Capitolul douăzeci şi doi
Dreptatea încolţeşte în Sion
1, 2. Prin ce schimbare urma să treacă Israelul, şi datorită cui?
SĂ FIE proclamată libertatea! Iehova a hotărât să-şi elibereze poporul şi să-l aducă înapoi în ţara lui strămoşească. Aşa cum o sămânţă încolţeşte după o ploaie blândă, închinarea adevărată va răsări din nou. Când va sosi acea zi, disperarea va face loc laudelor pline de bucurie, iar capetele acoperite odinioară cu cenuşa întristării vor fi împodobite cu aprobarea divină.
2 Cine va realiza această transformare uluitoare? Numai Iehova poate face lucrul acesta (Psalmul 9:19, 20; Isaia 40:25). Ţefania a poruncit în mod profetic: „Fii veselă, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului! DOMNUL a abătut de la tine pedepsele tale“ (Ţefania 3:14, 15). Câtă bucurie avea să fie atunci! În 537 î.e.n., când Iehova a eliberat din Babilon o rămăşiţă restabilită, un vis devenea realitate. — Psalmul 126:1.
3. Ce împliniri au cuvintele profetice din Isaia, capitolul 61?
3 Această restabilire a fost prezisă în Isaia, capitolul 61. Chiar dacă profeţia a avut cu siguranţă o împlinire în 537 î.e.n., ea urma să se împlinească mai în detaliu la o dată ulterioară. Împlinirea ei mai amplă s-a referit la Isus şi la continuatorii lui din secolul I, precum şi la poporul lui Iehova din zilele noastre. Aşadar, cât de importante sunt pentru noi aceste cuvinte!
„Anul de bunăvoinţă“
4. Cine a fost împuternicit să aducă veşti bune când a avut loc prima împlinire a cuvintelor din Isaia 61:1, şi când a avut loc a doua împlinire?
4 Isaia spune: „Duhul Stăpânului DOMNUL este peste Mine, căci DOMNUL M-a uns să aduc veşti bune celor blânzi: El M-a trimis să pansez pe cei cu inima zdrobită, să vestesc eliberarea robilor şi deschiderea închisorii celor ce sunt în lanţuri“ (Isaia 61:1). Cine este cel împuternicit să aducă veşti bune? Se pare că în cazul primei împliniri a fost Isaia, care a fost inspirat de Dumnezeu să consemneze veşti bune pentru captivii din Babilon. Cu toate acestea, Isus a îndreptat atenţia spre cea mai importantă împlinire când a aplicat la sine cuvintele lui Isaia (Luca 4:16–21). Într-adevăr, Isus a fost trimis să le aducă veşti bune oamenilor umili, iar în acest scop el a fost uns cu spirit sfânt la botezul său. — Matei 3:16, 17.
5. Cine a predicat vestea bună timp aproape 2 000 de ani?
5 Mai mult decât atât, Isus i-a învăţat pe continuatorii săi să fie evanghelizatori, sau predicatori ai veştii bune. La Penticosta din 33 e.n., aproape 120 dintre discipolii lui Isus au fost unşi cu spirit sfânt şi au devenit fii spirituali ai lui Dumnezeu (Faptele 2:1–4, 14–42, Romani 8:14–16). Şi ei au fost împuterniciţi să le spună vestea bună celor umili şi celor cu inima zdrobită. Cei 120 au fost primii dintre cei 144 000 care au fost unşi în felul acesta. Ultimii dintre ei sunt încă activi pe pământ în zilele noastre. Prin urmare, timp de aproape 2 000 de ani, continuatorii unşi ai lui Isus au depus mărturie „despre căinţa faţă de Dumnezeu şi despre credinţa în Domnul nostru Isus“. — Faptele 20:21.
