Tăcerea îşi are timpul ei, şi vorbirea timpul ei“

DE CÂTE ori te-ai lamentat: „Ce bine era dacă nu spuneam asta“? Sau poate îţi aminteşti de alte ocazii când ar fi trebuit să vorbeşti, şi nu ai făcut-o. Privind în urmă, poate te-ai gândit: „Ce bine era dacă spuneam ceva“.

Biblia spune că „tăcerea îşi are timpul ei, şi vorbirea timpul ei“ (Eclesiastul 3:7). Aici este, aşadar, problema: să decizi când să vorbeşti şi când să taci. Natura umană imperfectă ne determină adesea să facem sau să spunem ceva într-un moment nepotrivit (Romani 7:19). Cum ne putem ţine sub control această limbă nesupusă? — Iacov 3:2.

Modalităţi de a stăpâni limba

Pentru a fi ajutaţi să decidem când să vorbim şi când să tăcem, nu avem nevoie de o listă lungă cuprinzând toate situaţiile posibile. Mai degrabă, avem nevoie să fim îndrumaţi de calităţile care fac parte integrantă din personalitatea creştină. Care sunt acestea?

Isus Cristos a explicat că iubirea este calitatea principală care îi motivează pe discipolii săi. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“, a spus el (Ioan 13:35). Cu cât vom manifesta mai mult această iubire frăţească, cu atât ne vom controla mai bine limba.

Două calităţi înrudite ne vor ajuta, de asemenea, foarte mult. Una dintre ele este umilinţa. Ea ne permite să-i ‘privim pe alţii mai presus de noi înşine’ (Filipeni 2:3). Cealaltă este blândeţea, care ne face să fim ‘plini de îngăduinţă răbdătoare’ (2 Timotei 2:24, 25). În persoana lui Isus Cristos avem un exemplu perfect al modului în care trebuie manifestate aceste calităţi.

Întrucât este mai greu să ne controlăm limba când ne aflăm într-o situaţie stresantă, să vedem ce s-a întâmplat în noaptea dinaintea morţii lui Isus, când el era ‘foarte mâhnit’ (Matei 26:37, 38). Nu este surprinzător faptul că Isus s-a simţit aşa, deoarece viitorul etern al întregii omeniri depindea de păstrarea fidelităţii sale faţă de Dumnezeu. — Romani 5:19–21.

Cu siguranţă, pentru Isus acesta a fost un timp de a vorbi cu Tatăl său ceresc. De aceea el s-a retras pentru a se ruga, cerându-le la trei dintre discipolii săi să vegheze. După câtva timp, el s-a întors şi i-a găsit dormind. Văzând aceasta, el i-a zis lui Petru: „Un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine?“ Această mustrare iubitoare era însoţită de cuvinte care arătau înţelegere faţă de slăbiciunea lor. El a spus: „Duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă“. Mai târziu, Isus a venit din nou şi i-a găsit pe discipoli dormind. El le-a vorbit în mod amabil şi „S-a depărtat şi S-a rugat a treia oară“. — Matei 26:36–44.

Când i-a găsit pe discipolii săi dormind a treia oară, Isus nu a fost dur, ci a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă [într-un astfel de timp voi dormiţi şi vă odihniţi, NW]! Iată, s-a apropiat ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâinile păcătoşilor“ (Matei 26:45). Numai o persoană cu o inimă plină de iubire, cu o fire într-adevăr blândă şi umilă îşi putea folosi limba în acest mod într-un moment atât de dificil. — Matei 11:29; Ioan 13:1.

La scurt timp după aceea, Isus a fost arestat şi judecat. De aici învăţăm că uneori este cel mai bine să tăcem, chiar şi atunci când ne aflăm în ministerul creştin. Căutând să-l acuze cu orice preţ pe Isus, preoţii de frunte nu aveau nici un interes să afle adevărul. Astfel, în această atmosferă încordată, Isus a păstrat tăcerea. — Compară cu Matei 7:6.

Isus nu a păstrat însă tăcerea când marele preot i-a cerut: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!“ (Matei 26:63). Întrucât Isus fusese pus sub jurământ, era timpul să vorbească. De aceea el a răspuns: „Tu însuţi ai spus . . . Ba mai mult: vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului“. — Matei 26:64, nota de subsol.

Pe parcursul acelei zile decisive, Isus a exercitat un control perfect asupra limbii sale. În cazul său, iubirea, blândeţea şi umilinţa făceau parte integrantă din personalitatea sa. Cum putem folosi aceste calităţi pentru a ne ţine sub control limba când ne aflăm în situaţii stresante?

Să ne controlăm limba când suntem supăraţi

Când ne supărăm, adesea ne pierdem controlul asupra limbii. De exemplu, Pavel şi Barnaba au avut odată o dispută. „Barnaba propunea să ia cu el şi pe Ioan, numit şi Marcu, dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrare. S-a produs între ei, deci, o asemenea neînţelegere, încât ei s-au despărţit unul de altul.“ — Faptele 15:37–39.

Michaela, care lucrează de câţiva ani la proiecte de construcţie, relatează: „Era pe şantier un bărbat pe care îl cunoşteam bine şi îl respectam. Dar el părea să-mi caute întotdeauna greşeli în muncă. Mă simţeam rănit şi iritat, dar îmi reţineam sentimentele. Într-o zi, lucrurile au ajuns la apogeu când el a criticat munca pe care tocmai o făcusem.

