Corbul: Ce anume îl face deosebit?
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA
„«Spectral lugubru şi vechi corb plutind pe-a’ nopţii adieri! / . . . Şi smulge pliscul tău din sânu-mi; ia-ţi umbra-n altă parte, pieri!» / Răspunse corbul: «Nicăieri».“ — Edgar Allan Poe, „Corbul“.
CINE s-ar aştepta la ceva deosebit din partea acestei păsări cu coloritul ei întunecat şi croncănitul ei jalnic? Ei bine, pentru necunoscători, la prima vedere ea nu pare decât o cioară de dimensiuni mai mari. Corbul nu-ţi atrage imediat atenţia ca gaiţa albastră, verişoara lui colorată, al cărei penaj este de un albastru strălucitor. Şi, deşi este inclus în categoria paseriformelor, adică a păsărilor cântătoare, puţini ar considera croncănitul corbului drept ceva foarte asemănător unui cântec. Cu toate acestea, să nu subestimaţi această pasăre. Ceea ce îi lipseşte cântecului ei melodios şi aspectului ei colorat este compensat din plin de alte lucruri. Corbul are o frumuseţe şi caracteristici unice. Într-adevăr, mulţi ornitologi includ această pasăre într-o clasă aparte.
Caracteristici deosebite
Corbul comun (Corvus corax) este în mod indiscutabil cea mai mare şi mai plină de demnitate pasăre din toată familia ciorilor (corvidae). El poate atinge o greutate de peste două ori mai mare decât a unei ciori obişnuite şi măsoară circa 0,6 metri în lungime, având deschiderea aripilor de aproape 1 metru. Ceea ce îl deosebeşte de o cioară este ciocul lui mai masiv şi coada lui lungă, în formă de pană. La o analiză mai atentă se observă şi penele zburlite de pe gât, caracteristice corbului. Acesta este renumit pentru zborul lui planat, în timp ce ciorile dau din aripi şi se lasă purtate de curenţi.
Corbul este clasificat drept cea mai mare pasăre care stă cocoţată pe ramuri. Când vezi această pasăre mare cum se odihneşte stând cocoţată pe o cracă, te întrebi cum reuşeşte să nu cadă de acolo. Ea are la spatele fiecărui picior o gheară puternică cu care se prinde de creangă sau de ramură; însă secretul pentru a sta atârnată constă într-un dispozitiv de fixare incorporat. Muşchii şi tendoanele strâng automat degetele de la picioare, formând un fel de pumn în momentul în care pasărea se aşază pe o ramură. Picioarele puternice şi multifuncţionale ale corbului sunt bune şi la mersul pe jos, şi la scurmat, fiind astfel bine echipat pentru a strânge hrană dintr-o mare varietate de soluri din care se hrăneşte.
Aria de răspândire şi zborul acestui „fulger negru“
Foarte puţine păsări au o arie de răspândire atât de mare ca a corbului. El este cu adevărat un plimbăreţ. Poate fi găsit în multe părţi ale emisferei nordice. El trăieşte în regiuni foarte diferite, cum ar fi: zonele deşertice, pădurile de conifere din Canada şi Siberia — unde, în copacii înalţi, îşi face un cuib complicat din beţe şi din alte materiale disponibile —, ţărmurile stâncoase ale Americii de Nord şi ale Scandinaviei şi tundra şi insulele din Oceanul Arctic. Deşertul pare să fie numitorul comun al ariei sale de răspândire, deoarece corbul este, în general, o pasăre de deşert.
Exemple ale diverselor lui habitaturi se pot găsi în ţara de origine a Bibliei, unde trăiesc două varietăţi ale marelui corb negru. Una dintre acestea îşi face cuibul în marile întinderi deşertice din sud, în timp ce cealaltă varietate trăieşte în regiunea din nord. Corbul negru îşi face cuibul în văgăunile şi în crăpăturile stâncilor, de-a lungul ravenelor. Iehova s-a folosit de corbi ca să-l hrănească pe Ilie în timpul când acesta se ascundea în valea pârâului Cherit (1 Împăraţi 17:3–6). Relatarea lui Isaia despre corbii care locuiau în ‘pustia şi singurătatea’ Edomului este tot o descriere a habitatului acestora. — Isaia 34:11.
Corbii sunt nişte zburători admirabili. Este foarte plăcut să-i urmăreşti în timp ce planează fără nici un efort în cercuri largi, cercetând cu atenţie zona de dedesubt în căutare de hrană. Ei execută acrobaţii aeriene cu mare uşurinţă — se dau peste cap şi chiar zboară pentru puţin timp cu susul în jos —, îndeosebi în perioada de împerechere, şi, se pare, uneori o fac doar din plăcere. În cartea sa Ravens in Winter (Corbii iarna), Bernd Heinrich descrie cât se poate de exact zborul corbului astfel: „El coboară în picaj şi se învârte ca un fulger negru desprins de pe cer sau zboară lin, planând în etape“. El adaugă că acesta este „modelul de perfecţiune al aerului, şi nu numai atât“. Datorită forţei de zbor pe care o are corbul, Noe a ales un corb ca primă creatură pe care să o trimită afară din arcă pe vremea Potopului. — Geneza 8:6, 7.