6. Cui le-a adus alinare auzirea veştii bune predicate în vechime, şi ce se poate spune despre zilele noastre?
6 Mesajul inspirat al lui Isaia le-a adus uşurare evreilor penitenţi din Babilon. În zilele lui Isus şi ale discipolilor săi, acest mesaj le-a adus mângâiere evreilor a căror inimă era zdrobită din pricina răutăţii din Israel şi care erau sclavi ai tradiţiilor religioase false ale iudaismului din secolul I (Matei 15:3–6). Astăzi, milioane de oameni, prinşi în capcana obiceiurilor păgâne ale creştinătăţii şi a tradiţiilor care îl dezonorează pe Dumnezeu, „suspină şi gem“ din cauza lucrurilor detestabile care se comit în acest sistem religios (Ezechiel 9:4). Cei ce reacţionează favorabil la vestea bună sunt eliberaţi din această stare vrednică de milă (Matei 9:35–38). Ochii minţii lor se deschid larg când învaţă cum să se închine lui Iehova „cu spirit şi adevăr“. — Ioan 4:24.
7, 8. a) Ce reprezintă fiecare dintre cei doi ‘ani de bunăvoinţă’? b) Ce sunt ‘zilele de răzbunare’ ale lui Iehova?
7 Pentru predicarea veştii bune a fost stabilit un anumit timp. Isus şi continuatorii săi au primit însărcinarea: „Să proclam[e] anul de bunăvoinţă din partea lui Iehova şi ziua de răzbunare din partea Dumnezeului nostru; să-i mângâi[e] pe toţi cei îndoliaţi“ (Isaia 61:2, NW). Chiar dacă reprezintă o perioadă destul de lungă, un an are un început şi un sfârşit. „Anul de bunăvoinţă“ al lui Iehova este perioada în care El le oferă celor umili ocazia să accepte mesajul său de eliberare.
8 Pentru naţiunea evreiască din secolul I, anul de bunăvoinţă a început în 29 e.n., odată cu ministerul pământesc al lui Isus. El le-a spus iudeilor: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat“ (Matei 4:17). Acel an de bunăvoinţă a durat până la ‘ziua răzbunării’ lui Iehova, care a culminat în 70 e.n., când Iehova a permis armatelor romane să distrugă Ierusalimul şi templul (Matei 24:3–22). Astăzi noi trăim într-un alt an de bunăvoinţă, care a început în 1914, odată cu stabilirea în ceruri a Regatului lui Dumnezeu. Acest an de bunăvoinţă se va încheia cu o altă zi de răzbunare de o amploare mult mai mare, când Iehova va distruge complet în ‘marele necaz’ actualul sistem de lucruri. — Matei 24:21.
9. Cine beneficiază astăzi de anul de bunăvoinţă al lui Iehova?
9 Cine beneficiază astăzi de anul de bunăvoinţă al lui Dumnezeu? Cei ce acceptă mesajul, demonstrează că sunt modeşti şi sprijină cu zel proclamarea Regatului lui Dumnezeu la „toate naţiunile“ (Marcu 13:10). Aceştia constată că vestea bună aduce o reală mângâiere. Totuşi, cei ce resping mesajul, refuzând să beneficieze de anul de bunăvoinţă al lui Iehova, vor trebui să înfrunte în curând realitatea zilei sale de răzbunare. — 2 Tesaloniceni 1:6–9.
Roade spirituale care îi aduc glorie lui Dumnezeu
10. Ce a însemnat pentru evreii întorşi din Babilon fapta măreaţă a lui Iehova în folosul lor?
10 Evreii care s-au întors din Babilon au fost martorii unei fapte măreţe făcute de Iehova în folosul lor. Doliul captivilor s-a transformat în bucurie şi laudă pentru că, în sfârşit, erau liberi. Astfel, Isaia îşi duce la îndeplinire misiunea profetică „de a le da celor ce ţin doliu după Sion, de a le da o podoabă pentru cap în loc de cenuşă, uleiul exultării în loc de doliu, mantaua de laudă în locul unui spirit zdrobit; şi va trebui să fie numiţi mari arbori ai dreptăţii, plantaţia lui Iehova, pentru ca el să fie înfrumuseţat“. — Isaia 61:3, NW.
