problema. Dacă ascultăm cu atenţie, privind persoana şi zâmbind când acest lucru este potrivit, arătăm că ne pasă de ea.
În congregaţia creştină putem găsi multe ocazii de a-i încuraja pe fraţii noştri. De pildă, când mergem la întrunirile de la Sala Regatului, îi putem căuta pe cei care se confruntă cu probleme de sănătate. Uneori, pentru a-i zidi, nu trebuie decât să stăm cu ei câteva minute înainte sau după întruniri şi să le adresăm câteva cuvinte de încurajare. A lipsit cumva vreun membru al grupei de la studiul de carte? L-am putea căuta la telefon ca să ne interesăm de starea lui sau să-i oferim ajutor. — Filipeni 2:4.
Bătrânii creştini au multe responsabilităţi în congregaţie. Putem face mult pentru a le uşura munca dacă vom colabora cu ei şi dacă vom îndeplini cu umilinţă orice sarcină pe care ne-o încredinţează. Cuvântul lui Dumnezeu ne dă următorul îndemn: „Ascultaţi de cei care sunt în fruntea voastră şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează neîncetat asupra sufletelor voastre ca unii care vor da socoteală, ca să facă lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci ar fi în paguba voastră“ (Evrei 13:17). Dovedind un spirit de cooperare putem fi înviorători pentru cei „care îndrumă bine“. — 1 Timotei 5:17.
Să zidim prin vorbirea noastră şi să abundăm în fapte bune
Roua înviorătoare ia naştere din mii de picături minuscule de apă care apar pur şi simplu. În mod asemănător, înviorarea altora nu este rezultatul unei singure fapte nobile, ci este rezultatul cumulat al manifestării calităţilor creştine cu orice ocazie.
Apostolul Pavel a scris: „În iubire frăţească, fiţi plini de afecţiune tandră unii faţă de alţii. În a vă arăta onoare unii altora, fiţi primii“ (Romani 12:10). Aşadar, să aplicăm şi noi sfatul dat de Pavel. Fie ca prin vorbirea şi prin acţiunile noastre să fim cu adevărat înviorători pentru alţii!
[Legenda fotografiilor de la pagina 16]
Roua de pe muntele Hermon: o sursă de umiditate înviorătoare pentru vegetaţie
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Dacă ascultăm cu empatie suntem înviorători pentru alţii