Întrebări de la cititori

Când Isus Cristos i-a trimis pe cei 12 apostoli să predice, le-a spus el să-şi ia toiege şi sandale?

Unii susţin că există o contradicţie între cele trei relatări din evanghelii ce descriu episodul în care Isus i-a trimis pe apostoli în predicare. Analizând însă aceste relatări vom observa un lucru interesant. Să comparăm mai întâi ce au scris Marcu şi Luca. În relatarea lui Marcu se spune: „[Isus] le-a dat instrucţiuni să nu ia nimic pentru călătorie, decât un toiag; nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă în pungile lor de la brâu, ci să-şi lege sandalele şi să nu poarte două cămăşi“ (Mar. 6:7–9). La rândul său, Luca a consemnat: „Să nu luaţi nimic pentru călătorie, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici arginţi şi să nu aveţi două cămăşi“ (Luca 9:1–3). Să remarcăm aparenta contradicţie: Potrivit cuvintelor lui Marcu, apostolilor li s-a spus să-şi ia un toiag şi să-şi lege sandalele, în timp ce în relatarea lui Luca se arată că apostolilor li s-a spus să nu ia nimic cu ei, nici măcar un toiag. Spre deosebire de Marcu, Luca nu aminteşte de sandale.

Pentru a înţelege ce a vrut să spună Isus cu acea ocazie, să vedem care este elementul comun al celor trei evanghelii. Atât în relatările citate mai sus, cât şi în Matei 10:5–10 se arată că apostolilor li s-a spus să nu poarte sau să nu aibă „două cămăşi“. Foarte probabil, fiecare apostol purta o cămaşă. Prin urmare, ei nu trebuiau să-şi mai ia una pentru călătorie. Totodată, fiecare purta o pereche de sandale. Marcu a menţionat că trebuiau „să-şi lege sandalele“, pe care le aveau deja în picioare. Dar ce putem spune despre toiag? În The Jewish Encyclopedia se afirmă: „Se pare că evreii din vechime obişnuiau să poarte un toiag“ (Gen. 32:10). Marcu a consemnat că apostolii nu trebuiau ‘să ia nimic pentru călătorie’, decât toiagul pe care îl aveau deja când Isus i-a trimis să predice. Aşadar, scriitorii evangheliilor au scos în evidenţă faptul că Isus le-a dat instrucţiuni apostolilor să nu-şi ia provizii şi lucruri de schimb în vederea călătoriei, ci să pornească imediat la drum.

Aceeaşi idee este subliniată şi de Matei, care a fost de faţă cu acea ocazie. El a consemnat porunca lui Isus: „Nu vă luaţi [lit. nu vă procuraţi] nici aur, nici argint, nici aramă în punga de la brâu, nici traistă pentru călătorie, nici două cămăşi, nici sandale, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui“ (Mat. 10:9, 10). Ce puteau înţelege apostolii cu privire la sandalele pe care le purtau şi la toiegele pe care le aveau? Le-a spus cumva Isus să le arunce? Nu, ci doar să nu-şi procure altele. De ce a dat el această poruncă? Deoarece „vrednic este lucrătorul de hrana lui“. Acesta era deci sensul poruncii lui Isus, porunca sa fiind în armonie cu îndemnul dat în Predica de pe munte: „Nu vă mai îngrijoraţi . . . ce veţi mânca sau ce veţi bea sau . . . cu ce vă veţi îmbrăca“ (Mat. 6:25–32).

Deşi la prima vedere s-ar putea părea că relatările din evanghelii se contrazic, în realitate ele transmit aceeaşi idee: Apostolii trebuiau să pornească la drum cu ce aveau la ei, fără să piardă timp pentru a-şi procura ceva în plus. Iehova avea să se îngrijească de necesităţile lor.

La cine s-a referit Solomon prin cuvintele „o femeie, ba chiar multe femei“? (Ecl. 2:8)

Nu ştim cu certitudine, dar e posibil ca Solomon să se fi referit la femei de seamă pe care le-a întâlnit în diverse ocazii la curtea regală.

În capitolul doi din cartea biblică Eclesiastul, Solomon a menţionat diferite lucruri pe care le-a realizat, printre care şi vastele sale proiecte de construcţii. Apoi a adăugat: „Mi-am strâns argint şi aur, precum şi bunuri pe care le au doar regii şi provinciile. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor oamenilor: o femeie, ba chiar multe femei“ (Ecl. 2:8).

Mulţi biblişti consideră că aceste „femei“ la care face referire Solomon erau numeroasele soţii străine şi concubine pe care le-a avut în ultima parte a vieţii lui şi care l-au atras în închinarea falsă (1 Regi 11:1–4). Însă această explicaţie ridică unele probleme. În perioada în care a scris cuvintele citate mai sus şi în care, evident, cunoştea deja „o femeie, ba chiar multe femei“, Solomon încă se bucura de aprobarea lui Iehova, întrucât a fost inspirat să scrie unele cărţi biblice. Dar acest lucru nu se poate spune despre perioada de mai târziu, când a avut sute de soţii străine şi concubine şi a căzut în capcana închinării false.

În cartea Eclesiastul, Solomon a spus că „s-a străduit să găsească cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului“ (Ecl. 12:10). Fără îndoială, el cunoştea termenii pentru „soţie“, „regină“ şi „concubină“ deoarece i-a folosit în scrierile sale inspirate (Prov. 5:18; 12:4; 18:22; Ecl. 9:9; Cânt. 6:8, 9). Însă în Eclesiastul 2:8 el nu foloseşte aceşti termeni uzuali.

Cuvântul folosit în Eclesiastul 2:8 este traducerea unui termen ebraic mai puţin obişnuit, care în Biblie apare (la singular şi la plural) doar în acest context. Erudiţii recunosc că sensul acestui termen nu este înţeles pe deplin. Mulţi traducători ai Bibliei cred că termenul ebraic se referă la femei şi e folosit la singular şi apoi la plural, care ar putea fi un plural obişnuit sau un plural al maiestăţii.

În plus, să ne gândim că Solomon ajunsese atât de faimos, încât până şi o regină a prosperului regat Şeba a auzit de el şi l-a vizitat (1 Regi 10:1, 2). Vizita acestei regine oferă un indiciu asupra sensului pe care l-ar putea avea cuvintele lui Solomon „o femeie, ba chiar multe femei“. E posibil ca Solomon să se fi referit la femeile ilustre pe care le-a întâlnit la curtea sa în lunga perioadă în care s-a bucurat de favoarea lui Dumnezeu.