11. Cine din secolul I a avut motive întemeiate să-l laude pe Iehova pentru fapta sa măreaţă?
11 În secolul I, evreii care au acceptat să iasă din sclavia religiei false l-au lăudat şi ei pe Dumnezeu pentru fapta măreaţă făcută de el în folosul lor. Spiritul lor zdrobit a fost înlocuit cu „mantaua de laudă“ când au fost eliberaţi din sclavia unei naţiuni moarte din punct de vedere spiritual. Prin această schimbare au trecut mai întâi discipolii lui Isus când întristarea cauzată de moartea lui s-a transformat în bucurie cu ocazia ungerii lor cu spirit sfânt de către Domnul lor înviat. La scurt timp după aceea, prin aceeaşi schimbare au trecut 3 000 de persoane umile care au reacţionat favorabil la vestea bună predicată de acei creştini unşi de curând şi care s-au botezat la Penticosta din 33 e.n. (Faptele 2:41). Ce mare le-a fost bucuria să ştie că aveau binecuvântarea lui Iehova! În loc să ‘ţină doliu după Sion’, ei au primit spirit sfânt şi au fost învioraţi cu „uleiul exultării“, care simbolizează bucuria nemăsurată a celor ce sunt bogat binecuvântaţi de Iehova. — Evrei 1:9.
12, 13. a) Pe cine au reprezentat ‘arborii mari ai dreptăţii’ din mijlocul evreilor întorşi în patria lor în 537 î.e.n.? b) Cine sunt ‘arborii mari ai dreptăţii’ începând de la Penticosta din 33 e.n.?
12 Iehova îşi binecuvântează poporul cu „mari arbori ai dreptăţii“. Pe cine reprezintă aceşti arbori mari? După 537 î.e.n., aceştia au fost persoane care au studiat, au meditat la Cuvântul lui Dumnezeu şi s-au străduit să respecte normele drepte ale lui Iehova (Psalmul 1:1–3; Isaia 44:2–4; Ieremia 17:7, 8). Oameni precum Ezra, Hagai, Zaharia şi marele preot Iosua s-au dovedit a fi prin excelenţă „mari arbori“ — apărători neînfricaţi ai adevărului şi luptători împotriva contaminării spirituale.
13 De la Penticosta din 33 e.n. până în zilele noastre, Dumnezeu a plantat „mari arbori ai dreptăţii“ asemănători — creştini unşi curajoşi — în domeniul spiritual al noii sale naţiuni, „Israelul lui Dumnezeu“ (Galateni 6:16). De-a lungul secolelor, numărul acestor „arbori“ a ajuns la 144 000, producând roade drepte pentru a-l înfrumuseţa pe Iehova Dumnezeu, sau pentru a-i aduce glorie. (Revelaţia 14:3). Ultimii dintre aceşti „arbori“ falnici au crescut în anii de după 1919, când Iehova a reînsufleţit din starea de inactivitate temporară rămăşiţa Israelului lui Dumnezeu. Udându-i cu apă spirituală din abundenţă, Iehova a adus în existenţă o adevărată pădure de arbori drepţi care produc roade. — Isaia 27:6.
14, 15. Ce acţiuni au fost întreprinse de închinătorii eliberaţi ai lui Iehova începând din a) 537 î.e.n.? b) 33 e.n.? c) 1919?
14 Referindu-se în mod special la lucrarea acestor „arbori“, Isaia spune în continuare: „Ei vor zidi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, locuri părăsite din generaţie în generaţie“ (Isaia 61:4). În urma decretului dat de regele persan Cirus, evreii fideli care s-au întors din Babilon au reconstruit Ierusalimul şi templul, care fuseseră lăsate pustii mult timp. Acţiunile întreprinse în vederea restabilirii au caracterizat şi anii de după 33 e.n., precum şi anii de după 1919.
15 În 33 e.n., discipolii lui Isus au fost profund întristaţi de arestarea, judecarea şi moartea învăţătorului lor (Matei 26:31). Totuşi, starea lor sufletească s-a schimbat când el li s-a arătat după înviere. Iar după ce spiritul sfânt a fost turnat peste ei, discipolii lui Isus au fost ocupaţi din plin cu predicarea veştii bune, „atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până în cea mai îndepărtată parte a pământului“ (Faptele 1:8). Astfel, ei au început să restabilească închinarea pură. În mod asemănător, începând din 1919, Isus Cristos a impulsionat rămăşiţa fraţilor lui unşi să reconstruiască ‘locurile părăsite din generaţie în generaţie’. În loc să transmită cunoştinţa lui Iehova, secole la rând clerul creştinătăţii a predat tradiţii omeneşti şi doctrine nebiblice. Creştinii unşi au eliminat din congregaţiile lor practicile întinate ale religiei false pentru ca restabilirea închinării adevărate să poată continua. Ei au început ceea ce s-a dovedit a fi cea mai mare campanie de mărturie din istoria omenirii. — Marcu 13:10.