Hoţi inventivi, care se adaptează situaţiei
Naturaliştii consideră corbul drept una dintre cele mai inventive şi mai adaptabile păsări. Din acest motiv se spune că „viclenia lui este legendară“. Indiferent de situaţiile cu care se confruntă, corbul este capabil să facă faţă încercării de a se adapta condiţiilor existente, în special când este vorba de hrană. Bineînţeles că îl avantajează faptul că nu este pretenţios la mâncare! Corbul mănâncă aproape tot ce-i cade în gheare: fructe, seminţe, nuci, peşte, stârvuri, animale mici, resturi. Şi nu îşi face prea multe griji în legătură cu locul în care va găsi de mâncare, chiar dacă, în zonele nordice ale ariei lui de răspândire trebuie să sape sub zăpadă la temperaturi sub zero grade ca să inspecteze sacii de plastic cu gunoaie. De asemenea, corbii vor merge zile întregi după vânători şi pescari, înţelegând poate că până la urmă se va găsi ceva de mâncare şi pentru ei.
Corvidele, adică membrii familiei ciorilor, sunt hoţi renumiţi, iar corbii nu fac excepţie. Lor le place să fure mâncarea altor păsări sau animale şi au fost văzuţi cum i-au păcălit pe câini. Când sunt pereche, corbii acţionează pe rând: unul îi distrage atenţia câinelui, în timp ce celălalt se năpusteşte ca să-i ia mâncarea. Unele obiecte de artă inuită înfăţişează un corb şmecher care îi fură un peşte unui pescar ce pescuieşte la copcă.
Între corbi şi lupi există o relaţie specială, corbii ţinându-se, de obicei, după haitele de lupi. Ei cinează din prada lupilor, însă şi de data aceasta se pare că le place să se ţină de şotii. L. David Mech, biolog care studiază comportamentul lupilor, declară că a văzut corbi jucându-le feste lupilor. El povesteşte despre un corb care s-a îndreptat cu paşi legănaţi spre un lup ce se odihnea. Corbul l-a ciupit de coadă şi apoi a sărit într-o parte când lupul s-a repezit să-l muşte. Când lupul mergea tiptil spre corb, pasărea îl lăsa să se apropie până la 30 de centimetri, după care zbura. Apoi ateriza la câţiva metri în spatele lupului şi repeta figura. O altă relatare vorbeşte despre un corb care se juca de-a prinselea cu puii de lup. Când puii se săturau de joacă, corbul se aşeza şi croncănea până când aceştia începeau din nou să se joace.
Revista Canadian Geographic face referire la o emisiune radiofonică transmisă din Yellowknife, Teritoriile de Nord-Vest, în care se vorbea despre nişte corbi ce stăteau cocoţaţi pe acoperişurile metalice înclinate ale clădirilor comerciale, aşteptând parcă să treacă pe dedesubt pietoni care nu bănuiau nimic, ca să poată împinge peste ei zăpada adunată care aluneca. Nu este de mirare că populaţia haida de pe ţărmul vestic al Canadei i-a pus corbului numele „Escrocul“!
Capacitatea de a articula şi de a învăţa
„Vocabularul“ corbului este extraordinar de vast şi de variat. Pe lângă croncănitul pătrunzător, a cărui tonalitate joasă poate fi recunoscută foarte uşor — despre care s-a înţeles că este un semnal când sesizează ceva care îl deranjează — s-a spus că, atunci când corbul articulează sunetele, el exprimă tandreţe, fericire, surprindere, emoţie şi mânie. Corbii pot şi să imite cântecul altor păsări care au acelaşi timbru vocal, imitând perfect îndeosebi cioara.
S-au purtat discuţii aprinse referitor la cât de mult pot fi corbii învăţaţi să vorbească. Cu toate acestea, în cartea Bird Brains (Creierele păsărilor), Candace Savage confirmă relatările despre corbi îmblânziţi care au fost învăţaţi să imite vorbirea oamenilor. Se spune că poetul Edgar Allan Poe a intrat în posesia unui corb pe care l-a învăţat cu multă trudă să rostească în croncănitul lui jalnic cuvântul „nicăieri“, de unde şi-a inspirat faimosul poem intitulat Corbul, în care se vorbeşte despre „un tânăr care plânge moartea iubitei lui“.