Mi-am dat frâu liber sentimentelor înăbuşite. În acele momente de tensiune nu mi-am dat seama ce impresie rea trebuie să le fi făcut acest lucru tuturor celor din jur. Tot restul zilei nu am mai vrut să-i vorbesc şi nici chiar să-l văd. Îmi dau seama acum că nu am rezolvat problema în mod potrivit. Ar fi fost mult mai bine să fi tăcut şi să fi vorbit după ce m-aş fi liniştit“.

Din fericire, iubirea creştină le-a îndemnat pe aceste două persoane să-şi rezolve neînţelegerea. Michael explică: „După o discuţie deschisă, ne-am înţeles mai bine unul pe celălalt, şi acum suntem buni prieteni“.

Aşa cum a învăţat Michael, dacă suntem supăraţi, uneori este înţelept să tăcem. „Cine are duhul potolit este un om de înţeles [al discernământului, NW]“, se spune în Proverbele 17:27. Discernământul şi iubirea frăţească ne vor ajuta să ne ţinem sub control impulsul de a spune lucruri care rănesc. Dacă cineva ne-a jignit, să discutăm în particular cu persoana respectivă, într-un spirit blând şi umil, încercând să restabilim pacea. Dar dacă deja a avut loc o izbucnire de mânie? Atunci iubirea ne va determina să ne călcăm în picioare mândria şi să încercăm cu umilinţă să îndreptăm lucrurile. Acesta este un timp de a vorbi, de a exprima regret şi de a vindeca sentimentele rănite printr-o comunicare sinceră. — Matei 5:23, 24.

Când tăcerea nu este o soluţie

Supărarea sau iritarea ne-ar putea determina să nu-i mai vorbim persoanei care ne enervează. Acest lucru poate fi foarte dăunător. „În primul nostru an de căsătorie au fost ocazii când nu i-am vorbit soţului meu câteva zile la rând“, mărturiseşte Maríab. „În general, nu din cauza unor probleme mari, ci, mai degrabă, din cauza acumulării de mici iritări. Meditam la toate aceste iritări până când ele deveneau un obstacol cât un munte de mare. Apoi venea momentul când nu mai puteam răbda şi efectiv încetam să mai vorbesc cu soţul meu până îmi trecea supărarea.“

María adaugă: „Un text biblic — «să nu apună soarele peste mânia voastră» — m-a ajutat să-mi corectez modul de gândire. Soţul meu şi cu mine am lucrat din greu la îmbunătăţirea comunicării, aşa că problemele nu s-au mai acumulat. Nu a fost uşor, dar, după zece ani de căsnicie, sunt fericită să spun că aceste perioade de tăcere glacială sunt mult mai rare. Trebuie să recunosc totuşi că încă lucrez la ţinerea sub control a acestei tendinţe“. — Efeseni 4:26.

Aşa cum a descoperit María, când între două persoane există o stare de tensiune, întreruperea comunicării nu constituie o soluţie. Aceste situaţii constituie un teren propice pentru resentimente, iar relaţiile pot fi afectate. Isus a spus că trebuie să ne ‘punem de acord îndată’ (Matei 5:25). „Un cuvânt spus la timpul potrivit“ ne poate ajuta să ‘urmărim pacea’. — Proverbele 25:11; 1 Petru 3:11.

De asemenea, trebuie să vorbim atunci când avem nevoie de ajutor. Dacă suferim din cauza unei probleme de natură spirituală, poate că ezităm să-i împovărăm pe alţii. Dar dacă păstrăm tăcerea, problema poate foarte bine să se înrăutăţească. Bătrânii creştini numiţi se îngrijesc de noi şi, dacă le vom permite, fără îndoială ne vor oferi cu bucurie ajutor. Acesta este un timp când trebuie să vorbim. — Iacov 5:13–16.

Mai presus de toate, ar trebui să-i vorbim lui Iehova cu regularitate prin rugăciuni sincere, aşa cum a făcut Isus. Într-adevăr, să ne ‘vărsăm inimile înaintea’ Tatălui nostru ceresc. — Psalmul 62:8; compară cu Evrei 5:7.

„Vorbirea“ despre Regatul lui Dumnezeu îşi are „timpul ei“

Ministerul creştin este o însărcinare divină ce trebuie îndeplinită înainte de venirea sfârşitului. De aceea este mai important ca oricând ca slujitorii lui Iehova să declare vestea bună a Regatului (Marcu 13:10). Asemenea apostolilor, adevăraţii creştini efectiv ‘nu pot să nu vorbească despre cele ce au văzut şi auzit’. — Faptele 4:20.

Desigur, nu toţi oamenii doresc să audă vestea bună. De fapt, când şi-a trimis discipolii să predice, Isus i-a sfătuit ‘să cerceteze cine este vrednic’. Întrucât Iehova niciodată nu obligă pe cineva să i se închine, nu îi vom vorbi cu insistenţă cuiva care respinge categoric mesajul Regatului (Matei 10:11–14). Noi suntem încântaţi să le vorbim despre regalitatea lui Iehova celor „rânduiţi pentru viaţa veşnică“. — Faptele 13:48; Psalmul 145:10–13.

Iubirea, blândeţea şi umilinţa sunt calităţi care ne pot ajuta să ne ţinem sub control înclinaţia imperfectă de a vorbi în pripă sau de a cădea într-o tăcere plină de tensiune. Pe măsură ce cultivăm aceste calităţi, vom fi mai bine echipaţi să facem distincţie între timpul potrivit şi timpul nepotrivit de a vorbi.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Problemele pot fi rezolvate printr-o bună comunicare.