16. Cine îi ajută pe creştinii unşi la lucrarea de restabilire, şi ce însărcinări au primit ei?
16 Aceasta era o sarcină uriaşă. Cum putea îndeplini această misiune mica rămăşiţă a Israelului lui Dumnezeu? Iehova l-a inspirat pe Isaia să declare: „Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele şi fiii străinului vor fi plugarii şi lucrătorii voştri în vie“ (Isaia 61:5). Străinii în sens figurat se dovedesc a fi „o mare mulţime“ de „alte oi“ ale lui Isus (Revelaţia 7:9; Ioan 10:11, 16).a Ei nu sunt unşi cu spirit sfânt cu perspectiva unei moşteniri cereşti, ci au speranţa să trăiască veşnic în Paradis pe pământ (Revelaţia 21:3, 4). Cu toate acestea, ei îl iubesc pe Iehova şi, în sens spiritual, lor li s-au încredinţat îndatoriri ca păstoritul, cultivarea pământului şi viticultura. Aceste activităţi nu sunt însărcinări umile. Sub îndrumarea rămăşiţei Israelului lui Dumnezeu, aceşti lucrători ajută la păstorirea, hrănirea şi strângerea oamenilor. — Luca 10:2; Faptele 20:28; 1 Petru 5:2; Revelaţia 14:15, 16.
17. a) Cum vor fi numiţi membrii Israelului lui Dumnezeu? b) Care este singura jertfă necesară pentru iertarea păcatelor?
17 Ce se poate spune despre Israelul lui Dumnezeu? Prin Isaia, Iehova îi spune: „Dar voi vă veţi numi preoţi ai DOMNULUI şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile popoarelor şi veţi intra în slava lor“ (Isaia 61:6). În Israelul antic, Iehova a instituit preoţia levitică care aducea jertfe pentru preoţi şi pentru conaţionalii lor. Totuşi, în 33 e.n., Iehova a încetat să mai folosească preoţia levitică şi a instituit o preoţie mai bună. El a acceptat viaţa perfectă a lui Isus ca jertfă pentru păcatele omenirii. De atunci, nu a mai fost nevoie de nici o jertfă. Jertfa lui Isus este valabilă pentru totdeauna. — Ioan 14:6; Coloseni 2:13, 14; Evrei 9:11–14, 24.
18. Ce fel de preoţie alcătuieşte Israelul lui Dumnezeu, şi care este însărcinarea Israelului lui Dumnezeu?
18 În ce sens sunt membrii Israelului lui Dumnezeu „preoţi ai lui Iehova“? Scriindu-le colaboratorilor săi, care erau creştini unşi, apostolul Petru a spus: „Dar voi sunteţi «un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor menit să fie o proprietate specială, ca să declaraţi pretutindeni virtuţile» celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată“ (1 Petru 2:9). Astfel, ca grup, creştinii unşi alcătuiesc o preoţie cu o însărcinare specială, şi anume, aceea de a le vorbi naţiunilor despre gloria lui Iehova. Ei trebuie să fie martori ai săi (Isaia 43:10–12). Pe parcursul ultimelor zile, creştinii unşi au îndeplinit cu fidelitate această însărcinare importantă. Ca urmare a acestui fapt, milioane de oameni participă în prezent alături de ei la lucrarea de depunere a mărturiei despre Regatul lui Iehova.
19. Ce serviciu vor fi privilegiaţi să îndeplinească creştinii unşi?
19 Pe lângă aceasta, membrii Israelului lui Dumnezeu au perspectiva de a sluji ca preoţi şi într-un alt mod. După ce mor, ei sunt înviaţi la viaţă nemuritoare în cer. Acolo ei slujesc nu numai în calitate de coguvernatori cu Isus în Regatul lui, ci şi ca preoţi ai lui Dumnezeu (Revelaţia 5:10; 20:6). Ei vor avea privilegiul să extindă asupra omenirii fidele de pe pământ foloasele jertfei de răscumpărare a lui Isus. Şi în viziunea apostolului Ioan, consemnată în Revelaţia, capitolul 22, ei sunt asemănaţi cu nişte „pomi“. Toţi cei 144 000 de „pomi“ sunt văzuţi în cer, producând „douăsprezece recolte de roade, dându-şi roadele în fiecare lună. Şi frunzele pomilor [sunt] pentru vindecarea naţiunilor“ (Revelaţia 22:1, 2). Ce serviciu preoţesc extraordinar îndeplinesc ei!