În legătură cu capacitatea corbului de a învăţa nu prea există discuţii contradictorii. Dacă păsările ar putea fi clasificate după inteligenţă, se pare că corbul s-ar clasa printre primele pe listă. Biologul Bernd Heinrich arată că despre corb „se crede că este creierul lumii păsărilor“. El afirmă că, „atunci când sunt testaţi, corbii dau dovadă de inteligenţă“. În cadrul unui experiment, un corb şi-a dat seama în şase ore cum să ajungă la o halcă de carne ce fusese atârnată de o sfoară, în timp ce ciorile căutau încă soluţia la problemă după 30 de zile. Corbii au fost învăţaţi chiar şi să numere. Probabil că simţul lor practic îi ajută să trăiască mult, corbii trăind peste 40 de ani în deşert şi până la 70 de ani în captivitate. Bineînţeles, toate capacităţile demonstrate de corbi trebuie atribuite înţelepciunii Creatorului lui.
Această pasăre este cunoscută pretutindeni şi este respectată de cei care sunt conştienţi de calităţile ei deosebite. Ea poate fi întâlnită în legendele popoarelor de pe tot globul. Ea a devenit celebră datorită scrierilor din trecut şi din prezent (vezi chenarul de la pagina 24). Da, corbul este una dintre cele mai interesante păsări. Dar ce se poate spune despre frumuseţea ei?
O frumuseţe unică
Ei bine, nu aţi auzit oare vorbindu-se despre ‘plete negre ca [pana] corbului’ (Cântarea Cântărilor 5:11)? Penele lui negre şi lucioase, cu irizaţii metalice albăstrii şi reflexe violacee — partea de dedesubt a penelor bătând uneori înspre verde — dau adevăratul sens al expresiei „pana corbului“. Imaginaţi-vă un corb de dimensiuni impresionante, cu pene de un negru strălucitor, a cărui siluetă în zbor se conturează pe întinderile pustii ale locuinţei lui din deşert. Sau imaginaţi-vă contrastul dintre această pasăre de un negru intens strălucitor şi zăpada proaspătă, albă şi curată, care se aşterne pe pământ. Pictorii au surprins frumuseţea corbului. Pictorul Robert Bateman îşi aminteşte: „Am fost atras de extraordinarele pante înzăpezite din Yellowstone Park, un peisaj strălucitor şi impresionant, care se întreţese de minune cu silueta puternică a corbului“.
Într-adevăr, se poate spune că în ce priveşte frumuseţea, trecutul, aria de răspândire, zborul, viclenia şi rezistenţa, corbul este o pasăre deosebită.
[Chenarul de la pagina 24]
Corbul în legende şi literatură
LEGENDE:
Legendele chinezeşti, egiptene, greceşti, semitice şi siberiene înfăţişează corbul drept un vestitor al furtunilor sau al vremii rele. Probabil că astfel de legende îşi au originea în Potopul din zilele lui Noe.
În legendele din Siberia, corbul semnifică viaţa şi creaţia, iar pentru aborigenii din America de Nord, el este dumnezeul-creator.
În legendele din Africa, Asia şi Europa corbul prevesteşte moartea.
LITERATURĂ:
În Biblie, corbul se distinge prin faptul că este prima pasăre menţionată cu numele. — Geneza 8:7.
Corbii din lucrările lui Shakespeare sunt înfăţişaţi, în principal, ca prevestitori de rău şi ca exponenţi ai răului (Julius Caesar, Macbeth, Othello), însă sunt prezentaţi şi ca binefăcători care hrănesc copiii abandonaţi. — Titus Andronicus, „Poveste de iarnă“.
Charles Dickens face din corb un personaj comic în opera Barnaby Rudge.
În poemul său intitulat Corbul, Edgar Allan Poe a asociat corbul cu dragostea pierdută şi cu disperarea.
[Chenarul de la pagina 25]
Ce lecţii am învăţat
De la corb se pot învăţa unele lecţii. Însuşi Fiul lui Dumnezeu a spus următoarele: „Priviţi la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi Dumnezeu îi hrăneşte“ (Luca 12:24). Întrucât trăieşte de regulă în regiuni sterpe, trebuie să-şi caute hrană pe o suprafaţă întinsă. Corbii îşi aleg un singur partener pentru tot restul vieţii şi sunt părinţi devotaţi. Când au pui, ei trebuie să le asigure acestora hrană în permanenţă ca să-i facă să tacă pe micuţii lor înfometaţi care scot ţipete răguşite. Când l-a învăţat pe Iov o lecţie referitoare la înţelepciunea care se reflectă în creaţie, Iehova a inclus şi corbul printre exemplele date (Iov 38:41). Întrucât Dumnezeu se îngrijeşte de corb, care a fost declarat necurat de Legea mozaică, putem fi siguri că el nu-i va părăsi pe cei care se încred în el.
[Provenienţa fotografiilor de la paginile 23–25]
Corbii de pe paginile 23–25: © 1996 Justin Moore