Ruşine şi umilire, iar apoi bucurie
20. În pofida opoziţiei, ce binecuvântări aşteaptă preoţia regală?
20 Din 1914, când a început anul de bunăvoinţă al lui Iehova, preoţia regală a întâmpinat numai opoziţie din partea clerului creştinătăţii (Revelaţia 12:17). Însă toate eforturile de a opri predicarea veştii bune au fost, în cele din urmă, zadarnice. Profeţia lui Isaia a prezis lucrul acesta prin următoarele cuvinte: „În locul ruşinii voastre va fi o porţie dublă şi în locul umilirii ei vor striga de bucurie pentru partea care le revine. De aceea, ei vor lua în stăpânire în ţara lor o porţie dublă. Bucuria va fi a lor pe timp indefinit“. — Isaia 61:7, NW.
21. Cum au ajuns creştinii unşi să primească o porţie dublă de binecuvântări?
21 În timpul primului război mondial, rămăşiţa unsă a fost înjosită şi umilită de creştinătatea naţionalistă. Printre cei ce au adus acuzaţii false de sediţiune împotriva a opt fraţi fideli de la sediul mondial din Brooklyn au fost şi membri ai clasei clerului. Aceşti fraţi au stat pe nedrept în închisoare nouă luni. În cele din urmă, în primăvara lui 1919, ei au fost eliberaţi, iar mai târziu au fost retrase toate acuzaţiile aduse împotriva lor. Astfel planul de a opri lucrarea de predicare a avut efect de bumerang. Iehova nu a permis ca slujitorii săi să sufere pentru totdeauna ruşinea, ci i-a eliberat şi i-a restabilit în domeniul lor spiritual, în „ţara lor“. Aici ei au primit o porţie dublă de binecuvântări. Binecuvântarea lui Iehova a compensat din plin toate suferinţele lor. Într-adevăr, ei au avut motive să strige de bucurie!
22, 23. Cum îl imită creştinii unşi pe Iehova, şi cum i-a răsplătit el?
22 Ceea ce spune Iehova în continuare le oferă un alt motiv de bucurie creştinilor de astăzi: „Căci Eu, DOMNUL, iubesc dreptatea, urăsc jaful şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata şi voi încheia cu ei un legământ veşnic“ (Isaia 61:8). Studiind Biblia, rămăşiţa unsă a învăţat să iubească dreptatea şi să urască nelegiuirea (Proverbele 6:12–19; 11:20). Ei au învăţat să facă din „suliţele lor cosoare“, rămânând neutri în războaiele dintre naţiuni şi în revoluţii (Isaia 2:4). De asemenea, ei au abandonat practicile care îl dezonorează pe Dumnezeu, cum ar fi: calomnia, adulterul, hoţia şi beţia. — Galateni 5:19–21.
23 Deoarece creştinii unşi imită iubirea de dreptate a Creatorului lor, Iehova le-a dat „cu credincioşie răsplata“. Una dintre aceste ‘răsplăţi’ este un legământ veşnic, şi anume noul legământ despre care Isus le-a vorbit continuatorilor săi în noaptea dinaintea morţii sale. Pe baza acestui legământ, ei devin o naţiune spirituală, poporul special al lui Dumnezeu (Ieremia 31:31–34; Luca 22:20). Sub el, Iehova va extinde toate foloasele jertfei de răscumpărare a lui Isus, unul dintre acestea fiind iertarea păcatelor atât ale celor unşi, cât şi ale tuturor celorlalţi oameni fideli.
Bucuroşi datorită binecuvântărilor lui Iehova
24. Cine din mijlocul naţiunilor alcătuiesc „sămânţa“ care ajunge să fie binecuvântată, şi cum au devenit ei „sămânţa“?
24 Unii oameni din naţiuni au recunoscut că Iehova îşi binecuvântează poporul. Iehova a promis în mod profetic lucrul acesta: „Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri, şi urmaşii lor printre popoare; toţi cei care-i vor vedea vor cunoaşte că sunt o sămânţă binecuvântată de DOMNUL“ (Isaia 61:9). Membrii Israelului lui Dumnezeu, creştini unşi, au fost activi în mijlocul naţiunilor pe parcursul anului de bunăvoinţă al lui Iehova. Astăzi milioane de oameni reacţionează favorabil la ministerul lor. Colaborând îndeaproape cu Israelul lui Dumnezeu, aceşti oameni din naţiuni au privilegiul să devină ‘sămânţa binecuvântată’ de Iehova. Starea lor fericită poate fi observată de toţi.
25, 26. Cum se fac toţi creştinii ecoul sentimentelor exprimate în Isaia 61:10?
25 Toţi creştinii — atât cei unşi, cât şi alte oi — sunt nerăbdători să-i aducă laude lui Iehova pentru eternitate. Ei sunt din toată inima de acord cu profetul Isaia, care a spus sub inspiraţie: „Mă voi bucura nespus în DOMNUL şi sufletul meu va fi plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua dreptăţii, ca pe un mire acoperit cu o cunună şi ca pe o mireasă împodobită cu bijuteriile ei“. — Isaia 61:10.
26 Îmbrăcaţi cu „mantaua dreptăţii“, creştinii unşi sunt hotărâţi să rămână curaţi în ochii lui Iehova (2 Corinteni 11:1, 2). Întrucât Iehova i-a declarat drepţi cu perspectiva de a moşteni viaţa cerească, ei nu se vor întoarce niciodată în domeniul pustiu al Babilonului cel Mare, din care au fost eliberaţi (Romani 5:9; 8:30). Veşmintele salvării sunt foarte preţioase pentru ei. Însoţitorii lor dintre alte oi sunt hotărâţi şi ei să respecte normele înalte stabilite de Iehova Dumnezeu pentru închinarea pură. Deoarece şi-au „spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului“, ei sunt declaraţi drepţi şi vor supravieţui ‘marelui necaz’ (Revelaţia 7:14; Iacov 2:23, 25). Până atunci, ei îi imită pe însoţitorii lor unşi ferindu-se de orice influenţă din partea Babilonului cel Mare.
27. a) Ce va ‘încolţi’ într-un mod remarcabil în timpul Domniei Milenare? b) Cum încolţeşte încă de pe acum dreptatea în mijlocul omenirii?
27 Astăzi, închinătorii lui Iehova se bucură să locuiască într-un paradis spiritual. În curând, ei se vor bucura de un Paradis literal. Aşteptăm cu nerăbdare şi din toată inima acel timp, care este descris în mod sugestiv prin cuvintele cu care se încheie capitolul 61 din cartea Isaia: „Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Stăpânul, DOMNUL, să răsară [încolţească, NW] dreptatea şi lauda, în faţa tuturor popoarelor“ (Isaia 61:11). În timpul Domniei Milenare a lui Cristos, pe pământ va ‘încolţi dreptatea’. Oamenii vor striga triumfători, iar dreptatea se va extinde până la marginile pământului (Isaia 26:9). Însă noi nu trebuie să aşteptăm până va veni acea glorioasă zi ca să aducem laude în faţa tuturor naţiunilor. Dreptatea a încolţit deja în mijlocul a milioane de oameni care îi aduc glorie Dumnezeului cerului şi anunţă vestea bună despre Regatul său. Chiar în clipa de faţă credinţa şi speranţa ne dau toate motivele să exultăm datorită binecuvântărilor Dumnezeului nostru.
[Notă de subsol]
a E posibil ca Isaia 61:5 să fi avut o împlinire în vechime, deoarece neevreii i-au însoţit pe evreii naturali cu ocazia întoarcerii lor la Ierusalim şi, din câte se pare, ei au participat la refacerea ţării (Ezra 2:43–58). Totuşi, de la versetul 6, profeţia pare să se refere numai la Israelul lui Dumnezeu.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 323]
Isaia are veşti bune de declarat captivilor evrei
[Legenda ilustraţiei de la pagina 331]
Începând din 33 e.n., Iehova a plantat 144 000 de „mari arbori“
[Legenda fotografiei de la pagina 334]
Pe pământ va încolţi dreptatea